Cățel emigrant
Pe șosea, l-am văzut, hăituit de mașini,
A fugit spre-a uita sărăcia din sat,
Pe-un asfalt unde-ai lui sunt așa de puțini
Și-i vacarm, de te poți sătura de urlat.
Cei bogați s-au oprit să mănânce-n păduri
Și mâncau elegant cu tacâmul frumos,
L-au văzut și pe el, i-au privit ochii puri
Și i-au dat generos niște pâine și-un os.
Într-o zi, când trecea dintr-un loc în alt loc,
L-a lovit cineva ce grăbea către scop,
Carnea lui de bărbat a simțit că ia foc
Și s-a tras din șosea plin de sânge și șchiop.
Tot ce-avea a pierdut, nu mai simte nimic,
Ar mușca disperat porțiuni de șosea,
Dac-ar ști unde e satul lui trist și mic
Ar pleca spre-un cioban ce-l mințea și-l bătea.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Volumul "Locuri comune" Editura Albatros - 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peisaj înapoi
Zorii vin de bunăvoie.
Câinii latră-n sus și-n jos.
Soarele ia foc frumos,
Cal viclean în care Troie?
poezie celebră de Adrian Păunescu din Ultrasentimente (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul în sus
Și drumul se arată drept în sus,
Ca un perete care ține cerul
Să nu-și încurce oile oierul
Când nici lumini și nici alți oameni nu-s.
Rostogolite vietăți de foc
Aprind sub tălpi zgârieturi de piatră
Doar, la Albac, un câine rău mai latră
Și liniștea se-așează-ncet la loc.
Deasupra, dedesubt, nimic, nimic
E numai drum nesăturat de sine,
Și o căruță dinspre munte vine
Cu caii mari și căruțașul mic!
M-agăt de iarba care dă în spic
Și o furnică gleznele îmi ține.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Români prin Europa
Pe această ușă,
Astfel scriu stăpânii:
Interzis să intre
Câinii și românii.
Umblăm prin Europa ca bezmetici,
N-avem de lucru, n-avem bani de pâine,
În vremurile când nu mai contează
Deosebirea dintre om și câine.
Acesta e și continentul nostru,
Plutim incestuos din țară-n țară,
Copiii-nvață multilingv, cerșitul,
Cum pot și omorî și să și moară.
Și nimeni nu ne mai întinde mâna,
Decât cu viclenia jucăușă,
De-a ne o prinde și de-a o închide,
Cu minimum de riscuri, în cătușă.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu (15 mai 2008)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să ne iubim
Dumneavoastră, dragi civili din lume,
Urmăriți de moarte unanim,
Vă propun o nouă strategie:
Să ne iubim.
Dragostea e calea contra morții,
Dragostea e un atac sublim,
Vă propun o nouă strategie:
Să ne iubim.
Să ne iubim, să ne iubim,
Să terminăm al morții haos,
Să ne iubim, să ne iubim,
Îndrăgostiți, pe loc repaos.
Faceți tunul câine de ogradă,
Faceți tancuri suvenire-n timp,
Vă propun un ordin nou de luptă:
Să ne iubïm.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Castel medieval
Condamnă toți și numai unul iartă,
Când toți vorbesc se-aude cel ce tace,
Dă semne de cădere și de pace,
Dezamăgita, tulburea mea soartă.
Ce vremuri de vremelnicii sărace,
Mi-am dejugat și tidva lângă poartă,
Și-acum aștept voios în noaptea moartă
Pe cineva să vină mai încoace.
E un tiran - de tirania pâinii -
Aicea în castelul fără geamuri
Și tigrii lui domestici sar în hamuri
Și-n lanțuri lupi se gudură, nu câinii.
Miroase a pustiu și a cenușă,
În beciuri e-o uzină de cătușe.
poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul: Totuși, iubirea (1980-1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e sufletul un câine pe șosea
Mi-e sufletul un câine de pripas,
În plină iarnă, pe-o autostradă,
Cei care se grăbesc n-au timp să-l vadă,
Dar eu, inconștientul, cui îl las?
Din când în când, îi este dat să cadă,
Și el, rănit de roată sau de pas,
În câte-o tufă sângeră, retras,
Și, uneori, solemn, într-o baladă.
Mi-e sufletul desprins de mine însumi,
Mă uit la el, se uită-n ochii mei,
El câine rău, eu cap numai idei,
Și ne unește câteodată plânsu-mi.
Mi-e sufletul un câine șchiop ce vine,
Pe o șosea, prin vifor, către tine.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câine șchiop
Cum umbli fără cauză și scop
Pe negrele, murdarele șosele,
Întruchipare a tristeții mele,
Vitreg copil al lumii, câine șchiop.
Și lacrima ți-o bei, strop după strop,
Și ei îți frâng spinarea cu zăbrele
Și-n propriul sânge vor să mi te spele,
Mănuși să fii și să te dea la shop.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu e singur pe pământ
Nimeni nu e singur pe pământ,
Cineva în grija lui îl are,
Nici cei singuri - singuri nu mai sunt
Dacă are umbră fiecare.
Singur stai în casă și gândești
Că ești singur fără mântuire,
Dar în pragul casei părintești
Se aude-un greierat subțire.
