Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

glezne și lumină

Citate despre glezne și lumină, pagina 3

Textele de mai jos conțin referiri la glezne și lumină, dar cu o relevanță mică.

Ion Untaru

Unu două'ș nouă

Unu, două'ș nouă
Noapte chioară, beznă
Ca un lanț de gleznă
Vremea care plouă

Curge din urcior
Larg șuvoi de noapte
Că mă și-nfior
Toate aceste șoapte

Pană de lumină
În reprize scurte
Cine e de vină
Că n-ajung în curte?

Pipăi de orbete
Cu mâinile-ntinse
Pe lângă perete
Și tâmplele ninse

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mijlocind curcubeie

eu spun
să ne facem nevăzuți
într-o șoaptă
de forma pământului
cu buzele maci
și genele iarbă
pe gleznele
apelor curgătoare

tu spui că
până în inima soarelui
treptele pavoazate
cu lumină
șterg pașii
amintirilor durute
acolo ne așteaptă
cheia poarta
cerul raiul

hai să batem palma

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ioana ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cu flori de tei în păr

Acolo voi înnopta
printre necunoscutele din strofele poemelor
cu flori de tei în păr
și nuferi la gleznele fine pe apele visului.
Pulbere de polen pe sprâncenele nopții
îmi risipesc arome odihnitoare.

Tunet de sunete în pereții clopotelor,
răbdare ruptă de ispite, prețul trădării
într-un contur șters, învechit,
rugină poroasă de metal pe pielea sferelor
rostogolite șerpuit printre stele.

Moartea zăvorâtă prin hăuri
prin ea însăși să piară,
luptă cu dinții și nu se lasă închisă niciunde,
iese la suprafață odată cu ecoul
ce se pierde-n păduri nesfârșite.

Vitralii de culori filtrează lumina

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Mi-a plâns pianul mai albastru ca oricând

Pe un tărâm de basm, cu îngeri verzi
A mai crescut o insulă pustie
În care m-aș ascunde, să mă crezi,
Că mi-e albastru și Lumina vie.

Și prinde-mă de mână și mă ține,
Să nu mai plec din liniștea visării!
Chiar dacă o furtună-n inimi vine,
M-agăț de-albastrul siniliu al mării.

Și mă prefac în valul cel cuminte
Ce-ți mângăie un țărm în așteptare;
Pe glezna lui așteaptă jurăminte
Și un sărut ca o nemuritoare

Dorință de uitare-a tot ce minte
Pianul, când l-atinge mâna stângă;
Atingerea-i atâta de fierbine,
Că ''si bemol'' începe iar să plângă.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Iubire, vine noaptea

Fetișizăm acute dureri imaginare
Dar ni s-a stins lumina din noi, din felinare
Iubește-l pe acela ce trece prin oglinzi
Că-ți dă inima ghes dac-ai putea să-l prinzi
Și lacrimile noastre cotate inutil
Or fi ele curate dar sunt de crocodil

Iubito vine noaptea o să intrăm în beznă
Legați neverosimil cu un inel la gleznă
Se cerne printre nori lumina în cetate
Imperiile lumii le vom purta în spate
Cezarul când se simte în lectică cezar
Privirile spre care să ridicăm mai rar

Dar uite fericirea se vinde la tarabe
În pliculețe albe cu litere arabe
În care se închide o moarte la scadență
Murim de sărăcia numită opulență
Potcoavele-s de aur în rest piele și os
Pierdute prin hățișuri păduri de abanos

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Visul

Obsedat de câte un vis pe care
îl țin minte când mă trezesc,
dar nu aș putea să-l povestesc.
------------------------

Neștiut periplu visul
În oceanul de mister
Unde s-a deschis închisul
Altei vămi în efemer

Ce-ai să faci cu-atâta beznă
Spirite înaripat
Când inelul de la gleznă
Țintuiește-te de pat?

Ești aici. Dar și departe
Dormi. Dar și călător-ești
Într-o lume ce desparte
Cerul de cele lumești

[...] Citește tot

poezie de din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Călătorie

Mă-întorc înfrigurat în mine însumi
Ca într-o casă rece și pustie.
Tăcerea, spânzurată, zace-n plânsu-mi,
Iară din gând mi se prelinge o fobie:

Prin umbra gri care-mi înghite trupul
Ca orbul merg, cu mâinile întinse,
Adulmec drumul și mă simt ca lupul
Cu gleznele în gheața iernii prinse.

Mă-ndrept spre o lumină seacă,
Așchii din ea respiră crunt în mine
Și mă transformă sau cu greu încearcă
Să îmi găsească neștiute vine.

Capul mi-l țin plecat cu îndârjire,
Nu vreau să văd vreo umbră ce acuză,
Lumina se arată lent, subțire
Și întunericul se naște ca o scuză.

[...] Citește tot

poezie de din Despre zile, nopți, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carmen Pasat

Vindecare

Pe glezna ierbii verzi, m-aș așeza cuminte
Și-n plăsmuiri de lut aș face luna
Doar veșnicia ei s-o pot lua aminte
Tot modelându-i aurul întruna.

Din măduva de gând, aș scrie cartea vieții
Să mă citească-n amănunt un înger
Îndrăgostită iar, așa, ca toți poeții
În miezul sângelui purtând un fulger.

Din leagănul ceresc despic încet secunda,
Și-agăț de-un val înzăpezite gânduri
M-oi vindeca de tot, scăldându-mă în unda
Seminței de lumină dintre rânduri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cipriana Tanu

* * *

mă arde poezia la picioare
se cere a-mi intra în gleznă
e-același fagure cum sărutare
ce-mi risipea ieri-ul din beznă

a iulie stau teii drepți se strânge
în iris vară dă pe-afară
soarele în mine se împinge
simt că mă ninge tu a flori de primăvară

mă arde poezia la picioare
aripile îi sunt demult
prin val de puls însângerare
tic tac în ochiul meu cărunt

nu-i vinovat de mine cerul sus
eu praf atins de fără vină
eroare-ntre pilaștri de lumină pus
alb pe cămașa lui Isus!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Tăceri albe

printre cuvinte străine
reptilele urcă pe glezne
geometria își acute unghiurile drepte
biserica urcă în nori fără enoriași

imagini împrăștiate în spațiu
plutesc într-o relativă abandonare

refuz depărtarea și reinventez o așteptare
pe o curbă abisală a unei raze de lumină

răsfoiesc un interval gri
de pe orbita mea
deșertică

migrez solitar imaginar
spre glasul frunzei ce mă cheamă
prin ecouri nelimpezi

copacii nu știu nimic

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Spre plus infinit

1 deschide lupi, 2 așteaptă,
3 odihnește, 4 ia foc,
5 e o lebădă, 6 o treaptă,
7 e un unu mai cu noroc,
8 se dă pe gheață, 9 e haos –
Și vine 10, capăt de șir,
E și fereastră, e și adaos,
Lebădă, liră, liniști, delir.

Numără, numără tinere domn,
Numără, numără!

Vezi cum coboară cifrele-n somn
Inimă patimă tânără?
Leneș, prea repede, intră în somn
Numără, numără tinere domn!

Numără umerii celor ce vin,
Numără ochii celor ce pleacă,
Numără sângele din cer străin,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Nicolae Labiș

Arthur Rimbaud

Scuture-și pe bulevarde capitala românească
Galbeni tei și suie-și slăvii inegal, semeț contur,
Din vuirea de tramvaie și din ud pavaj să-ți crească
Evocarea mea frățească, încălcit ștrengar, Arthur!

Cât de straniu sună astăzi imnurile foamei tale,
Cât de nefireșți soldații, galonații, verzi, "piu-piu"!
Dar în țara ta-și mai târâie poverile carnale
Haita care-ai blestemat-o, amețită de rachiu.

Plictisiți de băutură, răzvrătit numele tău îl
Pomădează flaști alcoolici în subsolul monoton,
Când din cartea ta răsare și înalță crunt ilăul
Cu severii ochi privindu-i țintă, gravul "Forgeron".

Dar poporul tău și lumea spulberă murdara crimă
De a-ți fi târâtă faima într-al vinurilor fum,
Nu absintul, nu bohema, numai patima sublimă,
Neastâmpăr-ul tău tragic te-a-nviat aici, acum.

[...] Citește tot

poezie celebră de din volumul: Lupta cu inerția (1958)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Traian Abruda

Un pas mare pentru un om foarte mic

în 69 când neil
armstrong încerca primele jocuri de gleznă
pe lună eu aveam 9 ani și obișnuiam
să intru sub masa din sufragerie
să pun
culcat pe spate picioarele pe un scaun
să cred
că mă aflu cu totul în spațiu
să văd
furișat sub tăblia mesei-capsulă
spațială stele și stele și stele
să pun
și eu piciorul pe luna ce-o decupasem
cu greu din coperta rigidă a blocului de desen
plin și el cu astronauți
vehicule spațiale galaxii și sisteme
solare și pline
de lumini, cum erau
și anii mei de atunci

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Altarul iubirii

dragostea mea e ca argintul viu
alunecă prin trup până la glezne
i-am compus în inimă poemul candriu
să scriu de fericire-mi este lesne.

iubirea adorată înscrisă-n univers
alungă coșmarul din pântecul nopții
stele sunt mesagere din spectacol divers
umplu cu lumină întinderea sorții.

încercăm visând fericirea supremă
luceferii sunt martori întru veșnicie
frumos alimentează latura boemă
și dau căsniciei sacră temeinicie.

iubirea e miracol fără nici o dilemă
i-am construit altarul cu mare dărnicie.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Savin

O, ce bine

mă încoronai ca de obicei iubito cu ochiul tău
și grabnic mă mai duceai în grădina dată-n coline,
prin esențele serii să mă pot salva, lumii să mă reîncep...
o, și ce bine mai era în murmurul fericirii depline!

și la lumina zâmbetului tău vedeam
cerbi încătușați în nemișcate sfere.
vedeam precum și clipe neaciuate
cum prin triluri de crengi aninate
aduceau gânduri în profil
pe când prin amenințarea tăișului alb
noi miresmei de salcâm riscam
și dâră lăsam și un suspin tactil.

remarcabil, geana ta îmi grebla sentimentul întruna
pregătindu-l lucrării de primăvară.
prin defileul degetelor tale se decantau
stări de amurguri și alte înfățișări divine
și de gleznă ta alintătură, mă înfășuram și tu mă târai
ierburilor acele în valsuri aproximative

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ascuns

Astăzi florile de tei
nu-și mai lovesc umbrele
de gleznele luminii,
doar surâd la fiecare atingere
a ploii târzii de mai.
Acum nu mai e timp de afecțiune,
când să facem și asta
sfârșim în clipe...

poezie de
Adăugat de SabyannaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec pentru inima mea

inima mea bate ca un clopot de turn
trezește la viață fiecare celulă
face să vibreze gândul taciturn
să zboare printre nuferi ca o libelulă.

inima transmite sângele spre glezne
energii din suflet mă pun în mișcare
strivesc sub picioare tenebre și bezne
în lumini astrale găsesc vindecare.

inima primește doar iubiri selecte
se armonizează cu ritm și cadență
nutrește veșnicia la zeci de proiecte
față de Dumnezeu crează dependență.

inima nu urăște e plină de afecte
dar duce lupte dârze pentru existență.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iliada și Odiseea

nu pot să stau departe de tine iubite
tu ai fost mereu fericirea mea pură
cu tine toate visele mi-au fost împlinite
viața mea fără iubire nu are anvergură.

fiorii mângâierii coboară spre glezne
milioane de săruturi în nopți de poveste
am trăit extaze ce-au destrămat bezne
iubite ești minunea care mă locuiește.

nu știu să trăiesc iubite fără tine
tu ești iliada eu sunt o odisee
soarele meu drag îmi dai clipe senine
descriu fericirea deplină epopee.

cerul luminos se coboară-n retine
inimile fredonează dulcea melopee.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Geografia surâsului

geografia surâsului o știu pe de rost
de pe buze prin cord coboară spre glezne
coloana iubirii destramă timp anost
prin vraja timplui nu circulă bezne.

avalanșe de poeme coboară spre călcâie
izvoare de emoții scaldă mari pasiuni
cu magica splendoare țin gândurile-n frâie
când lumini de aur se împletesc cununi.

o vară de poveste am cumulat în cord
magnolii roz au înflorit a doua oară
parfumul diafan plutește spre nord
estompând tămâia și mirosul de ceară.

slove care zâmbesc lumii îi acord
boemia sufletului nu vreau să moară.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Confidențe subtile

motiv de bucurie este ziua cu soare
fericirea se adună din fiecare gând
când vântul speranței trece ca o boare
prin sufletul care se trezește cântând.

când freamătul inimii este extaz suav
când nerăbdarea coboară spre glezne
meditez în pace că timpul meu e brav
și steaua mea surâde departe de bezne.

în lumini sublime mă apuc de scris
poemul iubirii sub puterea credinței
nutrind cu toată forța minunile din vis
să se împlinească cu sorții biruinței.

povești despre lume mai am de transmis
universului magic- aleanul conștiinței.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre glezne și lumină, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!