Petre Prioteasa despre timp

Bilanţ

Mă urcai pe scara vieţii, la furcelul şapte-şapte
Şi, din pomul dimineţii, culesei doar gânduri coapte.
Vântul dincotro m-ar bate nu mă-ndoaie, nu mă-ntoarce,
Totul e trimis în spate, de-acolo n-are ce-mi face.
Nu de dragoste duc lipsă, nici de ură sau dreptate,
Iar în stare de eclipsă îmi văd rosturi răsturnate.
Încercau cu anasâna unii să-mi pună zăpoare,
Dar aveam protectă mâna din cap până la picioare.
Eram unsul, aveam darul, mi-era teamă doar de mine,
Cel de Sus strunise harul ca să fac doar ce-mi convine.
N-am călcat vreodată lege şi n-am ieşit din tipare,
Am dat cuvintelor blege doar cinstire şi valoare.
Am dat pilde strălucite, drum călăuzit spre astre,
Făcând zile fericite cu spor în priviri albastre.
Simt că astfel îmi fac treaba, răsplătit sunt cu onoruri,
Şi, că n-am trăit degeaba, am avut belşug şi sporuri.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dincolo...

De când bat drumuri uscate
îmi simt căile-nfundate,
de când rostu' nu-mi găsesc
nu pot să mă odihnesc,
de când bat drumuri prin ploi
doar mocirlă şi noroi
se adună la un loc
să-mi prezică nenoroc.
De când tu n-ai mai venit
la salcâmul ocolit,
stau în ploaie, stau în soare
ziua în amiaza mare,
noaptea vine pe furiş,
luna priveşte pieziş,
răcoarea mă-nviorează,
zorile mă-nrourează.
Încă mai pot adăsta
s-apară năluca ta,
chiar de dincolo de nori
te aştept să mă-nfiori

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

dedicat lui Irimia-Lucian David

Când un rinichi mi-ai oferit "speranţă de viaţă" mi-ai dat,
de-aceea ne-am şi înfrăţit, dar, elegant, te-am refuzat.
Ai fost sublim în rugăminţi de sănătate şi noroc,
cuvintele-ţi erau fierbinţi, dar nu puteam să îmi bat joc.
Că fiecare-şi duce soarta precum i-o fi în destin scris,
iar tu ai vrut să-mi deschizi Poarta şi să mergem în Paradis.
E greu că în zilele noastre puţini ca tine mai găseşti,
ca un Luceafăr printre astre tu vieţii mele străluceşti.
Mi-ai dat lumină şi speranţă, cu dor de viaţă-am renăscut,
recunoştinţa, cu prestanţă, venea de la necunoscut.
Nici nu te ştiu de unde eşti, poate-ai familie, copii,
şi-i încânţi seara cu poveşti despre un om ce nici nu-l ştii.
Că ţi-a plăcut tot ce-am postat pe Facebook: proză, poezii,
încât te-am impresionat şi frate-ai vrut ca să-mi devii.
Ai tot respectul meu şi stima, nemărginita preţuire,
recunoştinţa şi sublima întoarcere în Nemurire.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

Am tot zis că o să-ţi scriu, dar mereu am amânat,
că am sufletul pustiu şi de gânduri frământat.
N-am să-ţi cer şi nici să-ţi dau, vreau numai să mă asculţi,
c-un prieten vreau să stau că duşmani îmi sunt prea mulţi,
au comportament de turme, umblă cu jalbe şi pâre,
unii-n viaţă lasă urme, alţii mâzgălesc doar dâre,
unii au noroc prea mult, alţii-au ghinion destul,
unul se crede prea cult, altul este prea fudul.
Doar Celui de Sus Îi cer ca să fie Bun şi Drept,
tu să fii plin de mister, eu să fiu mai înţelept,
tu eşti bun, neaoşă-ţi vorba, nu te-neci că ştii înotul,
dar te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul,
lasă ura şi mânia, ducă-se-n pustii de-acum,
poţi să-ţi pui în cui mândria că din foc a rămas scrum,
nu te da cocoş de munte, fii păun împărătesc,
uită de patimi mărunte ce gândul îţi iscodesc,
nu vreau să mă cert cu tine, nu mai e timp de-mpăcare,
din greşeli înveţi ce-i bine când suferinţa e mare,
respirăm ce-i poluat, cu-apă chioară ne-mbătăm,
turnăm otravă-n ficat, pe-alţii pretind să-nvăţăm,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi se făcea...

