Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Sigmund Freud despre gânduri

Sigmund Freud

Mărturisesc că am încercat să traduc în limbajul gândirii normale un proces evident nonconștient sau preconștient care interesează, fără îndoială, sarcinile energetice ale unui substrat indefinibil. Această dificultate, imposibil de evitat, de altfel, nu este insurmontabilă. Important este să se discearnă bine ceea ce se întâmplă, în cursul refulării, în eu, pe de o parte și în sine, pe de altă parte.

în Angoasa și viața instinctuală
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pachet Opere Esentiale Sigmund Freud 11 volume" de Sigmund Freud este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -499.00- 299.99 lei.
Sigmund Freud

Ușurința și frecvența cu care chiar persoane foarte inteligente se comportă, în anumite constelații psihice, ca și cum ar fi afectate de debilitate mentală parțială sunt uimitoare, dar nu li se acordă atenția cuvenită; iar cine nu este prea îngâmfat poate constata adesea la el însuși astfel de fenomene. Cu atât mai mult când o parte a proceselor de gândire considerate depind de motive inconștiente sau refulate!

în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Ceea ce ne învață analiza este că multe alte vise, care nu par la prima vedere să includă preocupări erotice se reduc, prin munca de interpretare, la o realizare a dorinței sexuale și, pe de altă parte, că astfel de materiale ale gândirii noastre conștiente, care par să fi trecut în visul nopții ca "relicve ale zilei", nu sunt admise aici decât pentru a juca rolul de figuranți în reprezentarea dorințelor erotice refulate.

în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Este clar, pentru cine cunoaște în profunzime această simbolică, că sensul visului, toate detaliile și unele dintre fragmentele sale devin mai ușor de înțeles fără a fi necesar ca cel care a dormit să fie supus unui interogatoriu privind gândurile sale din vis. Ne apropiem aici de idealul popular pe de-o parte, iar pe de altă parte de metoda dragă popoarelor primitive la care imaginile visului se interpretau în mod exclusiv prin simboluri.

în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Aproape întotdeauna, alături de o asociație de idei se află o alta care o contrazice. Iar acest material prezintă în fond aceleași caractere ca și gândirea noastră în stare de veghe. Pentru ca toate acestea să devină un vis, trebuie mai întâi ca materialul visului să fie supus unei presiuni care va avea drept prim rezultat condensarea acestui material și apoi fragmentarea elementelor sale interne. Aceste elemente, fragmentate astfel la infinit, se vor reconstitui pe planuri noi.

în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Pentru a se apăra de dezagregarea realizată de conștiință, ideea obsesivă are obiceiul de a se servi de termeni vagi și echivoci (dacă vrem să separăm acest mijloc de mecanismul veritabil al deformării). Acești termeni, rău înțeleși, pot să se integreze în "deliruri" și tot ceea ce derivă din obsesii și li se substituie apoi se atașează la acest text rău înțeles și nu la cel corect. Se poate remarca faptul că "delirurile" se străduie să dobândească noi legături cu conținutul obsesiei, care nu a fost admis în gândirea conștientă.

în Omul cu șobolani
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Erorile de gândire, care sunt moduri de gândire ale inconștientului utilizate în tehnica sa, apar pentru critică, deși nu întotdeauna, drept comice. Tolerarea conștientă a modurilor de gândire inconșientă, repudiate ca erori de gândire, este unul din mijloacele de producere a plăcerii comice; faptul este ușor de înțeles, căci pentru producerea investirii preconștiente este nevoie cu siguranță de un consum mai mare decât pentru tolerarea investirii inconștiente.

în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Observația, singura în stare să furnizeze un răspuns, ne permite să constatăm că tulburarea provine dintr-o suită de gânduri care preocupase persoana respectivă cu puțin timp înainte și care se manifestă în acest mod, indiferent dacă își găsește expresia sau nu în discurs. Există o legătură asociativă între elementul tulburat și elementul perturbator, dar această legătură, în loc să rezide în conținut, este pur artificială și formarea sa este rezultatul unei asociații forțate.

în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Geneza convingerii în delir nu se deosebește de modul în care se constituie convingerea în cazurile normale, unde nu intervine refularea. Cu toții investim convingerea noastră în conținuturi de gândire care îmbină adevărul și falsul și extindem această convingere de la unul la celălalt. Ea se difuzează de la elementele adevărate la cele false și le apără pe acestea din urmă, chiar dacă mai puțin obstinat decât în cazul delirului, împotriva criticii cuvenite. Și în psihologie, relațiile, protecția pot înlocui valoarea proprie.

în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Ceea ce se numește oficial "reprezentarea obsesivă" conține, astfel, prin deformarea conținutului primitiv, urmele luptei primare de apărare. Deformarea face reprezentarea obsesivă viabilă, pentru că gândirea conștientă este obligată să înțeleagă greșit, la fel ca în cadrul conținutului visului, care este el însuși un produs al compromisului și al deformării și pe care gândirea din starea de veghe nu o înțelege.

în Omul cu șobolani
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Am descoperit, prin analogie cu elaborarea visului, că această caracteristică esențială a cuvintelor de duh constă în realizarea, de către elaborarea spiritului, a unui compromis între cerințele criticii raționale și impulsul de a nu renunța la plăcerea arhaică a nonsensului și a jocului de cuvinte. Compromisul realizat – prin încredințarea pentru moment a începutului preconștient al gândului elaborării inconștiente – satisface ambele tendințe, dar se prezintă criticii în forme diverse, astfel încât este judecat de acesta în mod diferit.

în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Patologia ne aduce la cunoștință o mulțime de stări în care delimitarea eului de lumea exterioară devine incertă, granițele dintre ele fiind într-adevăr greu de trasat; în anumite cazuri, părțile din propriul nostru corp și chiar elemente din propria noastră viață psihică, percepții, gânduri, sentimente, ne apar ca străine, părând să nu mai facă parte din eu; în alte cazuri se atribuie lumii exterioare ceea ce în mod vădit a fost generat de către eu și ar trebui să fie recunoscut de dânsul. Așadar, însuși sentimentul eului e supus unor alterări, limitele sale nefiind constante.

în Angoasă în civilizație
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Am dreptul să presupun că activitatea premergătoare a așteptării nu este independentă de propozițiile impresiei așteptate, ci că acestea vor fi reprezentate mimic printr-un consum pregătitor mai mic sau mai mare, ca și în cazul comunicării sau al gândirii neexpectative. Consumul de așteptare are desigur, mai multe componente și chiar dezamăgirea este influențată de mai mulți factori: contează nu numai dacă impresia primită este strict senzorială, dar și dacă ea satisface marele interes cu care a fost așteptată.

în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Refularea ne conduce dincolo de domeniul visului, în cel al imaginilor populare. Aici vom vedea că simbolul se află la originea poveștilor, miturilor și legendelor, în spiritul comic și în folclor. Prin el vom descoperi raporturi intime între vis și aceste producții diverse. Dar noi știm că el nu este creat de lucrarea visului, că el nu este altceva decât forma de expresie a gândirii noastre inconștiente și că el este acela care furnizează acestei lucrări materialele pentru a condensa, a deplasa și a dramatiza.

în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Demascarea întâlnește cuvântul de spirit doar accidental, în măsura în care este pusă în slujba unei alte tehnici a spiritului, de exemplu, a reprezentării prin contrariu. Dimpotrivă, în cazul tolerării modalităților de gândire inconștiente, suprapunerea comicului și spiritualului este necesară pentru că același procedeu, folosit ca tehnică a declanșării plăcerii de către prima persoană implicată în relația cuvântului de spirit, produce, conform naturii sale, plăcere comică unei alte persoane.

în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Dacă susținem că gândurile obsesive suferă de o deformare asemănătoare celei pe care o suportă gândurile visului înainte de a deveni conținut al visului, interesul nostru nu poate decât să se îndrepte spre tehnica acestei deformări. Nimic nu ne împiedică să expunem diferitele modalități ale ei, utilizând exemple ale unor idei obsesive înțelese și traduse.

în Omul cu șobolani
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

În timpurile pe care le putem numi preștiințifice, oamenii nu se simțeau în încurcătură în legătură cu găsirea explicației unui vis. Dacă și-l aminteau după ce se trezeau, îl considerau o vestire, fie milostivă, fie ostilă, venită din partea unor forțe mai înalte, demonice și divine. Odată cu înflorirea tipurilor de gândire specifice științelor naturii, toată această mitologie încărcată de sens s-a transpus în psihologie, și în ziua de azi nu se mai îndoiește decât o foarte mică parte dintre oamenii educați că visul este propriul produs psihic al visătorului.

în Despre vis
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

În disputa relativă la aprecierea visului, scriitorii par a se situa pe aceeași poziție cu antichitatea, cu poporul superstițios și cu autorul Interpretării viselor. Căci atunci când prezintă visele personajelor create de fantezia lor, ei rămân credincioși experienței curente, care arată că gândirea și simțirea omului se continuă în vis; cu alte cuvinte, ei nu urmăresc nimic altceva decât să caracterizeze stările sufletești ale eroilor, cu ajutorul viselor acestora. Iar scriitorii sunt aliați prețioși, și mărturia lor are multă greutate, întrucât ei știu o mulțime de lucruri pe care știința oficială nici măcar nu le bănuiește.

în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Un alt caz de consum suplimentar îl întâlnim atunci când, în loc să rămânem la nivelul obișnuitelor reprezentări concrete și plastice, ne angajăm într-un proces de gândire abstractă. Dar în momentul în care procedeele amintite de minimalizare a elevatului ne determină să ni-l reprezentăm ca pe ceva obișnuit, ne simțim relaxați, în prezența lui ideală luăm "pe loc repaus", cum se spune cu o formulă militară, economisind astfel consumul suplimentar al constrângerii solemne; iar compararea acestui mod de reprezentare, indus prin sim-patie, cu modul de reprezentare uzual, care încearcă să se impună în același timp, creează din nou acea diferență de consum care se descarcă prin râs.

în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sigmund Freud

Analiza viselor confuze și neinteligibile ne arată ceva analog: fundamentul acestor vise este de asemenea o dorință realizată, dorință pe care ideile latente ne-o relevă pe de altă parte. Numai că reprezentarea ei este obscură. Pentru a o clarifica trebuie să recurgem la analiză și aceasta ne va arăta când o dorință refulată și inconștientă, când o dorință intim legată de gânduri refulate și, ca să spunem așa, transportată de acestea. Putem caracteriza aceste vise afirmând că ele sunt realizări voalate ale dorințelor refulate.

în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Sigmund Freud despre gânduri, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info