apă şi munţi

Duminică dimineaţă - VIII

Ea aude, deasupra acelor ape tăcute,
O voce care strigă: "Cripta din Palestina
Nu-i terasa unde lâncezesc spiritele.
Este mormântul Domnului, al lui Isus."
Noi trăim în epoca veche, în haosul soarelui,
Încă dependenţi de zi şi de nopte –
Sau pe insula singurătăţii, orfani şi anarhici,
De cealaltă parte a a apelor mari, fără putinţă de scăpare.
Căprioarele ne cutreieră munţii, iar pitpalacii
Înalţă fluierături spontane împrejuru-ne;
Mure dulci se coc în pustietăţi;
Şi, în solitudinea cerului,
Seara, stoluri de porumbei plonjează
În acrobaţii aeriene, lansându-se
În penumbră cu aripile larg deschise.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura nu e plină de sufletul nostru, deşi ne naştem cu acest sentiment, trăim veşnic cu el, credem cu putere în realitatea lui şi în clipe de disperare ne adresăm munţilor, care nu ne-au făcut nimic, norilor şi apelor şi pădurilor, să ne redea ceea ce le-am dăruit (investiţie naivă!), sufletul nostru intact şi pur, ca să scăpăm de cel murdărit de oameni şi de noi înşine. Strigi, dar pădurea tace. Ecoul îţi întoarce doar propriu-ţi glas, propria-ţi deznădejde.

citat celebru din Marin Preda
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii

Posomorâta lor înlănţuire
Nu e decât un spasm încremenit
-Supremă încordare de granit,
Rămasă dintr-o altă întocmire.-

Demult când dorul lor nebiruit
Îi logodi cu vasta strălucire,
Un braţ semeţ au repezit spre fire...
Dar gheaţa înălţimii l-a-mpietrit.

Şi-n vreme ce c-un gest de renunţare
Atâtea stânci expiră-n vijelie,
Şuvoiul apei neîncăpătoare,

-Şerpuitoare formă veşnic vie-
Prin necuprinsa zărilor câmpie
Se-ndreaptă către mări odihnitoare...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii

Posomorâta lor înlănţuire
Nu e decât un spasm încremenit –
Supremă încordare de granit,
Rămasă dintr-o altă întocmire.

Demult, când dorul lor nebiruit
Îi logodi cu vasta strălucire,
Un braţ semeţ au repezit spre fire...
Dar gheaţa înălţimii l-a-mpietrit.

Şi-n vremea ce c-un gest de renunţare
Atâtea stânci expiră-n vijelie,
Şuvoiul apei neîncăpătoare,

- Şerpuitoare formă veşnic vie –
Prin necuprinsa zărilor câmpie
Se-ndreaptă către mări odihnitoare...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce tempus

Numai în arbori inelele anilor
mereu se lărgesc.
În trupul meu timpul sporeşte subţire
de la o zi mai firav - la alta, subt crugul ceresc.

Tinere sînt încă, tinere toate popoarele -
eu, fiul lor, cît de bătrîn!
Munţii mai cresc, cu umbrele lor, din adîncuri.
Nici frunte, nici inimă n-am să-i îgîn.

Fosforul şi apa, cărbunele, galbenul sulf
de subt scoarţă în lamură dau.
Stihiile, ele mai cred în obşteasca poruncă.
Eu trepte în sus - nu reiau.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicnicie...

.. ce e de prisos e mai de preţ
decât strictul absolut şi necesar-
bunăoară Soare-n diimineti
lîngă Lună plină de calcar

ce nu te omoară momentan
te resfiră să rămâi mai dur
şi în apa verdelui ocean
şi în munţii ştăngii împrejur...

şi nimic nu se compară cu nimic
când e frig şi gol şi întuneric
şi din tine veşnicia pic cu pic
stoarce şi senin şi viu şi sferic...

poezie de Iurie Osoianu (8 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii săi strălucea reflexia celei mai frumoase planete din Univers - o planetă care nu este nici prea caldă, nici prea rece; care are apă în stare lichidă pe suprafaţa sa şi unde gravitaţia este tocmai potrivită pentru fiinţele umane, iar atmosfera este perfectă pentru ca ei să poată să respire, unde există munţi şi deşerturi şi oceane şi insule şi păduri şi copaci şi păsări şi plante şi animale şi insecte şi oameni - o mulţime de oameni. Unde există viaţă. O mică parte din ea, probabil, inteligentă.

citat celebru din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânăr ucenic

Un Rimbaud ţăran s-a aşezat lângă mine, la masă,
cu iubita lui în ciorapi albi de mireasă,
un soldat Rimbaud, tânăr prin excelenţă,
s-a aşezat la masă ca o ilustră eminenţă;
ca pe o laticlavă princiară
şi-a desfăcut mantaua militară.
Tăcea, privind la fata cu fusta înflorată
şi cu bariş cum poartă la ţară orice fată,
tăcea soldatul tânăr,
tăcea,
tăcea mereu,
îi străluceau doar dinţii de straniu minereu,
ca-n apele de munte naivii bolovani.

Tăcea şi el ca mine la douăzeci de ani.

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Semicerc (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

O barcă, primăvara, pe lacul Ruoya

Plăcerea de a gândi nu are sfârşit:
Voi îndura de-acum înainte orice îmi va fi dat.
Barca mea şi cu mine, la căderea serii,
Înainte ca zefirul nopţii să treacă prin flori,
Ajungând pe lac, face rondoul către valea dinspre apus,
Unde eu privesc, dincolo de munţi, Steaua Sudului,
O ceaţă lină ridicându-se deasupra apei
Şi luna răsărind printre copaci;
Decid să îndepărtez de mine tot ce este lumesc
Şi să fiu doar un om bătrân cu undiţa lui.

poezie de Qiwu Qian, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jar de nopti destramate

când mi se face dor de morţii mei dragi
îmi ascund lacrimile în apele izvoarelor de munte.
acolo printre mii de vise rătăcite
durerea mea e ca o stea căzătoare.

tatăl meu e paznicul apelor vii,
s-a mutat în legendă lângă ceilalţi Dorneni.
absenţa lui nu doare, nu apasă.
ştiu că în veşnicie cântecul lui
împarte zilele,
destramă nopţile.

apoi nefericirea îmi caută cel mai înalt loc de pe pământ,
de acolo mă aruncă în cel mai nebun zbor
şi înfrunt toate temerile lumii
ca să nu mai fiu niciodată singur.

vulturii înălţimilor mă însoţesc până în locul
din care
nu mă pot întoarce înapoi...

poezie de Eduard Dorneanu (9 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Broască ori şarpe?

Broască ori şarpe?
Şarpele înghite broasca.
Labe şi pene sar pe
rânişul apelor. Un vas ca
o nălucă vâsleşte la deal.
De ce-o fi mergând mai repede râul
decât un cal?
Corăbii prin grâul
undelor pleacă la carnaval.
Pleacă de-a dura dealurile cu totul.
Păsările forfoteau pe botul
continentul, seara.
Culorile umplură cerul cu făpturi
bosumflate cum e ceara
dată în clocot. Iei sau furi
din fugă o mână de munţi, iar pe
umerii lumii coboară o mască.
Şarpe ori şarpe?
Broasca iese din şarpe.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând pe lângă templu

În seara asta, cu bastonul lui uşor, se plimbă;
Se opreşte la locul unde izvorăşte Pârâul Tigrului,
Ne cere să ascultăm sunetele muntelui,
Se întoarce apoi acasă, lângă apele clare.
Covoare de flori în nemişcarea însorită.
Ciripit de păsări în adâncul văilor.
Acum el va adăsta pe dealurile pustii.
Vântul prin pini simte atingerea toamnei.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele

eu m-aş uita o veşnicie la focul care arde-n vatră
o altă veşnicie cred că, la apa râului de munte
a treia veşnicie însă, m-aş vrea un curcubeu drept punte
s-o treci uşor venind spre altul, crezând că totuşi e din piatră

eu m-aş uita o veşnicie la stelele ce ard în ceruri
o altă veşnicie cred că, eu m-aş uita la bezna beznei
a treia veşnicie însă m-aş vrea mai jos de umbra gleznei
când tu vei trece înspre dânsul prin arşiţe şi triste geruri

eu m-aş uita o veşnicie la vetre stinse şi la ape
ce duc în cozi de lungi comete viaţă lumilor de piatră
a doua veşnicie însă mă vreau un câine care lătra
când tu te vei opri din drumuri şi eu te voi simţi aproape...

poezie de Iurie Osoianu (21 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Varsă-ţi iubirea cu lumina-n mine

Lacrimi de apă, fulgi de zăpadă,
În nebunia toamnei fac paradă,
Resturi de frunze, de ierburi pătate,
Hrănesc vântul cu aripi uscate.

Drumul se şterge de roţi pământii,
Bolizi tocilari străbat prin câmpii,
Eu urc un munte în lumi paralele,
Lumea din mine şi lumea din stele.

Doi porumbei îmi dau târcoale
Cu săruturile lor în ritmuri cordiale,
Noi în luciul toamnei, spre zăpadă,
Căutăm credinţa din cer, adevărată.

Am urcat muntele, am venit la tine,
Varsă-ţi iubirea cu lumina-n mine!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa este un minunat acumulator de informaţie. Străbătând rocile muntoase, ea acumulează o anumită informaţie, care apoi vindecă.

Serghei Nikolaevici Lazarev în Diagnosticarea Karmei - Iubirea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi prea trist

Să n-ai în tine apă şi să doară,
Nervurile din frunze în dogoare,
Să n-ai o clorofilă de culoare,
Chitarei care cântă-n subţioară,

Să n-ai destul răsuflet, să n-ai boare,
Metaforele să le vezi că zboară,
Să n-ai un ochi curat de căprioară,
Să te îmbeţi cu-o tulbure licoare,

Ar fi prea trist, să n-ai atâtea rime,
Să prinzi izvorul ce-a mocnit sub frunte,
Să mergi pe stele galbene de crime,
Când ai un suflet gata să le-nfrunte!

Ar fi prea trist, ca versurile prime,
Să n-aibă aer cu ozon de munte!...

sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebaţi pe turiştii englezi, pe acei oameni stravaganţi ce îşi pun viaţa în pericol ca să se suie pe creştetul celor mai nalţi munţi ai globului şi să admire dupe înălţimea lor frumosul joc de ape al cascadelor, efectele de lumină ale lunei şi umbrele multiforme ale frunzelor agitate de violentul Boreas, şi ei vă vor spune că poziţiunea castelului de Rosenberg este una din cele mai frumoase ce poate oferi turistului frumoşii munţi ai Tirolului.

Nicolae Filimon în Ascanio şi Eleonora (1860)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pan

Nu pot să nu mă-mbăt aici de zări
Şi nici nu ştiu de nu mă-mbată marea,
Sărut în tălpi surorile cărări
Şi-ascult încet cum cade-n ele zarea.

Pe lângă somnul munţilor de vreri
Azi văd ce trează zumzăie pădurea,
Nu ştiu de mă desmiardă mângăieri
Sau dă în mintea codrilor securea

Doar câteodată-n calmul dup-amiaz
Mi-adun cuvinte mâinile sub barbă,
Măsor cu teamă pietrele din iaz
Şi-mi frec copita-n firele de iarbă.

Apoi, mă las pe-o rână la pământ
Şi-ascult în el naiada cât de-aproape-i,
Iar dac-arunc în golfuri cu pământ
Mă uit prostit la cercurile apei

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca din Versuri (1980)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheaţa

Tăcerea ce-i?
O mască, ştii şi tu
E gheaţa ce ascunde
Deasupra unui rau
Zbuciumul apei
Coborâtă din munţi
Pe trecerea timpului.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Imagini ce se încheagă în orice clipă,
Balauri ce aruncă foc pe nări,
Diavoli şi umbre-aleargă în depărtări
Când cosânzene încet se înfiripă...

Schimbări ciudate ce se fac în pripă,
Înalţii munţi devin întinse mări,
Sunt trenuri care-opresc o clipă în gări
Şi ape ce se scurg întru risipă...

Un moş cu plete pare-al meu bunic
Zâmbind de-acolo unde-i dus, departe,
O vrăjitoare ceartă un pitic,

Iar o bătrână o pâine în patru-o împarte,
File de poveste de când eram mic,
Norii mi le-arată, rupte dintr-o carte.

poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieţii (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!