Textele de mai jos conțin referiri la vânt, dar cu o relevanță mică.
Ești cel mai mare dar
În stele, în noapte tu ești partea bună,
Mă bucur, cănd nu e furtună.
Ești ceva bun pentru sufletul meu,
Ești gândul în iarnă ce nu mă lasă la greu.
Ești liniștea ce-mi dă aripi în patima nebună,
Albastrul nesfârșit într-un amurg din strună.
Ești etenul răsărit, când viața m-a înfrânt
Și mă minunez de-am început să cânt.
Tu cu felul tău, eu vreau să-ți mulțumesc
Și nu te las să pleci, simt că din nou trăiesc.
Simt din nou bucuria și o simt din plin,
Că din ninsoare și vânt eu văd doar senin.
Văd așa cum ești, ca cel mai mare dar
Și vreau să nu fie viața în zadar.
poezie de Eugenia Calancea (4 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renaște natura
Vin brize calde purtate de vânt
Și apa intră în pământ,
Mă păcălești tu primăvară
Că sunt muguri din nou afară.
Ciripesc păsări în grădină
Stau și ascult în surdină,
Florile sunt în reînviere
Și vor ieși în premiere.
Inima mea vrea primăvară,
Dar trebuie să fie și flori afară,
Razele soarelui vin prin geam
Și trec ușor printr-un ram.
Iese la iveală un suflet înghețat,
E un ghiocel ce a renunțat
Și cred că încă îi este frică
Pentru că are încă inima mică.
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urare de an nou...
La steaua strălucindă,
Ma uit ca în oglindă.
Aho, aho, că iar coboară
O urătură la noi iară.
Se topește-un ger bolnav,
Din păduri cu glas suav,
Cu adieri de calde vânturi
Lângă ale noastre câmpuri.
Din piscuri de munte
cântătoare
Vin adieri fine cu miros de floare.
Urătorii mai așteaptă
Până ce ea se-ndreaptă
Visul făcându-l amintire,
Cu speranțe de-nnoire.
El o mângâie pe obraz
Ea le dă pâine cu praz
Și alte bucate alese
Ce le-a pus apoi pe mese.
Și-apoi artificiile scântei
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (29 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de fragilă
Într-o lume ce pare a fi defectă,
Trebuie să zâmbesc că nici eu nu sunt perfectă,
Încerc cu liniște viața să-mi trăiesc
Și toate ușor să mi le potrivesc.
Încerc să mă bucur de orice nimic,
Îmi așez amintiri toate într-un plic,
Iar când descopăr ceva în fiecare clipă,
Zâmbesc și le strâng să nu fac risipă.
Când e senin, stau seara și privesc stelele,
Iar vântul suflă lin și-mi ridică pletele,
Apoi în pat când eu dormeam,
Gândul mă duce când noi visam.
Uneori viața e ca o poveste
Și tot viața ne dă de veste,
Că acum ești ș-apoi te duci
Pentru că nu știi niciodată cât o mai duci.
poezie de Eugenia Calancea (2 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând rătăcit într-un nor
Agitația e atât de grea de suportat
că uneori e ca un val pictat,
când toți vrem multă libertate
și vrem ca toate să ne fie acordate.
Iubirea noastră e ca vântul
care adie ușor, oftând,
iar de ar fi să nu mai bată
aș mai avea un singur gând...
Să mă strecor încetișor,
cu gânduri bune și mult dor,
să iau inima ta din piept, ușor
și să-i recit cu duioșie un sobor.
Tu mi-ai dat aripi ca să zbor
ca un fulg de nea în nor,
să plutesc spre zări senine,
dar tu iubire zbori cu mine.
Sperăm că vom fi triumfători
în luptele cu buclele de nori
și vom zâmbi mereu cu duioșie
unul altuia din nou să fie.
poezie de Eugenia Calancea (9 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Florile albe
Aduc puritatea mereu la tine,
Florile albe ce sunt iubire
Și vor să-ți amintească de mine,
Ca să trăiești în fericire.
Nu vreau să ai inima de ghiață,
Vreau să fii într-un loc feeric,
Așteptand surâsul tău pe față,
Să-mi spună ceva romantic.
Floare albă, floare de lumină,
Ce-n grădină înflorești,
Fă ca razele să vină,
Ca apoi să te mărești.
Nu vreau ca florile să se scuture-n noapte,
Când vântul le-nclină tare,
Vreau s-ascult ale tale șoapte
Și florile-n brațele mele să zboare.
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (9 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zăresc iubirea
Flori albe în vis coboară-n miezul nopții,
Cu stele argintii în lumina dimineții,
Visând iubirea-n locul ce așteaptă
Și mireasma plăcută a zorilor ce se îndreaptă.
Cerul se zărește cu albastru imaculat,
Părul meu zboară în vântul neregulat,
Și ca o boare strigătul tău coboară,
În liniștea zorilor din această vară.
Te văd în zare cu-n buchet de flori
Și simt parfumul trandafirilor din zori,
Sufletul-mi saltă voios de fericire,
Când eu zăresc iubirea în a lui privire.
E așteptarea-n cea mai mare parte,
Când eu văd făptura lui aparte,
Cu calm și umilință-n glas,
Ce ne-aduce visul-n fiecare pas.
poezie de Eugenia Calancea (17 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de copacul meu...
Mă întorc mereu la tine,
Copacul meu plin de iubire
Îmi amintesc multe lângă tine
Și am un ocean de fericire.
Acum am stropi de ploaie pe față,
Dar zâmbetul mi se dezgheață,
Uitându-mă-n necunoscut
Și sunt cu tine de când m-am născut.
Tu ai raze de lumină
Lângă tine toți vor să vină
În umbră să te ascunzi
Urcând în el poți să te scufunzi.
Vântul bate frunzele-n noapte,
Iar gândul meu e cuprins de șoapte,
Stai sus și vezi văpăi stelare
Și inima mea vrea din nou să zboare.
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (19 iulie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pleacă de lângă mine vis urât...
Fug și mă ascund în adâncul mării profund,
ca ochii mei să nu-i vezi plângând,
dar visul urât pleacă și se ridică,
stau și te aștept, iar somnul vine într-o clipă,
iar eu strigăm din nou ca să rămâi,
că tu ești dragostea mea dintâi.
Tu îmi spuneai "adio" și te urcai la cer încet
și nu mai aveai nici un regret,
tăcerea din flori o simțea doar vântul,
mă urc și eu spre cer și văd apoi pământul,
cobor din nou prin frig și ceață,
îmi simt mâinile reci, dar mă întorc la viață.
Mă trezesc când zorile coboară,
găsesc la ochi o lacrimă amară,
tu ești lângă mine, o mare iubire
și las cu drag inima să te admire.
poezie de Eugenia Calancea (15 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna iubirii...
Se aud frunzele foșnind în cădere
Pe cărarea de munte noi mergem în tăcere.
Vântul ne leagănă șoptindu-ne cuvinte
Iar luna apare ca o stea fierbinte.
Stăm liniștiți pe o bancă de lemn
Eu mâna îți strâng cu dragoste solemn.
E rece în noapte și ar fi bine un foc
Ș-apoi vrem ca totul să se oprească în loc.
Îmbrățișarea noastră și nor după nor,
Atunci pentru noi cuvintele mor.
Că eu de mult timp nu mai pot de dor.
Brațele noastre stau strâns și în legănat
Iar sus ramuri de frunze s-au scuturat.
Pleacă de sus norii prin frunze de salcâm,
Și noi parcă suntem pe un alt tărâm.
Ș-aveam atunci nevoie de a ta privire
Să-mi licărească blând a ta amintire.
poezie de Eugenia Calancea (18 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna iubirii...
Se aud frunzele foșnind în cădere
Pe cărarea de munte noi mergem în tăcere.
Vântul ne leagănă șoptindu-ne cuvinte,
Iar luna apare ca o stea fierbinte.
Stăm liniștiți pe o bancă de lemn,
Eu mâna îți strâng cu dragoste solemn.
E rece în noapte și ar fi bine un foc
Ș-apoi vrem ca totul să se oprească în loc.
Îmbrățișarea noastră și nor după nor,
Atunci pentru noi cuvintele mor,
Că eu de mult timp nu mai pot de dor.
