Venus

Dacă cineva priveşte cerul într-o noapte senină, fără Lună, obiectele cele mai strălucitoare care se văd sunt probabil planetele Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. Vor mai fi şi un număr mare de stele exact la fel ca Soarele nostru, dar mult mai departe de noi. De fapt, unele dintre aceste stele fixe par a-şi schmba foarte lent poziţiile una faţă de cealaltă atunci când pământul se mişcă pe orbită în jurul Soarelui; în realitate ele nu sunt deloc fixe! Aceasta deoarece ele sunt relativ aproape de noi. Pe măsură ce Pământul se mişcă în jurul Soarelui, le vedem din diferite poziţii pe fondul stelelor mult mai îndepărtate. Din fericire, aceasta ne permite să măsurăm direct distanţa dintre stele şi noi: cu cât sunt ma aproape, cu atât par că se deplasează mai mult.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stai mândru...

în vârful muntelui Venus
înconjurat de ape.
Cu girofarele aprinse
veghezi în lumină şi întuneric.
În poală ai un cerc cu
pliuri în formă de soare.
Te-ai aşezat în toartă,
ca să nu te pierd,
să te port o viaţă,
ca pe un mic secret.

poezie de Cristina Mariana Bălăşoiu din Jocul de lumină al soarelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i dragostea?

Ce-i dragostea? Socot
Că e un ghiont, un ghimpe,-o-înţepătură
Ceva plăcut, plăcut de tot;
E foc încins, e o arsură,
O flacără ce intră-n or'ce crăpătură;
Şi după cum îmi şopteşte mintea, care multe face şi desface,
Dragostea-n ochii doamnelor ogeac îşi face,
De unde cu priviri tăioase ca săgeata
Cu mii de găuri ne-înfloreşte inimioara, biata;
Cum toţi recunosc, din palate până la cea mai mică stână
Dragostea este-o atotputernică şi aprigă stăpână;
Iar când încalecă-armăsari atât de mari
(Cu Venus doarme-n pat de nouri dalbi)
Să te mai miri că-i o zeiţă pe care nici cerurile n-o încap,
De vreme ce cu Marte şi-a făcut de cap?

poezie de George Peele, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carmen

Gitana Carmen: ten de smoală,
Păr abundent de abanos,
Sprâncene ce te bagă-n boală,
Trup slab, mignon, alunecos.

Femeile spun că-i urâtă,
Bărbaţii o-ndrăgesc, nebuni;
Chiar şi-arhiepiscopul cântă
Visând, vrăjit, genunchii-i bruni.

Mândra-i podoabă capilară
Şi-o poartă strânsă într-un coc
Ce, desfăcut, o înfăşoară
În noaptea-i până la mijloc.

Peste paloare izbucneşte
Gura-i cu râs învingător -
O floare care se hrăneşte
Cu sânge-mpurpurat de dor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Theophile Gautier
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua Pământului

Nu vreau cadouri mari de ziua mea,
Felicitări sau rugăciuni sau torturi,
În schimb, vă spun cinstit că mi-ar plăcea
Să vă întoarceţi repede la corturi!

Să nu mai scormoniţi aşa prin mine,
Spre-a face combinaţii otrăvite,
Să nu-mi tăiaţi pădurile virgine,
Să nu distrugeţi gâze, flori şi vite,

Să nu îmi umpleţi apa de gunoaie,
Să nu topiţi gheţarii – mi-s plămânii -
Să nu iscaţi conflicte şi războaie,
Cu bombe hotărându-vă stăpânii!

Puteţi s-aveţi un Rai aici, pe mine,
Aveţi de apă şi de aer parte,
Iar dacă asta nu vă mai convine,
Căraţi-vă pe Venus sau pe Marte!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa celor trei romanţe

Mi-am zis:
Voi scrie trei romanţe...
Şi-n trei romanţe-mi voi închide,
Ca-n trei sicriuri de aramă, trei morţi iubiţi -
Trei clipe reci -
Ce-mi stau în suflet împietrite,
Ca trei luceferi stinşi pe veci
Uitaţi în haos,
Ca pe-o cracă de chiparos trei crisalide...

Mi-am zis apoi:
Romanţa primă
Voi scri-o-n gustul florentin -
Aşa cum ar fi scris-o Dante când a zărit pe Beatrice -
Şi-n fiecare vers voi pune atâta aur, cât se zice
Că-ngrămădiră credincioşii
Pe groapa primului creştin...

