câini şi suflet

Un câine are sufletul unui filozof.

citat celebru din Platon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta sufletului meu, câinii latră a pustiu.

Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta poetică

Câinii tăcerii când latră
sufletul mă scrie în piatră

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (24 ianuarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii tăcerii când ne latră
sufletul ni-l scrie în piatră

Sufletul negru

Un câine i-a muşcat
Mâinile
Şi a murit turbat
câinele.

epigramă de Giordano din Studii şi eseuri despre epigramă (2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu suflet de slugă
Seamănă cu o căţea
Cu-atât i-e stăpâna mai dragă
Cu cât pedeapsa-i mai grea.

catren de Nikolay Nekrasov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

senzualitate

Senzualitatea e o căţea care ne muşcă de călcâie. Cât de frumos cerşeşte o bucată de suflet când i se refuză o bucată de carne.

definiţie celebră de Friedrich Nietzsche
Adăugat de R.S
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeluşii

Cum bine tot se ştie că orice acuplare
La câini e de durată, cu parteneri mai mulţi,
Nu e surpriza mare că cinci masculi inculţi,
Chiar gemeni de produc, au toţi din exemplare.

Aşa sunt azi victima de-un rezultat probat
Că m-am îmbogăţit cu cinci micuţi căţei
Şi albi şi gri, negruţi, pătaţi, toţi derbedei
La fel, chiar de-s doar fete şi unul doar bărbat.

Sunt toţi o molfăială de ţâţe, chiar lătrând,
De o căţea străină vagabondând pe câmp,
Ce-am acceptat-o-n curte cu mintea mea de tâmp,
S-o-ntrem pe ea, pe ei, cu lapte... cumpărând.

Sunt trei, mult alb cu pete, un altul roşcat negru
Iar cea mai dolofană e-o căţeluşă gri
Dar şi cu alb pe burtă şi pete negre vii...
O bulă păr de pluş, rotundă pe de-a-ntregu.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântat să fie cel la care latră proştii, pentru că sufletul lui nu o să aparţină niciodată lor!

citat din Carlos Ruiz Zafon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băţul vicleniei

Băţul vicleniei

De vrei să vezi cum se aţâţă câinii,
Când rivalităţi în suflete ard
La cei care îşi duşmănesc vecinii,
Agită băţul vicleniei prin gard.

Maria Filipoiu

epigramă de Maria Filipoiu (13 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

câine

Un câine e un gol care aşteaptă un suflet orfan: îl primeşte, îl găzduieşte, îl dezmiardă. Îl locuieşte un timp. După care, sufletul trece, din nou, într-un alt om...

definiţie de Gheorghe Truţă în romanul Îngere, vii? (2010)
Adăugat de Gheorghe Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

câini străzilor
la suflet sunt faţă de noi
cu mult mai blânzi

haiku de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi sufletul

Şi sufletul
când vrei să-l cunoşti
trebuie să priveşti
în alt suflet.
Străinul şi duşmanul l-am văzut în oglindă.

Erau buni băieţi, tovarăşii; nu strigau
nici de oboseală, nici de sete, nici de îngheţ,
aveau comportarea copacilor şi a valurilor
care acceptă vântul şi ploaia
acceptă noaptea şi soarele
fără să se preschimbe în schimbare.

Erau băieţi buni; zile întregi
asudau peste vâsle, cu ochii plecaţi,
respirând ritmic
şi sângele lor colora o piele supusă.
Cândva au cântat, aveau ochii plecaţi
trecând pe lângă insula de cactuşi, pustie,
în amurg, pe dincolo de Capul Câinilor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Giorgos Seferis din Argonauţi (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Titel

Sufletul tău
fu pomul firav
cu un fir de viaţă legat
de parul vertebrelor

răzvrătite celule
corbi îndoliind copacii
în inflorescenţa tumorii
crescu nefiinţa

să fie oare luna
marele câine
care păzeşte lumea.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii vagabonzi nu au avut niciodată o soartă bună;
istoviţi de căutări afectuoase, mor la căpătâiul unei pietre.
Acolo îşi unesc trupul cu pământul,
acolo se uneşte sufletul cu cerul,
sfârşeşte lumina mocnind în tăciuni.

Camelia Opriţa în Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor ... (5 mai 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele sufletului

Sufletul meu e câine credincios
L-am dezlegat adeseori din lanţ,
Adeseori din cuşca lui l-am scos
Şi l-am târât până la şanţ,
Până la şanţul întăririi mele,
Ca să-l înnec în zmârcul dintre stele.

