gânduri şi stânci

În timp ce adevărul doare

Când, strecuraţi în paginile vieţii
I-am înteles şi vorba şi tăcerea,
Involuntar, o facem pe profeţii
Să-i desluşim trecutului durerea.

Mai despicăm în patru fire, părul,
S-alegem dintre ele partea bună,
Să ştim, măcar odată, adevărul
Şi să trăim o zi fără minciună.

După un timp, paşim în ziua-n care
Gândirea sparge cele două stânci;
In timp ce adevărul... numai doare,
Minciuna lasă-n tine, răni adânci.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit...

Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii, străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.
Am iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept voci necontenite.
M-a înfiorat ades

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi gândul plânge ...

şi stau cu gândul rezemat de geam
şi geamul tace
de parcă între ei ar sta un ram
cu spini cu ace

de parcă între noi ar sta senin
şi clar de lună
şi tu mi-ai reproşa că nu mai vin
s-aduc furtună

că ceaţa se ridică peste mări
cu sânge rece
că vine peste noi şi depărtări
şi nu mai trece

că bolovanii vin la vale peste munţi
porniţi să fiarbă
că nici o stâncă nu mai poţi s-o mai ascunzi
sub fir de iarbă

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (25 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire fonică

Am dat drumul sufletului
Fărâm durerea de stâncă
Liber împărăţiei gândului
Destinul îmi surâde încă

Decât durere si suferinţă
Mă lupt cu morile de vânt
Transform visul in dorinţă
Zarul vieti pică pe loc sfânt

Aleg iubirea în loc de dor
Dorinţă în loc de suferinţă
Primesc răcoarea nopţilor
Clipe completare diferenţă

Nu există puse bariere
Între spirit vis si gând
Noaptea suflete pereche
Iubire fonic vorbită în gând

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea principelui Ştirbey

Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cântarea-i plângătoare lumea mişcă, lumea cheamă,
Precum mişcă vântu-n cântec faţa mării de senin:

Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină
Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pământ...

A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gând,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Decât curse-acelui astru ce se sparge p-un mormânt

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?
Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?...
- Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştirbey!...

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stânci de piatră seacă

Printre stânci de piatră seacă,
Auzi plâns de cucuvai,
Ţipând noaptea tristu-i vai!
Când în nouri se îneacă
Chipul lunii cel bălai.

Vraja trece peste lume,
Vraja... cântec amorţit,
Ca un vis îngălbenit,
Pe-a ei buze vineţi spume,
Capu-i alb a ameţit.

Fuge, trece, fuge, zboară
Buza-i tremură spumând,
Ochii-i joacă schinteind,
Sub nebuna ei cântare
Lumea doarme în descânt.

Este Daina cea nebună,
Care cântă noaptea-n crâng,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O barcă în derivă

Odată ajuns la Muntele Rece
necazurile încetează,
gândurile nu mai sunt încâlcite,
nu mai rămân agăţate te miri unde.
Scrijelesc poeme în carnea stâncii,.
acceptând totul aşa cum vine,
ca o barcă în derivă.

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de nuntă

Şi-acum, când simţi în piept fiori sub vălul de mireasă
Primeşte-n dar cu dulci fiori acest buchet cules în zori;
Să fie floare între flori frumoasă.
Bogat să fie cuibul tău de crini şi viorele,
Cu flori în gând să fii mereu!
Să-nveţi ce-i bun, să rabzi ce-i greu...
Să te încrezi în Dumnezeu ca ele.
Să fii o harnică zorea ce-n zori nu se dezminte,
Un nufăr alb cu strai de nea.
Să fii cu cel legat prin har
Crin alb păstrând credinţa;
Dar de-l mâhneşti cu-o vorbă-n zbor,
Să simţi arzând în obrăjor
Doi maci purtând în cupa lor căinţa...
Şi-oriunde-n lume vei umbla
S-auzi un glas de-acasă:
"Te rog din zări fetiţa mea să fii, pentru măicuţa ta,
O floare de Nu-mă-uita duioasă".
Şi-apoi, când veţi străbate-n lume
Vânt greu ce-n drum se-aşterne,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră-n pribegie

Viaţa noastră-n pribegie
Primeşte daruri şi minuni
Ca-n zilele de nostalgie
Să nu se stingă pasiuni.

Nu ne-adaptăm împrejurării
Ci stăm pe Stâncă, neclintiţi
Privim, senini, spre largul zării,
Suntem în har adăpostiţi.

Când vin furtuni să ne doboare
Puteri divine iar răsar
Şi ce urmează? Sărbătoare
Adusă din ceresc hotar.

Viaţa noastră se supune
Cuvântului ce ne-a format
Oricând, oriunde putem spune
C-al nostru Domn ne-a înfiat.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (19 august 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaporul

anii au trecut în grabă, grămadă
au mai rămas câţiva
în palmă se scutură amintiri
de azi, de ieri, de nicăieri
i-am spus vieţii, du-mă
şi m-a dus
pe mări rătăcite în oceane
unde se sparg de câte un ţărm
doruri, vise, precise, imprecise
sunt un cuvânt lovit de aspre stânci
pe ţărmul abrupt al unui gând
un biet vapor cu pânzele rupte
în derivă, pe marea neagră
de gânduri, păcate, de toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina Ostrogoţilor

Jalnic vâjâie prin noapte glasul codrilor de brad,
Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad.

În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară,
Stă pe gânduri o femeie şi priveşte-n noapte-afară.

Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei -
Astăzi ea e pusă-n rândul celor mai de jos femei!

E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă;
Lacramile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă.

În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat,
Ea se-ntoarce tristă, blândă: - "Tu-mi esti rege şi bărbat.

M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică din cale,
Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gândurilor tale?

M-ai închis aici în lanţuri; am răbdat în chip păgân,
Şi mi-am zis: El are dreptul! Mi-e bărbat şi mi-e stăpân.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani

Priveam la geamul tău,
Iar viscolul de-afară
Mă îndemna mereu,
Să intru... într-o doară.

Dar pentru ce mă mint
Când inima ţi-e dată?
Mai frig în suflet simt
Acum... ca niciodată!

Iubito, ce noapte nebună!
Cu suflete albe la geam,
Speram c-o să fim împreună:
La mulţi ani!

Şi am simţit atunci
O lacrimă pe gene,
Pe faţa mea de stânci,
Pe inima-mi curată.

[...] Citeşte tot

poezie de Stefan Băiatu (31 decembrie 2005)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Umblă gândul ca şi vântul,
Cutreierând disperat pământul.
Luna şi cu soarele învârtesc destinele,
Împodobind cu ele nopţile şi zilele.
Ploile şi mările în valuri coboară urcuşul,
Speriind pe stânci stinghere lumea vie, pescăruşul.
Munţii înalţi cu vârfuri albe sărută tandri văzduhul,
Oamenii îşi provoacă tot mai mult destinul,
Dumnezeu cu mila ne rabdă veninul.

poezie de Valeria Mahok (20 iulie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori...

Desenăm
cu gândul
norii în
formă de curcubeu...

Pe stânca
idealului etern
scrijelim cu
unghia
mirifica trăire
a zorilor...

La hotarul sufletului
zămislim comoara
ce-o ascundem
printre aripi de îngeri,
prin nori...

poezie de Viviana Milivoievici (7 februarie 2016)
Adăugat de Viv
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emblema muzicală

Emblema muzicală are o anume singularitate.
Plină de înţelesuri dezbrăcate, mângâie inconştient.

Ascult şi devin infinit.
Cad în afara ritmului predispus la incitarea simţurilor
Încolăcite în jurul zâmbetului
Fenomen irepetabil în labirintul gândurilor.

Xilofonul geme portocaliu,
Acustica plânsului vibrează în acorduri minore,
Rostogolindu-mă într-un ondulat simţ al inutilităţii.

Lumea, saltimbanc, aplaudă!
Noi, înfometaţi de muzică şi cuvinte,
Susţinem un recital pe tărmul însingurării.

Cuvintele se lovesc de amfore ruginite
Acordurile alunecă pe stâncile nopţii.
Petrecerea lumii începe.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer cuvântul!

Eu, cer cuvântul să răspund
Dorinţei ce-am purtat în gând,
Să scriu pe holda aurie
Cea mai frumoasă poezie.

Să tai prin stânca de granit,
Drept, o infinită scară,
Să fie pace pe pământ
Şi-o nesfârşită primîvară.

Urcând la patruzeci de trepte
De tihnă, împlinire şi lumină,
Spre orizonturi, tot mai departe,
În ţara-mi frumoasă şi senină.

Pe zarea dintre stânci şi brazi,
Să scriu poemul zilelor de azi.

sonet de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul şi poetul

Întunericul

Tu, care treci prin lume străin şi efemer,
Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer,
Poet gonit de râsuri şi îngheţat de vânt,
Ce cânţi ca o stafie ieşiţii din mormânt,
Sfăramă-n stânca rece a ta nebună liră
Căci lumea este piatră şi ea nu te admiră.
Ci tu, nebun şi palid, la poalele ei plângi
Ca valul care cântă trecutul unei stânci,
Ce veştedă, bătrână se leagănă prin nori,
Când stânca e eternă şi valu-i trecător.

Poetul

Şi te crezi, geniu negru, că fără scop şi ţintă
A lumei und-amară mă-neacă, mă frământă?
Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele
Purtând pe frunte-mi raza a naţiunii mele?
Voiu să ridic palatul la două dulci sorori,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii străzii - prunci orfani

Bastarzi de vis, bastarzi de toate,
Încununaţi de ne-cuvinte,
Cine iubirea să le poarte
În sanctuar de oseminte?!

Cine să mângâie tăcerea
Atâtor răni?! Cine să poată?!
În genocidul nefiinţei
Doarme a lumii-ntreagă sloată...

Pământul, leagăn de durere,
Le-a fost o viaţă aşternut,
Sărmani ai epocii moderne...
Ei n-au avut un început!

Sentinţa lor le fuse dată
De a se naşte în neant
Şi în mizerie deodată...
Cu lacrima s-au conjugat!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O baladă din părţile estice

Vorbesc despre iubire cum mintea-mi vrea să o absoarbă:
Luna este credincioasă, dar e oarbă;
Pluteşte dusă pe gânduri, nu poate vorbi.
Grija permanentă-n gheaţă faţa i-o scrobi.

Nu mi-am imaginat nicicând o mare-atât de-adâncă
Ţărâna atât de-întunecată; somnul meu atât de lung sub stâncă;
Am devenit un altfel de copil acum.
Mă trezesc. Văd o lume zbuciumată, rătăcind pe drum.

poezie de Allen Ginsberg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am împăcat cu gândul

M-aş face-un râu şi cursul lin mi l-aş întoarce
Să clipocesc pe urme vechi înspre izvoare,
Stânca s-o simt aproape când lacrimă îşi stoarce,
Nu vreau să mă prăvăl şi să mă pierd în mare.

M-aş face-un pom întors la seva de-începuturi
Să uit de toamna ce ramuri verzi mi-a văduvit,
De iarna ce-mi întinde recile-aşternuturi,
Să fiu în primăvară când ramul mi-e-nflorit.

Visez frumos, mă întristez că nu se poate
Să mă-ntorc la vremuri de-nceput oricât aş vrea,
Se-nvârte roata timpului stăpână-n toate,
M-am împăcat cu gândul... Trăiesc în toamna mea.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!