frică şi răutate

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să te uiţi cu prea mare atenţie la un om ca să îţi poţi da seama de trăirile pe care le are mai mereu, de măsura în care se preţuieşte şi se iubeşte pe sine, de "lumina" sau "întunericul" pe care le acceptă şi le hrăneşte în mintea sa. Mai ales după o anumită vârstă, firea omului este întipărită pe chipul şi pe corpul său. Poţi să vezi cât de fericit sau nefericit este după ceea ce transmite prin prezenţa sa, după tonul vocii, atitudinea şi mimica pe care le are şi după lucrurile despre care vorbeşte. Gândurile negative care duc la furie, nelinişte şi agitaţie interioară, invidie, ură, frică, tristeţe, răutate, dezamăgire, aroganţă, disperare, se reflectă pe faţă, corpul şi atitudinea omului. Boala fizică este o consecinţă directă a acestor gânduri. Energia negativă pe care o emană un astfel de om îl îndepărtează pe alţii de el sau, pe baza legii atracţiei, se va găsi în tot felul de situaţii neplăcute ori conflictuale.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire

Când iubirea copleşitoare vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja paradisiacă vă cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar când iubirea transfiguratoare vă vorbeşte şi o
simţiţi profundă şi divină, daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea ei ar putea să vă sfărâme visurile himerice,
asemenea vântului din miază-noapte care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă, precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice.
Precum vă face să creşteţi mult mai repede şi îmbătaţi de fericire,
Tot ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile
şi să vă distrugă cât mai repede răutăţile şi egoismul.

Precum ea vă ridică îmbătaţi de bucurie,
până la înălţimea voastră ideală,
alintându-vă cu o dumnezeiască gingăşie
ramurile cele mai fragile care freamătă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul
Adăugat de Melinda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi voi muri cu pana-n mână...

Le iert nebunilor beţia şi rătăcirile în vis, dar n-am să pot ierta prostia şi ignoranţa şi de mi-s cuvintele neînţelese, răstălmăcite, ard pe rug toate poemele alese, din care lacrimi, azi, mai curg.
Voi vreţi să pun în vers minciuna, s-o preaslăvesc şi osanale să îi închin şi eu şi luna, când mi-au rămas braţele goale?
Prea orbi pentru-a vedea prin ceaţă, ca prin seninul vorbei mele, toţi neuronii vă îngheaţă şi aruncaţi cu pietre-n stele.
Şi orice gând, ce-abia se naşte în toamne cu poveri de moarte, îl transformaţi în armă albă, în ură şi poveri deşarte.
Nu-i vina mea, că geme ţara, eu vinovată sunt de vers, de-i siluită primăvara, investigaţi un univers, prea năclăit în răutate şi în scenarii de doi bani! Priviţi în stânga şi în dreapta, în ochi priviţi-i pe orfani!
Şi pe bătrâni ce-ascund durerea şi neajunsurile-n teamă şi nu-ndrăznesc măcar să plângă şi nu-ndrăznesc măcar să geamă.
Sătulă-i ţara de morminte, va evada dintre hotare şi vinovaţi vom fi cu toţii... Şi unde-i România Mare?
Călcaţi-mă şi în picioare, nu-mi pasă-n moarte, într-o rână, mă voi târî cu poezia şi adevărul într-o mână...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Cât de trist este să fii femeie!
Nimic pe lumea asta nu-i mai ieftin.
Băieţii, asemeni unor Zei căzuţi din Paradis,
Stau sprijiniţi de uşă.
Inimile lor înfruntă cele Patru Oceane,
Vântul şi praful a o sută de mile.

Nimeni nu-i bucuros când i se naşte-o fată:
Prin ea familia nu obţine mai multe provizii.
Când creşte mare, stă ascunsă-n camera ei,
Temătoare să privească-n ochii unui bărbat.
Când părăseşte casa părintească nimeni nu plânge –
În grabă, ca norii după ce a stat ploaia.

Îşi înclină capul şi-şi ascunde faţa,
Dinţii apasă pe buzele ei roşii:
Se înclină şi îngenunchează de nenumărate ori.
Trebuie să fie smerită până şi-n prezenţa slujnicilor.

Dragostea lui e la fel de îndepărtată ca stelele de pe cer,

[...] Citeşte tot

poezie de Fu Hsüan, 217–278, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Te naşti în lume cu noroc, dar nu există doi pe-un loc,
nu judeca, nu pizmui, de ai puţin nu jindui!
Fii vrednic de atât cât ai că poţi şi altuia să dai!
Vrei să fii bine înţeles, dar ce tovarăşi ţi-ai ales?
Or fi toţi pe potriva ta? Pe-acelaşi loc nu pot doi sta.
De eşti ţâfnos, mereu calic, greşeşti şi nu rezolvi nimic,
mai pune unul, altul lasă, se poate-ntemeia o casă,
priveşte mândru înapoi: curg aparenţele şuvoi
de zâmbete prieteneşti, să le accepţi, să te fereşti?
Să-ţi aminteşti că viaţa ta ar fi putut să fie-a mea!
Adesea greu m-am exprimat, gândind ce spun, am judecat
că ştiu ce zic, să pot privi, fără tăgada de-a strivi.
În fine, ştiu c-acelaşi sunt cu vise, spaime, păr cărunt
şi mă privesc interior, cu ochi valoric mă-nfior,
că gesturi sunt cuvintele rămase-n cord ca sfintele,
n-am cunoscut audienţă, doar răutate sau clemenţă,
copil fiind, am remarcat cum râdeau de-un handicapat,
dar nu vedeau că mintea lor era handicapatul chior,
că râde ciob de oale sparte cum umbră-om nu se desparte,
durerea o simţim la fel, necazul – trecem peste el,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi moartea nu se va înstăpâni

Şi moartea nu se va înstăpâni.
Goi, morţii vor fi totuna
Cu omul în vânt şi când apune luna;
Când alese-s oasele curate, toate oasele-s curate,
Iar lor le vor sclipi stele la picioare şi la coate.
Deşi-şi pierd minţile, se vor vindeca de căpiere,
Deşi iubiţii pier, iubirea-n veci nu piere;
Şi moartea nu se va înstăpâni.

Şi moartea nu se va înstăpâni.
Cei care zac înfăşuraţi în valurile mării
Nu vor muri uitaţi în volbura de ape;
Până când tendoanele cedează, pe patul de tortură-ntinşi,
Sau traşi pe roată – ei nu vor putea fi-nvinşi;
Credinţa-n mâinile lor în două se va frânge,*
Răutatea unicornului le va cutreiera prin sânge;
Deşi-n bucăţi sfâşiaţi, ei nu vor plesni;
Şi moartea nu se va înstăpâni.

Şi moartea nu se va înstăpâni.

[...] Citeşte tot

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVI

Drăcescul hău şi-o noapte văduvită,
pe-o boltă strâmtă, de-orişicare stele,
ci-atât mai mult de nori acoperită,

n-au pus nicicând un văl vederii mele
ca fumul gros ce-aici ne-acoperea
şi nici aşa de-amar simţit de piele.

El ochii nu-i răbda deschişi să stea;
prudent de-aceea, credinciosul duce
m-a strâns la el ca mâna să mi-o dea.

Cum merge-un orb, urmând pe cel ce-l duce
spre-a nu greşi şi-a da de ceva-n drum
ce-i poate-ori răni, ori moarte chiar aduce,

mergeam prin acrul şi grozavul fum
atent la vorbe-ntruna repetate
de-al meu poet: — "Să nu te pierzi acum!"

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii (Olimpienii)

Zeii din Antichitate
Împărţeau pace, dreptate,
Bunăstare, bogăţie,
Bunătate, omenie.

Frumuseţe şi iubire,
Sănătate, fericire.
Curaj şi inteligenţă,
Isteţime şi prudenţă.

Libertate, prietenie,
Pricepere, veselie,
Cântece şi bucurie,
Cunoaştere, poezie...

Dar şi ură şi războaie,
Nedreptate şi gunoaie.
Răutate şi prostie,
Invidie, duşmănie...

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galadriel: Totul a început odată cu făurirea Inelelor Puterii. Trei dintre ele au fost dăruite elfilor; fiinţe nemuritoare şi cele mai înţelepte şi mai încântătoare. Pe alte şapte le-au primit conducătorii piticilor, mineri şi meşteşugari desăvârşiţi din tunelele munţilor. Iar nouă, nouă inele au fost încredinţate oamenilor, care îşi doresc, mai presus de orice, putere. Pentru că în fiecare dintre aceste inele se afla puterea şi ambiţia de a conduce peste orice rasă. Însă toţi au fost înşelaţi, pentru că încă un inel a fost făurit. În ţinutul Mordor, în flăcările Muntelui Blestemat, Lordul Întunericului, Sauron, a făurit în secret, un inel care să le controleze pe toate celelalte. Şi în acest inel a ascuns toată cruzimea sa, toată răutatea şi ambiţia lui de a domina orice formă de viaţă. Un singur inel care le guverna pe toate celelalte. Unul câte unul, popoarele din Pâmântul de Mijloc au cedat în faţa puterii Inelului. Însă au fost câţiva care au rezistat. O ultimă alianţă a oamenilor cu elfii a pornit împotriva armatelor din Mordor, iar pe pantele abrupte ale Muntelui Blestemat au luptat pentru libertatea Pământului de Mijloc. Victoria era aproape, dar puterea Inelului nu putea fi înfrântă. Iar în acel moment, când pierise orice speranţă, Isildur, fiul regelui, a luat sabia tatălui său. Şi Sauron, duşmanul popoarelor libere din Pământul de Mijloc, a fost învins. Inelul a ajuns în mâinile lui Isildur, care a avut o singură şansă de a distruge răul pentru totdeauna, dar sufletul omului este uşor de ispitit. Iar Inelul Puterii are o voinţă proprie. L-a trădat pe Isildur, provocându-i moartea. Astfel, unele lucruri care n-ar fi trebuit uitate, s-au pierdut. Istoria a devenit legendă. Legenda a devenit mit. Şi 2500 de ani mai târziu, inelul a supravieţuit tuturor formelor cunoaşterii. Până când, s-a ivit şansa ca inelul să-şi aleagă alt purtător. Inelul a ajuns la creatura numită Gollum care l-a ascuns în tunelurile adânci ale Muntelui Blestemat acolo unde l-a şi mistuit. Datorită inelului, Gollum a trăit nefiresc de mult. Timp de cinci sute de ani i-a otrăvit mintea; iar în obscuritatea peşterii lui Gollum a aşteptat. Forţele Întunericului s-au furişat din nou în pădurile lumii. Zvonurile vorbeau tot mai mult despre o umbră venind din est, şoaptele despre o teamă dincolo de cuvinte şi, astfel, existenţa Inelului Puterii a fost recunoscută. Venise vremea sa. Aşa că l-a abandonat pe Gollum. Apoi s-a întâmplat ceva ce nici măcar Inelul nu prevăzuse. A fost luat de singura creatură la care nu s-ar fi aşteptat nimeni. Un hobbit, Bilbo Baggins, din Comitat. Pentru că va veni curând o vreme în care destinele noastre, ale tuturor vor fi hotărâte de hobbiţi...

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul unui vis

Se simte cuprins,
De un cutremur neatins,
Dar ea oare cum se simte?
Incercând să îl alinte...

Să-şi coboare raza luminii,
Pe obrajii lui senini,
Să-l facă să uite de răutatea lumii,
Ce a prins adânci rădăcini

Răcoarea nopţii să nu-i fie rece
Iar drumul întunecat să-i fie luminat
Fiecare pas să-i înlocuiască zece
Şi să nu vadă umbra ce l-a înconjurat

Însă ceasurile trec şi caută o scăpare
Dar ea nu e om să lăcrimeze când o doare
Cu secate lacrimi şi multă credinţă
Se roagă în normala ei tăcere, cu umilinţă

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Permisiuni (distihuri inspirate după dictonul latin "Quod licet Iovi non licet bovi")

Ce-i permis abilului
Nu-i şi imbecilului.

Ce-i permis academiei,
Nu-i permis şi ageamiei.

Ce-i permis academiei,
Nu-i permis nicicum prostiei.

Ce-i permis academiei,
Nu-i permis şi neroziei.

Ce-i permis activului
Nu-i permis pasivului.

Ce-i permis afectuosului
Nu-i permis şi belicosului.

Ce-i permis afectuosului
Nu-i permis şi ticălosului.

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Inspirate din proverbe, Nu frumoase, ci superbe (10 octombrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!