O scrisoare-ți foșnește-n mâini,
Un poștaș la ușa ta mai bate,
Latră-n depărtare niște câini,
N-ai să mai cunoști singurătate.
Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapă,
Când în plânsa sete, cineva
Îți aduce un pahar cu apă.
Umbre jos și norii sus pe cer,
Cai păscând și soarele în scapăt,
Om stingher în drum spre om stingher
Nimeni nu e singur pan' la capăt.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la câini, dar cu o relevanță mică.
Un om pe niște scări
In lumea plina de urmări
Eu sunt un om pe niște scări,
In sus ce e, în jos nimic,
In jos ce e, în sus nimic.
Vorbesc cu ceilalți care-au fost
Si-n sus și-n jos, și nu-i dezic,
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.
Vecinul meu prasește ciori,
Vecina mea prasește farduri,
Eu sunt un om pe niște scări
Si-un câine bulucind prin garduri.
Daca de mai multe ori,
Căci ce pot fi aceste garduri
Decât căzute foste scări
Decât câzute foste garduri.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fie pace în lume!
Să fie pâine pe masă
Și toți ai casei acasă
Și grâu-n brazdă să iasă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.
Și ale lumii guverne
Să știe bine-a discerne
Nevoia vieții eterne,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.
Să fie-o blândă lumină,
Și nu rachete-n grădină,
Doar vești frumoase să vină,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.
Ca focul rău să nu ardă,
Cât viața-n noi nu e moartă,
Să stăm cu toții de gardă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acatist pentru călăreț
Doamne, ne lăsăm în mila ta,
dar mai tresărim la cotitură,
vremuri infernale vor urma,
hoții de cârlani mai dau din gură.
Cine-a zis întotdeauna "da",
spune "nu" acum și naște ură,
Doamne, pe pământ nu ne uita,
într-un grajd uitat de aventură!
Vremea nu e bună sau ni-i rea,
cineva lucrează în natură
contra lui și-a ei și-a ta și-a mea,
cineva în univers murmură.
Doamne, să ne ai în grija ta
și să ne aduci la forma pură,
să cădem în rai, când vom pleca
din această dărăpănătură!
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Româniada, 1993-1994 / Trilogia căruntă I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Indrăgostit de București
Nu știu de ce, pe cât m-afund în viață
mă simt atras de fleacuri omenești,
și-mi place-n anotimpul de vacanță
să-ntârzii, să rămân în București.
De el ne-am săturat, dar el ne place,
el e un prag lovit să vezi alt prag,
și-acum, când sunt sătul de locul zilnic
mă simt golit și-mi e deodată drag.
Pe piatra lui am tot bătut cadența
și-am s-o mai bat atât cât voi trăi,
spre un Olimp ascuns pe orice stradă
în căutarea marii poezii.
Aici m-au sufocat cu dulce teii
și au trecut aiurea anii mei
aici copiii mi-au venit la viață
și am născut și-am îngropat idei.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aproape de sfârșit
Am multe observații să vă
fac, nici nu va trece viața și
voi spune, de ce n-ați dat
săracilor cărbune. să poată
merge lumea în alt veac?
Nici nu era nimic dacă lăsați
să mai consume lumea niște
pâine și nu loveați în ea ca-n
bot de câine ce mușcă fără
noimă kilowați.
Ați economisit așa puțin
că uite-acum în galantar se vede
prin zornăitul tragic de monede
c-ați consumat mai mult pentru venin.
Dar, înainte de a încheia, o
întrebare, totuși, cea mai
mare, cum nu v-a fost
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii cenzurate
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi pentru tatăl învins
Unde vă duceți, puteri părintești
Și vă tot stingeți mereu,
Tată, ce faci și de ce-mbătrânești,
Frate mai mare al meu?
Când eu eram mai tânăr și tata era tânăr
Jucându-se cu mine, ca-n basme și minuni
El mă purta pe brațe și m-arunca pe umăr
Sau ne trânteam prin iarbă ca doi prieteni buni.
Era bărbat puternic, intra cu sacu-n moară,
Nu-l speria nimica, avea puterea sa
Și mă-nvingea la luptă în fiecare vară
Și protector și tandru spre mine surâdea.
Dar a venit o toamnă cu mult porumb de lapte,
Dar a venit o toamnă cum n-aș mai vrea să văd,
În mine era ziua, în tata era noapte.
Și-a început al vârstei neînfrânat prăpăd.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Impozite, biruri și taxe
De ce nu puneți și pe râs impozit
Și birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneți taxe pe-ntuneric?
Impozitați și vântul ce adie!
Ar fi păcat să ezitați în crima
De-a confisca și sângele din vine,
Continuați prăpădul cu ardoare
Și răul ce vă face-atât de bine!
Taxați iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea și oftatul
Și unghiile care cresc într-una,
Distrugeți tot, de-a lungul și de-a latul.
Nu-i logic să nu puneți niște biruri,
Pe nou născuți, ce nu știu cum îi cheamă,
Lucrați neiertător și echitabil,
Impozitați și laptele de mamă.
Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce și-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine?
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Repetabila povară
Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.
Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâția copii și de-atât nenoroc
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu.
Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei,
Care știu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca și când aș urla,
Eu îi știu și îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, și de ei, după lungi săptămâni
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pentru a recomanda secțiunea cu Adrian Păunescu despre câini, adresa este: