Emil Cioran despre devenire

Cum faptul de a procrea presupune o rărăcire monstruoasă, e sigur că dacă am deveni înţelepţi, adică indiferenţi faţă de soarta speciei, am păstra din ea doar câteva eşantioane, la fel cum se conservă specimene de animale pe cale de dispariţie. Să punem stavilă cărnii, să încercăm să-i frângem fiorosul avânt. Asistăm la o adevărată molimă de viaţă, la o inflaţie de chipuri. Unde şi cum să mai rămâi singur cu Dumnezeu?

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent ce influenţă suporţi, dacă ea se prelungeşte prea mult se dovedeşte sterilizantă şi nefastă. Ura discipolului împotriva maestrului e semn de sănătate. Nu devii tu însuţi decât respingând influenţele, cu condiţia, bineînţeles, ca această respingere să izvorască dintr-o nevoie profundă, dintr-o chemare lăuntrică, iar nu din oboseală sau insolenţă (cum se întâmplă în cvasitotalitatea emancipărilor literare sau filozofice).

Emil Cioran în Caiete III. 1969-1972
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprăvile cele mai odioase ce i se pun în cârcă demonului ne apar, în efectele lor, mai puţin dăunătoare decât sunt temele sceptice când încetează a mai fi un joc şi devin o obsesie. A distruge înseamnă a acţiona, a crea în răspăr, adică într-un mod cu totul special, a-ţi manifesta solidaritatea cu ceea ce este. Ca agent al nefiinţei, Răul se inserează în economia nefiinţei, este deci necesar, îndeplineşte o funcţie importantă, chiar vitală.

Emil Cioran în Căderea în timp, Demonul este sceptic?
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate nopţile mele au devenit nopţile unui om care nu mai putea să doarmă. Şi atunci mi-am spus: trebuie să scrii o carte! Aşa s-a născut "Pe culmile disperării". La 26-27 ani dormeam 2-3 ore cel mult. Toată noaptea vagabondam. Era atât de grav încât maică-mea plângea... Într-o zi i-am spus: "nu mai pot", la care ea mi-a răspuns cu o frază care mă impresionează şi acum: "Dacă aş fi ştiut... (te-)aş fi avortat!

Emil Cioran în Convorbiri cu Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă adesea ca, adresându-te numai ţie, ceea ce ai mai bun devine independent de identitatea ta firească. Şi astfel te adresezi cuiva, altuia. De aici, sentimentul că nu eşti singur de câte ori eşti mai singur.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întins pe covorul balcanez şi plin de amintiri exacte, m-am lăsat pradă unor gânduri nebuneşti din care nici cvartetul lui Schumann n-a reuşit să mă smulgă. Doar vocea Dumneavoastră a putut să facă această minune. Iată, am şi devenit un alt om - cel care a râs atât de mult împreună cu Dumneavoastră în timpul acestei întâmplări unice. Niciodată nu am prevăzut că în acest moment al existenţei mele cineva ar fi putut să joace un asemenea rol. Oboseala părea a-mi fi singura camaradă. Ea chiar şi este, dar, din fericire, îi faceţi o concurenţă periculoasă.

Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scârba, ce te invadează la spectacolul devenirii omeneşti, te obligă să renunţi şi să te purifici de "sentimente". Ele sunt sursa aderenţelor stupide, a acelui "da!" pe care îl strigă inima realităţii împotriva tuturor evidenţelor. Furia îţi dă "accese" de sfinţenie laică. Adică o inaderenţă totală, fără "ieşirea" lui Dumnezeu. Şi în astfel de "accese" spiritul nu-ţi pare decât strădania de a-ţi concepe propriul epitaf, început prin întâiul act de gândire şi sfârşit prin ultimul suspin. Să trăieşti adică toată viaţa ca o variaţiune pe motivul "aici zace"...

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un popor intră în decadenţă când începe să se plictisească. Atâta vreme cât nu-şi uzează posibilităţile devenirii lui este activ în mod automat, sub teroarea propriilor valori şi conţinuturi. Prea multă mărire şi glorie dă naştere la o oboseală reflexivă, baza fatală a plictiselii. Amurgul unui popor este identic unui maximum de luciditate colectivă. Instinctele care au creat faptele istorice şi gloria legată de ele îşi pierd rezistenţa, iar pe ruina lor apare plictiseala.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar găsi vreun muritor să-mi dovedească prezenţa unui sens absolut, să-mi demonstreze o etică imanentă devenirii — mi-aş pierde minţile de remuşcare şi deznădejde. Când ţi-ai risipit viaţa mângâindu-te în inutila trecere, în vicleşugurile devenirii, când ai suferit pătimaş în aparenţe — Absolutul te îmbolnăveşte. Hotărât lucru! Viaţa nu poate avea un rost. Sau dacă are, va trebui să-l ascundă de vrea să ne mai aibă.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credeam chiar că o să devin beţiv, pentru că îmi plăceau starea de inconştienţă şi orgoliul dement al beţivului. La Răşinari, unde reveneam în vacanţe, admiram enorm beţivii clasici, care erau beţi în fiecare zi. Era mai ales unul, care umbla însoţit de un violonist şi care fluiera şi cânta tot timpul. Ăsta e singurul tip interesant din tot satul, gândeam eu, singurul tip care a priceput, care şi-a dat seama. Toată lumea era la câmp, toată lumea făcea ceva, şi el, singurul, se distra.