Brațele noastre stau strâns și în legănat,
Iar sus ramuri de frunze s-au scuturat.
Pleacă de sus norii prin frunze de salcâm,
Și noi parcă suntem pe un alt tărâm.
Ș-aveam atunci nevoie de a ta privire,
Să-mi licărească blând a ta amintire.
poezie de Eugenia Calancea (18 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natura căzută
Soarele geme-n aerul senin și cald,
florile de cais încearcă din nou să dea în floare,
și prunele neculese se usucă pe ram,
iar tu simți căldură-n inima plină de viață.
Frunzele cad, zilele scad și ele,
iar zeița toamnei își pune mantaua pe pământ,
în timp ce tu te rogi Domnului,
s-aducă apa necesară pentru plantele noastre.
Orele zilei sunt mai puține decât ale nopții
și vânturile reci din nord încep să cânte,
dar soarele încă își pune amprenta pe puterea naturii.
Nu vrem primăvară fără recoltă,
pentru că nu există viața fără moarte.
Doamne binecuvinteză natura căzută
și dune-n călătoria de pe meleagurile iernii
împreună cu zeița imaculată a zăpezii.
poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
În seara asta
În seara asta, luna și stelele par a fi uimite,
Din cauza zâmbetului tău
Și pentru ochii tăi frumoși,
Un pic de fard pe obraji și luna luminează,
În timp ce stelele timide se ascund
În spatele norilor pufoși,
Unde veți vedea chiar și lacul calm și adânc.
Dintr-odată se va schimba timpul,
O briză ușoară se va ridica,
Pentru că vântul curios va vedea,
Chipul pe care-l cunosc stelele....
Chiar și natura, recunoaște farmecul acestei creaturi,
Dar farmecul real nu este în aspectul exterior,
Ci în ceea ce este la pieptul lui, lângă el,
Unde ea continuă dansul ei,
Cu blândețe și eleganță....
Suntem înconjurați de o frumusețe atât de liberă,
Farmecul de basm pe care doar ea îl știe.
poezie de Eugenia Calancea (8 ianuarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea pură
Astăzi nu e la fel ca în trecut
realitatea nu e așa de roz
ca în poveștile din trecut
cu conese fericite și baroni,
când se-auzea fâșâitul rochiilor
ce erau lăsate să cadă
pe covorul din grădină,
azi sunt momente grele
peste care treci cu mare grijă
și odată ce-ai greșit
e greu să schimbi ceva înapoi.
Iubește, atâta timp cât ai pe cine,
iartă atunci când știi că te iubește cu adevărat,
când zice că vrea să fie cu tine pe veci,
când plângi și ți se spune
că ești mai frumoasă când zâmbești.
Iubirea ar trebui să fie ca în trecut
pură și fără prea multe vorbe-n vânt.
Astăzi sunt prea multe vorbe aiurea,
dar fericirea nu depinde de gura lumii
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (13 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
În sufletul meu tu te-ai topit
Ție am să-ți fac o poezie,
Să-ți țină de cald când e frig,
Te voi aștepta o veșnicie,
Dar vreau să m-auzi când strig.
Ești în al meu suflet și în buzunar,
Port încă sărutul tău, pasional,
Iar când în brațe de m-ai strânge doar,
Chiar de-aș fi foc, tu ai fi al mării val.
Cred că-n sufletul meu tu te-ai topit
Și vreau să fii cu mine și în alte vieți,
Stau lângă tine și am ațipit,
Atâtea seri și-atâtea dimineți.
Atunci când te simt aș vrea să taci,
Că la tine e mare cuvântul
Ș-apoi să zbori pe sus dibaci,
Dar tot mai bine-i jos s-atingi pământul.
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (12 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plângând în parcul plin de frunze...
