frică şi instinct

Ţipă pruncu-n viaţa crudă

Cade lacrima-n ţărână,
Şi-n dureri mă înfăşor...
Plânge, plânge o bătrână,
Şoptind rugi încetişor.

Stă-n balcon scrutând pustiul,
Sprijinită în baston,
Îşi aşteaptă fiica, fiul,
Da zăreşte un pluton...

Se fereşte din instinctul
Unei temeri, unei vini,
Parc-ar fi comis delictul
Că strigase spre străini:

"Nu mai am pâine nici sare,
Nici bănuţi, - plângea sonor -
Şi-n cei de înmormântare
N-o să umblu chit că mor!

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori îmi vine să înot spre lună până la epuizare

doar afurisitul instinct de supravieţuire mă opreşte
teama de moarte de neant mă face să fiu mic
din ce în ce mai mic până la dispariţie
supus trupului supus păcatului supus ordinii
sclavul simţurilor sclavul viselor
îmi apăr cu disperare fiecare clipă de suferinţă
uneori lup câteodată hienă alteori vierme
doar când scriu fluture
deschid ochii minţii şi privesc în mine
trec cu greu prin hăţişul de oglinzi derutante
nu mai ştiu cât sunt din ce văd
doar un pitic chinuit de ego
mult prea atent să nu mă-nţep în talpă
mult prea ocupat cu ocolitul ghimpilor
devin neatent la înfloritul trandafirilor

dimineţa desfac fereastra spre răsărit
deschid şi inima să-mi curgă cerul lin
dau bineţe soarelui ca şi cum m-ar putea auzi
mă las mângâiat de cântecul păsărelelor

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul lunei. La Tismana

Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază
A iubitei mele frunte cu vii umbre colora,
O priveleşte c-aceea ochii-mi n-au putut să vază,
Lun-aşa încântătoare n-am avut a ammira.

Şi întâi, ca o steluţă, ca făclie depărtată,
Ce drumeţul o aprinde în pustiuri rătăcind,
În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată,
Pântre frunzele clătite, am zărit-o licurind.

Apoi tainecile-i raze dând pieziş pe o zidire,
Ce pe muche se râdică, locaş trist, nelocuit.
Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire,
Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit.

Apoi, glob rubinos, nopţei dând mişcare şi viaţă,
Se-nălţă şi, dimprejuru-i dese umbre depărtând,
P-ale ştejarilor vârfuri, piramide de verdeaţă,
Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profitabila noapte

profitând de noaptea urmărită de stele,
eu cosmic am trecut prin iertarea ta...
cu generaţia cuvintelor nesfârşite
împrăştiate prin alcoolul de tejghea.

spre pat, îngândurată sosire ţi-am venit.
temător de talazul în naşteri al cerceafului
şi de gingaşa secundă pe gând torpilată,
de când noaptea se taie în muchia pragului.

voiam în tine să mă regăsesc o lume întreagă;
în taina curgerii eu devenit taină albă clipă,
în oglinda stătătoare fiorul a se privi înfiorat,
în palme mărunte sferică iubire ori nimică.

din niciodată iluzii eu să fac adevăr de amor,
îmbrăţişarea ducă îndrăgostire în ştiutul pat;
uimirea să ne sune în plete fără final legate,
reuşite cuvinte să alegem din gurile orfelinat.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor neputincioşi

- Cine?
- Se mai citesc?
- Azi se mai simt?
Parcă îi mai aud:

printre pomii din livadă,
în acord cu frunzele înroşite
în lumina diafană a îngerilor
din lumea cealaltă
care nu a încetat...

printre corzile harfei
argintate şi prin surdina
chitărilor, lăutelor;
prin frica arcuşului pe corzi
care nu se mai opresc...

printre spasmele hârtiei difuzoarelor
şi reverberaţiile mdf-ului
ce le îmbrăţişează...

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la mine ca la o străină simpatică

împrejmuite gândurile cocorilor
încep cu ţipăt tăcut dimineaţa
închisoarea devine insidios marele duhovnic
de aceea poate purtăm orange în singurătate
semnul distinctiv al prizonieratului... al fricii

drumurile izgonesc paşii
unii s-au născut prea devreme
alţii ridicol
râmâne acest timp oval
în jurul căruia deznădăjduiţii
se aşază la masă

înfrigurată cina de taină se încropeşte
din firimiturile scăpate instinctual
de o pasăre
Dumnezeu se complică din nou
întinzându-ne dedesubt plase
căderile noastre se petrec în aval de îngeri
în grota trupurilor orgasmic ferfeniţate

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie

Doamnă, eu m-am născut deja, îndrăgostit lulea,
Simt cum mă răvăşesc aripile de fluturi
Ce mi te dăruiesc, nălucă printre gânduri,
Păşind cu eleganţă şi stil pe mintea mea.

Mereu desăvârşită în nudul tău de zeie,
Pe tocuri cui, îmi celebrezi un rit feeric,
Schiţând un univers de fantezii în întuneric,
Stăpână eşti pe vise, diavol şi Dumnezeie.

În matca mea de gheaţă, de piatră sau de lut,
Te simt curgând tumulturi de şoapte prea fierbinţi,
Dar încă nu pricep dacă îmi eşti sau doar mă minţi,
În ceaţa îndoielii mă simt tot mai pierdut.

Răsari din curcubeie, mă arzi spre asfinţituri,
Mă aduni din patru vânturi, mă înfloreşti din ger,
Mă-nalţi pe-aripi de suflet, mă albăstreşti în cer
Şi-apoi mă risipeşti în clipe de-nceputuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Liliana Burac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revanşa câinilor

I-au luat nişte oameni pe câini,
I-au dus cu arcanul departe,
În loc să le rupă din pâini,
Le-au dat câte-o porţie de moarte.

Prin arşiţi şi ger mai trăiau,
Stăpâni pe a lor libertate,
Şi tot mai puţini se trezeau,
Cu suflete tot mai curate.

Uitaseră de-a mai muşca,
Instinctul primar îl lăsară,
Crezând necinstit a mai da
Dovada obârşiei de fiară.

Crezând că omul i-e frate
Şi-n lume e loc de-amândoi,
Gândeau în sinea lor poate
Că sunt izbăviţi de nevoi.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La strâmtoare

Nu s-a-nfăptuit minunea, nu s-a confirmat speranţa
Afirmate-şi-aşteptate cert, cu toată siguranţa.
Arma, armele secrete adesea profetic promise
Şi-n nădejdea cărora, prin metode nepermise
Au pornit acest război, fiind convinşi cu fermitate
Că e-nainte de-a-ncepe câştigat pe jumătate,
Micile piedici umane fiind fără-nsemnătate
Şi chiar neintrând în calcul... încă n-au fost inventate.
Iar războiul e aproape... s-a-ntors de unde a plecat.
Ce fac nemţii îi priveşte... au găsit ce-au căutat.
Vorba e... ce facem noi? Ce am putea fi în stare?
Să luptăm până la unul... sau să ne cerem iertare?
Să luptăm... însă cu ce?... Cu piepturile nu mai ţine...
Mai ales că inamicul e dotat atât de bine.
Şi apoi pentru aceasta, trebuie mari efective,
Ori, noi, în realitate, le avem mai mult fictive.
Trei sferturi din mobilizabili sunt mobilizaţi pe loc,
Restul, corp operativ, zvârliţi fără milă-n foc
Ca să apere pe primii, plasaţi pe unde-au putut
Indiferent dacă pe-acolo au sau nu ceva de făcut.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!