lupi şi păduri

Sfinxul din Bucegi

Chemarea mea de piatră
Să vă străpungă somnul,
Să vă alunge teamă,
Să vă răscoale Dorul!
Să vă răzbată-n sânge,
În minte şi în inimi
Şi-n sufletul ce plânge,
Unde crescut-au spinii...

Strigarea mea de piatră
Să vă ajungă-n prag,
Să vă izbească-n poartă,
Cioplită-n timp, cu drag...
Inima mi se strânge
De prădători haini!
Pecetluită Soartă,
Când Graiul ni se frânge,
Pierdut printre străini!

Urletul meu de piatră

[...] Citeşte tot

poezie de Antonela Stoica
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscolul

Crivăţul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se aşază-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.
Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiţi de vânt,
Şi răchiţile se-ndoaie lovindu-se de pământ.
Zberăt, raget, ţipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate
Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Şi-n departe se aude un nechez răsunător...
Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal şi călător!
Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
Stă, aude-n câmp lătrare şi zăreşte cu uimire
O căsuţă drăgălaşă cu ferestrele lucind
Unde dulcea ospeţie îl întâmpină zâmbind!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru lumină

Şi se făcu lumină!
Şi iată-te stăpână pe cei ce-aveau să fie stăpâni pe-ntreg pământul...
Şi iată-te-mpreună cu ei, pornind de mână, ca să-i deprinzi cu focul, cu ploaia şi cu vântul...

Şi le-arătaşi albastrul însângerat de soare, pădurile cu cedri şi munţii cu cărbuni, câmpiile cu grâne şi mările cu sare, livezile cu prune şi iarba cu păşuni...

Şi le-arătaşi viaţa multiplă-abia creată, şi din pământul umed, treptat, treptat, cum naşte şi pasărea ce zboară şi peştele ce-noată, şi lupul rău ce urlă, şi mielul blând ce paşte...

Şi le-arătaşi putinţa refugiului prin peşteri, şi trestia să-şi facă colibele pe lacuri, şi cremenea cu care lucrară primii meşteri, oţelul pentru suliţi şi lemnul pentru arcuri...

Şi le-arătaşi minunea ce-nfiorează noaptea, pe cei ce dorm alături - străin lângă străină - şi taina-mpreunării, sortită-n ziua-a şaptea...
Şi le-arătaşi urmaşii...
Şi se făcu lumină!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Cugetul românesc, I, nr. 1 (februarie 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sigilii

Pogoară iarna în păduri de pin
Danubiul se îmbracă în armură
vechi amfore din Pontul Euxin
revarsă vin de cuminecătură

În peştera pescarului Andrei
mai pîlpîie cărbuni din altă eră
martiri uitaţi exală flori de tei
în giulgiul lor de muncă austeră

Au scăpat pe cer luminători
basilici reci dau veste tuturora
săpate-n stînci de cretă şi ninsori
din Tomis pînă-n lavra Meteora

Aceeaşi lume şi acelaşi cult
un spaţiu de minuni patriarhale
istorisind progoane de demult
prin glas de pietre, fibule şi oale

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porniră câteşitrei spre Zâna Crăiasă, făcură popas într-o pădure de unde se vedea palaturile cele strălucite ale zânei. Se învoiră ca Făt-Frumos şi cu credinciosul său să aştepte la tulpina unui copac bătrân, până s-o întoarce lupul. Şi mândre palaturi mai avea zâna, măre. Însuşi lupul se miră de frumuseţea şi de rânduiala cea bună ce era p-acolo. Cum ajunse, făcu ce făcu şi se furişă în grădină. Ce să vezi d-ta? Nici un pom nu mai era verde. Le căzuse frunza, şi crăcile, şi rămurelele, de erau ca despuiaţi. Pe jos, frunzele căzute erau făcute scrum de uscăciune. Numai un stuf de trandafiri mai era înfrunzit şi plin de boboci, unii în floare şi alţii deschişi. Ca să ajungă până la dânsul, lupul trebui să meargă în vârful degetelor ca să nu fâşie frunzetul cel uscat, şi se ascunse în acel crânguleţ înflorit. Stând el acolo şi pândind, iată că iese Zâna Crăiasă din palaturi, însoţită de douăzeci şi patru de roabe, ca să se plimbe prin grădină.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

A venit un lup din crâng
Şi-alerga prin sat să fure
Şi să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu c-o nuia:
"Hai la maica să te joace"-
- "Lup flămând cu trei cojoace,
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri, pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
"-Poartă-se copiii bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!"

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu şi i-am spus:
-"Puiul meu e bun şi tace,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos îl ascultă şi lăsă arcul în jos. Apropiindu-se lupul şi întrebându-l unde merge şi ce caută prin astfel de păduri nestrăbătute de picior de om, Făt-Frumos îi spuse toată întâmplarea cu merele din grădina tatălui său, şi că acum merge să caute pe hoţ. Lupul îi spuse că hoţul era împăratul păsărilor. Că el când venea a fura merele, aduna pasările cele mai agere la zbor şi cu ele în stol venea de le culegea. Că acea pasăre se află la împărăţia de la marginea acestei păduri. Îi mai spuse că toată megieşia se vaietă de furturile ce face ea poamelor de prin grădini, şi le arătă drumul cel mai apropiat şi mai lesnicios. Apoi îi aduse un merişor frumos la vedere. Făt-Frumos priimi merişorul şi-l băgă în sân, apoi, luându-şi rămas bun, porni cu credinciosul său şi, străbătând desişurile pădurei, ajunse la cetatea în care se afla acea pasăre. Cercetă prin cetate şi se spuse că împăratul locului aceluia o ţine într-o colivie de aur în grădina sa.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl s-a uitat la Crăiasă; era foarte frumoasă, o faţă mai cuminte şi mai drăgălaşă nici nu se putea închipui. Acuma nu i se mai părea de zăpadă, ca atunci când o văzuse la fereastră şi ea îi făcuse semn. Nu-i era frică de dânsa. A început să-i spuie că el ştie să facă socoteli în gând, chiar cu fracţii, că ştie ce întindere şi câţi locuitori are ţara şi ea zâmbea şi nu zicea nimic. Şi deodată băiatului i s-a părut că ce ştie el nu-i destul şi s-a uitat în văzduhul larg şi înalt şi atunci ea a zburat cu el sus de tot până în norii cei vineţii, şi vijelia vuia şi şuiera, şi în vuietul ei parcă se auzeau cântece străvechi. Şi au trecut în zbor peste păduri şi peste ape, peste mări şi peste ţări; dedesubtul lor vâjâia crivăţul, urlau lupii, sclipea zăpada; deasupra lor zburau ciori negre care croncăneau prelung şi sus de tot era luna mare şi luminoasă, şi o noapte întreagă Karl s-a uitat la lună şi în zorii zilei a adormit la picioarele Crăiesei Zăpezii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scufiţa Roşie ridică privirea şi când văzu cum jucau razele soarelui printre crengile copacilor, când privi mai cu luare-aminte la florile frumoase care creşteau pretutindeni, îşi spuse în sinea ei: "Mare bucurie i-aş face bunicii dacă i-aş duce şi-un buchet de flori proaspete! E atât de dimineaţă, că nu mi-e teamă c-am să întârzii!" Se abătu deci din drum şi o luă prin pădure, ca să culeagă flori. Rupea de ici una, de dincolo alta, dar îndată i se părea că puţin mai încolo îi zâmbeşte o floare şi mai ochioasă; alerga într-acolo şi, tot culegând margarete şi clopoţei, se pierdea tot mai mult în adâncul codrului. În ăst timp însă, lupul porni de-a dreptul spre casa bunicii şi bătu la uşă:

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă păgână

Îndură-te, părinte, şi dă-ne alt idol!
Frământă iarăşi lutul şi fă-te iarăşi faur!
Din nou pe noi domnească încununat cu laur
Prin codri fără margini sălbaticul centaur
Şi mândrul neam colinde planeta pân' la Pol.

Iar dacă semizeul din ţarină nu-nvie
Şi herghelii fugare din moarte nu se rup,
îmbracă-ne dorinţa, stăpâne, cu alt trup.
Mai bine prăzi de vultur, vânat gonit de lup —
Dar scapă-ne pământul de-a omului urgie.

Tiranul şchiop, copilul maimuţelor, să piară.
Să vie urşii haită prin rariştea de brad,
Încet să-şi mâne zimbrul cirezile la vad,
Şi, stoluri, pe deasupra gheţarilor ce scad,
Condorii să rotească, ţinând în a lor gheară

Mânjit şi plin de sânge pe cel din urmă om.
Tăcerea să sporească pe şesuri ca o mare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul lupului singuratic

Îl însoţeşti timid sub clar de lună,
iar lupul singuratic te îmbie
să uiţi de blana-i deasă, cenuşie,
şi să-i alini a sângelui furtună.

Să-ţi aminteşti doar chipul lui din anul
în care v-aţi iubit lângă izvoare,
el, tânăr şi frumos, tu, răpitoare,
el, vântul ce adie, tu, oceanul.

La marginea pădurii, pe o stâncă,
neputincios în lupta cu blestemul
îşi cântă, într-un urlet lung, poemul,
durerea lui sălbatică, adâncă.

Iar tu, privindu-i clipa dificilă,
ştii că, la prima rază ce apare,
înfăţişarea lui de lup dispare,
iar tu devii o tânără acvilă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul la stână

Când un câine urlă,
nu este turbat.
Urlă că în târlă
lupul a intrat.

Măgăruşul rage
ceva din abecedar.
Iar ciobanul trage
vesel din pahar.

Lupului deloc nu-i pasă.
Prinde oaia cea nai grasă,
Şi prin lujerii de mure
o târăşte în pădure.

Prea mult pe gânduri, n-a stat.
După ce s-a înfruptat,
sătul şi bine dispus,
se ia la ceartă c-un urs.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcau gheţarii spre soare

Pădurea pleacă speriată,
apele s-au scurs în adânc,
clopote bat
în timpanele timpului nins.
Cine mai plânge?
Urlet de lup fără ecou.
Pe fiinţa mea s-a aşezat
noapte albă care mă strânge,
mă strânge sub crucea destinului,
plumbuit de taine.
Cine mai cântă?

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba iarna intră-n sat...

Alergând, ca de năpastă,
Au venit buluc pe coastă
Doi băieţi
Mai isteţi,
Să dea veste
La neveste
C-au văzut în deal la stână,
Coborând din vârf de munte,
Peste ape fără punte,
Iarna sură şi bătrână...

Mai târziu, mai pe-nserat,
A intrat şi baba-n sat:
Uite-o-n capul podului,
În văzul norodului,
Pe-un butuc de lemn uscat,
Cu cojoc de căpătat,
Cu năframa de furat,
Cu catrinţa de aba

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul din Ardeal

Într-un sătuc uitat de lume din Ardeal
Mi-am petrecut cândva copilăria,
Acolo, telefoanele nu au semnal
Şi cerul prinde-n braţe strâns câmpia.

La nord curgea şoptit un râu molatic
Atins de sălcii în răsărit de soare
Şi mai la nord, un crâng aşa sălbatic
Cu lupi, cu cerbi şi blânde căprioare.

Erau doar două uliţe în sat,
Le străbăteam de zece ori pe zi,
Pe ele, doi cocoşi şi azi se bat,
Iar noi nu mai suntem de mult copii.

Ne hârjoneam râzând printre castani
Dar timpul veselia a apucat să fure,
De-atuncea au trecut atâţia ani,
Nu mai există astăzi nici pădure.

[...] Citeşte tot

poezie de Angelica Ioanovici din Moneda spre vise
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând vânat de lupi

Mi-e gândul legat de un mânz nechezând,
Alergând aiurea prin mine,
Copita scânteie, în vânt spulberând
Cuvintele reci, cabotine,
Şi frântă e puntea spre tine.

Se sfarmă-ntre pietre chiar mâna mea dreaptă,
În sângele meu înmoi pana,
Fără folos trupul meu mai aşteaptă
Din mână străină coroana
Şi inimii-n dragoste, hrana.

Mă-nghite pădurea cu vinete căi
Şi lupii stau negri la pândă,
Când urletul lor se aude prin văi
Şi tabără gloata flămândă
Mă plec lângă mânz, sub osândă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos zise tatălui său să-i dea voie acum să caute şi pe hoţ. Tatăl său nu mai voia să ştie de hoţ, deoarece i-a ajutat Dumnezeu să vază merele cele atât de mult dorite. Dară fiul cel mic al împăratului nu se lăsă numai pe aceea, ci stărui până ce împăratul îi dete voie să meargă a căuta şi pe hoţ. Se găti de drum; iară când fu a pleca, îşi scoase penele cele de aur de la căciulă şi le dete împărătesei muma lui, ca să le poarte ea până s-o întoarce el. Luă haine de primeneală şi bani de cheltuială, îşi atârnă tolba cu săgeţile la spate, paloşul la coapsa stângă şi, cu arcul într-o mână şi cu alta de gâtul credinciosului său, porni la drum. Şi aide, şi aide, merse cale lungă depărtată, până ce ajunse în pustietate. Aci făcu popas şi sfătuindu-se cu robul său cel credincios, găsi cu cale să apuce spre răsărit. Mai călătorind ei o bucată bună, ajunse la o pădure deasă şi stufoasă. Prin bungetul ăsta de pădure mergând ei pe dibuitele, căci altfel era peste poate, zăriră în depărtare un lup groaznic de mare şi cu fruntea de aramă. Îndată se şi gătiră de apărare. Când fură aproape de lup de o bătaie de săgeată puse Făt-Frumos arcul la ochi.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care-i face frumoasei acum

loc pe pista îngustă de biciclete tăiată
în mii de ani prin pădure
de sălbăticiunile deplasate spre acelaşi regim
omnivor e unul – un om – cu rădăcinile bine
înfipte-n borcanul cu dulceaţă de mure
având el
şi o alură înaltă – de pom – femeia
prea tânără mai are acum o pedală
de dat şi uite se va îndrăgosti ca o proastă
de vârstele pădurarului! cine va şti
ce a fost
între oameni şi lupi şi fire cu plumb
trase din puşca de vânătoare de căprioare –
bătrâne
ca toate bunicuţele mireselor silvice?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul

aştept un răspuns care nu o să vină
pentru că nici întrebarea nu s-a prea pus
o inimă behăie ca o mioară suspină
sub colţii lupului interpus
între inima mea şi inima ta - gri gri gri
cu blana zbârlită,-n pădurile toamnei
de la care aştept un răspuns
pe care, tu ştii, nu dau nici doi bani

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de fibră

Călare pe un lup albastru
Prin codrii de sticlă sihastru
Imi cânt balada celui ce sunt
Şi nu mă cred niciodată sfânt

Sunt demon din florile de tei
Ce-şi caută culcuş în poala ei
Rătăcit flămând prin ram de fibră
Ce pare-n amor scurtătură

Năvodul de ceaţă împletit
Celor ce au de amăgit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!