
E noapte, o noapte caldă, adâncă, liniștită. Nu se mai aude decât respirarea puternică a mașinei și fâșâitul somnoros al apei. Luminile întârziate ale satelor clipesc, ca niște licurici, printre crengile copacilor. Trecem pe lângă Ostrovul Mare. În bătaia lunei, turla bisericii, satul, viile, pădurea, toate au înfățișarea fantastică a lucrurilor văzute-n vis.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Ostrovul Mare. Ruini
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Vaporul lunecă între malurile joase, acoperite de sălcii. Văpaia lunei se farmă de muchiile valurilor; ici și colo pe luciul apei tremură strop de lumină. De la Calafat Dunărea-și abate cursul spre apus, tăind o curbă adâncă în țărmul Bulgariei, până-n fața satului Desa, de unde se-ndreaptă iarăși spre răsărit.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


De jos, din marginea satului, ruinele unei cetăți romane le spuneau din ce viță își trag neamul; iar în fața lor, peste zăvoaiele de plopi și sălcii de pe malul Dunării, se întindea câmpia, pe care, cu trei sute de ani înainte, Mihai Viteazul, spărgând duiumul oștilor turcești și, ca o vijelie năprasnică, spulberând steagurile verzi de pe pământul țării lui, gonea dâra de sânge și de turbane risipite până-n văgăunele Balcanilor.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Zăvoaie de sălcii prind iarăși să îmbrace malurile, pân' aci dezvălite. În stânga, pe-o terasă verde, se văd liniile drumului de fier. Mai departe, o biserică își ridică peste copaci turlele-i nalte și strălucitoare. Iată-ne-n dreptul orășelului Corabia, sentinelă dunăreană așezată-ntre măguri, port însemnat, legat de inima țării printr-o linie ferată. Ceva mai la vale e satul Siliștioara, în fața căruia s-a așternut peste Dunăre podul de vase, pe care-a trecut armata română în câmpiile Bulgariei în ziua de 20 august 1877.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Șiliștioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Aici, pe valea Dunării, mereu au bântuit războaiele și năvălirile de barbari. Sute de ani au bătut în părțile acestea vijeliile noroadelor flămânde și pustiitoare, în urma cărora doar grămezile de cenușă mai arătau pe unde au stat gospodării și sate. Cine să cugete la clădiri nepieritoare pe-un pământ așa de nesigur! Abia acum începe să s-așeze o vieață mai statornică de-a lungul acestui țărm al Dunării, atât de des încercat, când de foc, când de apă, când de înecul talazurilor de nisip purtate de vânturi.
Alexandru Vlahuță în Islazul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la sat, dar cu o relevanță mică.

1907
Minciuna stă cu regele la masă...
Doar asta-i cam de multișor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă.
O, sunt atâtea de făcut, vezi bine,
De-atâtea griji e-mpresurat un rege!
Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege,
Scutarul lui nu poate fi oricine.
Ce țară fericită, maiestate!...
Se lăfăiește gureșa Minciună.
Că numai Dumnezeu te-a pus cunună
De-nțelepciune și de bunătate
Păstor acestui neam ce sta să piară,
Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul,
De nu-și afla sub schiptrul tău limanul,
De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară.
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Alexandru Vlahuță despre sat, adresa este:
