Prometeu şi foc

Există în lumea noastră socialistă un om nou? Dar mai întâi ce înseamnă om nou? Şi prin ce se deosebeşte de cel vechi? Iar cel vechi de ce nu era bun, de ce trebuia înlocuit? Toţi oamenii vechi au fost răi, toţi trebuiau schimbaţi? Fiecare epocă a avut oamenii ei noi şi oamenii ei vechi. Cei noi aduceau lumină atunci când aceasta se împuţina în lume. Ceea ce apropie, de pildă, pe Prometeu şi pe Danco este gestul oferirii propriei inimi pentru salvarea semenilor din mari şi dramatice impasuri. Primul a dat seminţiei focul, fără de care ar fi pierit, celălalt lumina, fără de care s-ar fi rătăcit în labirintul existenţei. Epocile vechi au eroii lor mitologici. Ei întruchipează virtuţile majore ale umanităţii care, dacă nu sunt prezente în fiecare individ, se reconstituie în masă şi dacă într-unul sau altul din cazurile particulare nu se manifestă la intensitatea maximă, exprimate în eroi, ele indică diapazonul posibil al spiritului.

Dumitru Popescu în Ieşirea din labirint (1973)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incert amor

Să îmi spui dulci cuvinte
să m-amăgeşti din nou
că dragostea-i în minte
cum tonul de-un tablou
ce-ar fi la fel, totuna,
de n-ar fi o scânteie
s-aprindă Soare, Luna
şi străluciri să deie
de-un geniu de nebun
ce-şi uită raţiune
pictând inima-n scrum
să creadă ficţiune...
şi să mă-mbeţi cu zisul
că tot e-un curcubeu
din lacrimi, iar promisul
e fiu de Prometeu
ce dă culori de foc
în irişi s-arcuind
din efemerul joc
se amăgind iubind...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Cum să cumpăr fericirea
De-a păşi în calea voastră
Peste flori?! Femei şi mame,
Fericirea e a voastră!

Cum un zâmbet să picteze
Lacrimi, norii de furtună?!
Voi sunteţi nemărginirea,
Cânt cu inima română...

Din surâsul tău, femeie,
Fluturi au zburat spre cer.
Mâini de aur, chip de zee,
Vis, scânteie şi mister...

Tu eşti flacăra de veghe,
Înger smuls din Prometeu,
Evă fără de pereche,
Calea către Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de petale

Oamenii dorm în peşteri de beton
Sefii de trib se lăfăie-n puf de cocon
Şi câte un nebun face de planton
La focul lui Prometeu ca un grifon

Cântând vise interzise, promise,
De copii... în joc de petale astral
Ucise în al adulţilor ideal
Cu minciuna, trădarea, sus puse

Iertate de religii cu joc hamal
În care cine ucide pentru ea
Primeşte iertarile cu mir de stea
In corul copiilor cântând astral

Si nebunul priveste, răscoleste
Focul de stele, poate printre ele
Sau ascuns iar după Lună visele
Cum le ţin in puf de cocon, măştile

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţigara

Am dat foc la două case,
că le-am fumat,
cu fumuri lungi şi voluptoase,
sau scurte,
pline de amăreală şi uscăciune.

Am dat foc şi ibricelor de cafea,
nenumărate,
ca un ucenic mai întâi,
apoi ca un corifeu,
obsedat de cremenea prometeică
şi de mitul cafelei cu aromă perfectă.

Două case luăm,
într-o jumătate de secol de irosire,
a tutunului românesc,
de Virginia,
aclimatizat la noi,
ca o herghelie de lipiţeni,
sau de huţuli sălbatici,

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta este întrebarea

aş putea să trăiesc ca şi un renegat,
nu cred că mă pot ascunde
decât în propriile idei

democraţia este o făcătură monstruoasă
a prezentului,
o cupă de otravă
la masa verde

aş putea fi propriul meu tiran
sau mare democrat,
să vorbesc singur
cu Moise
pe un munte
despre cele zece porunci,
sau cu Prometeu
pe Elbrus
despre populisme,
sau despre foc,
cadoul sublim făcut umanităţii,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prometeu

Vultur din geneza lumii
Lasa-mi-l pe Prometeu,
Te stârnesc din cer nebunii
Care sângerează-n eu.

Nu mai suge stropi de viaţă
Zdrobind inimi de atom,
Stinge fulgerul şi-nghiaţă
Vrajba dintre cer şi om.

Şi te-ntoarnă şi îl lasă
Prins pe stânca din înalt,
Ia-ţi şi moartea cea cu coasă,
Îţi ajunge! Gata! Halt!

Astăzi voi fi un Heracle
Săgetându-te în zbor,
Vreau o lume fără racle,
Printre noi să îl cobor.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de toamnă

Ceru-a înflorit! Şi sângeri
Peste cer au răsărit...
Plasă albă de mătănii
E pe-al sufletului schit...

S-au ţesut mătăsuri fine...
Şi podoabele de jad
A copacilor de sticlă,
Azi, în chihlimbare ard.

Mi-am pus la urechi podoabe
Şi poeme de rubin,
Iar din ochi, mi-au curs în taină,
Negre picături de vin...

Peste clipe-mbujorate,
Azi, am pus amărăciune,
Căci păşesc cu eleganţă
Şi cu fast, în altă lume.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea să rup din cer doar un petec de albastru
Aş croi din el umbrelă pentru sufletu-mi sihastru
Să îl apăr de ninsori şi de ploile târzii
Dar n-am aripi ca să urc peste norii plumburii

De-aş putea să rup de sus doar o rază aurie
Aş picta cu ea un soare să mi-l pun la pălărie,
Sufletul să-l încălzească când îmi plouă şi îmi ninge
Dar n-am scară să mă sui, soarele nu-l pot atinge

De-aş putea să fac din ochi un izvor cu apă lină
Mi-aş spăla sufletu-n el de păcate şi de tină
Poate vede şi el Raiul, c-am oftat şi am tot plâns,
Însă lacrimi nu mai curg şi poate n-au fost de-ajuns...

De-aş putea aş fura focul de la însuşi Prometeu
Şi-aş aprinde c-o scânteie o iubire-n pieptul meu
Pentru tine care ştii să provoci ca o ispită
De n-aş şti că toamna cerne sentimentele prin sită...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept, iubită stea

Pluteam, în barca gândurilor mele,
pe apele din visul tropical,
privind inconfundabilele stele
cu străluciri din timpul ancestral.

Nu mă gândeam la mii de ani lumină,
ci la o stea de-aici, de pe Pământ,
căci gândul nu putea să se abţină
să zboare, prin iluzii, plin de-avânt.

N-a fost decât un val, ceva mai mare,
venit de nicăieri, dar, ca un vip,
m-a ridicat pe culmi ameţitoare,
şi m-a lăsat pe-o insulă,-n nisip.

Eram pierdut şi singur într-o vreme
în care şi-o furtună-i fără sens,
privirile-mi împrăştiau dileme
pe ţărmul unde-n viaţă n-am mai mers.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând în ţărână

Ţărâna mă face umil călător
Prin scrieri uitate-n oceane de foc,
Departe pe valuri etern visător
Sau poate cuprins în al ielelor joc,

Desculţ prin ţărână mă lepăd de timp
Devin un luntraş ce vă duce la mal,
Departe de lume pătrund în Olimp
Să vin către tine călare pe val,

M-ascund în ţărână să urc în tulpini
Cuvântul să-mi fie adânc avanpost,
Iar slovele scrise devin rădăcini
Umblării prin lume să-i fie un rost

Ţărâna a fost peste timpuri blestem
Deşi toată viaţa răsare din ea,
Privesc în adâncuri şi-ncep să mă tem
Cărarea spre tine e parcă mai grea,

[...] Citeşte tot

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar când te aud

Coborâta din cer cu aripi un cerb
Dintre războiului norilor, acerb
Cu coarne fulger şi galop tunet
Atras de al meu câmp de piept în urlet

Să pască iarba bătăilor uscată
Cu boncăluit privirii de curcubeu
Să aprindă senin foc de Prometeu
In desertul de iască împietrită

Cu albastrul zâmbet de ambru
Clocotindu-mi sângele în cidru
Cu cerbul ce te aducea pe tine
Cu fante de şoapte calde, senine

Să moi ierburile de cuie-n pieptul meu
Doar strângându-te tare în braţe
Le-ai infipt tăcută, tandră în trupul tău
Din fulgerele inimii prea ascete

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pentru viitorul sterp al deziluziei

să nu scrii tot
mai lasă un poem şi pentru mâine
poimâine şi alte zile în care durerile
te vor invada cerându-ţi capitularea
păstrează cuvintele şi alungă spaima întunericului
cu săgeţile lor de foc departe cât mai departe
înapoi în haosul primordial
păstrează o armată de cuvinte
călare pe himerele visului
în mijlocul lor iubirea cu flamura nemuririi
suflând în goarna inimii
păstrează cuvintele în tranşeele cărnii
în circumvoluţiuni în diviziunea celulei
în spiralele ADN-ului tău prometeic
învârtindu-l ca un bumerang prin abisul psihozei
lovind iscoadele morţii umbrele nelegiuite
direct în punctul lor sensibil la frumuseţea metaforei
păstrează cuvintele în sânge
singurul şarpe înţelept căruia îi place căldura sufletească
a celui de lângă tine cel dornic

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna, sigur, e de vină!

Mi-am dorit să scriu poeme, printre rimele boeme, să mă pierd efervescent,
Prinsă-ntr-un tangou de muze cu vederi un pic obtuze, pe un ring incandescent
Unde să îţi fiu ispită, fără a-ţi deveni iubită în al toamnei calendar,
Colorând c-un vers frenetic, revărsându-se bezmetic, ruginiul Lui Brumar.

Coregraf te vreau în piesă! Cu pretenţii de prinţesă, insistând să mă conduci
Prin angelice catrene, îndrăzneţe la refrene, hoinărind ca doi năuci.
Visători cu ochi de brumă, încălcând orice cutumă, să plutim spre Ararat.
Răvăşită de-o idee, având ifose de Gee, declarându-te împărat.

