Valeria Mahok despre poezie

De ziua mamei

E ziua ta, mămică,
Şi tare te iubesc,
Căci tu vrei să cresc mare,
Cuminte şi-ndrăzneţ.

Te-ai necăjit cu mine,
Pân' ce m-ai făcut mare,
Şi recunosc, mămică,
Că nu te-ai plâns prea tare.

Ai vrut să faci din mine,
Un copil bun, cinstit,
Şi, cred, mămică dragă,
Că tu ai reuşit.

Acum, eu doar îţi mulţumesc,
Dar, când voi fi mai mare,
Eu îţi făgăduiesc,
Să fii mândră de mine,
Pe ori unde m-oi duce,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (7 martie 1991)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poticnire...

Mi-am scos gândurile la aerisit,
Când muza poetică s-a poticnit,
Precum calul priponit
Şi a sărăcit în cugetări de noapte,
Când braţele iubirii mi-au fost amputate.

O iubire, rucsac greu!
Cărat în spate zi şi noapte,
Cu capricii nedorite sau prea adorate,
Mă înalţi la cer în zile senine,
Ca trilul ciocârliei peste dealuri înalte,
Dar mă d-ai şi de pământ,
Ca trâznetul în plină noapte,
Atunci când mă simt bine
Precum peştele în cristaline ape.

Iubire, cine să-ţi înţeleagă caracterul sucit?
Ce gânduri ai cu mine? Încă n-am pierit....
Am nevoie de tine, ca de aer, de cer şi pământ.
Toamna vieţii îmi zâmbeşte la orizont

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (26 noiembrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinde-te în horă, române!

Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, cu mine!
Să cinstim Marea Unire
Şi flacăra ei mare, vie.
Strigă-ţi vorba, strigă-ţi păsul,
Până nu îşi pierde glasul,
Sugrumat de nepăsare,
Sugrumat de nebunie.

Ai luptat pentru mai bine,
Acum, ce este cu tine?
Forfota în ţară îi mare,
Nu-i pe buna ei cărare...
Nu-ţi mai ţine nimeni seama,
Eşti călcat pe cap ca iarba.

Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, cu mine!
Ţine-ţi tricolorul bine,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (20 ianuarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-ţi, omule, frumosul din suflet...

Când printre brazi brumaţi de timp,
Răsare în împărăţia ei ochioasă luna
Şi întregul vieţii luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Şi-i dă culori feerice naturii şi iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.

Priveşte-ţi, omule, frumosul din suflet
Priveşte-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Şi vezi ce simţi cu adevărat,
În sufletul de viaţă frământat, în timp;
Prin vene îţi va curge poezia,
Inima îşi va deschide trandafirul roşu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Şi Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Şi pe al tău destin.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altruism divin

Am luat o orhidee în mână,
ce minune, ce frumuseţe divină,
Doamne, iartă-mă că te întreb,
ce zori te-au inspirat înainte de toate,
de unde ai luat tiparele florale,
atât de delicate?
Cât de mult iubeşti acest pământ
şi oamenii lui peste toate?
din ce paletă sfântă florilor le-ai dat culoare?
Iar gingăşia lor neîntrecută,
mângâiată de vânt
cum ai plămădit-o sub soare?
cu ce baghetă fermecată ţi-ai parfumat comorile,
ca să le întregeşti perfecţiunea sublimă.
Ştii doamne, câtă lume ai bucurat?
când, va înţelege omenirea
scopul altruismului tău adevărat?
pe lângă multe alte.
Florile sunt poeziile pământului,
Păsările sunt poeziile cerului,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (28 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi fi poet...

Nu poţi fi poet, până nu pândeşti primele suliţe ale razelor de soare, răsărind din culcuşul orizontului, inundând gratuit cărările spiritului omenesc şi pe cele ale pământului roditor, ca o sfântă binecuvântare matinală.

Nu poţi fi poet, până nu vezi cum creşte firul ierbii sub roua dimineţii sau deşteptarea ciripitorilor din frunzişurile verzi şi crude, purtând cu ele trilurile libertăţii spre marea cerului primitoare de frumos.

Nu poţi fi poet, până nu întâmpini valsul capricios al vântului pe mare, printre miresmele florilor de câmp, pe alei cu trandafiri înfloriţi sau lângă perdelele ferestrelor deschise, pentru a invita imunitatea naturii să-ţi intre în casă sau să-ţi însoţească bucuria întâlnirii, fredonând o melodie.

Nu poţi fi poet, până nu asculţi cascadele picăturilor de ploaie, căzând peste tăcerea amintirilor sau pe faţa omului îndrăgostit, care le-ar gusta la nesfârşit jocul ud, adunat în podul palmelor calde de melancolie sau fericire.

Nu poţi fi poet, până nu înţelegi plânsul iedului flămând urcând crestele munţilor după ţâţa caprei, până nu rămâi uimit cum îngenunchează stânca sub copitele sprintene ale ţapilor furioşi sau până nu surprinzi bucuria din privirile drăgăstoase ale copiilor, faţă de tot ce le este lor drag.

Nu poţi fi poet, până nu săruţi cu privirea iscoditoare clarul lunii pline, enigmatică în nopţile liniştite de iubire, până nu culegi buchete de stele din simfonia zodiacului ceresc sau până nu guşti amprentele sării de pe buzele iubitului, iubitei, ieşit din valurile mării.

Nu poţi fi poet, până nu-ţi laşi amprenta îngerească a trupului tău pe o plapumă de mărgăritare înzăpezite, în joc ca de copii, până nu dai mâna cu cerul de pe crestele munţilor inhalând aerul rece şi curat, plăcut spiritului înălţător şi până nu sfidezi ecourile munţilor lor cu cele ale fericirii tale.

Nu poţi fi poet, până nu înfrunţi gerul despărţirii de cineva drag şi până nu înveţi, că toate frământările vieţii, bune sau rele sunt daruri necesare şlefuirii tale spirituale, spre liniştirea sufletului împovărat de păcate, cu voie sau fără voie.

Nu poţi fi poet, până nu eşti cinstit faţă de semenii tăi, aşa cum ai vrea să fie ei faţă de tine şi până nu îi ajuţi să îşi corecteze defectele sau până nu le binecuvântezi altruismul voluntar, în funcţie de necesitate şi împrejurări.

Nu poţi fi poet, până nu iubeşti, dăruieşti sau eşti om, în adevăratul sens al cuvântului!

poezie de Valeria Mahok (30 mai 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri educative pentru copii

Un căţălandru arţăgos muşcă o pisicuţă,
Prinzându-şi mintea cu micimea ei,
Dar când primi peste boticul negru,
Zgârieturi rapide de lăbuţă,
Fugii, crezând că pisicuţa-i pui de leu.
#
Un lup flămând prinsese o mieluţă,
Când toată turma-n staul adormise,
Dar a uitat de-ai ei străjeri canini,
Ce-ndată blana lui o împărţise.
#
O vulpe tânără, roşcară
Se-apropie tiptil de un cocoş,
Vrând iute să-l înhaţe,
Dar se trezi vânată ea,
De-un Ciobănesc german.
#
Un şoricel lacom se înfrupta,
Cu brânza din cămară,
Pândit era de un tânăr motănel,

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Valeria Mahok (decembrie 2009)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

În haine pestriţe o ştiu pe bunica,
De când pe lume m-am pomenit,
Parcă a fost un vis, parcă este un mit,
Icoană vie învelită în scutece de timp,
Luminată de o rază poetică destinată, mie.

Bunica avea ochii blânzi, albastru de cicoare,
Frumoasă ca macul tânăr în lanul copt de grâu,
Harnică şi sfătoasă nevoie mare,
Mereu surâzătoare, printre vecinele gureşe,
Făloasă fără pereche, în satul ei din vale.

Sub părul bălai, o frunte înaltă lucioasă
Ascundea amintiri ce-au cântărit cândva,
Pe holograma vieţii învingătoare se străduia să fie,
Nu se lăsa ispitită de robia depresiilor omeneşti,
Deşi motive, har domnului avea.

Umorul de pe limba bunicii nicicând nu lipsea,
Deşi uneori din coada ochilor lacrimi nestăpânite curgeau,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua amintirilor...

Îmi beau cafeau amintirilor în pace,
În mijlocul naturii verde, vii,
Cu ochii mijiţi spre răsărit de soare,
Nu sunt la mare,
Ci în râu de munte rece,
Stau pe un pietroi secular,
Iar limpezimea apei agitate,
peste picioare îmi trece
Ca timpul neînfrânat..

Cafeau amintirilor e încă caldă
Şi glasuri vii de ieri o însotesc,
Le-aud parcă ar fi aievea lângă mine
Şi recunoscătoare sunt
Pentru rostul lor sfânt
Ce abia acum îl preţuiesc,
Căci n-am ştiut s-o fac la timp.

Îmi beau cafeaua amintirilor
Sub marea cerului senin de vară,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (12 aprilie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa?

Nu-i aşa,
că de mi-aş pune sufletul în palma ta
ca să-i citeşti holograma,
aşa cum ai pune o monedă în palma unui sărac
ai înnebuni de fericire
şi darurile cerului ai binecuvânta?
în coşul vieţii noastre,
bucurii fără număr ai aduna,
inima mi-ai săruta, în fiecare zi,
ca pe o icoană, m-ai săruta...
dar cândva, din capricii imature ale firii, ai plecat,
ca o frunză în calea furtunii m-ai lăsat,
vrerea plecării ţi-am anticipat
şi înapoi nu te-am mai strigat.

Dacă ţi-aş spune cât de mult te-am iubit
şi ce vise surpriză pentru tine am făurit,
nu-i aşa, că plângând acum,
nu ai mai privi în oglinda trecutului niciodat*
de frica mustrările de conştiinţă

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (3 iulie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invocaţie Toamnei...

Frumoasă Toamnă, darnică doamnă,
Dacă-mi baţi la uşa vieţii, dă-mi din bruma tinereţii,
Putere şi hărnicie, în cămară, bogăţie,
Pace şi prietenie, iubire şi veselie,
Viaţa dragă să îmi fie.

Nu lăsa răul să coase, printre bătrânele mele oase,
Alungă-mi durerile, precum vântul ciorile,
Alungă-mi singurătatea, că nu vreau să-i pieptăn pleata,
Alungă-mi duşmanii toţi, peste şapte văi şi munţi
Şi fereşte-mă de moarte, că nu are nicio carte,
Timpul să mi-l socotească, casa să mi-o părăsească.

Vin-o toamnă drăgăstoasă, atunci când baţi în fereastră,
Umple-mi mintea ce-aşteaptă, înţelepciunea în poartă,
Să legăm prietenie, Dumnezeu cu noi să fie,
Că şi eu te-oi răsplăti, în cântec şi poezii.

poezie de Valeria Mahok (septembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!