Şi dacă tot ţi se făcea de câte-n lună şi în stele,
aşteaptă calm, că în vâlcea, iubita-ţi va veni cu ele!
Nu sudui, nu te-ntrista dacă nu-ţi place ce-ţi aduce,
iubita ta va rezista, cuminte cum o ştii: in nuce!
Şi va veni din infinit fiinţa ei nemuritoare
ce-şi pregătea, de răsărit, un cântec de privighetoare.
Vei încerca să îi săruţi ispitele nurlii bogate,
iar spiriduşii cei temuţi or face tumbe pe la spate.
Să te-ncălzeşti în trupul ei, când vântul bate plin de şoapte,
ia-mă cu tine, dacă vrei, să stau şi eu măcar o noapte.
Dacă rechini sentimentali ne-or vinde taine şi iluzii,
vom deveni fenomenali cu-nvăţăminte şi concluzii.
Şi-n soba trupului călduţ vom aţâţa idei ce ard,
cu nuci, gutui şi un bănuţ voi răsplăti-o ca un bard.
Să ne hrănim ca-nfometaţii, vom coace chiar şi-un colăcel,
pentru sfinţit chemăm prelaţii, smeriţi ne-om înfrupta din el.
Sătui de hrană şi iubire, după o noapte ca de vis,
vă las: mireasă şi tu mire, iar eu... datornicul proscris.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adorabilei mele soţii

Nevastă, iar te-am supărat,
năpastă de nevinovat!
Când văd că-n ochi îţi sar scântei
rămân în pană de idei,
eşti rea şi aprigă mereu,
iar vinovat rămân doar eu.
Din teama de a nu greşi
năzbâtii fac în orice zi,
nici să mă controlez nu pot,
deşi-mi dai zilnic peste bot.
Nici foame, cred, n-o să-mi mai fie,
mi-e teamă de bucătărie
şi iau poziţia de drepţi
când după uşă tu m-aştepţi,
profiţi că am un handicap
şi îmi "trosneşti" tigaia-n cap,
să dai, te rog, mai uşurel,
dar pe cocoaşă, că sunt chel!
De frică şi de spaimă zac,
mă tot întreb ce pot să fac,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i fata?

Fata cu ochii ca iarba
face să-mi tremure barba.
De emoţie şi teamă,
că nu mă mai bagă-n seamă,
nu mai ştiu nici cum mă cheamă.
Când o văd mă fâstâcesc,
mă roşesc şi ameţesc,
iar dacă vreau să-i vorbesc
simt că se-ncleştează gura,
gândurile-mi curg de-a dura,
simt că mă cuprinde ura.
Deschid gura, amuţesc,
încep să mă zvârcolesc,
şi rostul nu mi-l găsesc.
Când văd că râde cu alţii
mă dezleagă doar prelaţii,
delirez şi cad în transă,
doar aşa-mi creez o şansă
de a fi în preajma ei
ca să-i sorb din ochi scântei,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Am drumul vieţii în faţă,
se-ngustează, e în ceaţă,
cui să fac de-acum demers,
c-aş vrea să mai am de mers,
îmi e drag să-l văd lărgit,
chiar de nu e pietruit,
la el singur să lucrez
să pot să mi-l asfaltez
aşa cum îmi place mie
să fac viaţa poezie.
Liniştit, la bătrâneţe,
nepoţilor dau poveţe,
să-i încânt şi să-i descânt,
în viaţă să-şi ia avânt,
aşa cum, copil fiind,
eu mi-am croit drum muncind,
iar în anii tinereţii
am simţit tumultul vieţii,
n-a fost deloc generoasă,
am făcut-o eu mănoasă,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu cine-a zis cândva,
la necaz sau pus pe sfadă,
că, în poezia mea,
eu fac prea multă bravadă.
Necinstindu-mi poezia,
a trecut la ofensivă,
mântuindu-şi fantezia
într-o dulce invectivă.
Iar cuvântul cu pricina,
ce nu i-a plăcut deloc
a fost "smurd", bată-l-ar vina,
că mi-a adus nenoroc!
E cuvânt pretenţios,
n-are loc în poezie,
că îl vreau licenţios
în ţeasta cu fantezie.
Că-i păcat de-al meu talent
dacă-l cheltui pe "banale",
mai bine fac "tratament"
vorbelor cam "triumfale".

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păzea!

Azi sunt pus pe răfuială, fereşte-te de-a mea ură,
sunt gata de-o păruială, nu mai sunt stăpân pe gură!
Azi am mare chef de ceartă, vreau să-mi găsesc pe potrivă,
când greşeşti nimeni nu iartă, de eşti pacoste sau divă!
Când mă calci pe bătătură ori când nu te cerţi cu mine,
mă-ncarc cu venin şi ură, balamaua nu mă ţine!
Nu ţin cont de invective, nu m-agăţi cu vreo momeală,
vorbe tandre sau clemenţă, eu sunt slobod la sminteală.
Nu ştiu dacă ai motive să ai inima blajină,
te lovesc în perspective fără să îmi fie milă.
Ţi-e dor de-o cotonogeală, oasele ca să-ţi trosnească,
vrei dinţi rupţi sau o poceală care să te liniştească?
Vrei concedii medicale pe bani publici, fără număr,
sau să umbli prin spitale dacă îţi disloc un umăr?
Tu gândeşte şi socoate de vrei să te pui cu mine,
ieşi în faţă, dă din coate, spune tot ce nu-ţi convine!
Nu vreau să mă cert cu tine, nu mai e timp de-mpăcare,
dacă ai greşit, vezi bine, de ruşine nu se moare!
Judecă şi socoteşte, dar fii calm şi cu răbdare,
totu-n viaţă se plăteşte, uneori preţu-i prea mare!

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există...

Nu există-n lume viaţă, există doar existenţe,
cu târguieli ca la piaţă poţi obţine noi licenţe!

Nu e-n lume bun prieten, există doar profitor,
face sluj şi sare sprinten până te lasă cu dor!

E o mare amăgire să crezi că banul rezistă,
îl cheltui cu bună ştire, altă cale nu există!

Nu există fericire cât să dărui şi-ţi doreşti,
primeşti doar despăgubire atât cât să te-amăgeşti!

Nu există nici iubire, este doar un moft păgân,
trece timpul în neştire, umilit ajungi bătrân!

Nu există nici amanţi, sunt doar nişte-ndrăgostiţi,
ei galanţi, focoşi, culanţi, ele pure şi cuminţi!

Nu există vreo povară care nu provoacă sila,
flămânzim, răbdăm ocară, însă Dumnezeu cu mila!

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste din zăvoi

Zăvoiu-adăposteşte tufiş lângă tufiş,
mă furişez pe-aproape şi mă postez pitiş,
e umbră lângă paltini, e răcoros izvorul
în care, cu tandreţe, îţi răcoreşti piciorul.

Îţi pare lungă fusta, încearcă de-o ridică,
nu-ţi va veni, vezi bine, în ajutor Petrică,
tu-l crezi plecat departe, cum c-ar fi dus la muncă,
dar gândul lui e, parcă, mai odihnit în luncă.

Te urmăreşte lacom, priveşte pe furiş,
la felul cum pui galeş cămaşa pe prundiş,
cum despletit ţi-e părul, cum stai cu bustul gol,
se mistuie Petrică, se face rostogol.

I se lărgesc şi ochii, se dă de ceasul morţii,
se roagă să-i dai birul pentru izbânda sorţii,
se zbate ca un peşte, nu ştie ce-i odihna
că de vreo săptămână nu mai cunoaşte tihna.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Zile şi nopţi cu tine-aş sta, cu vorba mea, tăcerea ta,
nicicând nu ne vom sătura, iar despărţiţi n-om îndura,
să colindăm ziua mereu, noaptea să dormi pe braţul meu,
tu ploaie, soare, viscol, vânt, eu doar idee şi cuvânt,
să ne-amăgim, să ne topim, şi-a doua zi tot noi să fim,
ne-om tulbura, ne-om ostoi, cum viaţa vrea, cum vom voi,
totul depinde de noi doi, inimă-n flăcări, inimă sloi,
ne-om încălzi la focul sacru, soarta-ne dulce, destin acru,
vom face din dorinţă floare, iar din iubire sărbătoare,
eu floarea vieţii tale sunt, tu nenăscut rod din cuvânt,
noi doi să fim împreunaţi ca doi caişi îngemănaţi,
de roade să ne bucurăm şi zarea s-o cutreierăm
să dăm de veste orişicui că noi suntem ai nimănui,
c-avem un nume dus de vânt, dar respectat pe-acest pământ,
că n-avem glie, n-avem casă, statornicim celui ce lasă
şi-n vatra lui ne face loc, ne dă şi apă şi noroc,
ne încălzim, ne răcorim, puterea gândului să fim,
cel primitor cu suflet mare, ne dă lumină şi candoare,
încât să ducem mai departe cuvântul care nu desparte,
care îmbină sau uneşte cu cel ce ţi se potriveşte,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii

I. Când se-nvârteşte Roata Vieţii
urcăm sau coborâm mereu;
când suntem Sus avem pretenţii
şi ne croim un nou traseu.
Când coborâm, c-aşa e rostul,
nedreptăţiţi, ne pare rău,
ne-nspăimântăm, exact ca prostul
ce râde de norocul său.
"Trecem" deştepţi şi cu pretenţii
Că locul ni-e acolo, Sus,
deasupra apei plutesc tonţii
cu capul sec şi gândul dus.
Când ajung jos văd adevărul
pe care-l ignorau de Sus,
imploră ajutor la... vărul,
dar... şansa vieţii lor s-a dus
şi nu-şi dau seama c-au... apus!

II. Aruncă-mă-n vâltoarea vieţii, nu te sfii şi nu mă proteja,
vreau să cunosc valoarea pieţii în care precupeţ mă simt deja!

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În satul copilăriei

În satul copilăriei îţi ieşeam mereu în cale,
eu eram paznicul viei, tu îţi făceai drum pe vale.
Tremuram de bucurie, aşteptam să vină-amiaza
şi te invitam în vie: vino că s-a copt teraza!
Era ora bucuriei, peste ziuă cea mai faină,
aşezat în capul viei te-aşteptam să stăm de taină.
Veneai rumenă, vioaie, pas sprinţar ca de gazelă,
pe arşiţă ori pe ploaie, tremurândă ori rebelă.
Nu te-nfuriai pe mine, ci pe cei rămaşi acasă,
ce-ţi ziceau că nu e bine să pleci la ora de masă.
Dar nu-ţi mai ardea de foame, aveai în stomac buline,
ale dragostei frisoane te-ndemnau să vii la mine.
Să stăm gură lîngă gură, trupurile-mpreunate,
hoţii strugurii mi-i fură, dar nu-mi pasă: am de toate!
Mâncare şi băutură, pentru mine tu eşti toate,
pupături, tăvălitură, fără astea nu se poate!
Şi ne ostoiam plăcerii, de nimic nu aveam frică,
ne prindea amurgul verii: tu Ileană, eu Petrică.
Aşa ne strigau vecinii ca să ne ghicească locul,
dar tăceam chitic, iar câinii lătrau să nu-mi pierd norocul.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul raţiunii

Dacă somnul raţiunii totdeauna naşte monştri,
voi vegheaţi-vă copiii: buni sau răi, sunt tot ai voştri!
Lumea este plictisită şi ai vrea s-o corectezi,
dar defectul e prea mare, tu prefă-te că nu-l vezi!
Te-ai ferit de duşmănie chiar de ai duşmani o mie,
crezând în prietenie, rău ţi-ai făcut numai ţie!
Nu ai bani, ai trebuinţe ce nu pot fi amânate,
ai contat prea mult pe vise şi promisiuni uitate.
Nu cheltui tot câştigul, păstrează pe mai târziu,
nu ştii ce-o să fie mâine în sufletul tău pustiu.
Bar, restaurant, hotel, cafenea - totu-i comerţ,
nu-ţi spori naivitatea, n-o obţii făr' să dai şperţ!
Şi umblând cu ochii-nchişi rişti să fii apostrofat:
- Hei, tu, cel cu capu-n nori! Cin' te crezi şi în ce sat?
Ca s-atingi un scop înalt viaţa-şi deapănă misterul:
juri strâmb să slujeşti dreptatea, minţi ca s-ajuţi adevărul!
Când triumfă nedreptatea, raţiunea-i netimbrată,
dreptatea, chiar după moarte, ar trebui reparată.
Istoria nu durează când armele ruginesc,
iar izvoare obosite adevărul istovesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replica soţiei

Bărbate, iar m-ai supărat,
ce, te prefaci nevinovat?
Când vezi că-n ochi îmi sar scântei
tu mai pretinzi că n-ai idei?
Nu vezi că eşti un tăntălău
şi este vai de capul tău?
Te-ar rupe "câinii" de n-aş fi
să te păzesc în orice zi
că te zgâieşti după femei,
dispari acum din ochii mei!
La "câini" te dau să te sfâşie
dacă mai scrii vreo poezie!
Deşi-ţi dau zilnic peste bot,
te tot holbezi ca un netot,
priveşti cu ochii-ţi imbecili
şi ceri clemenţă prin vecini,
îţi dau "clemenţă" cătinel,
dar pe cocoaşă că eşti chel.
Nici milă, cred, n-o să-mi mai fie
când intri în bucătărie,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă cucul

Cântă cucul în grădină,
parcă-mi caută pricină,
deşi n-are nici o vină.
Cucu-şi umflă pântecul
şi-şi dezmiardă cântecul
slobozindu-şi sufletul.
El singur ştie ce spune,
dar nu-mi sună-a vorbe bune,
că am inima tăciune!
Poate-şi caută perechea,
îmi e chiaună urechea,
simt că mă încearcă strechea.
El tot zboară singurel,
are cântecul rebel,
dar eu nu pot fi ca el.
Zboară tot din creangă-n creangă,
n-are cine să-nţeleagă
cântarea-i un pic beteagă.
Că el doineşte cuceşte,
cântecu-i mă cucereşte,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fântâna ocolită...

La fântâna ocolită
de sălcii şi de răchită
găsii iarba tăvălită
de Leana şi neica Cită.
Leana rămase plângând,
iar Cită plecă râzând,
dar se-ntoarse fluierând
c-o avea pe Leana-n gând:
-Taci din gură Leana mea,
că te ia neica, te ia,
după liberarea sa,
acum e armata grea,
nu pot duce raniţa.
Mândro, când ne iubeam noi
crescuse iarba-n zăvoi,
era zi de primăvară
când ne-am iubit prima oară,
eu fecior şi tu fecioară,
aveai mers de căprioară,
te mlădiai trestioară,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostogolire

Se duc anii rând pe rând şi nu pot să-i stăvillesc,
dar, în gând, cu tine-n gând, vreau să mă prăstăvălesc!
Trece viaţa ca un nor şi din nor doruri pornesc,
eu, în văzul tuturor, de dor mă prăstăvălesc!
Prefer viaţa de exil unui trai machiavelesc,
dar, târându-mă umil, eu nu mă prăstăvălesc!
Dacă ceasu-mi va suna şi corbii mă năpădesc,
sigur sunt că voi scăpa dacă mă prăstăvălesc!
Gândurile-mi mesager depresie-mi prevestesc,
între taină şi mister vreau să mă prăstăvălesc!
Când frumosul şi urâtul sar la luptă nefiresc,
slutul devine târâtul, iar eu mă prăstăvălesc!
Când de flori e plină piaţa, verde pastelat privesc,
de fiori tresaltă viaţa, iar eu mă prăstăvălesc!
Când văd câmpul că-nverzeşte, renasc şi întineresc,
natura viaţa rodeşte, de drag mă prăstăvălesc!
Când Soarele mă răsfaţă, bucurii mă năpădesc,
nu pot să rămân de gheaţă, voios mă prăstăvălesc!
Dacă stele, sus în cer, cu dragoste îmi zâmbesc,
în lumea mea de mister o să mă prăstăvălesc!

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!