Îndrăznesc să te caut mai târziu în seară,
când am obosit plângând
în parcul plin de frunze multicolore,
ce-și luau zborul în adierea vântului,
în toamna care-a-nflorit ca o splendoare
și sper să nu te superi că te deranjez cu-n telefon,
venit din inima mea surpată
de durere cu asfințitul în suflet,
care dispare încet în orizontul cărămiziu,
și noaptea-și flutură năframa neagră,
care mă sperie puțin,
dar tu-mi răspunzi ușor tulburat de somn,
și-mi alungi chipurile întunecate
din calea mea ș-apoi prind puțin curaj,
pană la sosirea neașteptată a ta,
simțind din nou trupul tău curajos,
ce-mi alungă toată noaptea înfricoșătoare
și-mi cuprinde mijlocul duios,
cu dragoste aprinsă, iar lacrimile dispar,
în așternutul moale al frunzelor.
poezie de Eugenia Calancea (20 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plângând în parcul plin de frunze...
Îndrăznesc să te caut mai târziu în seară,
când am obosit plângând
în parcul plin de frunze multicolore,
ce-și luau zborul în adierea vântului,
în toamna care-a-nflorit ca o floare mare
și sper să nu te superi că te deranjez cu-n telefon,
venit din inima mea surpată
de durere cu asfințitul în suflet,
care dispare încet în orizontul cărămiziu,
și noaptea-și flutură năframa neagră,
care mă sperie puțin,
dar tu-mi răspunzi ușor tulburat de somn,
și-mi alungi chipurile întunecate
din calea mea ș-apoi prind puțin curaj,
pană la sosirea neașteptată a ta,
simtind din nou trupul tău curajos,
ce-mi alungă toată noaptea înfricoșătoare
și-mi cuprinde mijlocul duios,
cu dragoste aprinsă, iar lacrimile dispar,
în așternutul moale al frunzelor.
poezie de Eugenia Calancea (21 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plec pe barca mea cu vise
Pe luciul lacului stau desculță și tristă
privind printre trestii maronii cerul senin
și vad vrăbiile zgribulite ce zboară în vântul puternic,
iar ochii mei căprui întâlnesc privirea ta pătrunzătoare
din ochii tăi verzi ce aprind luna în noapte
și mă-nfioară cu puterea lor, iar atunci barca se leagănă ușor
alunecând pe lac în asfințitul colorat al soarelui,
mi-e frică de întuneric și de răcoarea apei,
dar tu îmi furi sărutul mătăsos ș-apoi mă privești duios.
Ajungem la malul rece și barca albă se leagănă ușor,
între trestii și stuf cu apă verde și aurie,
iar tu cu brațele mă cuprinzi într-o-mbrățișare caldă
apoi ușor obrazul mi-l săruți iar buzele-mi ard de iubire,
simțind inima ta cum mă iubește în neștire
că-mi era mult, mult dor de tine.
poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am să îmbrățișez un vis
M-am înecat într-un pumn de gânduri,
am făcut baie în foc,
mă spăl în vântul lin,
și mă sting în umbră.
Pentru tine am să îmbrățișez un vis,
am să m-adăpostesc în întuneric,
ca o firimitură scufundată într-un pahar cu apă.
Goală, fără rușine, voi ieși din pahar
și fără nici o frică, voi merge pe jos.
Cu ochii unui copil, am să iau înapoi aerul
pe care l-am ținut în mine
și dacă în genunchi am căzut,
o să-mi aduc aminte de lacrimile mele,
ce le voi face să strălucească
la răsăritul soarelui.
Mi-ar plăcea să te îmbrățișez,
dar, ești atât de departe de mine,
soarta a vrut așa,
ca numai eu să te pot visa,
dar va fi un secret între noi, nu-i așa?
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (29 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între frunze cărămizii...
Ies la plimbare pe la prânz,
când soarele strălucește,
m-așez pe bancă și privesc
la frunzele de aur care cad
în bătaia vântului destul de puternic.
Le văd plutind fără destinație
mi-e milă de ele, ca de viața oamenilor.
Inima omului e ca rochița fetiței sărace,
o coși de multe ori, iar ea devine
și mai puternică,
dar numai ea îți dă fericirea
și bucuria de-a trăi.
Inima simte îmbrățișarea
caldă a naturii între frunzele
cărămizii și aerul de lemn
cu ploaie fină ce alungă soarele pentru moment,
ce revine apoi râzând slab.
Stau și ascult vocea frunzelor,
privesc înclinația copacilor
ș-ascult cântecele tradiționale,
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Eugenia Calancea despre vânt, adresa este: