bucurie şi răutate

Tu ce-ai făcut astăzi?

Tu ce-ai făcut astăzi?
Paşii te-au purtat prin locuri însorite?
Ai văzut lumina?... ai simţit-o?
Ai lăsat îmbrăţişarea Soarelui să te cuprindă?
Ai privit oamenii-n ochi cu seninătate?
Ai lăsat adevărul să evadeze
Din încleştarea gândurilor tale?
Ai simţit bucuria clipei, firescul emoţiilor,
Naivitatea copilului care-ai fost?
Ai dăruit dragoste, iubire?
Ai trecut mai departe cu capul sus,
De încruntările şi răutăţile semenilor supăraţi?
Ai salvat lumea cu un zâmbet?
Te-ndrepţi spre dormitor cu pace-n suflet?

Ori ai alergat prin tunetul întunecat al ploii,
Te-ai speriat de fulgerele orbitoare,
Ai simţit până la piele stropii reci,
Te-ai folosit de bunătatea oamenilor
Ca de-un paratrăsnet

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire

Când iubirea copleşitoare vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja paradisiacă vă cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar când iubirea transfiguratoare vă vorbeşte şi o
simţiţi profundă şi divină, daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea ei ar putea să vă sfărâme visurile himerice,
asemenea vântului din miază-noapte care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă, precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice.
Precum vă face să creşteţi mult mai repede şi îmbătaţi de fericire,
Tot ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile
şi să vă distrugă cât mai repede răutăţile şi egoismul.

Precum ea vă ridică îmbătaţi de bucurie,
până la înălţimea voastră ideală,
alintându-vă cu o dumnezeiască gingăşie
ramurile cele mai fragile care freamătă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul
Adăugat de Melinda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVI

Drăcescul hău şi-o noapte văduvită,
pe-o boltă strâmtă, de-orişicare stele,
ci-atât mai mult de nori acoperită,

n-au pus nicicând un văl vederii mele
ca fumul gros ce-aici ne-acoperea
şi nici aşa de-amar simţit de piele.

El ochii nu-i răbda deschişi să stea;
prudent de-aceea, credinciosul duce
m-a strâns la el ca mâna să mi-o dea.

Cum merge-un orb, urmând pe cel ce-l duce
spre-a nu greşi şi-a da de ceva-n drum
ce-i poate-ori răni, ori moarte chiar aduce,

mergeam prin acrul şi grozavul fum
atent la vorbe-ntruna repetate
de-al meu poet: — "Să nu te pierzi acum!"

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Fiinţă naltă, lungă vedere,
Izvor puternic de mângâiere,
Pavăză sfântă astui pământ!
Dă ascultare, nu-ţi fie silă,
Unui glas jalnic, ce cere milă,
Ce a se plânge are cuvânt.

Nu se cuvine a se răpune
În vânt ca fumul o rugăciune
Cu plâns făcută lângă altar,
Unde nădejde are oricine
Să dobândească cerând vrun bine
Sau lui să-ncete vrun ce amar,

Unde tot omul, când îţi vorbeşte
Vorbe în taină, smerit priveşte
A ta fiinţă de faţă stând;
Unde tu însuţi simţi datorie,
S-arăţi oricărui spre bucurie,
Că vrei fierbinte s-ajuţi oricând!

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Cârlova
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Cât de trist este să fii femeie!
Nimic pe lumea asta nu-i mai ieftin.
Băieţii, asemeni unor Zei căzuţi din Paradis,
Stau sprijiniţi de uşă.
Inimile lor înfruntă cele Patru Oceane,
Vântul şi praful a o sută de mile.

Nimeni nu-i bucuros când i se naşte-o fată:
Prin ea familia nu obţine mai multe provizii.
Când creşte mare, stă ascunsă-n camera ei,
Temătoare să privească-n ochii unui bărbat.
Când părăseşte casa părintească nimeni nu plânge –
În grabă, ca norii după ce a stat ploaia.

Îşi înclină capul şi-şi ascunde faţa,
Dinţii apasă pe buzele ei roşii:
Se înclină şi îngenunchează de nenumărate ori.
Trebuie să fie smerită până şi-n prezenţa slujnicilor.

Dragostea lui e la fel de îndepărtată ca stelele de pe cer,

[...] Citeşte tot

poezie de Fu Hsüan, 217–278, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Marius Robu, la volumul "Degeaba"

De-aş fi găsit în standuri cartea
Eu aş fi ocolit taraba
Scăzându-mi curiozitatea
De vreme ce era DEGEABA.

Dar oferindu-mi-o poetul
Fără vreun preţ de librărie
Şi pentru că-i ştiam talentul,
DEGEABA, fu o bucurie.

Citind-o, nu de circumstanţă,
Chiar de-am lăsat o vreme treaba,
Găsii în versuri cutezaţă
Deci, Robu nu a scris DEGEABA.

Aprofundând tipăritura
Să-mi satur gustul de confort,
Văd, până chiar şi editura
Că nu-i DEGEABA "Contrafort".

[...] Citeşte tot

poezie de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum, când preadorita primăvară
Ne-a readus caişii înfloriţi,
N-ai să mai vezi plimbându-se pe-afară
Surâzători, frumoşi îndrăgostiţi.

Acum, când ţi-ai dori cu frenezie
Să hoinăreşti prin parcuri, pe alei,
Cutreierând visând prin poezie,
Simţind aroma florilor de tei,

Acum, când iar auzi în depărtare
Duios cântând al ciocârliei glas,
Când zilnic mai răsare câte-o floare
Ce stă cu albinuţe la taifas,

Acum, când bucuria înfloririi
Ne-ar fi-ndemnat pe toţi să strălucim
Blagosloviţi de razele iubirii
Şi-oricărui pom, sfios, să îi zâmbim,

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te ocolesc cu vrere, răutate dospită...

Te ocolesc cu vrere,
Răutate dospită în pântecele lumii moderne,
Ce sufletul multora şi pe al meu ades ai umilit,
N-ai înţeles la timp, ce frumos se poate trăi în lume,
N-ai înţeles, că singură te spânzuri în hamacul prostiei,
Că singură sufletul ţi-ai vândut şi l-ai rănit.

Nu poţi învinge sămânţa iubirii divine,
Aşa cum nu poţi schimba nicio lege a firii omeneşti,
Dar voinţa ta poate înfrâna plăcerile tale ieftin râvnite,
Care nu duc niciunde la bine,
Şi lăcomia-ţi mare nu va mai fi pe viitor
Acea groaznică groapă cu lei.

Privesc cu duioşie, cum îţi chinui timpul mereu,
Orbecăind printre deşeurile caracterelor umane,
Când vei slăbi hăţurile desfrânărilor stupide şi goale?
Nu vezi cum în lianele vieţii te împleticeşti
Şi-n hăul confuziilor înotând te adânceşti?

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (27 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când facem pe sfinţii

Colorez noaptea în iubire şi speranţă,
ai zice uneori că-s surori cu ghinionul
când nu e totul roz
stelele îmi sunt martore pe cer
norocoasele, acolo sus, departe de lume
Luna străluceşte, am cerut-o de muză,
şi-a spus da
iar soarele, probabil gelos, mă arde de viu
(el e bun doar când mă întind pe plajă ca o meduză ucisă)
eu sper să-mi cânte lumina, întru tristeţe,
dar să fie divină, nu venită din faruri
bucuria să nu-mi danseze în rate,
cum se nărăveşte pentru locul de veci,
iubirea să mă seducă cu blândeţe,
din suflet, altfel nu-i dau niciun bon de masă
făcându-mă să uit clipe îndurate stoic.
(nici n-aş prea vrea, de altfel)
Focul e viu, renaşte-n mine şi ştiu
(şemineul însuşi mă invidiază)
că e-o vorbă la gura tuturor:

[...] Citeşte tot

poezie de Roberto Kuzmanovic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Te naşti în lume cu noroc, dar nu există doi pe-un loc,
nu judeca, nu pizmui, de ai puţin nu jindui!
Fii vrednic de atât cât ai că poţi şi altuia să dai!
Vrei să fii bine înţeles, dar ce tovarăşi ţi-ai ales?
Or fi toţi pe potriva ta? Pe-acelaşi loc nu pot doi sta.
De eşti ţâfnos, mereu calic, greşeşti şi nu rezolvi nimic,
mai pune unul, altul lasă, se poate-ntemeia o casă,
priveşte mândru înapoi: curg aparenţele şuvoi
de zâmbete prieteneşti, să le accepţi, să te fereşti?
Să-ţi aminteşti că viaţa ta ar fi putut să fie-a mea!
Adesea greu m-am exprimat, gândind ce spun, am judecat
că ştiu ce zic, să pot privi, fără tăgada de-a strivi.
În fine, ştiu c-acelaşi sunt cu vise, spaime, păr cărunt
şi mă privesc interior, cu ochi valoric mă-nfior,
că gesturi sunt cuvintele rămase-n cord ca sfintele,
n-am cunoscut audienţă, doar răutate sau clemenţă,
copil fiind, am remarcat cum râdeau de-un handicapat,
dar nu vedeau că mintea lor era handicapatul chior,
că râde ciob de oale sparte cum umbră-om nu se desparte,
durerea o simţim la fel, necazul – trecem peste el,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara vin ...

Seara vin spre Tine, Doamne,-înainte de-asfinţit,
Cei bolnavi cum vin spre floare roiuri de albine;
Şi-n ce adâncuri de dureri s-au întâlnit!
Şi ce bucuroşi au plecat de lângă Tine!

Încă-odată aceste valuri ale serii... şi noi
Copleşiţi de fel de fel de beteşuguri îţi venim aproape;
Ce dacă nu-Ţi vedem forma venind prin câmp de caprifoi?
Noi simţim şi ştim că eşti aici, la ţărm de ape.

O, Isuse, fii nenorocirii şi nopţii noastre răsărit;
Unii-s bolnavi, iar unii trişti şi plini de zbucium–
Şi-alţii nu te-au iubit nicicând cât ar fi trebuit,
Şi-alţii şi-au pierdut iubirea lor pe drum.

Şi-alţii sunt apăsaţi de grijile lumeşti;
Şi-alţii-s încercaţi de vini, de-îndoieli sau de alean;
Şi-alţii de patimile cărnii sau de cele sufleteşti,
Şi numai Tu, Doamne,-i poţi scoate la liman.

[...] Citeşte tot

poezie de Henry Twells,1823–1900, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii (Olimpienii)

Zeii din Antichitate
Împărţeau pace, dreptate,
Bunăstare, bogăţie,
Bunătate, omenie.

Frumuseţe şi iubire,
Sănătate, fericire.
Curaj şi inteligenţă,
Isteţime şi prudenţă.

Libertate, prietenie,
Pricepere, veselie,
Cântece şi bucurie,
Cunoaştere, poezie...

Dar şi ură şi războaie,
Nedreptate şi gunoaie.
Răutate şi prostie,
Invidie, duşmănie...

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii...

Fii fără de grijă, să fii curat şi sfânt (1 Corinteni 7:32; Filipeni 1:10; 1 Petru 1:16)
Desăvârşit şi primitor de oaspeţi pe pământ (Matei 5:48; Romani 12:13
Simţind cu alţii şi-n nădejde tare (1 Petru 3:8; Romani 15:13)
Făr' răutate şi s-ai în necaz răbdare (Matei 10:16; Romani 12:12).
Fii bun şi treaz şi veghetor (Efeseni 4:22; 1 Petru 5:8
Să fii supus şi de Cuvânt împlinitor (Evrei 13:17; Iacov 1:22)
Fii plin cu vlagă, râvnă, bucurie (Mica 3:8; Romani 12:11; 2 Timotei 1:4)
Cu har, putere, Duh Sfânt din veşnicie (Fapte 6:8; Mica 3:8; Efeseni 5:18).

Îmbracă-te cu armele luminii, cu omul nou şi sfânt (Romani 13:12; Coloseni 3:10
Cu haina mântuirii, cu Domnul pe pământ (Isaia 61:10; Galateni 3:27)
Cu platoşa credinţei, Divină armătură (1 Tesaloniceni 5:8; Efeseni 6:11)
Cu dragoste te îmbracă s-o ai peste măsură (Coloseni 3:14).

Comoara ta o strânge nu-n lucruri care pier (Matei 6:20)
Comoara ta o strânge - comoară pentru cer – (Matei 6:20)
Lucrează cât e ziuă şi fără de cârtire (Ioan 9:4; Filipeni 2:14)
Cu dragoste, după adevăr, ca pentru nemurire (1 Corinteni 16:14; Ioan 3:21; Coloseni 3:23).

Iubeşte tu vrăşmaşul şi adevăr şi pace (Matei 5:44; Zaharia 8:19)

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proorociri despre semnele vremurilor

Motto:
"Nu suntem noi cei care facem proorocirile acestea,
căci suntem nevrednici, noi vă înfăţişăm cele scrise
şi arătam numai semnele."
Sfântul Chiril al Ierusalimului (313-386 d. Hr.)

Cuvântul I

1. Se deschide cerul în astă noapte,
Mielul rupe peceţile de carte,
vrednic să rupă peceţile de carte.

2. Văd semnele timpului ca desluşite,
văd cele ce vor veni ca proorocite,
peste creştini vor veni ca proorocite.

3. Văd proorocii acestui veac întors,
pe cel în duh văzător, pe cel cuvios,
Andrei pentru Hristos nebun, dar cuvios.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate trec pe lângă mine

toate trec pe lângă mine
ca un râu leneş printre coline,
lună şi stele, soare şi cer, toamne şi primăveri,
a trecut şi iubita pe lângă mine ca o fata morgana,
parcă era de porţelan,
avea ochii pictaţi în albastru,
gura ferecată, închisă cu un fermoar,
corpul rupt dintr-un grup statuar
şi-mi făcea semne cu mâna stângă,
îmi chema sufletul lângă ea
să mi-l tortureze,
dă-mi mâna, mireasa mea, să fugim undeva,
ea tăcea şi ofta,
fă-mi un semn ca să te inventez,
să trec marea cu tine spre malta,
să ieşim din mitul acesta
spre antichitatea greco-latină
să citim din poemele lui lucreţiu.

toate trec pe lângă mine,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe peronul gării din Memphis

Jumătate treaz, jumătate aţipit,
Lovit de o realitate deprimantă, pierdut totuşi
În ceaţa mării interioare de vise a Danaidelor,
Stau clănţănind din dinţi
Pe peronul gării Memphis, Tennessee.
Plouă.

Noaptea-i oarbă, dezolantă,
Iar ploaia jupoaie pământul
Cu o absurdă, neagră energie.
Totul e umed, impenetrabil.

De ce-aşteapt aici trenul de-atâtea ore?
De ce-a trebuit destinul să m-aducă aici?
A trebuit să fug de ploaie şi de amorţeala minţii
Din Danemarca, India şi Japonia
Doar pentru a fi plouat şi a putrezi în Memphis,
Tennessee, S. U. A.?

Iar acum coboară amurgul. Lumina eşuează

[...] Citeşte tot

poezie de Johannes V. Jensen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos dintre oameni

"Tu eşti cel mai frumos dintre oameni. Harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie". Ps.45:2
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni.
Să mergem în versetul 7, ca să vedem cine este Cel mai frumos dintre oameni.
" Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea.
De aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău te-a uns cu un undelemn de bucurie mai presus decât tovarăşii Tăi."
Iată că cel mai frumos dintre oameni e numit Dumnezeu de Psalmist, deci implicit şi de Dumnezeu, pentru că Dummnezeu vorbeşte prin Psalmist.
Neputând fi vorba despre nicio fiinţă, nici de arhangheli, cu atât mai puţin de îngeri, rămâne o singură Fiinţă căreia i s-ar fi putut adresa psalmistul cu acest titlu şi anume: Fiul Lui Dumnezeu, El Cuvântul, Isus Hristos Mântuitorul, dar să vedem dacă e real lucrul acesta, dacă e după cuvântul Sfintelor Scripturi.
În Evanghelia după Ioan, cuvântul Domnului ne spune:
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
Iar Cuvântul Lui Dumnezeu, e Fiul Lui Dumnezeu, El Isus Hristos Mesia.
Ca să distingem lucrurile aceste mai profund şi mai sugestiv, să mergem în versetul 13, din Tit cap. 2:
"Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos".
Iată dar că cel mai frumos dintre oameni e tocmai Cel ce a iubit fiinţa umană mai înainte chiar ca omul să fi fost creat de Dumnezeu, de mâinile Lui proprii, pentru că Cel ce a creat omul e Tatăl din ceruri împreună cu Hristos Domnul, pe atunci, Cuvântul sau Înţelepciunea Lui Dumnezeu.

Deci personalitatea descrisă în Psalmul 45 nu e altcineva decât Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a urcat cu crucea în spate pe Golgota, care în momentele acelea "nu avea nimic ca să ne atragă privirile, şi înfăţăşarea Lui n-avea nimic ca să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de le El, şi noi nu l-am băgat în seamă."
Isaia 53:2,
Cel mai frumos dintre oameni a fost, este, şi va fi Isus Hristos Domnul, şi Leul din Iuda care va veni să-şi ia înapoi împărăţia care a întemeiat-o pe pământ, cu atâta suferinţă, "că îţi întorceai faţa de la El."
"Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni "

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos dintre oameni

"Tu eşti cel mai frumos dintre oameni. Harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie". Ps.45:2
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni.
Să mergem în versetul 7, ca să vedem cine este Cel mai frumos dintre oameni.
" Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea.
De aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău te-a uns cu un undelemn de bucurie mai presus decât tovarăşii Tăi."
Iată că cel mai frumos dintre oameni e numit Dumnezeu de Psalmist, deci implicit şi de Dumnezeu, pentru că Dummnezeu vorbeşte prin Psalmist.
Neputând fi vorba despre nicio fiinţă, nici de arhangheli, cu atât mai puţin de îngeri, rămâne o singură Fiinţă căreia i s-ar fi putut adresa psalmistul cu acest titlu şi anume: Fiul Lui Dumnezeu, El Cuvântul, Isus Hristos Mântuitorul, dar să vedem dacă e real lucrul acesta, dacă e după cuvântul Sfintelor Scripturi.
În Evanghelia după Ioan, cuvântul Domnului ne spune:
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
Iar Cuvântul Lui Dumnezeu, e Fiul Lui Dumnezeu, El Isus Hristos Mesia.
Ca să distingem lucrurile aceste mai profund şi mai sugestiv, să mergem în versetul 13, din Tit cap. 2:
"Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos".
Iată dar că cel mai frumos dintre oameni e tocmai Cel ce a iubit fiinţa umană mai înainte chiar ca omul să fi fost creat de Dumnezeu, de mâinile Lui proprii, pentru că Cel ce a creat omul e Tatăl din ceruri împreună cu Hristos Domnul, pe atunci, Cuvântul sau Înţelepciunea Lui Dumnezeu.

Deci personalitatea descrisă în Psalmul 45 nu e altcineva decât Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a urcat cu crucea în spate pe Golgota, care în momentele acelea "nu avea nimic ca să ne atragă privirile, şi înfăţăşarea Lui n-avea nimic ca să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de le El, şi noi nu l-am băgat în seamă."
Isaia 53:2,
Cel mai frumos dintre oameni a fost, este, şi va fi Isus Hristos Domnul, şi Leul din Iuda care va veni să-şi ia înapoi împărăţia care a întemeiat-o pe pământ, cu atâta suferinţă, "că îţi întorceai faţa de la El."
"Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni "

[...] Citeşte tot

cânt de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul zilei... între două păci

Cer zorilor, când se-mbrăţişează-n cuib,
să-mi cânte fericirea bucuriilor din vise
şi-i mulţumesc amurgului pe calul roib,
pentru şopârlele cu ''pinteni aurii'' ucise.

Cer zorilor, când freamătă prin labirinturi,
să-ngroape cu lumină cazmaua insomniei
şi-i mulţumesc amurgului sfidat de vânturi
pentru argintul smuls... din pleata vicleniei.

Cer zorilor, când se aştern pe fruntea beznei,
să-i susure domol, pe ochi, descântecul iubirii
şi-i mulţumesc amurgului în şemineul vinei
pentru frenezia scânteii din cenuşa amintirii.

Cer zorilor, când tainic se-oglindesc în verde,
să-mi picure în suflet crudul firului de iarbă
şi-i mulţumesc amurgului cu flacăra ce arde
pentru ''fitilul'' candelei aprins în noaptea albă.

[...] Citeşte tot

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!