glezne şi lumină

Contemplaţie

Era o podgorie, poate un han,
Era şi o hrubă acolo cu vin.
Scobită-n adânc, cu trepte-n declin,
Era o podgorie, poate un han.

Şi poate visam, dar cred că priveam
Două glezne-n adânc, două albe chemări;
Şi-un cântec de fată-n adânc auzeam
Şi plânsetul vinului curs în căldări.

Afară era o căldură de iad
Şi-o muzic-a iadului - scripci şi pocale.
Acolo-n răcorile beznei
Luminile gleznelor albe şi pale.

Plânsetul vinului, cântecul fetei,
Unde venite de jos,
Şi gleznele-i albe şi gleznele,
Sâmburi de vid luminos.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocean de verde

Oceanul de verde ne-a inundat sufletul...
Au înmugurit sentiimente
Şi flori colorează fiecare clipă
A vieţii cu nume de primăvară.
Lumina a despicat cerul
Şi fereastra stelelor, aurită,
A ţesut argint la tâmplele universului.
Fluturi desenează linii frânte
Şi păsări scormonesc
În clopotul timpului
Taina versului.
O nouă primăvară aleargă prin văi,
Cu gleznele inundate de mărgele de rouă.
E primăvară!
E primăvară iar!
Deschideţi ferestrele inimii
Să vă bucuraţi de acest miracol.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

epigramă

Epigrama

Epigrama e o gleznă
Într-un salt de balerină,
Care iese-n zbor din beznă
Pe o poantă de lumină.

definiţie epigramatică de Imperiu Matheescu (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rimel de flori de tei

Geana rimelata cu roua
a diminetii,
O raza de lumina patrunsa
prin efractie,
Gandul meu moale si pufos.
Patul plin de firimiturile
dragostei,
Glezna patata de sarutul
buzelor tale,
Peretii improscati cu vise
neterminate.
Emotii de seara cristalizate
atipic,
Parfumul fierbinte, tulburator
de flori de tei.
Toate acestea imi amintesc
de tine
de mine
de noi
De noaptea ce-abia a trecut.

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lumina grăieşte

Nu mai ştiu cum arăt în carne şi oase
De când mă miruie splendoarea ta în atrii şi gleznă
Nu mai văd chipul meu, de când pieliţele-i luminoase
Au orbit totul în jur, subliniez apăsat, corola-mi de beznă.

O, vino iar Lumină! La suprafaţa-mi vie
Căci îmi zâmbeşte el şi-mi este de-al negurii clar
Trece cu mâna frunte şi mă învie iar
Minune-n fir de praf, prin nopţile-mi întunecoase, far!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glezne fragile

Unde rămăsesem? La glezne fragile.
Da, din cauza lor
Pretinzi că nu poţi schia.
Gleznele fragile mă-nnebunesc,
Îmi plac foarte mult.
Ce bine te ţin pe picioare,
Dreaptă, sveltă, cu mers frumos,
Când vii spre mine
Prin zăpadă, vibrând la fiecare fulg.
Faci atingere cu fulgii.
Transmiţi fiori în toată masa de zăpadă
Din cer. Uită-te, e ca o saltea descusută cerul.
Cine s-o fi tăvălind deasupra?
(Cred că tot noi).
Tolăniţi pe forţele naturii, pe fenomenul natural.
Fenomen natural pe fenomen natural.

Măzăriche pe licheni. Îţi place cum sună?
"Sună a iarnă". Ai văzut sarea izvorind din mine,
Ca o bură de ploaie. La polul nord transpiraţia

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Adi Beznă, la Costineşti

Unde-i marea pân'la gleznă
Şi o plajă foarte fină,
Cântă grav folk-istul Beznă:
"Faceţi fraţilor lumină!"

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul în sus

Şi drumul se arată drept în sus,
Ca un perete care ţine cerul
Să nu-şi încurce oile oierul
Când nici lumini şi nici alţi oameni nu-s.

Rostogolite vietăţi de foc
Aprind sub tălpi zgârieturi de piatră
Doar, la Albac, un câine rău mai latră
Şi liniştea se-aşează-ncet la loc.

Deasupra, dedesubt, nimic, nimic
E numai drum nesăturat de sine,
Şi o căruţă dinspre munte vine
Cu caii mari şi căruţaşul mic!

M-agăt de iarba care dă în spic
Şi o furnică gleznele îmi ţine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Mara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăteam culcat azi-noapte...

Stăteam culcat azi-noapte lângă-o evreică slută
- Două cadavre-alături ca-ntr-un sicriu zăcând -
Şi trupul ce se vinde mi-a deşteptat în gând
O tristă frumuseţe pe care-o simt pierdută.

Întrezăream aievea fireasca-i semeţie,
Privirea care-n suflet adânc m-a săgetat,
Şi-aromitoarea boltă a părului buclat,
A cărei amintire iubirea mi-o reînvie.

Dezvăluind comoara de-ascunse dezmierdări,
Cu patimă aprinsă şi-n lungi îmbrăţişări,
Tot trupul ţi-aş cuprinde, din creştet pân-la glezne,

Dacă-ntr-o seară plânsul, ce ţi l-aş smulge lesne,
Ar adumbri o clipă, sălbatică regină,
A ochilor tăi rece şi splendidă lumină.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântule!

Te caut, vântule, cu palma sus
Ca să te prind şi să te fac pândar
Pe toate vorbele ce nu s-au spus –
Să le păzeşti cu veghe de ogar.

Din ele eu apoi să împletesc
Minune de lumină şi noroi,
Stindarde cu argint împărătesc
Şi noapte cu luceferii strigoi.

Nu vămuiesc tratate şi comori –
Istoria-i bolnavă de eres.
Tu să-mi aduci din soare şi din nori
Hambare de cuvinte cu 'nţeles.

Te-oi pune autor, deopotrivă,
Cu mine pe coperte, pe uluci,
Dar, iată, ţi-este glezna colestivă
Şi aripa copaie de năluci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum" (24 octombrie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburam legaţi

zburam legaţi dar nu de gleznă
spre un mister necunoscut
din care parcă ne-m născut
în nişte secole de beznă

lăsam în urmă lumi şi astre
neprinse-n nici un catalog
şi timpul chiar părea olog
în perimetrul de dezastre

vedeam în toate-un început
ca un ferment de viaţă nouă
de toate lucururile nouă
ni se părea că ne-am umplut

planete noi şi constelaţii
se-nfiripau din câte-un nimb
strălucitor pe care-şi plimb'
secolele filiaţii

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheamă-L pe Isus la raclă

În adâncul fiinţei tale
Este-un loc bine ascuns,
Un loc de suspin şi jale
Unde nimeni n-a pătruns,

Nici tu însuţi, căci e greu
Să-atingi rănile deschise
Care doar de Dumnezeu
Ar putea să fie închise

Şi nu poţi să intri singur
Într-un loc întunecat
Şi atâta de nesigur
Şi greu de înduplecat,

Într-un loc unde tăciunii
Pustiirilor fierbinţi,
Ţin văpaia stricăciunii
Vie-n totul tale-i minţi

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Ligia Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numeşte tu

numeşte tu altfel pustiul şi graiul uscat,
plecarea neoprită de nimeni,
păcatul cuminţit în spectru stelar,
cuvintele fără cuvinte.

fisurile cu arome vechi trimit săgeţi de gheaţă,
din tei cad picuri ruginii,
umbra cu vârf de lumină galopează spre infinit
pe-o cale paralelă.
o margine se trasează ameţită
între ieri şi azi, spre capătul lumii albastre.

mă-nchid în miezul tăcerilor
cu jumătatea mea de trup reală
sub fragmente rupte din lumina
condensată pe gleznele nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţii luminoase

fluxul creaţiei e consfinţit de stele
din univers poetic principii se nasc
la baza luminii pe ample reţele
versuri sangvine în inimă renasc.

e minunat să fiu dependentă de lumină
iluminarea pură este dorinţa mea
sunt legată de cer ca o sibilină
plină de speranţe că am şi eu o stea.

azi foamea de lumină e virală
nu pot trăi în întuneric beznă
iubirea mă înalţă pe albastră spirală
extazul urcă şi coboară de la gleznă.

revelaţii luminoase din ceruri revin
îmi spun că iluminismul este dar divin.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda trandafirilor

O mamă tânără-ntr-un sat
Al Indiei, trăia iubită
De soţul ei şi fericită
De multe câte i s-au dat.
Statornică-i trecea viaţa,
Cum trece-n farmec dimineaţa
P-un câmp frumos şi plin de flori.
Şi i-au dat zeii-ndurători
Un copilaş, ca el să fie
Cea mai înaltă bucurie
În traiul ei de rău scutit.

Dar într-o zi s-a îmbolnăvit
Cel dezmierdat din mână-n mână,
Şi s-a zbătut o săptămână
Şi-a opta zi el a murit.

Din lut era; s-a întors în lutul
Creării noastre-a tuturor!
Şi mama-şi blestema trecutul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amagire

Şi iar a venit primăvara
Şi iar ne minţim că-i frumos
Şi iar frunzele urcă scara
Şi-i verde pămîntul pe jos.

Şi iar calendaru-nfloreşte
Şi cîinii ne-aud pe la stîni
Dar vai, tot acum, pe muţeşte
Mor grabnic atîţia bătrîni.

Dar bine-ai venit, amăgire
Mai stai, mai durează un pic
Această minţită iubire
Oricum e mai mult ca nimic.

Vin nopţile scurte de vară
Şi păsări se-ntorc de la sud
Dar dacă e ultima oară
Iluzia verdelui crud ?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stau liniştit căldura se stinge în gleznele nopţii
sângele nu mai fierbe în clocot, se roteşte subţire
nu e străin şi sporeşte răcoarea în trup.

Cerul se topeşte în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stelele se plimbă în caleşti de cuarţ
şi coboară pe scări ruginite de mătase.

O bucurie neomenească se-ntipăreşte pe faţa minţii.
nimeni nu mă aşteaptă sub streşini de porţi
când ele tot timpu-s deschise a moarte.

Lumina cât este trece prin mine-n întuneric
rostogolindu-se cum pietrele-n hău
de nu mai ştie nimeni pentru cine bate clopotul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine sau de ele?

Poate că, de fapt, nu mi-e dor de tine
Ci de felul în care Universul ţi se-nchină
Când mi te-apropii sau când eşti cu mine
Mi-e dor de întunericul făcându-se lumină
Să-ţi mângâie picioarele fugind pe-a mea retină
Tălpile tale, fac pământul gură
Pe care apăsat şi-n mers o fură
Gleznele tale fac din iarbă floare
Iar tălpile fac artă din covoare
Coapsele tale vântul scot din minţi
Părându-i şi de gheaţă şi fierbinţi
Mijlocul tău, mişcându-se ceresc
Dă naştere la răget bărbătesc
Şi pieptul tău şi spatele şi gâtul
Duc în ispită mare absolutul
De gura ta, de ochi, de suflet sau de păr
Nu mai vorbesc, dar fac într-adevăr
Minuni de care mi se face dor
Nu făr' de tine, făr' de ele mor.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 august 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii tăi

din glezna ta răsare codrul,
din ochii tăi nemărginitul,
din sânii tăi răsare dorul,
din inimă răsare mitul.

pasul tău e printre ierburi
un şarpesc dor legănat,
pasul tău de domnişoară,
ce se lasă greu vânat.

trupul tău de argint viu
pare-o aură cerească,
l-aş fura pe-un bidiviu
în caleaşcă împăratească.

din văzduh îţi fur privirea,
ochii cu lumina lor
şi cu ei nemărginirea
şi-aş fugi cu tine-n zbor...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!