Izbăvită de păcate, prin Siberii îngheţate, ţar al slovelor să-mi fii,
Proclamându-mă sonor, de-ar fi hibernal decor, ţarină în poezii.
Pe-ale strofelor altare, să devin nemuritoare, îndrumată de-al meu zeu
Ce se pierde în dileme, oferindu-mi crizanteme cu parfum de Elizeu.

Toamna, sigur, e de vină! Îmbrăcată în rugină, mă îndeamnă să tot scriu,
Înşirând, pe-un ton banal, irizări de carnaval scrise de-un amant candriu.
Am avut o nebunie... În sublima Poezie, focul să-l păstrez aprins,
Sculptând lutul în cuvinte, arzând vers în jurăminte... dar sunt Prometeu învins!

[...] Citeşte tot

sonet de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

Îmi scrii că cerul s-a întunecat, iar cocorii nu mai zboară, se îneacă asfinţitul în gurile văzduhului, te văd grăbită să treci cu spatele prin viaţă. nu eşti prezentă orei?

Sunt eu pentru tine un câine de pripas, să umblu cu fularul atârnat de gât ca un lanţ ce l-ar ţine pe sârmă într-o gospodărie? Eu nu-mi pierd timpul cu amintiri doar scriu iritat de nostalgia ta care mă muscă.

Tăcerea ta este semn de neputinţă, liricul se deapănă la focul iubirii când rupi buzele să te lipeşti la inima revărsată în noapte, te îmbrăţişează şi apoi se ascunde în clipă, sfarmă legende.

Îţi voi construi o lume cu mesteceni şi cetăţi în faţa necunoscutului să-mi apăr cuvintele pe care acum le vărs într-o desagă pe care o porţi peste tot să aduni poveştile altora fără să crezi că orice suflare cerne taine de nepătruns, poate atunci vei tinde spre latura infinitului să adormi vigilenta raţionalului.

Singure doar cuvintele te vor îmbogăţi să-ţi cosi cămaşă înflorită din taina cerului. Nu-mi spune că doare, lumina nu doare tăcerea este cea care răneşte. Puneţi scutul să te aperi de furtună şi intrigă.

Astăzi te văd, te simt rătăcită. Ego-ul asemeni lui Icar vrea să-ţi înalţi aripile ai grije la răni. Fi asemenea lui Prometeu adu focul şi vino la masa mea să deşertăm taine despre originile rătăcite intre pietre pe albia răului unde primi oameni pescuiau iubire.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă evadării în neant

Cu aripile scurtcurcuitate,
Nedrept, etern, mereu vom evada,
Precum un curcubeu trudind în moarte,
Sorbind din lume şi ultima stea.
Privirea-i smulsă încă din orbite,
În zbor de frunze îngeri se-ntrupează,
Sub fulgerele-aducerii-aminte
Alt univers, de-acum, se conturează.

Cu aripile scurtcircuitate,
Purtăm în suflet foc de Prometeu,
Spre a călca cu moartea peste moarte
Şi spre a ne-ntrupa cu Dumnezeu.
Ne naştem ploaie spre a fii oceane,
Ne naştem ramuri spre a fii copac,
Ne naştem veşnic răsărit de soare,
Spre a apune iarăşi peste veac.

Nedrept, etern, mereu vom evada
Din falsele, din marile imperii

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prometeu

Pe Elbrus sus, legat în lanţuri grele,
Stai neclintit, încătuşat de veacuri,
A unui vultur sângeros, atacuri,
Sfidând, ce rupe-n trupu-ţi bucăţele.

Zdrobit, dar nu înfrânt, a ta viaţă
Sortită-i să îndure-n chin osânda,
Zeul suprem nu-şi încetează pânda
Iar fruntea ta-i încununată-n gheaţă.

Şi geruri aspre vin, să te-mpresoare,
Ninsori îţi pun mantie de zăpadă
Ori repezi ploi te biciuesc grămadă
Dar, nu găseşti la Zeus vreo cruţare.

Voinţa ta e însă ca o stâncă,
O, Prometeu, şi n-ai să ceri iertare
Pentru o vină-nchipuită, care,
Deplină-i socotită, şi adâncă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Adrian Gugea (30 august 2013)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor d-un inger

Mi-e dor de tine, suflet bland,
Mi-e dor de tine, ma rasfrang.
Nu pot sa merg far' al tau pas,
Nu pot vorbi far de-al tau glas.

Ingan, rostesc, dar fara rost,
Nu pot schimba tot ce-a fost,
Chiar de-ar zbura timpu-napoi,
Nu pot schimba ce e-ntre noi.

Si merg, asa pe-un drum al meu,
Far-a mai sti ce-i bun sau rau,
Far-a simti iarna ca-ngheata,
Fara-ami mai sti rostul in viata.

Dar tu, ai fost al meu calau,
Razbit in frunte de-al tau rau,
Ai aruncat simpla-mi fiinta,
Prin largul hau de necredinta.

[...] Citeşte tot

poezie de Dănuţ Bărbuşelu
Adăugat de Dănuţ Bărbuşelu
Comentează! | Votează! | Copiază!