Desprins cu lanţul şi lungimea lui,
Se-ntoarce repede la cuşcă
Şi mârâie la biciul dintr-un cui
Care scoboară pe-nserat şi-l muşcă
Şi i se plimbă ca un foc pe piele
Rănile lui sunt şi-ale mele.

Câine mişel, tu mârâi numai biciul
Şi urmele şi pragul mi le lingi!
Căci te târăşti ca să-ţi păstrezi şoriciul
Şi dând din coadă voia mi-o învingi.
Pe toată viaţa înnădit cu tine,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era târziu şi ploaia nu se oprea

Îmi doresc o felie de salam
şi-un câine,
nu-mi oferiţi posturi în guvern,
liniştea garsonierei nu trebuie dezlipită
de pe retina sufletului,
vreau să aud vecinii cum ţipă,
apa să fie mereu rece,
îmi doresc şi-un colţ de pâine,
şi-o pisică.

Mobila trebuie să fie plină de găuri,
covorul brodat cu scrum,
nu trebuie să se simtă vreo clipă bucuria nepăsării,
liftul nu trebuie să meargă,
cele 10 etaje trebuie iubite împreună cu seismele,
nu am nevoie de căderi nervoase,
oraşul devine o jucărie de câlţi,
câinele mă latră să-i dau felia de salam,
pisica mă zgârie pentru colţul de pâine,
ce minunată e această vacanţă

[...] Citeşte tot

poezie de George Cătălin Cudalbu (11 mai 2020)
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Sufletul bătrân, iubito, flori de vară vrei să pară
Păsările stau închise în colivii iarna

Te iubesc cum cheamă dealul trupul văii primitoare
Sau pământul cum iubeşte ploaia deasă şi roditoare

Te aştept în fiecare seară la fereastră deşirând mărgelele
Aşezând cărţile, recitindu-mi versurile

Şi mă bucur când în curte latră câinii latră câinii
Şi când vii să stai la mine până mâine până mâine

Sufletul meu fericit e ca odaia noastră caldă
Când ştiu că afară ninge şi strada-i albă.

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul

Te-am auzit cum hăuleai departe,
Înfiorând pădurea-nzepezită,
Bătrâne lup cu gura istovită,
Etern pribeag al câmpurilor moarte,
Te-am auzit cum hăuleai departe.

Te-am auzit, şi-n ceasurile grele
Ce mă gonesc cu vifore turbate,
Am priceput chemarea ta de frate,
Şi-am priceput că-n noaptea fără stele,
Tu eşti tovarăş visurilor mele...

Tu, numai tu, neîmblânzită fiară,
Ce-ţi strigi pustiei patima flămândă,
Şi-n prigonirea câinilor la pândă,
Îţi plimbi prin codri ura solitară,-
Tu înţelegi un suflet fără ţară...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie, sufletul

Atenţie, mi-am pierdut sufletul,
Aducătorului – bună recompensă,
Dacă este o domnişoară, un pupic pe frunte,
Atât, sufletul meu latră rar, de obicei scrie versuri,
Unele sunt extraordinare, chiar aşa, necitite, ele strălucesc
Precum stelele îndepărtate, am un suflet care nu prea îşi ascultă stăpânul,
Nu se lasă dresat, nu crede uşor pe oricine, dar,
Ehei, când vede aurul din aproapele său,
Aleargă o sută de mile şi mai mult,
Ocoleşte pământul, aduce plante exotice
şi le depune la picioarele sfintei iubiri.
Dacă nici acum nu se găseşte sufletul meu,
Îl las celui sau celei care l-a furat,
Sunt sigur că la ceva tot foloseşte.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dojană

Căţeaua mea, neîndoielnic, la minte e destul de-ntreagă.
Ne-ntorceam. Ea, spre mângâiere, sub mâna-mi capul gros şi-l bagă.
Are, se vede, presimţirea c-o s-o mustrez. Tace chitic.
O trag oleacă de ureche. Mă uit urât la ea şi-i zic:
– De ce te porţi urât, frumoaso, făcându-mă de râs în lume?
Când te dedai la fapte rele pe care le consideri glume?
Alergi, te zbengui, latri, urli, te tăvăleşti printre boscheţi
Şi nu o dată bagi copiii şi câinii lor în sperieţi.
Nu-ţi iese un cocoş în cale să nu scoţi sufletul din el
De-mi vine în pământ să intru când te comporţi în acest fel.
Îmi e ruşine, zău, de oameni, deşi, ştiu, ai şi calităţi:
Credinţa şi deşteptăciunea de ce nu vrei să le arăţi?
Afectuoasă, rezervată, aşa cum eşti acum acasă
Aş vrea să fii şi la plimbare, când brusc devii capricioasă!

poezie celebră de Victor Hugo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!