Emil Cioran în conversaţie cu Gabriel Liiceanu (1990)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă vreme umbli pe străzi parcă lucrurile tot ar mai exista. Dar când priveşti pe fereastră totul devine ireal. Oameni, arbori, animale conspiră în nefiinţă. Şi oare cum transparenţa geamului ne poate separa în aşa măsură de viaţă? Fereastra care ne deschide spre lume ne îndepărtează, în fond, mai mult decât zidul unei închisori. Uitându-te la viaţă, începi s-o uiţi.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sexualitatea ne egalizează; mai mult: ne răpeşte misterul... Ea este aceea care, în mai mare măsură decât orice altă nevoie şi activitate, ne pune pe picior de egalitate cu semenii noştri: cu cât o practicăm mai asiduu, cu atât devenim mai asemănători: în cursul unui act recunoscut ca bestial ne arătăm, de fapt, calitatea de cetăţeni: nimic mai obştesc decât actul sexual.

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când Schopenhauer a avut năstruşnica inspiraţie să introducă sexualitatea în metafizică, iar Freud pe aceea de a înlocui vorbirea deşucheată cu o pseudoştiinţă a frământărilor noastre, a devenit la modă ca primul venit să ne vorbească despre "semnificaţia" isprăvilor, timidităţilor şi reuşitelor sale. Toate confidenţele încep cu asta, şi toate conversaţiile, până la urmă, acolo ajung. În curând, relaţiile cu ceilalţi ni se vor rezuma la notificarea orgasmelor reale sau născocite. E destinul speciei noastre pustiite de introspecţie şi anemie: să se reproducă prin cuvinte, să-şi etaleze intimităţile nocturne, sporindu-le eşecurile sau izbânzile.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Vitalitatea dragostei (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă mai amintiţi de plimbarea atât de apropiată pe marginea lacului? Din cauza frigului, azi dimineaţă nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele. Niciodată în viaţă nu am vărsat atât de multe, fără cea mai mică posibilitate de a râde. Nu mai înţeleg ce caut pe lumea asta în care fericirea mă face şi mai nefericit decât nefericirea. Pentru mine aţi devenit atât de importantă, încât mă întreb cum va sfârşi întâlnirea noastră. Aş vrea să evadez cu Dumneavoastră într-o insulă părăsită şi să plâng toată ziua... Cum aş fi putut să-mi imaginez că voi suferi atât din cauza Dumneavoastră?... Tot ceea ce mă ţine departe de Dumneavoastră e exil... Şi totuşi declinul meu datorită Dumneavoastră îmi este necesar şi nesperat.

Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi un arbore într-o zi imobilă cu soare şi când frunzele par broderii ale unei inimi în primăvară şi veţi înţelege că toate problemele devin fade în faţa creşterii indiferente a naturii, a inconştienţei ei, în afară de care totul e durere, blestem şi spirit. Sau când ai norocul şi nenorocul să priveşti zilnic un brad ce se înalţă în faţa casei ca o tăgăduire şi o demonstraţie a vieţii împotriva ei însăşi, inutilitatea efortului îţi apare zdrobitoare, şi ai vrea să te subjuge viaţa fără de nume a naturii. Cine n-a invidiat niciodată plantele, nu ştie ce înseamnă teroarea conştiinţei. Slăbiciunea pentru natură pleacă din oroarea de conştiinţă. Spiritul nu-ţi mai spune nimic şi iubeşti atunci lipsa de întrebări şi de răspunsuri ale plantei.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, la trezire, voluptatea de a-mi aminti. Şi apoi, imediat vocea Dumneavoastră. De când vă cunosc cred în progres - din cauza telefonului. Deşi nu am devenit un adorator al mersului înainte, vreau să spun că nu aş judeca niciodată un scriitor după ideile lui politice. Îmi este indiferent dacă Chateaubriand a fost reacţionar sau nu, mă interesează femeile din jurul lui, mai ales sora sa, Lucile, şi apoi gracila Madame de Beaumond.

Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe popoare au făcut haz de propria lor condiţie: auto-ironia nu lipseşte la niciun popor chinuit şi oprimat. Este cu toate acestea rar ca auto-cunoaşterea să meargă mână în mână cu auto-dispreţul, aşa cum se întâmplă excesiv de des cu românii. Am fi prea nedrepţi cu urgisirea noastră de am vedea în acest fenomen numai deficienţă, când el constituie o notă originală de o ciudată semnificaţie. Nu este popor care să-şi priceapă mai bine insuficienţele şi care să simtă o mai rară voluptate de a şi le mărturisi la fiecare ocazie. Este o auto-denigrare colectivă, "un scuipat în sân" general, o amarnică luciditate a soartei noastre, care se nasc la unii automat şi fără conflicte, pentru ca la alţii - la cei puţini - să devină sfâşieri. "A fi român", să nu fie oare o evidenţă plăcută? Este sigur că poporul românesc are o distanţă de el însuşi, care indică o particularitate unică.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei înşişi. Munca este un blestem. Iar omul a făcut din acest blestem o voluptate. A munci din toate forţele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într-un efort care nu duce decât la realizări irelevante, a concepe că te poţi realiza numai printr-o muncă obiectivă şi neîncetată, iată ceea ce este revoltator şi ininteligibil. Munca susţinută şi neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează. Este caracteristic că în lumea modernă munca indică o activitate exclusiv exterioară. De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează... Prin muncă a devenit din subiect obiect, adică un animal, cu defectul de a fi mai puţin sălbatic. În loc ca omul să tindă la o prezenţă strălucitoare în lume, la o existenţă solară şi sclipitoare, în loc să trăiască pentru el însuşi – nu în sens de egoism, ci de creştere interioară – a ajuns un rob păcătos şi impotent al realităţii din afară.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!