chirurgie şi inimă

Odă poetului fără mască

din ţara marelui zid
din ţara în care s-au inventat
praful de puşcă, hârtia, busola, furculiţa
periuţa de dinţi
zmeul şi jocurile de cărţi

din ţara în care locuieşte o cincime
din populaţia lumii
din ţara în care Ai Qing s-a ridicat
cu faţa spre soare
pentru a scrie imnul luminii

din ţara aceasta minunată
a apărut virusul ucigaş
şi odată cu el
omul cu mască a luat locul
omului fără mască

iar vina, ştim bine, se împarte la toţi
e vina negrelor gânduri

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu somon

Pe coridor am şi eu nişte plante amărâte. Le stropesc, ele se agaţă de viaţă, aşa ar trebui să fac şi eu.
În timpul prânzului, somonul din farfuria vecinei a sărit şi a muşcat-o de nas. Un somon carnivor. S-a produs o oarecare tulburare. Un chirurg a refăcut organul olfatctiv, cum era el, frumos şi mândru. Rău este că somonul a reuşit să fugă. A fost văzut în parc, se hârjonea cu nişte câini vagabonzi. Avea mişcări de focă, îi muşca, iar câinii lătrau fericiţi că au un tovarăş de joacă nemaiîntâlnit. Cineva a propus ca somonul să fie trecut în cartea recordurilor. Dar pe numele cui.? Pe al meu, în niciun caz. Este şi acum present în parc, autorităţile nu se interesează de el, au multe, alte probleme. Ce facem, mai cumpărăm somoni? Am citit că plantele şi animalele ( somonul nu este animal, da?) au suferit mutări genetice. Eu, care nu sunt somon, am în ultimul timp nişte vise caudate, mă dor ceafa, umerii, muşchii dorsali.
Medicul- şef al ospiciului a venit să-mi strângă mâna în somn. Apoi a scos un strigăt, de s-au dărâmat jumătate din clădirile din cartier. În alt vis, vorbeam cu mine la persoana a treia.
Într-o altă viaţă, somonul a fost profesor la Colegiul Fraţii Brown, din Lancashire. Am auzit că un domn, după moarte a ajuns ventilator. Bătea dintr-o pală ca o inimă.
Apoi a apărut o fiinţă cu contur incert şi misiune ingrată. Trebuia să demonstreze că a fost somon la viaţa lui.
În acest timp, avioanele se uzează, cad în picaj, justiţia, morala nu au nici un cuvânt de spus.
Eu am gustat din aura sfinţilor. Blocurile paralelipipedice tac. Aerul tace. Pământul mă apasă. Veşnicia pare un fluviu rece în care cresc somoni. Pereţii rostesc poeme. Omul se chinuieşte singur, se ghemuieşte de durere. Râde. Iadul se holbează la noi. Secundele măsoară eternitatea. Peste tot sânge, din soare, stele, lună, florile câmpului sunt roşii, somonii sunt roşii. Basta cu sângele şi cu această culoare roşie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despletind fuioare din lună

– Ariadne în recluziune –

e iarnă prea vastă-ntre noi
suntem prea roşii sub unghia albă-a memoriei
oasele ni se izbesc de cer
trag fără milă gloanţe de carne-n rafale
blurează timpul
face ravagii crivăţul sângelui
artere oarbe împodobesc drumuri fragile
fără de noi strigătul ne albeşte nisipul
de invazia măştilor clepsidra se umflă râul de spaţiu
devine o mare
ce nu ne poate cuprinde

în clopotniţa trupului o alunecare pe geana abisului ne e semnătură

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lui Viorel

Motto:
Transilvanie, eşti mare,
Mândră, strălucind în soare
Nici Oltenia nu se lasă,
Este harnică, voioasă
Cine vine şi munceşte
Glia n-o mai părăseşte!

Noi, mereu ne amintim
De Drobeta-Severin,
Unde, la Dunăre în vale
Au venit oştile romane
Cu împăratul Traian
Să lupte cu Decebal.
Legiuni, cohorte multe,
Care de luptă, catapulte,
Pedestrime şi călare
Din împărăţia mare.
În grabă au construit podul
Ca să treacă tot norodul,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliacul timpuriu

Zambind printre-ale primaverii ruguri,
In taina, liliacul timpuriu
Intredeschide buzele din muguri.
Dar cerul s-a schimbat in plumburiu.
Zapada, ploaia, uite, si-au dat mana,
Alaturi bat cu pasii uzi tarana,
De parca primavara n-a venit.
Tarana s-a umflat, s-a-mbolnavit,
A-ncremenit si-a capatat pe fata
Lucioase, triste pojghite de gheata.
Impotmoliti la marginea miristii,
In gand injura vremea tractoristii.
Strang buzele plesnite-n vant si tac.
Li-i ud pana si pacul de tabac
Si trebuie sa stea in glod, s-astepte,
S-astepte pana timpu-o sa se-ndrepte.
Vuieste lung al strungului ecou,
Ca o imensa struna incordata.
E mohorat prietenul meu nou
Si-i totusi mai febril ca niciodata.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!