crizanteme şi noapte

Flori, flori, flori

Când vremea se încălzeşte
Toate plantele-nfloresc.
Atunci natura ne zâmbeşte
Cum oare să n-o iubesc?
Prima floare ce-nfloreşte
Este ghiocelul.
Când zăpada se topeşte
Îşi arată clopoţelul.
În culoarea cerului senin,
Viorelele-nfloresc.
E semn că păsările vin
Din nou pe plaiul românesc.
Apoi, zambila albastră
Cu laleaua se întrece,
Care, cum să stea în glastră
Şi să bea din apa rece.
Când mijeşte soarele
Regina nopţii se închide.
Desfăcând petalele
Altă floare se deschide.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tarziu si se numara anii...

Si norii se cern azi de vise,
E toamna, se numara castanii,
Felinare sant inca aprinse
E tarziu si se numara anii.

Si frunzele cer alinare,
E vantul ce le poarta departe,
E toamna ce le mistuie si care
De verde si trunchi le desparte.

Foi cad si e cerul in flacari,
Si o boare te cutremura-n suflet,
De departe se intorc azi corabii
Si incet se aude un zumzet.

Ne strange azi vantul de-afara,
E toamna si se numara bobocii,
Sant pasii un ropot pe seara,
Si vantul ne-mpresoara, patrunde in suflet,
se tine de sotii.

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonată pentru înger şi frunză de nuc

Ştiu, străzile oraşului, pietruite cu lacrimi,
pe mine m-au dorit - mereu - să stau
în cumpăna intersecţiei!
.
Ah, răscruce-cruce!
pe braţele tale nu voi merge
cât pot alege să calc
aerul ca pe-o claviatură
clapă după clapă până-n
piscul acestei călimări
.
Uite! Cerul e jos şi violet!
are în pântece
noaptea venindă pe care
o va arunca peste ţinut precum
azvârle-o gigantică sepie - cerneala-i.
.
Abia deasupra cerului e livada de nuci,
rotundă ca un cadran de ceas.
.

[...] Citeşte tot

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic prea mult şi nepermis...

Îţi caut umărul, iubite, în bezna-n care-am rătăcit
Într-un septembrie în care, de-un an te chem şi n-ai venit...
Măcar acum să-mi sprijin gândul pe gândul tău şi să te simt,
Când toamnele-n veşmânt de gală, în fiecare zi mă mint...

Te caut printre crizanteme, pe-alei cu paşi stingheri şi rari
Pe unde-arţarii-şi plâng coroana, dar, dintre ramuri, nu apari...
Nu îndrăznesc, tăcerea frunzei, s-o inoportunez c-un vers
Deşi, poeme-mi cresc pe buze... dar, ploile, pe rând, le-au şters...

E firul ierbii încă verde şi te zăresc în seva lui
Şi-n zbaterea mării ce-şi pierde val după val ca un haihui.
De-am apuca înc-o maree cu fluxul şi refluxu-n doi
Poate, că sub povara toamnei, aş înceta să mă-ncovoi...

Şi-aş strânge iar secunda-n palme, s-o simt cum bate disperat
Cu fiecare aşteptare, când îmi pledezi nevinovat
De neputinţele nuntirii, chiar în amurgul unui vis
Pe care, amândoi, iubite, pe fruntea toamnelor l-am scris.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă – un poem iubitei

Cu ochiul candid de poeme,
Plutind cu sufletul spre stele,
Îmbujorat de-atâta vis,
Iubito, alt poem ţi-am scris,
Din sărutări catifelate
Ascunse-n văgăuni de noapte.
Din flori de crin, voal de mireasă
Pe chipu-ţi, vreau să strălucească.

Cu ochiul candid de poeme,
Dintr-un buchet de crizanteme,
Ţi-aş ninge-n păr de abanos
Doar un poem – cel mai frumos.
Şi talpa eu ţi-aş săruta
Şi în genunchi, iubita mea,
Aş sta de dor, la căpătâi...
Rămâi în visul meu! Rămâi!

Plutind cu sufletul spre stele,
Nectarul vieţii-am strâns din ele...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ochiului închis

Într-un colţ de lume, azi,
Plânge ochiu-ţi cu speranţă.
O făclie-n gânduri arzi –
Dor de prunci şi dor de casă...
Stele cad în palma ta,
Voci şi bucurii deodată,
Iarăşi le vei revedea...
Oh, ridică-te şi iartă!

Într-un colţ de lume, azi,
Dormi. Şi gândul ţi-e acasă...
Ochii-nlăcrămaţi şi calzi
Caută înspre fereastră.
Parcă-ţi vezi în gând, tu ştii,
Pruncii – blândă mângâiere.
Iar, la tine vor veni,
Doi luceferi, printre stele.

Plânge ochiu-ţi cu speranţă...
Umbra peste chip se lasă,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima întrebare

Eram obosit, îngrozitor de obosit, unii spuneau în piaţă pe la colţuri, ei, un visător nebun. Trăiesc în timpuri false, în vremuri furate, caut fără rost, un rost, fără sens, într-un deplin nonconsens.
Orele curg greu, mă ard acele ceasornicului şi strig, desigur în pustiu, acum nici ecoul nu îmi mai răspunde, s-a vândut pe două copeici false. În jur, pereţii umezi de lacrimi, ai mei, ai cui îi vrei.
Simt acut absenţa mea din acest trup, lovit de anii ce au căzut, cum au căzut.
Tristeţea curge rece, pe aici nimeni nu trece, nici nu ar avea de ce. Mi-e atât de frig în camera mortuară, glasul fusese inundat de vise. Vroiam să pun o întrebare, desigur ilogică, în eterna şi fascinanta mizerie din noi, din jur.
Clipele se căţărau asurzitor pe pereţi, amurgul era răguşit, nu am ştiut atunci. Treptele urcau către nicăieri, cu gândurile scurmam cuvintele, într-un spaţiu ros, de ură, de prostie, mirabilă prostie.
Era ora 20-20, era târziu, am vrut să fug, nu am putut, lipsea uşa. Pe strada oarbă de oameni se târau urme, de ce...
De ce vrei, de oameni, de porci, de şacali.
O bătrână se tăra agonic, pe unde apuca, dacă apuca
Ce, ce... apucă ea ceva, nu aveţi grijă, e versată.
Un autobuz ruginit se târâşte pe o râpă, tuşeşte la fiecare colţ, de drum, de viaţă, cine ştie, ce să ştie...
Ce, ce... nimic
Pe cer, nimic, luna s-a ascuns după un nor, evident chior, deci am găsit-o. Nu am ştiut ce să fac cu ea... hei, o cumpără cineva!
Într-un parc, doi boschetari discută telepatic despre efectul benefic al gazelor de seră asupra...
Offf, am uitat...
Pe o stradă murdară, un hotel chior, unii spun famat, să-i pun o crizantemă sau două sau poate nouă şi un pat stricat, obosit de legănat.
Două personaje debusolate de propria inexisteţă fac sex neprotejat, nici nu aveau cu ce să-l protejeze, erau săraci, nu...
O iubire ratată, între arcade de zbenguieli eşuate, scufundată într-o noapte.
Crestez gânduri în întunericul lumii într-un sanatoriu numit de unii retoric, viaţă, verzi, gălbui, cum vrei să le pui, cui, oricui.
Totul contrastează logica bunului simţ.
Ha-ha-ha, mai simte cineva ceva.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!