Pe-a doua
Voi sculpta-o-n ritmul eroticelor lesbiane,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După furtună

Există-atâtea insule!
Multe precum stelele de pe crengile copacului ceresc la miezul nopţii,
de unde meteoriţii sunt scuturaţi şi cad
asemenea fructelor în jurul goeletei numită Zborul Sorţii.
Dar toate lucrurile trebuie să cadă – aşa a fost întotdeauna –
de o parte Venus, de cealaltă Marte;
cad – şi sunt unice – aşa cum Pământul este unic,
o insulă-n marele-arhipelag al aştrilor.

Primul meu prieten a fost marea. Acum, este ultimul. Şi cel mai drag.
Acum mă opresc din vorbit.
Muncesc, apoi citesc, relaxându-mă sub felinarul prins de catarg.
Încerc să uit ce-a fost fericirea,
iar când acest subterfugiu devine inutil, urmăresc stelele.
Uneori sunt doar eu şi spuma mării tăiată de foarfecele vântului
înălbind puntea, şi luna deschizând
uşa unui nor, şi lumina stelelor deasupra mea.

Mai este şi un drum în siajul lunii care mă duce acasă.
Din adâncul mării îmi cântă o creolă cu ochi de peruzea.

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablouri/coşmar

Eram în război nu ştiu cu cine,
Eu, un soldat, că aşa îmi stă bine,
Căpităneasa ne-mparte pe paturi,
Mie îmi dă o sută de sfaturi.
Iar colonelul serbează o zi,
Poate de naştere sau de-a muri,
Aveam fiecare puşcă, pistol,
mie-mi lipsea un creion şi un rol,
omul şi patul, sforăie toţi,
simt cum se-apropie duşmani de opt coţi,
sunt o mulţime, ne-or împuşca,
oamenii nu ştiu să tragă o saltea,
iată ne duc în lagăre mici,
toată povestea e cu pitici.
********************
Marmura tace, Venus fără braţe,
Iubirile mor încet şi în pace,
Ce a fost? Fluture - noaptea,
Eu în fluture intru în şoaptă,
Schimb de vorbe, vorbele-s iarbă,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-ţi omule, frumosul din suflet

Când printre brazi brumaţi de timp,
Răsare în împărăţia ei ochioasă luna
Şi întregul vieţii luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Şi-i dă culori feerice naturii şi iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.

Priveşte-ţi omule, frumosul din suflet
Priveşte-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Şi vezi ce simţi cu adevărat,
În sufletul de viaţă frământat, în timp;
Prin vene îţi va curge poezia,
Inima îşi va deschide trandafirul roşu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Şi Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Şi pe al tău destin.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus

Privesc pictura şi mă întreb
De unde atâta frumuseţe
Şi forme de un contur perfect
Cu rotunjimi tulburătoare
Şi cu priviri îmbietoare
Spre cine oare?

Când te gândeşti ce vârstă are
Şi totuşi ce perfectă este
Te întrebi firesc cine-i maestrul
Ce a creat divin pictura
Şi a întrecut însăşi Natura.

În lume sunt destui cu har
Ce depăşesc deplin perfectul,
Chiar Botticeli unul este
Ce a creat splendori în lume
Şi-a depăşit al său renume.

Să nu admiri frumosul însuşi

[...] Citeşte tot

poezie de Lia Dumitrescu
Adăugat de Lia Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Într-o lume nebună
Cu ai groazei fiori,
Doar poetul adună-
Roua nopţii în zori!

El vecia priveşte
Şi o-mbracă-n culori,
Căci din ea plăsmuieşte-
Universuri cu sori!

Sau adâncu-l sondează
Coborând în abisuri,
Când în el lăcrimează-
Ruinatele visuri!

Dumnezeu îl iubeşte
Dându-i gânduri şi verb,
Şi în taină-i vorbeşte-
De-i bătrân, ori imberb!

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie pe Venus

uşor, i se prelinge lacrima pe obraz
un obraz palid care nu cunoaşte culoarea,
ajunge până la gura, o gură strânsă într-un mod bizar,
de unde vorbele dure ies fără jenă şi prea multă reţinere.

acest tablou îţi întunecă privirea
şi îţi amorteşte gândirea

nu o poţi ajuta
pe fata cu ochii cenuşii
să îşi revină

ea nu poate fi salvată.

în curând culorile ei
vor dispărea,
ploaia ce curge peste ea
va avea grijă de asta.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viaţa o să se stingă pe Pământ, când el o să fie pustiit de oameni şi de bătrâneţe, pe care n-o poate opri nimeni, atunci o să apară condiţii favorabile de trai pe Venus. Omul va fi nevoit să se mute într-o altă casă nouă şi aceasta va fi planeta-soră Venus, viitoarea casă vremelnică a Omenirii, Din acest motiv Omul de azi trebuie să-şi perfecţioneze tehnica pentru "ziua de mâine", pentru a putea zbura de aici când va veni timpul potrivit.

Mihai Cucereavii (6 ianuarie 2017)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici avem pământul şi spaţiul - un cadou minunat şi noi îl pierdem pentru că nu suntem suficient de înţelepţi ca să ne folosim tehnologia într-un mod inteligent. Despre asta este vorba în Proiectul Venus. Nu are legătură cu ce vrea Fresco. Are legătură cu ce este posibil. Prima oară facem o analiză a Pământului ca să vedem ce există. Cât pământ arabil, câte fabrici avem... Şi după această expertiză, vom menţine o populaţie care este în acord cu capacitatea de susţinere a Pământului. Dacă nu vom face aşa, iar populaţia va continua să explodeze, vom avea foamete în masă şi dispute teritoriale, în afară de cazul în care vom menţine populaţia la un nivel care să fie relevant cu capacitatea de susţinere a Pământului.

citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus retrograd

îmi aşez timid bătăile inimii pe tâmplele lor
şi-i surprind pe toţi cum le scutură
ca pe nişte frunze uscate de tei
rătăcite în păr la sfârşit de vară

le adun mereu resemnată
cu grija unui copil ce-şi strânge jucăriile

de fiecare dată le găsesc tot mai goale
dar tot mai grele
- golul din suflet atârnă cel mai greu -
încerc să-l umplu cu utopii,
să-l ţin în aer
ca pe un balon cu aer cald,
dar simt că mă fur singură la cântar

azi e despre adevăr

poezie de Iulia Ardelean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus

Un vis mă dizolvă
în raze
ce-şi caută lumina
apoi
pictează retina
cu templul tău Venus.
Coloane ţi-i trupul
care sfidează
perfecţiuni de marmură.
Braţe arcadă
mă prind
prizonier
lângă altarul
dăltuirilor care întrec
închipuiri
de meşteri pietrari.
Oarba-mi rătăcire
o îndrumi
cu strălucirea ta
planetară,

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa târzie

Clipa târzie, răsturnată orizontal
devine o halucinaţie,
în spaţiul tot mai strâmt.

Nimic nu-i lipseşte cu farmecul ei de Venus,
năvalnică, pătimaşă, provocatoare,
coborând direct din Nirvana.

Aproape diabolic domină lumina,
călcând peste toată ordinea actuală.

Inspiraţia oarbă o acceptă fără raţiune
creând poeme spânzurate-n aer,
tulburând albastru.
Cei simplu ar deveni totul
dacă amurgul lunecos pe marginea unei stele,
n-ar fi evadat în pădurea cerului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriind poemul

pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspiraţia coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieşind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.

pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniştea ţiuie-n urechi
tu eşti distant, teleportat pe venus.

culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o linişte colorată cu frunze nemişcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pământ

Pe acest Pământ al nostru
Rotitor şi material
Ceva, fără îndoială,
E greşit fundamental.

E prea multă răutate
Oamenii sunt învrăjbiţi
Nu mai ştiu ce e virtutea,
Sunt rebeli şi ipocriţi.

Dacă am pleca pe Marte
Sau pe Venus ori pe Lună
Oare am putea să facem
O lume cu mult mai bună?

Sau ar fi mai indicat
Să sărim ca o gazelă
Printr-o gaură de vierme
Într-o lume paralelă?

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (21 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi

Veniţi creştini – ca toţi păgânii,
Ca să vedeţi cum vede chiorul,
Ce bine mai trăiesc românii
Şi cât de tragic e umorul!
...
Veniţi în dimineaţa serii,
Ca să urlaţi cu dulce glas,
Când Ţepeş mângâie boierii
Şi Venus se scobeşte-n nas!
...
Veniţi ca să priviţi în noapte,
Cum Don Quijote-şi bate mânza,
Cum rage Apis calm, în şoapte
Şi ce frumos miroase brânza!
...
Priviţi zambila din pelagră
Şi-o să vedeţi – iubind infernul,
Cam cât de sus e Marea Neagră
Şi unde a căzut Guvernul!

poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!