Viorel Muha despre viitor

Asta sunt eu!

nu vreau un număr pe umăr
nici între copacii pădurii să rămân
nu vreau să număr cuvinte
de la un ieri până la un altfel
de-a fi, astăzi, chiar eu
pe stradă, pe sticlă sau în revistă
nu vreau formă
numelui meu sau un altfel de-a fi privită
nici în iatace de taină să fiu dezgolită
cu ochi de monezi atrasă şi grav
apoi pe viaţă rănită
şi totuşi... viaţa mă obligă
să merg spre viitor şi asta
o fac cum veau eu
voi nu sunteţi cătuşe să-mi fiţi viitor
pe nici o "sticlă"
să ţineţi minte, asta sunt eu!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru negru de viaţă

picăturile sinucid timpul
din noi
Dorul? Azi este, mâine nu-i!
este-un fulg luat de vânt şi dus undeva
în zări, departe! Este ca o lacrimă uscată

Da?

timpul uzează, ne uită prin cei care îi iubim
El, timpul, ne poate fi prieten sau duşman
poate fi aproape sau departe
El este şi nu-i
nu purtăm nădejdi, căci amintirile vieţii le estompează
nu trebuie să purtăm mănuşi, pe chipul feţei.
nu trebuie să ne ascundem, în noi, căutând în alţii ce nu putem
am luat cuvântul, primul meu semn de existenţă, câci toţi avem un început
din el am făcut primii paşi, am gungurit şi am privit cerul
şi-am zis
toţi am privit copacul şi ne-am lovit şi atunci
am zis

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre necitiri

vântul bate-ntr-o fereastră, fără chipuri
zăvorâtă o uşă a îngheţat
în aşteptare
un hol pustiu nu mai ascultă voci
o oglindă prăfuită şi-a uitat chipul
serile îngheţate au rămas fără şoapte
dimineţile nu se mai pot trezi
apusul tresare şi este prea roşu
o noapte-şi plimbă fantomele, umbrelor în paşi
fără sens

te caut printre crengi prea uscate de timp
nu vreau ca mâine o mână albă să nu mai fie
o lacrimă uscată pe-o amintire şi-o foaie
necitită de timp

acum în mână mai am încă cu o carte de viaţă
nescrisă

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stop!

Nu călcaţi şi pe ultimile flori din sufletele noastre
Nu ne mai amputaţi gura şi cuvântul
Nu vrem să ne puneţi ecranele voastre drept ochi
Spunem NU implantului de difuzoare şi a-lor voastre voci, în loc de urechile noastre
Vrem mâini pentru noi, nu aplauze şi steaguri colorate îmbrăcate-n şepci
cu inscripţii eronate
Nu vă aparţin drumurile noastre şi lăsaţi-ne paşi-n libertatea lor
Aerul NU este al vostru în care să turnaţi munţii voştrii de fum şi de gunoaie
Apa este viul din noi, nu o asasinaţi băgând radiaţii în izvoarele ei
Nu turnaţi betoane şi asfalt în trupul nostru
Lăsa-ţi florile libere şi nu le puneţi lanţuri la bara nichelată a nevoilor
Lăsaţi-ne norii-n pământ, pentru ca să crească albastru pe cer
Lasaţi-ne să culegem iarba vieţii din trupul iubirii
Ne-aţi transformat inimile în închisori şi-aţi pus clopote să ne cânte
Nu puneţi foc în guri de armă şi nu le lăsaţi libere pe străzi
Nu vă faceţi centură de gloanţe-n jurul vostru, pentru ca să furaţi
viitorul copiilor noştrii
Copile plâng libertatea câmpiilor care mor în arşiţă
Roşul macului pătează acum cerul, numai câteodată-n apus
iar noi,

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajutor

stradă şi-un colţ de stradă
în umbra colţului...
e urma tocului cui
înfipt
în smoală-piatră topită

soarele topeşte în miros greu
ea siluetă dreaptă îndrăzneaţă
rămâne timidă cu tocul înfipt
în...
asfalt de smoală în colţ de stradă
strigă rănită ajutor
apoi târziu
umbra de colţ o cuprinde
ea strigă ameţită
nimeni nu vine doar umbre se agită
ea rămâne rănită
la colţ de stradă
cu tocul înfipt în smoală topită

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-ne Doamne!

lemn dur de piatră
poartă corp
în cruce zdrucinat
care tresare şi doare

spre lut frământat
capul plecat se-ndoaie
iar fruntea se-nclină
spre pământ şi ţărână

în roşu de sânge
ochi privesc în jos
iar carnea se zbate
în cuie bătută

păcatul nostru
El duce pe cruce
iar ce nu a fost ieri
vrea să fie mâine
pentru noi în răstignire

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu!

nu vrem sa fim un ieri
nu vrem sa fim cârlige agăţate de cer

după ce ne-aţi aruncat în gol
nu ţipaţi
pământul de jos ne-a îmbrăţişat pentru eternitate
nimeni nu va plânge după noi
ei sunt inutilul şi nu-nţeleg cuvinte
abandonaţi lumea care nu vă convine!

apăsaţi butonul vieţii, vindecaţi-vă cu iubire
nu deschideţi dezastre cu destine
a devenit o boală în acest mileniu
libertatea lor
copii nu mai vor să fie
unii au transformat răul în bine
o bombă cu întârziere
răsare şi nu va mai fi niciun mâine
iubiţi-vă în fiecare zi ţinându-vă de mână
nu vă abandonaţi singuri

poezie de Viorel Muha (septembrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu te găsesc

la răspântie sădesc dorinţă
goarna timpului mă anunţă
prin albastru petec de cer
îngerii cântă
prin harpă de nori că tu
încă
neexistenţă pentru mine
prin viitor exişti
în trăsură de nori călătoreşti
raze de lumină priveşti
înălţimi ce te înconjoară
eşti cu un pas de timp
în faţa mea
eu nu ştiu de existenţa ta
te caut
vreu să te citesc
mergând
pe cărarea de destin
din faţa mea
pe piatra încrustată-n semne

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

într-un lemn caut cătodată formele cunoaşterii
nu-i decât tocul uşii, căci patul a rămas prea vechi
şi ce frumos scârţâia
l-am aruncat când au dispărut tapiţerii

ăsta nou
nu-mi mai vorbeşte, este de fier şi plastic
presat
nudul de pe el se uită la mine cu poftă
de multe ori îmi spun
că
copacul nu naşte mâini decât când crengile lui se aplecă
copii culeg rodul dragostei din străzile cu asfalt

lutul este esenţa lucrurilor
nu mai am decât o vază care a scăpat nespartă
mi-e dor de cioburile de lut
în ele s-a născut tata, bunicul şi
mâine poate eu
acum mă uit la ochii făcuţi cu prea mult rimel

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt

în coloane îmbracă lumina trupului meu
m-am uitat într-o duminică, epocă trecută
pune voal viu cu semne de viaţă pe mine
creşte trecutul în mine, pentru un prunc în viitor
în rugină de timp găsesc roşul sângelui
nu vreau zbatere şi dorinţe, fără cu un tine
în noapte, după care răsar să te văd, mi-e dor
limpezimea apelor sufletului meu aşteaptă
corabia vieţii tale să viziteze al meu port
ancora nu va mai rugini niciodată
plină de viaţă mă va duce în inima focului tău
poarta se va deschide şi buzele se vor
albă faţă de masă şi cerceaf fără cute aştern
pun stele pe cer şi un corn de lună
am aşteptat o zi şi-o noapte, de viaţă
albă marmură am îmbrăcat, sunt în dormitor
te simt în gând, în trecut, în prezent şi-n viitor

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este rândul meu

am uitat să zbor, aripile mi-au fost lipite
pe-o uşă
scria mare şi neciteţ, intrare interzisă
cuvinte mâzgălite, neglijent
ultima literă însă, zâmbea cu buzele vopsite-n roşu

dincolo se zbiera, eşti o târfă
eu am trei doctorate şi un masterat
o bufnitură
un idivid gâfăind ieşi din lift
ducea din greu două sacoşe, burduşite

asteptaţi aici vă rog, la domnul ministru?
ochi îi erau umflaţi
Nu, ascult doar... Eu sunt nevasta!
atunci vă pot da dumneavoastră nişte bani
nu mult, două milioane?

uşa se dechise şi brusc, un trup, jumătate gol
trecu cu viteză de accelerat

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată!

vitrinele se uită urât, spaţiul nu mă umple
frizeria morţii tunde vieţi, fără să taie fire zile
o cămaşă ruptă mă scoate prin pântecul ei
dator cu zile care nu le mai am
vânătorul îşi pune capcana pentru el, în neştire
nu-i nebunie!
am ce mâine a fost şi poate ieri o să vină
mă dau în leagăn, dar nu am spaţiul cu mine
m-am vândut la târgul veţii pe doi bani
toiagul are noduri şi nu pot să-l cântăresc în înălţime
am coborât în groapa vândută drept o treaptă spre rai
blidul nu-i ruginit destul, să-l duc cu ligura la gura nopţii
viaţa, trecută sau începută, stă în gară şi aşteptă
să nu mai vină nimeni, şina vieţii să o schimbe
buruienile şi gunoiul au umplut staţia mea de viaţă
ciocanul cerului aşteptă drept clopot să bată
biserica pământului să nu ardă pe veci, niciodată

poezie de Viorel Muha (iunie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire roşie

ochii mei întorc-n priviri, jeanşii tăi de aseară
rochiile s-au diluat în roşu
şi ard
memorii în mii de bărbaţi

o gură sărutată adună nopţile
îmbrăcate în nuduri albe

ning copacii, lumini printre ei
rădăcinile lor scriu cu cer, pentru noi
casele oamenilor privesc pitic încăperile noastre
o bicicletă-şi plimbă roţile, de copil, prin jăratecul căminului
alergând în flăcări, herghelii
eram, am fost

un câine ne latră la lună trecutul
nu-i pare rău, n-am fost strigoi
un colţ de bloc, o scară, o stradă, din umbră
ne pândeşte, prima-ncleştare-n sărut
frunzele parcului îndrăgostit ne plimbă prin minte

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de trecut, în ziua de astăzi

seninul de sus curge-n ochii mei
primăvara-mi şopteşte-ncet, am venit
păşesc agale printre petece de ploaie
şi cânt cu paşii mei rătăciţi, un mozaic
cu sufletul pe un asfalt, rece, încremenit

sus, plâng norii printre copaci cu crengi
de gânduri, prin muguri rătăciţi
şi florile-şi scutură-n vânt nebun petale
de ieri gândurile le-am făcut inele, pentru
trei de mâine şi astăzi, visările le-am adunat
de la fereastra trecutului tău şi-al meu, în mine
apoi le-am dat păsărilor care zboară-n, înălţimi
de suferinţă, să le poarte în depărtări, de tine

am rămas cu o rană-n soare, care mă doare
pun lacrimi în ţărână, pansând tristeţi
întorcerea lor îmi va fi balsam în gânduri
să sădesc în pământul vieţii şi-n arături de timp
iubiri în primăveri care renasc şi nu în veri

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi mai fie sete mâine

Prin noi trecutul trece gol şi absurd,
am devenit biserici fără sfinţi.
Nu mai avem icoane pe chipuri,
sufletul ne-a denunţat.
Oasele ne străpung pielea gândirii,
arsă,
avortăm ce-am fost şi ne punem drept satane pe cruce.
Am devenit noroi, plini de dorinţe, vrem numai bani,
nu mai suntem capabili să fim, nici măcar un ieri,
să fim un şubred ruginit sau un ceas de remuşcare,
în închisoarea vieţii noastre.
Ne este foame mereu, ne mâncăm propria carne,
fiul nu mai este pentru noi nici măcar durerea neputinţei,
mi-am fracturat un picior al minţii ieri,
mâna o mai am încă-n atele.
Mănânc şchiop şi merg fără mâini,
aşa am ajuns într-un astăzi
să colectez picături de sânge, să nu-mi fie sete mâine.

poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cer plouă cu tine

copii născuţi în trupuri moarte
aşteaptă viul să vină din viitor.
căruţe de păsări trezite
sunt roţi pe cer, deşteaptă-te!
valea plângerii s-a mutat,
lăsând aici
o casă prea bătrână de timp.
un fum de vânt bântuie nori de ploaie.
tristeţile toamnei caută intrări,
de suflete fără pustiu.
la un geam chipul meu striveşte noaptea,
iar negrul întunericului îmi orbeşte
aşteptarea.
este frig în căldura pustie a casei,
iar tavanul nu-mi mai este
decât carcasa trupului meu.
aştept răsturnarea vieţii, golind gânduri,
dincolo de miezul trecerii timpului.
pata de pe peretele albului devine chipul tău,
în întuneric.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (octombrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor

am intrat pe-o stradă cu secunde
şi m-am numărat pe mine printre ele
un spectator
o maşină trece fără claxon, dar scoate sunete
dintr-un nor rătăcitor
un bolovan crapă, dar nu este ger
căldura vrea să iasă din el, fără apă, şi strigă îngrozitor
anul acesta streşina casei mele nu a plâns
iar teperatura inimii mele a crescut încetişor
soarele nu mai apune niciodată, ci numai răsare
şi apusul, prin răsărit, a devenit obositor
vitrina nu mai este oglinda mea, de mult
mi-a cioplit chipul, cu timp, îngrozitor
făraşul cu care mă culeg a devenit neîncăpător
uşa scârţie şi nu se deschide spre viitor
zgârâi cu unghia neputinţei geamul vederii
şi încerc să privesc primăvara prin toamnă, amăgitor
săptămâna trecută eram pe stradă şi jucam şotron
ieri duceam un coş cu fructe, necoapte, fără ajutor
astăzi mă uit la gardul vopsit îngrozitor

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire roşie

ochii mei întorc-n priviri, jeanşii tăi de aseară
rochiile sau diluat în roşu
şi ard
memorii în mii de bărbaţi

o gură sărutată adună nopţile
îmbrăcate în nuduri albe

ning copacii, lumini printre ei
rădăcinile lor scriu cu cer, pentru noi
casele oamenilor privesc pitic încăperile noastre
o bicicletă-şi plimbă roţile, de copil, prin jăratecul căminului
alergând în flăcări, herghelii
eram, am fost

un câine ne latră la lună, trecutul
nu-i pare rău, n-am fost strigoi
un colţ de bloc, o scară, o stradă, din umbră
ne pândeşte, prima-ncleştare-n sărut
frunzele parcului îndragostit, ne plimbă prin minte

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul râde de noi, când trece

privesc un geam şi golul lui mă sperie
masa se uită la mine, prin portretul
bunicului
mă gândesc să-i vând trecutul
să pot respira încă un pic, viitorul

acum un leu este o monedă, ca un covrig
fărâmă rodundă zilnică de suflet
de multe ori mă consum şi las golul singur
iar el se destramă, prividu-mă cu dispreţ

un pod atârnă ca un braţ rupt, deasupra unui pustiu
fierul beton era ruginit, înainte de-a putea fi terminat
parcul înghesuit între braţe de copii, tresare
poate crăpa oricând, ca o coroană de copac
crăpăturile lui pot absorbi, oricând suflete nevinovate

undeva un ciocan de lemn pe-o masă lungă
bate strâmbe destine, încă nu există lege
roba cu mască de mort pe faţă

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!