frică şi răutate

Omul care se îndreaptă datorită fricii, se întoarce iute iarăşi la răutatea lui. Trebuie, dar, să stârpim cu blândeţe boala.

citat clasic din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi boli care ne sunt date ca lecţii. Dar în cele mai multe cazuri, bolile noastre au cauze spirituale: in­vidia, răutatea, competiţia acerbă, egoismul şi do­rinţa de răzbunare, la care se adaugă frica şi stresul ge­ne­rat de o societate ultratehnologizată.

citat din Dumitru Constantin Dulcan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubită Milena, atât de nestăpânit, atât de azvârlit încolo şi încoace pe o mare, care doar din răutate nu mă înghite! În ultima vreme te-am rugat să nu-mi mai scrii zilnic, eram sincer, mi-era frică de scrisori; când odată nu sosea nici una, eram mai liniştit; când vedeam una pe masă, trebuia să-mi adun toate puterile şi nu-mi mai ajungeau nici de departe – şi astăzi aş fi fost nefericit dacă n-ar fi sosit ilustratele astea. Mulţumesc.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeflemeaua este una dintre cele mai plăcute şi dintre cele mai primejdioase calităţi ale spiritului: place totdeauna când este delicată; dar totdeauna ne temem de cei care se folosesc prea adesea de ea. Zeflemeaua poate fi totuşi îngăduită, când nu este umbrită de nicio răutate şi când antrenăm în jocul ei chiar persoanele despre care vorbim.

citat clasic din La Rochefoucauld
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi ajunge să te pierzi undeva în infinit, printre răutăţi, egoisme, păreri de rău şi teama că vei pierde. Noi ne creăm proprii demoni.

citat din Teodora Paula Dumitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Mi s-a scurs
nisipul din clepsidră
şi tot n-am înţeles,
tot sunt nedumerit:
Ce este mai de temut
răutatea
sau prostia?

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor, aici, şi numaidecât; precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor, aici, şi numaidecât. Chiar dacă ar face aşa, atunci şi oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească, şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea, – cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap, şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică, ne dovedeşte atotputernicia Sa, veşnic liniştită asupra răului, – atotputernicie asupra căreia, prin virtutea credinţei, stăm liniştiţi şi noi, primind palmele şi scuipările răului, ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia, în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne întăreşte cu liniştea Sa.

Arsenie Boca în Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din sec. XX (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată într-o ţară un balaur mare, nevoie de cap. El avea şapte capete, trăia într-o groapă, şi se hrănea numai cu oameni. Când ieşea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case şi sta ascunsă până ce-şi potolea foamea cu vreun drumeţ pe care îl trăgea aţa la moarte. Toţi oamenii locului se tânguiau de răutatea şi de frica balaurului. Rugăciuni şi câte în lună şi în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesăţios balaur, dară în deşert. Fel de fel de fermecători fuseră aduşi, însă rămaseră ruşinaţi cu vrajele lor cu tot. În cele din urmă, daca văzu împăratul că toate sunt în deşert, hotărî ca să dea pe fiica lui de soţie şi jumătate împărăţia sa acelui voinic, care va scăpa ţara de această urgie, şi dete în ştire la toată lumea hotărârea sa.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit...

Îmi puneţi piedici, inventaţi poveşti,
Crezând că am să mă opresc,
Am steaua mea, vă spun pentru a şti
Şi-n viaţă am să izbutesc.

Nu vă cer să mă apreciaţi, nu-mi pasă
De fiţele şi figurile voastre de aristocraţi,
De părerea voastră mediocră şi răutăcioasă,
Din partea mea, rămâneţi aceiaşi încuiaţi.

Terminaţi cu critica, cu răutatea şi prostia,
Cu acuzele, indolenţa, inferioritatea şi ipocrizia,
Am obosit să v-ascult cum urlaţi din noroi,
Am obosit să mă uit în jos când vorbesc cu voi.

Fac tot ce îmi tresaltă sufletul de bucurie,
Lupt să îi fac pe semenii mei fericiţi,
Ştiţi cum arată zâmbetul unui copil trăit în sărăcie?
N-aveţi de unde, căci sunteţi prea zgârciţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treptele răutăţii

Précum sunt în toate cele,
Trepte, grade sau nivele,
Trepte sunt şi-n răutate;
Unii le parcurg pe toate.

Prima treaptă-a răutăţii,
Ce opusă-i bunătăţii:
Să faci rău, răspuns la rău;
Iartă, poate, Dumnezău.

Treapta-doua, răul vrut
Când rău nu ţi s-a făcut;
Omul care-l săvârşeşte,
De-animal nu se-osebeşte.

Treapta-treia la rând vine:
Răul ca răspuns la bine;
E un rău de condamnat,
Un cumplit, grozav păcat.

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (6 aprilie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile de tristeţe, teamă, invidie, răutate, gelozie, ură, deznădejde, răpesc corpul de sănătatea şi integritatea lui făcându-l să se poziţioneze din punct de vedere energetic pe o frecvenţă mai joasă, a energiilor dezechilibratoare.

Raluca Rusu în Cartea "Acum o viaţă"
Adăugat de Magda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faurul-pământului deschise uşa făuriştei, ieşi afară şi se veseliră trei zile şi trei nopţi de aşa mare izbândă. El mai cu seamă era nebun de bucurie pentru muntele de fier. Atunci porunci călfilor să facă lui Greuceanu o căruţă cu trei cai cu totul şi cu totul de fier. După ce fură gata, suflă asupra lor şi le dete duh de viaţă. Luându-şi ziua bună de la frate-său de cruce, Faurul-pământului, Greuceanu se urcă în trăsură cu frate-său cel bun şi porni la Roşu-împărat ca să-şi priimească răsplata. Merse, merse, până ce li se înfurci calea. Aci se opriră şi poposiră. Apoi, Greuceanu desprinse de la căruţă un cal şi-l dete fratelui său, ca să ducă împăratului Roşu vestea cea bună a sosirii lui Greuceanu cu izbânda săvârşită; iară el rămase mai în urmă. Înaintând el alene, răsturnat în căruţă, trecu pre lângă un diavol şchiop carele ţinea calea drumeţilor ca să le facă neajunsuri. Acestuia îi fu frică să dea piept cu Greuceanu, dară, ca să nu scape nici el neatins de răutatea lui cea drăcească, îi scoase cuiul din capul osiei de dindărăt şi-l aruncă departe în urmă.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama de întuneric

ziua de azi e un fel de plictis
ocaziţional casc de parcă
sunt pedepsit pentru toate răutăţile lumii
uneori oscilez între cer şi pământ
caut locul în care o să
locuiesc pentru o vreme
potrivindu-mi respiraţia după
zborul de pasăre
o să o iau de la început
şi pentru că mi-e teamă de întuneric
cineva o să-mi fie complice
alteori stau să desenez cu privirea pe cer
un Dumnezeu răutăcios şi fără barbă
cu mâinile lui însângerate
agită norii
un înger crapă cerul în două
mă priveşte lacom şi plescăie din buze

pe lângă mine trece o umbră

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronică rimată la volumul "Zâmbete şi lacrimi" al doamnei Any Drăgoianu

Tot citindu-ţi cărţulia
Zâmbetelor tale, Any
Şi prinzndu-mă soţia
Mi s-au înmulţit duşmanii.

M-a 'ntrebat, dar cu dojană
Luându-mi cartea ca pe-o pradă:
- Cine este această Ană
Şi cu igrecul în coadă?

Tensiunea se ridică
Şi îmi strigă fără zâmbet:
-Am văzut că ţi-o dedică
Chiar ca pe un dar de suflet!

Văzând, totuşi că repetă
Întrebarea şi-n amurg,
I-am răspuns că e poetă,
Prozator şi dramaturg.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Laurian Ionică
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama ce urcă-n capilare

nu de voi îmi este frică ci de-ascunsul din adâncul meu

Dumnezeul voitelor şi nevoitelor, apără-mă de mine cel trufaş
alungă de la mine lăcomia spiritului şi spaimele curiozităţii
şi păstrează-mă lin şi clar ca apa de izvor

multă lume se teme de ceea ce poate să îţi rezerve cel de afară, de întuneric, de moarte
dar puţini realizează răutatea ce zace în cel mai întunecat ungher al sufletului
şi care nu aşteaptă decât o geană de lumină pentru a se căţăra afară

până acum am luptat şi am ieşit biruitor din orice încleştare
dar simt că puterile mă părăsesc, şi presimt apariţia fiarei,
prelingându-se peste ghizdurile prezenţei mele urcând ca lacrima în capilare...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam: Cumplite timpuri. Derbedeii şi ticăloşii au atâta trecere. Ce simplu îşi ascund răutatea în spatele unor vorbe goale. Orice năzărire a unui prost se poate transforma în ani de închisoare. Nu contează cine are dreptate. Important e să induci teroarea în oameni. Teama că la noapte dau buzna peste tine în dormitor, nişte matahale în haine negre de piele, care-ţi pun cătuşele, în numele unor pretinse idealuri...

replică din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Specific românesc

Ce româneşti sunt astăzi căsuţele din Şchei!...
Sunt vesele şi albe şi curate -
Şi totuşi, altădată, ce triste şi-ncruntate
Te-ntâmpinau aceste căsuţe strămoşeşti,
Prin care ţărăncuţele minore,
De teama slujitorilor domneşti,
Îşi ascundeau panglicele lor tricolore,
Căci zbirii stăpânirii din cetate,
Când năvăleau în Şchei să-şi încaseze birul,
Le despuiau de salbe,
Inele
Şi cercei;
Şi le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie,
Ca să-nmulţească crucile din cimitirul
Bisericuţei Sfântul Niculaie...

Aşa era pe vremea-aceea-n Şchei
Când zbirii stăpânirii din cetate
Vânau doar pungi de aur
Şi... femei...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Cuvântul liber, nr. 22 (27 aprilie 1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sabia lui Damocles

săbiile au ieşit din uz, dar spaima e prezentă
e mereu însoţită de ticăloşie, hoţie, ignoranţă şi răutate
cum e să stai tot timpul sub ameninţare
cu spaima cuibărită în sân?

cuvintele minciunii atârnă ca pietrele de moară
ce macină ultima brumă de adevăr
suflându-i pulberea în cele patru colţuri
să i se piardă şi numele şi neamul

dintre toate formulele sacre folosite
una singură mai dăinuie scrisă cu sânge în carne
"mi-a fost dor de tine" e mai valoroasă decât tot aurul din lume
şi e cea mai bună platoşa pentru lupta zilnică

când oare o să putem rosti iar fără să ne fie frică sau ruşine?
să ne destăinuim dorurile cu smerenie
fără teama de a ridica împotrivă
toate armatele cuvintelor goale de conţinut

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai văzut?

Ai văzut vreun suflet plin de cicatrici,
de ploi udat, cu răni şi plin de frici?
Ai văzut cum ochi-s calzi şi blânzi,
de iubire şi frumos ei flămânzi?
Ai văzut cum îşi poartă a sa cruce,
fără de povară sa a se dezice?
Ai văzut cum într-un cocon stă închistat,
de când ai săi semeni l-au alungat?
Ai văzut tăcerea din privirea lui,
şi durerea tristă a glasului?
Ai văzut vreun suflet, două, trei,...
de atâtea ori, când te plimbi pe alei?

Şi de-ai văzut, de ce-ai tăcut?
De ce-ai plecat, de ce-ai crezut?
Că ziua de mâine ne mai aparţine,
Când în suflet avem atât de puţine,
Lucruri frumoase de dăruit,
Când sufletu-n noroi e zugrăvit?
Şi te întrebi: de unde atâta răutate?

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Monica Burtea (7 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru Moşu

Moş Crăciune, Moş Crăciune,
Câte lucruri am a-ţi spune...
Nu să-ţi cer, că mi-ai tot dat,
Acum vremea e de luat.
Vino cu a ta desagă
Şi ia-mi pofta ce mă leagă,
Lenea care m-a cuprins,
Şi cu braţul tău cel nins
Ia-mi din suflet întristarea,
Grijile şi frământarea,
Ia-mi şi toată răutatea,
Ura, frica, vanitatea,
Vorba cea înveninată,
Firea neînduplecată...
Şi cu renii năzdrăvani
Ia-mi din spate nişte ani
Să te laud neîncetat
C-ai fost bun şi că mi-ai luat.

poezie de Octavian Cocoş (22 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!