timp şi vulcani

Femeile sunt doar ca ele

Femeile sunt ca vulcanul,
Care erupe când vrea dânsul;
Când râd prea mult, le-apucă plânsul,
Când plâng prea mult, îşi pierd aleanul;
De-atâta plâns, le umflă râsul,
De-atât alean, golesc oceanul.

Dar ele-s forţa lor lumească
Şi fac ce vor cu ce vor ele,
Nu au nici ţărmuri nici zăbrele,
Nici ceas de-l rău, nici gânduri rele,
Ci doar o poală de surcele
S-aprindă-un foc să se-încălzească.

Un rug cu ochi de semanteme,
Sau doar o singură scânteie,
În vechi palate şi-n bordeie
Ca o mirabilă idee
Din focul sacru de femeie,
Aprins pe-acelaşi vechi dileme.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Care-şi prinde noaptea stelele în păr,
Dezlegând ispita ce mă-ntinereşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă,
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi rebele sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei vieţi

Se simte o viaţă trecând prin neant,
Se-aprinde o stea printre stele ce ard,
Clepsidra ascunde vulcani şi furtuni...
Calvar, jar şi umbre, durere, genuni...

Chitara îşi stinge şi ultima coardă
O candelă, iată, începe să ardă!
Un drum transcendent spre o altă chemare...
Un alt început şi o altă ninsoare...

În timp limitat o pleiadă de stele,
Atomi căutând treceri dulci prin mistere...
Mirese de vis, univers fără margini
În a versului ploi, pe a verilor pagini.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina lui Manger

Omul ajunse de la cenuşiu la albastru,
O, ce minune, ce alabastru,
Simplu, din inimă, ca un vulcan,
Flăcări, cenuşă, chiar şi catran,
Oarbe-s oglinzile, ce ghicitori,
Doamne, ne spui de săbători?
Focul e tatăl, mama - ocean,
Omul ajunse post-diluvian.
Numai iubirea păzeşte-ne-o, Doamne,
Ea este floarea, ea este Kama,
Trec cerşetorii flămânzi, nedormiţi,
Cer un bănuţ, nu treizeci de-arginţi,
Cred şi în Lună, în stele, străină
Ne este vina de-a fi lumină.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supus pământ

În geana de lumină ce se crapă
Către apus, văd lacrimă... Şi dacă
Tuşul durerii-n lutu-ntinăciunii
Se întrupează, astăzi plâng românii.

Nu-i rost aici de-aţi duce traiul, parcă!
S-a stins în timp lumina geto-dacă
Şi în cenuşa morţilor sădim
Durerea vieţii ce ne-o irosim.

Nu mai e cerul steag plutind pe ape...
Seninul lui nu poate să ne-adape!
Pământul e o praşilă de rugi...
Trăim umil între stăpâni şi slugi.

Unde ni-i blondul pletelor de grâne?!
Căci tot mai des sămânţă de tăciune
Alungă mierea soarelui... Şi plouă
Cu-asupritori de denumire nouă...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua din ochi

Din roua ce din ochi ţi-a răsărit,
Eu am sculptat în minus infinit,
O amintire, spre a te avea,
Acelaşi vis cu plâns de catifea.
În dans de păsări mi-am pornit paşii
Spre a-mi rămâne în zborul înspre înalt.
Un bob de rouă îmi spală plus infinitul
De rana murdară a sufletului.
Sunt un vulcan ce erupe din sine
Pentru a lumina cetatea cerului
Când îngerii nu mai sunt făclii.
Silindu-mi respiraţia să te iubească
Sincer şi dezinvolt,
Mă caţăr pe umerii timpului
Să respir primăvară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa când, din lumea invizibilă şi necuprinsă a nopţii, ceata de squaws s-a întors acasă, cei ce dormeau au avut multe vise. Tăişuri care spintecă, lumânări de oţel albastru, păsări cu cioc de rubin, peşti răi, şerpi râzând, gălbenuşuri de ou în mijlocul vulcanilor - iată ce au visat în noaptea aceea atâţia oameni, umili sau vicleni, care invadaseră ţara celor o mie de miriade de suflete. A doua zi, nimic nu se schimbase: doar o pulbere roşiatică se ridicase de pe tot continentul, pătrunzând până în cele mai retrase cotloane ale clădirilor somptuoase din piatră. Călătorii şi-au amintit acea zi sub numele de "ziua pleoapelor sângerânde"; sedentarii vorbesc de ea ca de "ziua uşilor care scârţâie". Dar şi pentru unii şi pentru alţii e vorba de aceeaşi zi. Poporul a crezut că şefii beţi ai indienilor au fost decapitaţi într-o ambuscadă. Cât despre indieni, degeaba mai celebrează ei încă, în acea zi însângerată a anului, înfrângerea lor finală. O numesc "ziua tâmplelor dureroase", neştiind că cele o mie de miriade de suflete însetate de sânge au săvârşit de atunci o sută de mii de miriade de răzbunări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noapte

întunericul se scurge
ca lava unui vulcan
ca o smoală revarsată de oceanul rece
cuprinde umerii pământului
cu braţe invizibile
înaintează silenţios peste lumea vie
nu-şi caută drum
se aşterne ca o haină
peste trecerea timpului
o vezi
o poţi respira
dar nu o poţi atinge
prinde între palmele
ce ascund căutări
ochii minţii
licărind de atâtea întrebări
străpung flacăra arzândă a sufletului
unde iubirea
seamană a renaştere
adăposteşte pulsul repezit

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este ascuns...

Lumina se ascunde în întuneric
Şi fericirea-n durere...
Se dilată viaţa, întocmai inimii unui cardiac
Pregătit pentru marea finală.
Se caută substituirea unui element
Şi favorizarea atacatorului.
Se torc gândurile în fuioare de sentimente.
Arde ca un vulcan fiecare atom,
Cât ne mai putem numi om.
Şi când am găsit ceea ce căutam, fericirea,
Descoperim că ne-am fi dorit
Să ne rătăcim, infinit,
Prin labirintul timpului
Şi să cunoaştem imperfecţiunea fiecărei clipe
Ce face parte din noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii...

Trec anii peste vreme
şi vremea peste ani,
se-adună lângă pragul
din lumea nevăzută
a gândurilor smulse
din gura de vulcani
ce-mi bântuie uitarea
la margini de redută.

Privesc cu îndoială
la tot ce-a mai rămas
din trudnica credinţă
a devenirii proprii,
pe drumul încercării
spre veşnicul popas
de care, în tăcere,
smerit mă tot apropii.

Dar parcă câteodată
aş vrea să mă opresc,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refrenul toamnei

dărâm obstacole ca-n jocul de popice
romantismul să crească şi-n livezi de gutui
sentimente tandre îmi sunt propice
de zâmbete stelare ochii nu-s sătui.

am aşezat la poartă cununi de spice
tradiţia străveche încă se păstrează
ziduri de poezie le-ntăresc să nu pice
peste luminile care mă antrenează.

livezi răspândesc arome de mere
strugurii s-au copt pe araci vânjoşi
toamna îmi predă alese maniere
oferă binefaceri prin oameni miloşi.

pe cerul fericirii zboară albatroşi
timpul meu ocoleşte vulcani noroioşi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş avea nou început...

De-aş putea să-ntorc clepsidra m-aş întoarce apoi în timp
Să iau totul de la capăt, cursul vieţii să mi-l schimb...
Aş lua din cer azurul şi l-aş pune-n ochii mei
Iar prin păr mi-aş pune aur presărat din flori de tei

Din zăpadă parfumată o pomadă aş vrea să-mi fac
Şi mi-aş colora obrajii-n roşul florilor de mac
De la brazi aş lua povaţă cum să mă înalţ ca ei
Şi-aş urca până la stele pe o muchie de stei

Iar din florile de câmp aş reface curcubeul
Şi-aş zidi din el cupolă să înlocuiesc planşeul
De la stânci aş lua tăria rezistenţei la furtuni
Şi aş cerne dintre vorbe adevărul de minciuni

De-aş simţi iubirea-n pieptu-mi ca o magmă de vulcan
N-aş închide-o-n carapace, n-aş mai ţine-o sub ecran
Zbateri de aripi de fluturi de-aş simţi ca-n luna mai
Aş striga de fericire: hai iubire, vino,... stai!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El, ea, ei...

El e crast stăpânitorul...
Când nu e, îi ducem dorul,
Suntem sacul lui de box
Şi mult timp vom ţine post.

Ea-i femeia milenară,
Ca o apă minerală...
Se ridică-n valuri fine,
Numai dacă îi convine.

Ca atare, se dospeşte,
Ca o pâine coaptă-n ţăst,
Dacă cel care-o iubeşte,
N-are "carnea de pe os".

Nu-n politici i-e dezgustul,
Ci în propriul buzunar,
Căci îşi vede portofelul,
Gol şi parcă în zadar.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare frumoasă

Când caii năvalnici în dans se aprind
Şi veseli coboară în lunci,
Doar norii îmi strigă miraţi de porunci
Şi-aruncă cu zâmbete-n gând.

Puterea din vin se coboară-n picior,
Cu murmur de paşi peste gând.
Iar corpul se lasă purtat doar de vânt,
Când sunetul trist se închide-n covor.

Mireasma de haine ramasă acasă,
Vulcanic combină succint,
Al pielii miros combinat în distinct,
Cu iz metafizic şi lemn de pe masă.

Chemarea din sunet ne strig-a putere,
Ce curge pe corpul brumat,
Închis într-o sticlă cu geamul cam mat,
Purtată succint în odăi de campere.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (1 ianuarie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi părăsi

Nu părăsi, ci uită
Când totul este şters,
Cine mai umple timpul
Ce nu mai are sens,
Neînţelegeri mute
Din vremea care-a fost,
Cine-ntre pereţi moare
De gânduri, fără rost,
În inima de soartă,

Nu mai pleci nicicând,
Nu mai pleci niciund'
Nu poţi părăsi,
Nu mai poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Dă-mi perle de ploaie
Pe-ntinsuri uscate
Să le-ngrop cu mine

[...] Citeşte tot

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni cu inimă de piatră

Sunt o mască anonimă
Non-verbal sacrificată,
Nimeni nu-şi îndreaptă gândul
Către chipul meu de piatră.

Nu ştiu! Ei nu mai au suflet?!
Eu poate că m-am schimbat...
Şi-am trezit în mine zeul
Timpului pietrificat.

Ori cresc râuri de lumină,
Ori vulcani ţâşnesc sub soare
Dintr-un trup străin de piatră?!
Şi se torc mereu fuioare

De iubire, de lumină,
De firească omenie...
Unde-s oamenii?! Răspundeţi!
Mă retrag cu modestie...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre infinit

Privea în pacea nopţei făptura-i transportată,
O perlă uriaşe în ceruri aruncată
Monarch la azurare etern triumfător,
Pe Sirius fantastic ducând în vecinicie
Spre o necunoscută albastră'mpărăţie
Gigantica-i vâltoare de fer şi de fosfor.

Din recea-i înălţime lumina lui trufaşe
Neantul îl despică prin falduri uriaşe
Şi răspândeşte o brumă de magic diamant
În casa unde, palid, perdut în contemplare
Cu sufletul în sânul sistemelor stelare,
Visa la nemurire al cerului amant.

Atunci pradă unei sublime-alucinaţii
Uitând de timp, de moarte, de lume şi de spaţii,
El vede din cereasca şi falnica cupolă
Plutind într'o senină şi vast-aureolă
Un înger cum coboară cu aripi diafane
Tăiate din beteală etericei Diane,

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Anestin din revista “Orion” (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de primăvară

Mi-am pus în gând să-ţi scriu de primăvară...
De părul meu în vânturi risipit,
Când rătăceam în fiecare seară
Cărări necunoscute-n infinit.

Plângând, m-am înălţat vulcan arzând.
Tu din cenuşa nopţilor de ceară,
Te-ai avântat spre mine, aruncând
În vis, atâtea flori de primăvară.

Şi s-a umplut aleea de istorii
Şi fiecare pas era un veac...
Trăiam în noi, din vise iluzorii,
Miros pierdut de flori de liliac.

Înmugurise caisul... De candoare,
Dansam pe albele alei... Mai ştii?!
Dar n-am uitat că stele căzătoare,
În părul meu, cândva, vor răsări...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea credinţei, puterea iubirii

Doamne, cât e de mare puterea credinţei
s-a născut din generozitatea ta universală
ea scoate din adâncuri izvorul biruinţei
şi îmbracă viaţa în straie de gală.

aprinde lumina cu armonii din stele,
frumuseţea fecundă din natura virgină
o afişează lumii ţesută în dantele,
timp de fericire nu-ţi găsesc vre-o vină.

puterea iubirii stinge vulcani de foc
face păsări să cânte să trezească ecouri
splendorile dansante se-adună la un loc
cu oameni romantici seduşi de tangouri.

credinţa şi iubirea sunt structuri de noroc
alungă tristeţea, dispersează şi nouri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii

Mamă cât de tânăr eram,
Puf de fulg, de pe piept, când zburam
Cale-albastră, din cer, în priviri...
Nu mai rabd nostalgii, amintiri.

Mamă cât de suplu eram
Ca un paj... prin idile fugeam
Mlădios; lunecând pe speranţe,
Mi-acontam viitor de vacanţe.

Mamă cât parfum degajam
Dintre roze... nectar răsuflam,
M-aninam cu liane de braţe
De iubiri reînnoite, nesaţe.

Mamă cât curaj emanam
-Cum vulcanul ce-n piept îmi zbăteam-
Prăvăleam orice zid, piroclastic,
Cu un şarm, dezarmant, de sarcastic.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!