Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Petre Prioteasa despre timp

Textele de mai jos conțin referiri la timp, dar cu o relevanță mică.

Petre Prioteasa

Bilanț

Mă urcai pe scara vieții, la furcelul șapte-șapte
Și, din pomul dimineții, culesei doar gânduri coapte.
Vântul dincotro m-ar bate nu mă-ndoaie, nu mă-ntoarce,
Totul e trimis în spate, de-acolo n-are ce-mi face.
Nu de dragoste duc lipsă, nici de ură sau dreptate,
Iar în stare de eclipsă îmi văd rosturi răsturnate.
Încercau cu anasâna unii să-mi pună zăpoare,
Dar aveam protectă mâna din cap până la picioare.
Eram unsul, aveam darul, mi-era teamă doar de mine,
Cel de Sus strunise harul ca să fac doar ce-mi convine.
N-am călcat vreodată lege și n-am ieșit din tipare,
Am dat cuvintelor blege doar cinstire și valoare.
Am dat pilde strălucite, drum călăuzit spre astre,
Făcând zile fericite cu spor în priviri albastre.
Simt că astfel îmi fac treaba, răsplătit sunt cu onoruri,
Și, că n-am trăit degeaba, am avut belșug și sporuri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

De dincolo...

De când bat drumuri uscate
îmi simt căile-nfundate,
de când rostu' nu-mi găsesc
nu pot să mă odihnesc,
de când bat drumuri prin ploi
doar mocirlă și noroi
se adună la un loc
să-mi prezică nenoroc.
De când tu n-ai mai venit
la salcâmul ocolit,
stau în ploaie, stau în soare
ziua în amiaza mare,
noaptea vine pe furiș,
luna privește pieziș,
răcoarea mă-nviorează,
zorile mă-nrourează.
Încă mai pot adăsta
s-apară năluca ta,
chiar de dincolo de nori
te aștept să mă-nfiori

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Poem

dedicat lui Irimia-Lucian David

Când un rinichi mi-ai oferit "speranță de viață" mi-ai dat,
de-aceea ne-am și înfrățit, dar, elegant, te-am refuzat.
Ai fost sublim în rugăminți de sănătate și noroc,
cuvintele-ți erau fierbinți, dar nu puteam să îmi bat joc.
Că fiecare-și duce soarta precum i-o fi în destin scris,
iar tu ai vrut să-mi deschizi Poarta și să mergem în Paradis.
E greu că în zilele noastre puțini ca tine mai găsești,
ca un Luceafăr printre astre tu vieții mele strălucești.
Mi-ai dat lumină și speranță, cu dor de viață-am renăscut,
recunoștința, cu prestanță, venea de la necunoscut.
Nici nu te știu de unde ești, poate-ai familie, copii,
și-i încânți seara cu povești despre un om ce nici nu-l știi.
Că ți-a plăcut tot ce-am postat pe Facebook: proză, poezii,
încât te-am impresionat și frate-ai vrut ca să-mi devii.
Ai tot respectul meu și stima, nemărginita prețuire,
recunoștința și sublima întoarcere în Nemurire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Scrisoarea

Am tot zis că o să-ți scriu, dar mereu am amânat,
că am sufletul pustiu și de gânduri frământat.
N-am să-ți cer și nici să-ți dau, vreau numai să mă asculți,
c-un prieten vreau să stau că dușmani îmi sunt prea mulți,
au comportament de turme, umblă cu jalbe și pâre,
unii-n viață lasă urme, alții mâzgălesc doar dâre,
unii au noroc prea mult, alții-au ghinion destul,
unul se crede prea cult, altul este prea fudul.
Doar Celui de Sus Îi cer ca să fie Bun și Drept,
tu să fii plin de mister, eu să fiu mai înțelept,
tu ești bun, neaoșă-ți vorba, nu te-neci că știi înotul,
dar te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul,
lasă ura și mânia, ducă-se-n pustii de-acum,
poți să-ți pui în cui mândria că din foc a rămas scrum,
nu te da cocoș de munte, fii păun împărătesc,
uită de patimi mărunte ce gândul îți iscodesc,
nu vreau să mă cert cu tine, nu mai e timp de-mpăcare,
din greșeli înveți ce-i bine când suferința e mare,
respirăm ce-i poluat, cu-apă chioară ne-mbătăm,
turnăm otravă-n ficat, pe-alții pretind să-nvățăm,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Ți se făcea...

Și dacă tot ți se făcea de câte-n lună și în stele,
așteaptă calm, că în vâlcea, iubita-ți va veni cu ele!
Nu sudui, nu te-ntrista dacă nu-ți place ce-ți aduce,
iubita ta va rezista, cuminte cum o știi: in nuce!
Și va veni din infinit ființa ei nemuritoare
ce-și pregătea, de răsărit, un cântec de privighetoare.
Vei încerca să îi săruți ispitele nurlii bogate,
iar spiridușii cei temuți or face tumbe pe la spate.
Să te-ncălzești în trupul ei, când vântul bate plin de șoapte,
ia-mă cu tine, dacă vrei, să stau și eu măcar o noapte.
Dacă rechini sentimentali ne-or vinde taine și iluzii,
vom deveni fenomenali cu-nvățăminte și concluzii.
Și-n soba trupului călduț vom ațâța idei ce ard,
cu nuci, gutui și un bănuț voi răsplăti-o ca un bard.
Să ne hrănim ca-nfometații, vom coace chiar și-un colăcel,
pentru sfințit chemăm prelații, smeriți ne-om înfrupta din el.
Sătui de hrană și iubire, după o noapte ca de vis,
vă las: mireasă și tu mire, iar eu... datornicul proscris.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Adorabilei mele soții

Nevastă, iar te-am supărat,
năpastă de nevinovat!
Când văd că-n ochi îți sar scântei
rămân în pană de idei,
ești rea și aprigă mereu,
iar vinovat rămân doar eu.
Din teama de a nu greși
năzbâtii fac în orice zi,
nici să mă controlez nu pot,
deși-mi dai zilnic peste bot.
Nici foame, cred, n-o să-mi mai fie,
mi-e teamă de bucătărie
și iau poziția de drepți
când după ușă tu m-aștepți,
profiți că am un handicap
și îmi "trosnești" tigaia-n cap,
să dai, te rog, mai ușurel,
dar pe cocoașă, că sunt chel!
De frică și de spaimă zac,
mă tot întreb ce pot să fac,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Cine-i fata?

Fata cu ochii ca iarba
face să-mi tremure barba.
De emoție și teamă,
că nu mă mai bagă-n seamă,
nu mai știu nici cum mă cheamă.
Când o văd mă fâstâcesc,
mă roșesc și amețesc,
iar dacă vreau să-i vorbesc
simt că se-ncleștează gura,
gândurile-mi curg de-a dura,
simt că mă cuprinde ura.
Deschid gura, amuțesc,
încep să mă zvârcolesc,
și rostul nu mi-l găsesc.
Când văd că râde cu alții
mă dezleagă doar prelații,
delirez și cad în transă,
doar așa-mi creez o șansă
de a fi în preajma ei
ca să-i sorb din ochi scântei,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Drumul vieții

Am drumul vieții în față,
se-ngustează, e în ceață,
cui să fac de-acum demers,
c-aș vrea să mai am de mers,
îmi e drag să-l văd lărgit,
chiar de nu e pietruit,
la el singur să lucrez
să pot să mi-l asfaltez
așa cum îmi place mie
să fac viața poezie.
Liniștit, la bătrânețe,
nepoților dau povețe,
să-i încânt și să-i descânt,
în viață să-și ia avânt,
așa cum, copil fiind,
eu mi-am croit drum muncind,
iar în anii tinereții
am simțit tumultul vieții,
n-a fost deloc generoasă,
am făcut-o eu mănoasă,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Nu știu

Nu știu cine-a zis cândva,
la necaz sau pus pe sfadă,
că, în poezia mea,
eu fac prea multă bravadă.
Necinstindu-mi poezia,
a trecut la ofensivă,
mântuindu-și fantezia
într-o dulce invectivă.
Iar cuvântul cu pricina,
ce nu i-a plăcut deloc
a fost "smurd", bată-l-ar vina,
că mi-a adus nenoroc!
E cuvânt pretențios,
n-are loc în poezie,
că îl vreau licențios
în țeasta cu fantezie.
Că-i păcat de-al meu talent
dacă-l cheltui pe "banale",
mai bine fac "tratament"
vorbelor cam "triumfale".

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Păzea!

Azi sunt pus pe răfuială, ferește-te de-a mea ură,
sunt gata de-o păruială, nu mai sunt stăpân pe gură!
Azi am mare chef de ceartă, vreau să-mi găsesc pe potrivă,
când greșești nimeni nu iartă, de ești pacoste sau divă!
Când mă calci pe bătătură ori când nu te cerți cu mine,
mă-ncarc cu venin și ură, balamaua nu mă ține!
Nu țin cont de invective, nu m-agăți cu vreo momeală,
vorbe tandre sau clemență, eu sunt slobod la sminteală.
Nu știu dacă ai motive să ai inima blajină,
te lovesc în perspective fără să îmi fie milă.
Ți-e dor de-o cotonogeală, oasele ca să-ți trosnească,
vrei dinți rupți sau o poceală care să te liniștească?
Vrei concedii medicale pe bani publici, fără număr,
sau să umbli prin spitale dacă îți disloc un umăr?
Tu gândește și socoate de vrei să te pui cu mine,
ieși în față, dă din coate, spune tot ce nu-ți convine!
Nu vreau să mă cert cu tine, nu mai e timp de-mpăcare,
dacă ai greșit, vezi bine, de rușine nu se moare!
Judecă și socotește, dar fii calm și cu răbdare,
totu-n viață se plătește, uneori prețu-i prea mare!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Nu există...

Nu există-n lume viață, există doar existențe,
cu târguieli ca la piață poți obține noi licențe!

Nu e-n lume bun prieten, există doar profitor,
face sluj și sare sprinten până te lasă cu dor!

E o mare amăgire să crezi că banul rezistă,
îl cheltui cu bună știre, altă cale nu există!

Nu există fericire cât să dărui și-ți dorești,
primești doar despăgubire atât cât să te-amăgești!

Nu există nici iubire, este doar un moft păgân,
trece timpul în neștire, umilit ajungi bătrân!

Nu există nici amanți, sunt doar niște-ndrăgostiți,
ei galanți, focoși, culanți, ele pure și cuminți!

Nu există vreo povară care nu provoacă sila,
flămânzim, răbdăm ocară, însă Dumnezeu cu mila!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Poveste din zăvoi

Zăvoiu-adăpostește tufiș lângă tufiș,
mă furișez pe-aproape și mă postez pitiș,
e umbră lângă paltini, e răcoros izvorul
în care, cu tandrețe, îți răcorești piciorul.

Îți pare lungă fusta, încearcă de-o ridică,
nu-ți va veni, vezi bine, în ajutor Petrică,
tu-l crezi plecat departe, cum c-ar fi dus la muncă,
dar gândul lui e, parcă, mai odihnit în luncă.

Te urmărește lacom, privește pe furiș,
la felul cum pui galeș cămașa pe prundiș,
cum despletit ți-e părul, cum stai cu bustul gol,
se mistuie Petrică, se face rostogol.

I se lărgesc și ochii, se dă de ceasul morții,
se roagă să-i dai birul pentru izbânda sorții,
se zbate ca un pește, nu știe ce-i odihna
că de vreo săptămână nu mai cunoaște tihna.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Dorință

Zile și nopți cu tine-aș sta, cu vorba mea, tăcerea ta,
nicicând nu ne vom sătura, iar despărțiți n-om îndura,
să colindăm ziua mereu, noaptea să dormi pe brațul meu,
tu ploaie, soare, viscol, vânt, eu doar idee și cuvânt,
să ne-amăgim, să ne topim, și-a doua zi tot noi să fim,
ne-om tulbura, ne-om ostoi, cum viața vrea, cum vom voi,
totul depinde de noi doi, inimă-n flăcări, inimă sloi,
ne-om încălzi la focul sacru, soarta-ne dulce, destin acru,
vom face din dorință floare, iar din iubire sărbătoare,
eu floarea vieții tale sunt, tu nenăscut rod din cuvânt,
noi doi să fim împreunați ca doi caiși îngemănați,
de roade să ne bucurăm și zarea s-o cutreierăm
să dăm de veste orișicui că noi suntem ai nimănui,
c-avem un nume dus de vânt, dar respectat pe-acest pământ,
că n-avem glie, n-avem casă, statornicim celui ce lasă
și-n vatra lui ne face loc, ne dă și apă și noroc,
ne încălzim, ne răcorim, puterea gândului să fim,
cel primitor cu suflet mare, ne dă lumină și candoare,
încât să ducem mai departe cuvântul care nu desparte,
care îmbină sau unește cu cel ce ți se potrivește,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Roata vieții

I. Când se-nvârtește Roata Vieții
urcăm sau coborâm mereu;
când suntem Sus avem pretenții
și ne croim un nou traseu.
Când coborâm, c-așa e rostul,
nedreptățiți, ne pare rău,
ne-nspăimântăm, exact ca prostul
ce râde de norocul său.
"Trecem" deștepți și cu pretenții
Că locul ni-e acolo, Sus,
deasupra apei plutesc tonții
cu capul sec și gândul dus.
Când ajung jos văd adevărul
pe care-l ignorau de Sus,
imploră ajutor la... vărul,
dar... șansa vieții lor s-a dus
și nu-și dau seama c-au... apus!

II. Aruncă-mă-n vâltoarea vieții, nu te sfii și nu mă proteja,
vreau să cunosc valoarea pieții în care precupeț mă simt deja!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

În satul copilăriei

În satul copilăriei îți ieșeam mereu în cale,
eu eram paznicul viei, tu îți făceai drum pe vale.
Tremuram de bucurie, așteptam să vină-amiaza
și te invitam în vie: vino că s-a copt teraza!
Era ora bucuriei, peste ziuă cea mai faină,
așezat în capul viei te-așteptam să stăm de taină.
Veneai rumenă, vioaie, pas sprințar ca de gazelă,
pe arșiță ori pe ploaie, tremurândă ori rebelă.
Nu te-nfuriai pe mine, ci pe cei rămași acasă,
ce-ți ziceau că nu e bine să pleci la ora de masă.
Dar nu-ți mai ardea de foame, aveai în stomac buline,
ale dragostei frisoane te-ndemnau să vii la mine.
Să stăm gură lîngă gură, trupurile-mpreunate,
hoții strugurii mi-i fură, dar nu-mi pasă: am de toate!
Mâncare și băutură, pentru mine tu ești toate,
pupături, tăvălitură, fără astea nu se poate!
Și ne ostoiam plăcerii, de nimic nu aveam frică,
ne prindea amurgul verii: tu Ileană, eu Petrică.
Așa ne strigau vecinii ca să ne ghicească locul,
dar tăceam chitic, iar câinii lătrau să nu-mi pierd norocul.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Somnul rațiunii

Dacă somnul rațiunii totdeauna naște monștri,
voi vegheați-vă copiii: buni sau răi, sunt tot ai voștri!
Lumea este plictisită și ai vrea s-o corectezi,
dar defectul e prea mare, tu prefă-te că nu-l vezi!
Te-ai ferit de dușmănie chiar de ai dușmani o mie,
crezând în prietenie, rău ți-ai făcut numai ție!
Nu ai bani, ai trebuințe ce nu pot fi amânate,
ai contat prea mult pe vise și promisiuni uitate.
Nu cheltui tot câștigul, păstrează pe mai târziu,
nu știi ce-o să fie mâine în sufletul tău pustiu.
Bar, restaurant, hotel, cafenea - totu-i comerț,
nu-ți spori naivitatea, n-o obții făr' să dai șperț!
Și umblând cu ochii-nchiși riști să fii apostrofat:
- Hei, tu, cel cu capu-n nori! Cin' te crezi și în ce sat?
Ca s-atingi un scop înalt viața-și deapănă misterul:
juri strâmb să slujești dreptatea, minți ca s-ajuți adevărul!
Când triumfă nedreptatea, rațiunea-i netimbrată,
dreptatea, chiar după moarte, ar trebui reparată.
Istoria nu durează când armele ruginesc,
iar izvoare obosite adevărul istovesc.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Replica soției

Bărbate, iar m-ai supărat,
ce, te prefaci nevinovat?
Când vezi că-n ochi îmi sar scântei
tu mai pretinzi că n-ai idei?
Nu vezi că ești un tăntălău
și este vai de capul tău?
Te-ar rupe "câinii" de n-aș fi
să te păzesc în orice zi
că te zgâiești după femei,
dispari acum din ochii mei!
La "câini" te dau să te sfâșie
dacă mai scrii vreo poezie!
Deși-ți dau zilnic peste bot,
te tot holbezi ca un netot,
privești cu ochii-ți imbecili
și ceri clemență prin vecini,
îți dau "clemență" cătinel,
dar pe cocoașă că ești chel.
Nici milă, cred, n-o să-mi mai fie
când intri în bucătărie,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Cântă cucul

Cântă cucul în grădină,
parcă-mi caută pricină,
deși n-are nici o vină.
Cucu-și umflă pântecul
și-și dezmiardă cântecul
slobozindu-și sufletul.
El singur știe ce spune,
dar nu-mi sună-a vorbe bune,
că am inima tăciune!
Poate-și caută perechea,
îmi e chiaună urechea,
simt că mă încearcă strechea.
El tot zboară singurel,
are cântecul rebel,
dar eu nu pot fi ca el.
Zboară tot din creangă-n creangă,
n-are cine să-nțeleagă
cântarea-i un pic beteagă.
Că el doinește cucește,
cântecu-i mă cucerește,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

La fântâna ocolită...

La fântâna ocolită
de sălcii și de răchită
găsii iarba tăvălită
de Leana și neica Cită.
Leana rămase plângând,
iar Cită plecă râzând,
dar se-ntoarse fluierând
c-o avea pe Leana-n gând:
-Taci din gură Leana mea,
că te ia neica, te ia,
după liberarea sa,
acum e armata grea,
nu pot duce ranița.
Mândro, când ne iubeam noi
crescuse iarba-n zăvoi,
era zi de primăvară
când ne-am iubit prima oară,
eu fecior și tu fecioară,
aveai mers de căprioară,
te mlădiai trestioară,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Rostogolire

Se duc anii rând pe rând și nu pot să-i stăvillesc,
dar, în gând, cu tine-n gând, vreau să mă prăstăvălesc!
Trece viața ca un nor și din nor doruri pornesc,
eu, în văzul tuturor, de dor mă prăstăvălesc!
Prefer viața de exil unui trai machiavelesc,
dar, târându-mă umil, eu nu mă prăstăvălesc!
Dacă ceasu-mi va suna și corbii mă năpădesc,
sigur sunt că voi scăpa dacă mă prăstăvălesc!
Gândurile-mi mesager depresie-mi prevestesc,
între taină și mister vreau să mă prăstăvălesc!
Când frumosul și urâtul sar la luptă nefiresc,
slutul devine târâtul, iar eu mă prăstăvălesc!
Când de flori e plină piața, verde pastelat privesc,
de fiori tresaltă viața, iar eu mă prăstăvălesc!
Când văd câmpul că-nverzește, renasc și întineresc,
natura viața rodește, de drag mă prăstăvălesc!
Când Soarele mă răsfață, bucurii mă năpădesc,
nu pot să rămân de gheață, voios mă prăstăvălesc!
Dacă stele, sus în cer, cu dragoste îmi zâmbesc,
în lumea mea de mister o să mă prăstăvălesc!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Petre Prioteasa despre timp, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook