acasă şi noapte

Apus de soare

În jnepenii din zare, podoabe de granit,
Apusul înălţimea din piscuri smălţuieşte;
Cu dungi de spumă unde uscatul se sfârşeşte,
Începe-acolo marea cea fără de sfârşit.

Am la picioare noaptea, tăcerea. Amuţeşte
Şi cuibul. Hornul casei fumează liniştit;
Şi imnul sfânt al serii în ceaţă-nvăluit,
Cu zgomotele mării în murmur se uneşte.

Atunci din văi şi câmpuri şi lande, peste toate
În aer urcă zvonuri de glasuri depărtate,
Păstorii vin acasă cu turme şi cu cai.

Întreaga zare parcă se-nveşmântează-n umbră,
Şi soarele îşi strânge, pe bolta tot mai sumbră,
Petale aurite de roşu evantai.

sonet de Jose Maria de Heredia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul cuvintelor şoptite

M-am rupt de liniştea dintr-un muzeu de artă
de dragul cuvintelor şoptite,
gândurile îmbrăcate de sărbătoare
hoinăresc prin imaginile admirate.

Nopţile din culori adorm în tablouri,
întunericul se preface în umbre de fantome
pierdute-n extaz de plăcere.
Limbi de şarpe pe fiecare urmă de foc
încerc să adun de pe miriştea timpului
în care se aprind lămpi de stele
şi mai departe moartea face tumbe
de bucuria veşniciei rămasă acasă.

Doamne, cât hazard mi-a crescut pe umeri
de mă apasă şi-n somn,
visele încearcă să-mi arate raiul
şi mă trezesc înainte să-l văd.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţa

neputinţa fiecărei zile
m-a legat de mâini şi de picioare
iar soarta m-a condamnat la exil
în mijlocul oamenilor

seara mă culc cu gândul la cocori
iar noaptea mă visez zburând

copilul ingenuu urcă în viaţă
pierzându-şi puritatea,

omul matur coboară treptele
încercând să-şi recâştige imperiile

oamenii pleacă dimineaţa de acasă
cu câte o grijă pe fiecare umăr
şi se întorc seara
cu câte două griji pe fiecare umăr

poezie de Ion Untaru din Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack Twist (când Laureen îşi dă fusta jos): Eşti grăbită.
Lureen Newsome: Tata este graba. Mă aşteaptă acasă cu maşina mai devreme de miezul nopţii.

replici din filmul artistic Brokeback Mountain
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul bobului de grâu

Bobul de grâu se preface în pâine
Rumenită-n cuptorul din casă,
Stă generoasă şi sfântă pe masă,
Din vecie hrăneşte pe om şi pe câine.

Todeauna când foamea ne-apasă,
Mâncăm din ea astăzi şi mâine,
Că bobul de grâu se preface în pâine
Rumenită-n cuptorul din casă...

De suntem pe meleaguri străine
Şi n-avem o pâine rotundă pe masă,
Avem nostalgia celei de- acasă
Şi visăm la noapte... tu şi cu mine,
Că bobul de grâu se preface în pâine...

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pax Magna

De ce-n aprinse dimineţi de vară
mă simt un picur de dumnezeire pe pământ
şi-ngenuchez în faţa mea ca-n faţa unui idol?
De ce-ntr-o mare de lumină mi se-neacă eul
ca para unei facle în văpaia zilei?

De ce în nopţi adânci de iarnă,
când sori îndepărtaţi s-aprind pe cer
şi ochi de lupi prădalnici pe pământ,
un glas îmi strigă ascuţit din întuneric,
că dracul nicăiri nu râde mai acasă
ca-n pieptul meu?

Pe semne - învrăjbiţi
de-o veşnicie Dumnezeu şi cu Satana
au înţeles că e mai mare fiecare
dacă-şi întind de pace mâna. Şi s-au împăcat
în mine: împreună picuratu-mi-au în suflet
credinţa şi iubirea şi-ndoiala şi minciuna.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ipostază oarecare

Era un cântec de călătorie
auzit pe drumuri în mijloacele de trasport,
era o nepăsare mută, firească
pe care-mi sprijineam crezul.

Erau ochii privind undeva departe
ca printr-un orizont inexistent,
în staţie poliţaiul cu baston
veghea coborârea şi urcarea
timpului pe treptele devenirii
oamenilor cu ei înşişi.

Zilele şi nopţile erau pline,
indiferenţa era la ea acasă.
Prin oraş se plimbă
una după alt cete de colindători
răzvrătidu-mi auzul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Dintr-un afund, din depărtări vreodată neumblate,
Te văd pe pe aripi de cocori, venind aievea, noapte!
Pe trena ta, cărbuni încinşi, vor iriza tăcere
Şi briza mării, ca un voal, în suflet, mângâiere

Va risipi... Şi tălpi de jad se vor topi sub stele
Şi-n spaţiul meu atemporal, tivit cu peruzele,
Se va deschide templu sfânt de vers şi chiparoasă,
Iar eu - un vis - am să te-aştept... Am să te-aştept acasă...

În sângeri voi lăsa sărut de tainică iubire,
Căci vreau viaţa mea să-mi uit, să cred în fericire!
Nisip sub ochiul aşternut al veştedelor gânduri...
O lacrimă... Apoi nimic... Mă-ntorc la începuturi...

Mi-e palma vers de galaxii rostind amărăciune,
Căci nu mai eşti... De ce nu vii, fantasmă fără nume?!
Mi-e dor de-mbrăţişarea ta, dar zarea-nfometată
Te-a luat, lumină... Vino iar! Întoarce-te odată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstorească

Când pleoapa nopţii săruta pe frunte clopoţeii,
În vârf de brazi vântul cânta, ca să-şi adoarmă mieii.
Crăiasa nopţii se ivise într-un alai de stele,
Luceafărul o însoţea mai mândru decât ele.
Când ciobăneii în cojoace torceau visând departe,
Îi gâdilau în piepturi doruri şi oftate grele-n noapte.
Treziţi de dorul de acasă şi de lătrat de câini,
La drum porneau cântând cu jale, trecând munţii bătrâni.
Cu feţe roşii ca bujorii şi flori în pălărie,
La vale coborau ciobanii mânaţi de steaua voii.
Pe plai de Mioriţă mânau turma de oi şi spre izvoare clare,
Din fluiere cântau cu jale, ca-n Mărginime pe la noi.
Cu gândul la mândra din sat lăsată plânsă-n poartă,
Plângeau din fluiere cu foc, rugând timpul să treacă.
Doar năfrămuţa din şerpar le mai stingea din doruri,
Căci poartă-n ea parfum de flori şi prafuri de la horă.

poezie de Valeria Mahok (5 martie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa veche

Cade ceaţa mantie grie
Peste-oraşul adormit,
Înghiţind a curţii vie
Şi salcâmul desfrunzit.

Vremuri calde au murit
Şi bunicul credincios,
Casa veche-n amintiri,
O păstrez sfios.

Doar prin podul părăsit,
Printre lucruri prăfuite,
Un vrăbete zgribulit
Stă cu-aripile lipite.

Noaptea umple de fantasme
Cerul negru, ceaţa deasă,
Prizonieri fugiţi din basme
Ajuns-au la noi acasă.

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând împăratul la un război, luă şi pe fiul său cu dânsul, ca să se deprinză cu ale războaielor. Acolo, nu ştiu cum se făcu, nu ştiu cum se drese, că numai ce îl aduseră acasă rănit. Să fi văzut pe mă-sa jăliri şi plânsete. Nopţile le făcea zile privindu-l la boală. Iar dacă o ajunse oboseala de nu mai putea sta în picioare, împărăteasa puse pe fata ei din casă, ca pe un om de credinţă, să îngrijăască de dânsul, şi apoi, când una, când alta, erau nelipsite de lângă patul rănitului. Cuvintele cele blânde şi înţelepte ale fetei, mângâierile ei cele dulci şi neprefăcute, smerenia ei deşteptară în inima bolnavului o simţire ce nu o avusese până atunci, iar mai mult decât toate, cum ştia ea să umble de binişor când îi primenea rănile, făcu pe fiul de împărat să o iubească ca pe o soră, căci pare că-i alina durerile când punea ea mâna pe rănile lui.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logodna de toamnă

azi-noapte mi-am dus iubita acasă
o să locuim în acest anotimp
pentru o vreme şi
în aceeaşi casă
o să dormim în acelaşi pat
din când în când
tăcuţi ca păianjenul din colţ
o să facem dragoste şi copii
ne vom îmbrăţişa tristeţile ne
vom mângâia în gol
vom număra pe degete orele
rămase neatinse
cineva ne va ademeni prin semne
va fi singura noastră noapte în care
nu ne vom striga pe nume

privesc din mijlocul emoţiei
şi tac

oare ce nume să-i dau

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Am fost la ea şi m-a respins,
M-am simţit jalnic şi învins,
Şi a plecat râzând de mine,
Şi nici măcar nu m-a atins,
Eram un foc aproape stins,
Orice-ar fi fost nu a fost bine.

Acasă mort de supărare,
Şi-n suflet c-o durere mare,
Pun capu-n pernă să adorm,
Că veni vremea de culcare,
Şi-n vis iubita mea apare,
Şi-i zic că o iubesc enorm.

Şi-i lumea foarte fericită,
Lângă femeia mea iubită,
Şi nu mai vreau a mă trezi,
M-aşteapt-o zi neliniştită,
Şi-un gust de viaţă otrăvită,
La noapte oare ce va fi?

