
Condamnați
Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu văd pierind, cu ochii, ce-am iubit,
mi-ar fi prea mult și-o gaură de șarpe
să merg în ea, tăcut și umilit.
Ce să mai cânt, când au venit pirații
și apele din mătci ni le-au furat,
o lacrimă ființei mele dați-i
și-o s-auziți de omul scufundat.
M-aș îneca, m-aș stinge și m-aș duce,
să mă zdrobească ritmuri pe-o șosea,
nici nu mai am nevoie de o cruce,
mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea.
.....
poezie clasică de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Amurg cu diavoli
O, pepenii iluminau cerul când se coceau,
Cu urmele dinților de iepuri în ei,
Stelele moi le mușcau, le sângerau,
Cu purpurii averse de ulei.
Lăsau amurg femeile cu struguri negri pe braț,
Cu gesturile mâinii închizând ore și coșuri.
Apoi, se ridicau de pe pământ,
Cu pepenii frumoși și ațâțați,
Bostănăriile ticsite de mirosuri,
Și seara se-nchidea întunecând.
Noi ne făceam diavoli la mal de apă,
Mânjindu-ne pe trupul gol,
Misterios și-n grabă,
Cu acel iad al apei, de nămol.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Aruncarea în valuri
Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
Împleticiți în sare și guvizi
Să fie marea templul nunții noastre
Pe urmă, ușa țărmului s-o-nchizi.
Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge
Și te sărut cu univers cu tot
Pe zarea sfâșiată de păcate
Plutim râzând și ne iubim înot.
Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
Și să trăim în mare neînfrânt
Să ne luăm dacă voiești la vară
Trei săptămâni concediu pe pământ.
Ți-am spus demult că pe pământ sunt rele,
Ti-am spus că marea-i căpătâiul meu,
Ți-am pregătit o flotă scufundată
Și-o nuntă pe-un vapor de minereu.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la apă, dar cu o relevanță mică.

Presimtamantul
Va veni iarna,miroase a fulg,-
Taranii pun lemne-n soproane,
Si sfintii din mistice taine se smulg
Si incaruntesc in icoane.
Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitati de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existente eterne.
Va veni iarna si apele curg
Tragand dupa sine obarsii
Si-n scurtele zile cu vanat amurg
La geamuri de case bat ursii.
Va veni iarna curat si rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer daca vreau s-o deschid
As spune, dar gura mea ninge.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Condamnați
Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu vad pierind, cu ochii, ce-am iubit,
mi-ar fi prea mult și-o gaură de șarpe
să merg în ea, tăcut și umilit.
Ce să mai cânt. când au venit pirații
și apele din mătci ni le-au furat,
o lacrimă ființei mele dați-i
și-o s-auziți de omul scufundat.
M-aș îneca, m-aș stinge și m-aș duce,
să mă zdrobească ritmuri pe-o șosea,
nici nu mai am nevoie de o cruce,
mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea.
Eu, sclavul trist al harpei mele tristre,
prăpădul întinzându-se îl văd
și nu mai e nimic să mai reziste
acestei sinucideri în prăpăd.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Adrian Păunescu despre apă, adresa este:
