flori şi muşte

Balada feciorului bun la inimă

De stăruiesc ca să despoi frunzarul
în pieptul vechi îţi vâră ani de lapte
Să-l ţin pe tata să-l îmbăt în floare
Petale sclipitoare ca amnarul
De sub culcuşul merelor răscoapte
La bătrâneţe leac să fie, oare,
A-bătrânit tătuţa, ăst i-amarul
Sculptez trudirea fiului în fapte,
Spre floarea dintr-un lan de vindecare!

Eu ţiu la tata, viaţa să mi-l ţie!
Nu-i timp să stau, cu moartea după mine,
Să-mi iau un cal negruţ, să plec oleacă...
Din palma fetei, tare mi-e zurlie
Ia apă, c-un picior desculţ în spine,
Să i le ung, pe pajişte să zacă,
Când o dezmierd şi-i spun a mea să fie;
Pământul, da, e plin, cum se cuvine
Şi de ştergare,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada feciorului bun la inimă (refăcută)

1.

Nu-i timp să zac, căci moartea, după mine,
Să-mi iau un cal, să plec, de-aici, oleacă...
Din prispa fetei, tare mi-e zurlie:
Ia apă, c-un picior desculţ în spine,
Să i le ung, pe pajişte să zacă,
Când o dezmierd şi-i spun a mea să fie;
Pământul, da, e plin, cum se cuvine,
Şi de ştergare,
Şi o să beau din apa ei săracă;

De stăruiesc, ca să despoi frunzarul,
În pieptul vechi, să-ţi vâru' ani de lapte!
Să-l ţin pe tata, să-l îmbăt în floare,
Petalele-aprinse, ca şi jarul,
Culege-oi macul vremilor răscoapte...
La bătrâneţe leac, să fie, oare?
A-bătrânit tătuţa, ăst "amarul"!
Sculptez trudirea fiului, în fapte,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize din Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobodiness menhir

Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului
Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor
Inspiraţie fugitivă (...)
Culori necontinuate de nimeni pe cenuşii pânze acoperite de praf
Poate doar albastrul fiecărei înserări licărind în negrul frunzelor
Vopseaua abajurului aerodinamic reflectându-mă
(...)
Happening iniţatic desenându-mi o ideogramă pe faţă
Pe birou rămurele de busuioc şi pete de culoare
Câteva piese de jazz incandescente precum steagul Revoluţiei franceze
Când nu ne mai rămâne nimic muzica ne inundă urechile
Unghie înnegrită de uşa tramvaiului radioul devenit lichid
Litere carolingiene acoperind hârtia ruptă a curburii becului
Reflectoare holbate peste iarnă în oraşul devenit ceaţă şi întuneric
Statui înţepenite hierofantic printre oglinzi
Bronz acoperit cu tatuaje de oxid pe chip
Muze gracile însufleţind templele în paragină
Singurătate totemică strălucind în stelele duble ale privirii omului
Din faruri rotunde efemer ţâşnesc fascicole verzi
În intersecţia năclăită de noapte

[...] Citeşte tot

poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!