Emil Cioran despre dorinţe

Între neamurile bolnave, noi suntem cei mai bolnavi. Bolnavi de o sterilă sănătate. Plusul nostru de vitalitate, neavând direcţie, suferim prea-plinul ca un minus. Ciobani decadenţi - ţăranii; fleacuri sceptice, domnii. Iar între ei, câţiva inspiraţi, ce doresc moartea ca să scape de năpăstuirea osândei generale. - Mai bine am muri cu toţii, decât să fim atât de puţin! Să dăm foc inimilor noastre, să ne secerăm întrezăririle, să ne salvăm printr-o pieire vrednică! Să geamă spaţiul sub vijelia sângelui nemângâiat! De-am lăsa măcar o pată, vastă, de strălucire, care să fie îndemn pentru acei ce-ar fi cândva ca noi! Ce suntem şi ce-am fost, nu mai putem să fim.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această incapacitate de a rămâne în sine, pe care Creatorul avea s-o ilustreze într-un mod atât de nefericit, am moştenit-o noi toţi: a procrea înseamnă a continua în alt chip şi la altă scară lucrarea care-i poartă numele, înseamnă a pune, printr-o jalnică maimuţăreală, încă o cărămidă la "creaţa" lui. Fără impulsul dat de el, dorinţa de a prelungi lanţul fiinţelor n-ar exista, şi nici această nevoie de a subscrie la mişmaşurile cărnii.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!