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hanul

O să deschid un han micuţ
Sub dealul acesta ca o cască,
Unde toţi oamenii cu ochi căprui
Vor putea veni să se-odihnească.

Vor fi pe mese străchini cu mâncare
Şi căni pline cu vin să ostoiască frigul
Tuturor oamenilor cu ochi căprui
Pe care-i va chema năpasta sau câştigul.

Somn bun şi lin dormi-va călătorul
Şi cu noroc se va visa ajuns acasă.
Mă voi scula la miez de noapte
Să ţin treaz focul şi odaia călduroasă.

Oh, am acest vis tandru şi nebun pentru că
Tot binele de care-am avut parte
L-am trăit alături de un om cu ochi căprui
Demult, în tinereţe – şi departe.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soacra lui Ştefan Cel Mare

Pe o strada îngustă
Într-un bloc decent
Unde bate vântu şi-i pe jos curent
Tânăra soţie
Plânge şi suspină
Că-i oprită apa şi nu e lumină
Şi că la serviciu soţul ei iubit
A plecat la 10 şi n-a mai venit
Orologii sună noaptea jumătate
Jos în bloc la uşă, oare cine bate?
Eu sunt mama soacră, sunt făcut covrig
Vin de la serviciu şi sunt mort de frig,
Tânăra nevastă fuge să-i deschidă
Dusă în balcon, mama soacră strigă
Ora e târzie eşti un derbedeu
Unde ţi-e chenzina?
Nu-ţi sunt soacră eu
Ce sunt eu de vină
Dacă soarta-i crudă
Şi-am muncit ca boul cu 50%

[...] Citeşte tot

parodie de Autor necunoscut
Adăugat de A. Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ziseră şi făcură. Se gătiră de drum, îşi luară fiecare desăguţa d-a umeri, în care baba puse pe fund basmaua bărbatului ei, iară unchiaşul ştergarul cel vărgăţel al neveste-sei, şi apucară unul spre răsărit, iară altul spre apus. Nouă zile şi nouă nopţi se duseră, se duseră, şi iară se duseră. Întrebară şi pe bun şi pe rău, pe mare şi pe mic ce ar face ei ca să poată avea un copil. Ceea ce le spuseră să facă ei răspunseră că au tot făcut, dară în deşert. Ei căutau să le spuie cineva altceva, ce nu ştiau ei, dară nu-şi găsiră omul. A zecea zi sculându-se unchiaşul, ieşi afară să se spele, ca să pornească la drum mai departe. Când luă ştergarul să se şteargă pe ochi, ce să vază? Trei picături de sânge pe dânsul. El îşi zise: "Trebuie să mă întorc acasă, căci Dumnezeu ştie ce va fi păţit baba mea." Întinse unchiaşul la drum. Nu mai căuta nici de mâncare, nici de odihnă, şi se întoarse acasă cum plecase.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am pierdut în iluzia întoarcerii
într-o seară dintre miercuri şi nimic
dumnezeu ploua verde
numărând eternităţi albastre
pe şevaletul minţii încercam să pictez fluturii
din trupul tău
noaptea s-a scurs lavă
toate drumurile spre acasă s-au amestecat ghem
sunt un orb prin trecut aşteptând din viitor
un ţipăt de zbor
m-am pierdut în gânduri digitale

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima Femeii

În zori inima femeii se-avântă în lumină
Ca o pasăre solitară, planând fără tihnă
Peste munţii şi văile vieţii, departe, de zare atrasă,
Pe urma sunetelor cărora inima le spune acasă.

Noaptea inima femeii se retrage, se-nclină
Pentru-a intra confuză-într-o cuşcă străină,
Încearcă să uite ce-a visat despre stele şi cer,
Şi se îndoaie, se frânge după zăbrele de fier.

poezie de Georgia Douglas Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna toacă frunzele cu foarfeca amintirii

Păsările au zguduit zarea pentru a face plajă
Unde soarele învaţă să doarmă cu faţa spre noi.
Toamna toacă frunzele cu foarfeca amintirii
Peste suflete sfinte, peste crucile puse-n noroi.

Tata râde-n adânc, mă-ntreabă dacă Unirea-i făcută,
Dacă nopţile sunt luminate de chelia lunii.
O cârtiţă sătulă de ierburi, acoperite de tristeţe,
Îi face galerii pe coasta unde au rădăcină prunii.

Troiţa numără lacrimile adânci şi uscate,
Crucea îi şterge nasul plimbat prin uitate cimitire.
Tata mă întreabă dacă pe 1 Decembrie
Pot să-i aduc o cocardă tricoloră ca amintire.

Aprind o lumânare, o aşez pe tăişul de coasă,
Să văd pasărea nopţii care se ouă în lacrimi, acasă!

sonet de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!