Ninge cu dușmănie
Ninge cu dușmănie,
Cu ură cade zăpada
Peste apele înghețate cu ură,
Peste livezile înflorite din răutate,
Peste păsările înrăite care îndură.
Ninge ca și cum prin zăpadă
Ar trebui să se sfârșească
Viața acestui acvatic popor,
Ninge cu o încrâncenare
Omenească,
Ninge otrăvitor.
Pe cine să mire?
Doar eu mai știu
Că ninsoarea
A fost la-nceputuri iubire.
E atât de târziu
Și ninge hidos,
Și nu-mi vine-n minte
Decât să aștept
Lupii flămânzi,
[...] Citește tot
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Înțelesurile
Înțelesurile
ca niște pietre acoperite de-o mare
diferit colorată
de orele zilei, de orele veacului
trecătoare.
Înțelesurile neclintite,
îngropate pe jumătate în nisip
doar apa le lunecă liniile,
le rotunjește,
le frânge,
le dă un chip
mereu schimbător,
încât eu nu văd decât
fluxul și refluxul unor sensuri
reverberate de valul falsificator,
veșnic crud
la dus și la-ntors
peste pietrele-afunde,
flux și reflux al unor sensuri
care aud
[...] Citește tot
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Dănuț Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arhitectura-n mișcare
Cine și ce ar putea să oprească vreodată
Această arhitectură-n mișcare
Mereu renăscând și murind,
Această mănăstire ce vine spre mine
Se-apropie, se umflă, și crește, și iată,
Cu bolți și cupole de spumă
Ca niște scufe-coroane atârnând,
Se-aruncă în aer, se-mprăștie lent, se prăvale,
Se destramă-ntr-un nor de meduze, și alge, și crabi
Și se scurge-n pământ?
Cine-ar putea să încremenească odată
Mișcarea aceasta prea vie pentru a nu mai muri
Și pentru a nu mai renaște prea muritoare,
Cine-ar putea să strige valurilor Stați!
Și apelor să nu mai fie mare,
Și-acestei mănăstiri mereu surpată
În sine însăși ca într-un ecou
Să îi clocească stâlpii-osificați
În aerul făcut în juru-i ou?
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Textele de mai jos conțin referiri la apă, dar cu o relevanță mică.
Îmi amintesc și acum cu emoție clipa în care am văzut pentru prima oară o hartă a țării. Știu că la început nu înțelegeam cum tot pământul țării despre care mi se spunea că este mare poate să încapă desenat pe hârtia aceea care acoperea mai puțin decât un perete. Apoi, când ni s-a explicat că șesurile sunt verzi și dealurile galbene, că munții sunt bruni și apele albastre, că orașul nostru este un punct roșu și hotarele sunt liniile acelea punctate de jur împrejur, am descoperit geografia ca pe un joc minunat, cel mai frumos dintre toate. Și pentru ca jocul să fie și mai frumos, și mai captivant, învățătoarea ne-a spus să privim harta cu atenție și să observăm că țara noastră are forma unui buchet de flori. Un buchet de flori așezat într-o vază: Marea Neagră.
Ana Blandiana în Buchetul de flori
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-a spus să ne imaginăm că Dunărea, trecând prin Bărăgan, este ca o panglică azurie, care strânge buchetul la un loc, după ce împletise în ea alte panglici: Oltul, Siretul, Prutul; că Dobrogea cea verde reprezintă tulpinile florilor muiate în apa mării, iar câmpiile care înconjoară țara cu verde-viu sunt frunzele florilor așezate pe margine, în timp ce la mijloc, galbenul, roșcatul, albastrul reprezintă fiecare câte o floare. Florile sunt, fiecare din ele, deosebite. Sunt flori aspre din Carpați; sunt altele, flori de oraș, salbe de flori proaspete, răsădite și crescute din sensibilitatea noastră de azi; sunt flori de câmp și de lacuri, flori de viță de vie și flori de grâu. Cu toate însă sunt nemuritoare și așezate de multe, multe veacuri împreună, ca să ne fie nouă patrie. Ne-a mai spus că nici o altă țară de pe harta lumii nu seamănă atât de mult cu un buchet de flori și că trebuie să fim mândri de frumusețea nemărginită a pământului nostru.
Ana Blandiana în Buchetul de flori
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oul
"Ți-aduci aminte cât de bine
Era în oul de pe ape
Unde eram zidiți de-a pururi
Faptură singură, deplină
În care universu-ncape
Și-și este suficientă sieși,
plutind lumină în lumină?
Ți-aduci aminte cum pluteam?
Iubire fără dor de nimeni
Și, oglindindu-se pe sine,
Izvorul fericit și mut-
Durerea nu se născocise,
Singurătatea era plină,
Cuvântul nu era născut.
Cine-a greșit și până când?
Oul perfect, tăiat în două,
S-a rupt în cer și în pământ
Însingurând deodată-o lume-
[...] Citește tot
poezie de Ana Blandiana din Ochiul de greier (1981)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Ana Blandiana despre apă, adresa este: