Citate despre lupi și păduri, pagina 3
Sfinxul din Bucegi
Chemarea mea de piatră
Să vă străpungă somnul,
Să vă alunge teamă,
Să vă răscoale Dorul!
Să vă răzbată-n sânge,
În minte și în inimi
Și-n sufletul ce plânge,
Unde crescut-au spinii...
Strigarea mea de piatră
Să vă ajungă-n prag,
Să vă izbească-n poartă,
Cioplită-n timp, cu drag...
Inima mi se strânge
De prădători haini!
Pecetluită Soartă,
Când Graiul ni se frânge,
Pierdut printre străini!
Urletul meu de piatră
[...] Citește tot
poezie de Antonela Stoica
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Viscolul
Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.
Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt,
Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.
Zberăt, raget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate
Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Și-n departe se aude un nechez răsunător...
Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător!
Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
Stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire
O căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind
Unde dulcea ospeție îl întâmpină zâmbind!
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strofe pentru lumină
Și se făcu lumină!
Și iată-te stăpână pe cei ce-aveau să fie stăpâni pe-ntreg pământul...
Și iată-te-mpreună cu ei, pornind de mână, ca să-i deprinzi cu focul, cu ploaia și cu vântul...
Și le-arătași albastrul însângerat de soare, pădurile cu cedri și munții cu cărbuni, câmpiile cu grâne și mările cu sare, livezile cu prune și iarba cu pășuni...
Și le-arătași viața multiplă-abia creată, și din pământul umed, treptat, treptat, cum naște și pasărea ce zboară și peștele ce-noată, și lupul rău ce urlă, și mielul blând ce paște...
Și le-arătași putința refugiului prin peșteri, și trestia să-și facă colibele pe lacuri, și cremenea cu care lucrară primii meșteri, oțelul pentru suliți și lemnul pentru arcuri...
Și le-arătași minunea ce-nfiorează noaptea, pe cei ce dorm alături - străin lângă străină - și taina-mpreunării, sortită-n ziua-a șaptea...
Și le-arătași urmașii...
Și se făcu lumină!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Cugetul românesc, I, nr. 1 (februarie 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sigilii
Pogoară iarna în păduri de pin
Danubiul se îmbracă în armură
vechi amfore din Pontul Euxin
revarsă vin de cuminecătură
În peștera pescarului Andrei
mai pîlpîie cărbuni din altă eră
martiri uitați exală flori de tei
în giulgiul lor de muncă austeră
Au scăpat pe cer luminători
basilici reci dau veste tuturora
săpate-n stînci de cretă și ninsori
din Tomis pînă-n lavra Meteora
Aceeași lume și același cult
un spațiu de minuni patriarhale
istorisind progoane de demult
prin glas de pietre, fibule și oale
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Porniră câteșitrei spre Zâna Crăiasă, făcură popas într-o pădure de unde se vedea palaturile cele strălucite ale zânei. Se învoiră ca Făt-Frumos și cu credinciosul său să aștepte la tulpina unui copac bătrân, până s-o întoarce lupul. Și mândre palaturi mai avea zâna, măre. Însuși lupul se miră de frumusețea și de rânduiala cea bună ce era p-acolo. Cum ajunse, făcu ce făcu și se furișă în grădină. Ce să vezi d-ta? Nici un pom nu mai era verde. Le căzuse frunza, și crăcile, și rămurelele, de erau ca despuiați. Pe jos, frunzele căzute erau făcute scrum de uscăciune. Numai un stuf de trandafiri mai era înfrunzit și plin de boboci, unii în floare și alții deschiși. Ca să ajungă până la dânsul, lupul trebui să meargă în vârful degetelor ca să nu fâșie frunzetul cel uscat, și se ascunse în acel crânguleț înflorit. Stând el acolo și pândind, iată că iese Zâna Crăiasă din palaturi, însoțită de douăzeci și patru de roabe, ca să se plimbe prin grădină.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
A venit un lup din crâng
Și-alerga prin sat să fure
Și să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.
Și-a venit la noi la poartă
Și-am ieșit eu c-o nuia:
"Hai la maica să te joace"-
- "Lup flămând cu trei cojoace,
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.
Ieri, pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
"-Poartă-se copiii bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!"
Și-a venit la noi la poartă
Și-am ieșit eu și i-am spus:
-"Puiul meu e bun și tace,
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Făt-Frumos îl ascultă și lăsă arcul în jos. Apropiindu-se lupul și întrebându-l unde merge și ce caută prin astfel de păduri nestrăbătute de picior de om, Făt-Frumos îi spuse toată întâmplarea cu merele din grădina tatălui său, și că acum merge să caute pe hoț. Lupul îi spuse că hoțul era împăratul păsărilor. Că el când venea a fura merele, aduna pasările cele mai agere la zbor și cu ele în stol venea de le culegea. Că acea pasăre se află la împărăția de la marginea acestei păduri. Îi mai spuse că toată megieșia se vaietă de furturile ce face ea poamelor de prin grădini, și le arătă drumul cel mai apropiat și mai lesnicios. Apoi îi aduse un merișor frumos la vedere. Făt-Frumos priimi merișorul și-l băgă în sân, apoi, luându-și rămas bun, porni cu credinciosul său și, străbătând desișurile pădurei, ajunse la cetatea în care se afla acea pasăre. Cercetă prin cetate și se spuse că împăratul locului aceluia o ține într-o colivie de aur în grădina sa.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Karl s-a uitat la Crăiasă; era foarte frumoasă, o față mai cuminte și mai drăgălașă nici nu se putea închipui. Acuma nu i se mai părea de zăpadă, ca atunci când o văzuse la fereastră și ea îi făcuse semn. Nu-i era frică de dânsa. A început să-i spuie că el știe să facă socoteli în gând, chiar cu fracții, că știe ce întindere și câți locuitori are țara și ea zâmbea și nu zicea nimic. Și deodată băiatului i s-a părut că ce știe el nu-i destul și s-a uitat în văzduhul larg și înalt și atunci ea a zburat cu el sus de tot până în norii cei vineții, și vijelia vuia și șuiera, și în vuietul ei parcă se auzeau cântece străvechi. Și au trecut în zbor peste păduri și peste ape, peste mări și peste țări; dedesubtul lor vâjâia crivățul, urlau lupii, sclipea zăpada; deasupra lor zburau ciori negre care croncăneau prelung și sus de tot era luna mare și luminoasă, și o noapte întreagă Karl s-a uitat la lună și în zorii zilei a adormit la picioarele Crăiesei Zăpezii.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scufița Roșie ridică privirea și când văzu cum jucau razele soarelui printre crengile copacilor, când privi mai cu luare-aminte la florile frumoase care creșteau pretutindeni, își spuse în sinea ei: "Mare bucurie i-aș face bunicii dacă i-aș duce și-un buchet de flori proaspete! E atât de dimineață, că nu mi-e teamă c-am să întârzii!" Se abătu deci din drum și o luă prin pădure, ca să culeagă flori. Rupea de ici una, de dincolo alta, dar îndată i se părea că puțin mai încolo îi zâmbește o floare și mai ochioasă; alerga într-acolo și, tot culegând margarete și clopoței, se pierdea tot mai mult în adâncul codrului. În ăst timp însă, lupul porni de-a dreptul spre casa bunicii și bătu la ușă:
Frații Grimm în Scufița Roșie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la lupi și păduri, dar cu o relevanță mică.
Rugă păgână
Îndură-te, părinte, și dă-ne alt idol!
Frământă iarăși lutul și fă-te iarăși faur!
Din nou pe noi domnească încununat cu laur
Prin codri fără margini sălbaticul centaur
Și mândrul neam colinde planeta pân' la Pol.
Iar dacă semizeul din țarină nu-nvie
Și herghelii fugare din moarte nu se rup,
îmbracă-ne dorința, stăpâne, cu alt trup.
Mai bine prăzi de vultur, vânat gonit de lup
Dar scapă-ne pământul de-a omului urgie.
Tiranul șchiop, copilul maimuțelor, să piară.
Să vie urșii haită prin rariștea de brad,
Încet să-și mâne zimbrul cirezile la vad,
Și, stoluri, pe deasupra ghețarilor ce scad,
Condorii să rotească, ținând în a lor gheară
Mânjit și plin de sânge pe cel din urmă om.
Tăcerea să sporească pe șesuri ca o mare,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul lupului singuratic
Îl însoțești timid sub clar de lună,
iar lupul singuratic te îmbie
să uiți de blana-i deasă, cenușie,
și să-i alini a sângelui furtună.
Să-ți amintești doar chipul lui din anul
în care v-ați iubit lângă izvoare,
el, tânăr și frumos, tu, răpitoare,
el, vântul ce adie, tu, oceanul.
La marginea pădurii, pe o stâncă,
neputincios în lupta cu blestemul
își cântă, într-un urlet lung, poemul,
durerea lui sălbatică, adâncă.
Iar tu, privindu-i clipa dificilă,
știi că, la prima rază ce apare,
înfățișarea lui de lup dispare,
iar tu devii o tânără acvilă.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupul la stână
Când un câine urlă,
nu este turbat.
Urlă că în târlă
lupul a intrat.
Măgărușul rage
ceva din abecedar.
Iar ciobanul trage
vesel din pahar.
Lupului deloc nu-i pasă.
Prinde oaia cea nai grasă,
Și prin lujerii de mure
o târăște în pădure.
Prea mult pe gânduri, n-a stat.
După ce s-a înfruptat,
sătul și bine dispus,
se ia la ceartă c-un urs.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urcau ghețarii spre soare
Pădurea pleacă speriată,
apele s-au scurs în adânc,
clopote bat
în timpanele timpului nins.
Cine mai plânge?
Urlet de lup fără ecou.
Pe ființa mea s-a așezat
noapte albă care mă strânge,
mă strânge sub crucea destinului,
plumbuit de taine.
Cine mai cântă?
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Baba iarna intră-n sat...
Alergând, ca de năpastă,
Au venit buluc pe coastă
Doi băieți
Mai isteți,
Să dea veste
La neveste
C-au văzut în deal la stână,
Coborând din vârf de munte,
Peste ape fără punte,
Iarna sură și bătrână...
Mai târziu, mai pe-nserat,
A intrat și baba-n sat:
Uite-o-n capul podului,
În văzul norodului,
Pe-un butuc de lemn uscat,
Cu cojoc de căpătat,
Cu năframa de furat,
Cu catrința de aba
[...] Citește tot
poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Satul din Ardeal
Într-un sătuc uitat de lume din Ardeal
Mi-am petrecut cândva copilăria,
Acolo, telefoanele nu au semnal
Și cerul prinde-n brațe strâns câmpia.
La nord curgea șoptit un râu molatic
Atins de sălcii în răsărit de soare
Și mai la nord, un crâng așa sălbatic
Cu lupi, cu cerbi și blânde căprioare.
Erau doar două ulițe în sat,
Le străbăteam de zece ori pe zi,
Pe ele, doi cocoși și azi se bat,
Iar noi nu mai suntem de mult copii.
Ne hârjoneam râzând printre castani
Dar timpul veselia a apucat să fure,
De-atuncea au trecut atâția ani,
Nu mai există astăzi nici pădure.
[...] Citește tot
poezie de Angelica Ioanovici din Moneda spre vise
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând vânat de lupi
Mi-e gândul legat de un mânz nechezând,
Alergând aiurea prin mine,
Copita scânteie, în vânt spulberând
Cuvintele reci, cabotine,
Și frântă e puntea spre tine.
Se sfarmă-ntre pietre chiar mâna mea dreaptă,
În sângele meu înmoi pana,
Fără folos trupul meu mai așteaptă
Din mână străină coroana
Și inimii-n dragoste, hrana.
Mă-nghite pădurea cu vinete căi
Și lupii stau negri la pândă,
Când urletul lor se aude prin văi
Și tabără gloata flămândă
Mă plec lângă mânz, sub osândă.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Făt-Frumos zise tatălui său să-i dea voie acum să caute și pe hoț. Tatăl său nu mai voia să știe de hoț, deoarece i-a ajutat Dumnezeu să vază merele cele atât de mult dorite. Dară fiul cel mic al împăratului nu se lăsă numai pe aceea, ci stărui până ce împăratul îi dete voie să meargă a căuta și pe hoț. Se găti de drum; iară când fu a pleca, își scoase penele cele de aur de la căciulă și le dete împărătesei muma lui, ca să le poarte ea până s-o întoarce el. Luă haine de primeneală și bani de cheltuială, își atârnă tolba cu săgețile la spate, paloșul la coapsa stângă și, cu arcul într-o mână și cu alta de gâtul credinciosului său, porni la drum. Și aide, și aide, merse cale lungă depărtată, până ce ajunse în pustietate. Aci făcu popas și sfătuindu-se cu robul său cel credincios, găsi cu cale să apuce spre răsărit. Mai călătorind ei o bucată bună, ajunse la o pădure deasă și stufoasă. Prin bungetul ăsta de pădure mergând ei pe dibuitele, căci altfel era peste poate, zăriră în depărtare un lup groaznic de mare și cu fruntea de aramă. Îndată se și gătiră de apărare. Când fură aproape de lup de o bătaie de săgeată puse Făt-Frumos arcul la ochi.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel care-i face frumoasei acum
loc pe pista îngustă de biciclete tăiată
în mii de ani prin pădure
de sălbăticiunile deplasate spre același regim
omnivor e unul un om cu rădăcinile bine
înfipte-n borcanul cu dulceață de mure
având el
și o alură înaltă de pom femeia
prea tânără mai are acum o pedală
de dat și uite se va îndrăgosti ca o proastă
de vârstele pădurarului! cine va ști
ce a fost
între oameni și lupi și fire cu plumb
trase din pușca de vânătoare de căprioare
bătrâne
ca toate bunicuțele mireselor silvice?
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răspunsul
aștept un răspuns care nu o să vină
pentru că nici întrebarea nu s-a prea pus
o inimă behăie ca o mioară suspină
sub colții lupului interpus
între inima mea și inima ta - gri gri gri
cu blana zbârlită,-n pădurile toamnei
de la care aștept un răspuns
pe care, tu știi, nu dau nici doi bani
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de fibră
Călare pe un lup albastru
Prin codrii de sticlă sihastru
Imi cânt balada celui ce sunt
Și nu mă cred niciodată sfânt
Sunt demon din florile de tei
Ce-și caută culcuș în poala ei
Rătăcit flămând prin ram de fibră
Ce pare-n amor scurtătură
Năvodul de ceață împletit
Celor ce au de amăgit
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre lupi și păduri, adresa este: