Zațul de cafea îti contura chipul, în linii murdare pe un gri ordonat. Aveam să te port cu mine și astăzi. Încă nu eram pregătită să fiu liberă cu adevărat...
Andreea Palasescu (5 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet drag, în umbra pașilor tăi răsare timid chipul dorințelor. Somnul îmi mângâie genele pline de șoapte și leagănul viselor învăluie timpul într-un dulce surâs. Ești cu mine veșnic, în mulțimea străinilor care umple rânduri întregi de prezent și trecut. Câteodată plec și trupul străbate clipe lungi în singurătate. Dar întotdeauna rămân cu tine, sufletul meu drag!
Andreea Palasescu (27 martie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa ta, inima și-a strigat dorul în fiecare zi. Ea nu înțelegea graiul timpului și nici importanța amintirilor. Cum să-și îngroape iubirea în trecut? I-ar fi trebuit ani întregi să uite poveștile atingerilor tale care spulberau îndoieli și desenau zâmbete pe norii suferințelor. Ea te vroia prezent și dornic de fericire.
Andreea Palasescu (22 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la prezent, dar cu o relevanță mică.
În lipsa ta, inima și-a strigat dorul în fiecare zi. Ea nu înțelegea graiul timpului și nici importanța amintirilor. Cum să-și îngroape iubirea în trecut? I-ar fi trebuit ani întregi să uite poveștile atingerilor tale care spulberau îndoieli și desenau zâmbete pe norii suferințelor. Ea te vroia prezent și dornic de fericire.
Andreea Palasescu (22 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare
Nu vreau decât să te întorci, să reapari în viața mea,
Să mă alinți cu-n zâmbet blând și să mă țin de mâna ta,
Nu-ți cer decât o mângâiere și să mă lași să te iubesc
Când printre lacrimi de durere o lume-ntreaga-ți dăruiesc
Cu toate astea ești departe și nici nu vrei să mă privești
Când eu ador povesti uitate, tu nici nu vrei să-ți amintești
Și pentru ține-i doar un joc doar o dorință nebunească
Finalul trist și echivoc ce e menit să mă rănească
Oare greșesc când te ador și noaptea te găsesc în vise?
Din dorul meu nemuritor, rămân ușor doar vorbe stinse
TU nu mi-ai dat decât minciuni și o iluzie falsă
Nu ți-am cerut să readuni decât fărâme de speranță!
Și poate v-a veni o clipă când doar în gând te voi păstra
Tot construind o viață nouă când tu mereu vei regreta
Un zâmbet viu dar presărat cu dor și cu credință
Când astăzi știu: N-am meritat atâta suferință!
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de AndreeaPalasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ațipit pe-o geană de timp, în lumina palidă a răsăritului. Abia aștept să te întâlnesc. În locul nostru idilic, îmbrățișați pe un petic de aprilie molcom și firav. Te rog să nu mă cerți! E tardiv și hazardul ne-a smuls deja din rădăcină prezentul, nevoia acută de iubire și-n răspir toate emoțiile încă necoapte. A rămas din jumătăți de suflet păgân o umbră de amintire vie, numai bună de păstrat în buzunarele ticsite cu ieri și insuficient mâine. Miroși a iubire și a pace pierdută printre străini lacomi. Îti bate inima înauntrul sinelui meu cuprins în palme invizibile, limitat de viață și efemer. M-ai lăsat în furtună, cu picioarele goale, rătăcind fără busolă și ocrotire, într-o lume necunoscută. Uneori sunt stingheră, alteori mă avânt fără judecată printre cuvinte cu aripi tăiate. Știu că tu înțelegi. Știu că poți să călătorești idilic, pe mări învolburate de gânduri, așteptându-mi inima mică la țărm.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne facem mici. Destul cât să încăpem într-o gămălie de vis firav, într-un gând răpit pe culmi de apus străveziu ori poate în frântura unei clipe de fericire. Să traversăm străzile vieții, cu umbrela zâmbetelor îndreptată spre un suflet străin, cu tălpile goale de trecut și inima îmbrăcată-n virtuți și-n haina prezentului. Să ne iertăm pe noi, căutându-ne neîncetat. Să ne facem mici. Cred cu tărie că Iubirea va găsi o cale să ne înalțe.
Andreea Palasescu (30 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am așteptat câteva ceasuri. În decursul timpului făcând un calcul așteptarea devenise un fapt și sfârșitul o consecință a deciziei mele. Când ai venit n-am simțit nimic. Liniște totală, absență, aer proaspăt fără fior și zbor de fluturi. Într-o zi m-ai făcut să mă simt neînsemnată. Îți mai amintești? Oricum astăzi pentru ultima dată, ca un autograf pe suflet, ți-am scris că omul, nu poate oferi mai mult decât ce, sau mai corect spus cine este cu adevărat.
Andreea Palasescu (16 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Așa că îmi petreceam bruma de prezent învățând cum să vindec răni. Cusăturile erau mereu proaspete, se închideau molcom în agonia lor. Cicatricile trecutului, ușor vizibile, în amalgamul acesta copleșitor de străini păstrau mereu urma curajului. Cu sau fără ele oamenii erau frumoși și demni de iubire până la infinit. Și eu mă rătăceam în poveștile lor, căutând în chip neobosit două mâini care să-mi coasă sufletul firav, dăruindu-mă din nou unui fior de vis nemuritor.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dezbrăcasem de parfumul dulceag și inima rece îi șoptea numele blând, sărutându-i urma pașilor mici. M-am ghemuit în pământul umed încercând să-i adulmec prezentul viu, încă neatins de dorința regăsirii în jumătăți de suflet. Voiam să o alung și să o caut cu disperare până în adâncuri de iad nevăzut. Acolo am întâlnit-o când mi-a fost dor. Poate era la capătul lumii sau la mine în suflet. Nici nu mai știu. Țin minte doar că m-a privit și mi-a spus să rămân. Abia atunci am înțeles că si iadul e locuit de îngeri.
Andreea Palasescu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniște, căutam să mă cauți necontenit. Să-ți prind în firul alb, raze și striviri de lună ascunsă. O să picure din ea lumină, hrănindu-ți nevoia vie de strălucire și apoi întânericul ne va îmbrăca goliciunile. Rând pe rând, cu tandrețe, lăsându-ne pradă lumii întinse peste amintiri și prezent nenăscut. Poate ne vom asculta ore-n șir, delectându-ne sub mantia norilor. Chemările vor inunda văzduhul frenetic, fără timp de regrete. Și atunci îmi va fi iar bine cu noi. Împreună fără resturi de vis netrăit. Doar cu rostul acela comun, iubindu-ne în tihnă rătăcirile.
Andreea Palasescu (23 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există clipe în viață în care efectiv îți dorești să închei căutările, să arunci cheile lacătelor vremii în veșnicia trecutului. E un paradox cum adesea, în amalgamul trăirilor nestatornice te surprind desenandu-mi pe suflet umbra chipului tău. Ești așa cum te știu dintotdeauna. Zâmbești frumos, cald și tăcerea ta mistuitoare spune povești cu final fericit. Te privesc cu jind, în oglindă gândurilor nobile pe care le port ascunse în buzunarele pline cu vise și chiar dacă nu pot străbate cuprinsul distanței apăsătoare, dorul te face prezent în inima mea.
Andreea Palasescu (7 august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi lipsești fizic. Caut frumosul în oameni să mă alin. Te caut pe tine doar o șoaptă, cât să-mi îmbrățișez pământul și să mă întorc acasă din nou. Cât să vorbesc cu zorii și să-mi opresc pribegia de neînțeles. Dar nu știu cine sunt. De ce nu-ți seamănă nici cât o fărâmă de clipă, nici cât un zgomot al inimii plăpânde, nici cât vibrația unei emoții efemere? De ce nu te găsesc? Poate m-aș odihni la tine în brațe un ceas, aș râde și-aș plânge de fericire că te am. Și te-aș iubi. La fel de mult ca acum, când am înțeles că vidul acesta imens, dureros de prezent are menirea de a mă învăța să te iubesc mai mult ca oricând.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele apuneau în tăcere purtând cu sine răsunetul lugubru al tristeții. În cioburile mari, sângerânde furia curgea limpede că o șoaptă de dor necuprins. Glasul sufletului firav, ascuns într-o mângâiere tardivă, mistuia orizontul infinit. El nu era prezent. Plutea calm peste colbul rutinei apăsătoare. Câteodată vorbele ei se izbeau de vidul adânc al gândurilor nerostite. Auzea fără să asculte și vedea printre rânduri fără să privească. Se iubeau și totuși în chip sfidător și neînțeles era în ei suspinul unei iubiri nemuritoare. Erau străini de aceea veche apropiere și însetați de zâmbetul depărtărilor care într-o zi îi apropia...
Andreea Palasescu (17 decembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiri intense și visuri frânte pe alocuri de orgoliu pueril se topeau în freamătul clipei molcom, respirând sporadic suspinul timpului. Firul proaspăt de verde stins cu grijă în senin si rouă proaspătă, săruta urmele pașilor pe drumul șerpuit, presărat cu argilă rece și umedă. Era în sine un contrast vag de lumini și umbre fade într-o palmă de răsărit lacom. Păcatele mari și mici clocoteau înăltându-si fumul fierbinte în cercuri de abis. Le trezeau din surâs de prezent ispitele, fără prevenție și milă de suflet flămând. Hrană vie le era șoapta uitării, rostită adesea în ropot de ani amestecați în valiza timpului, ca o explozie rece de cuvinte pline de tăceri și confuzie.
Andreea Palasescu (20 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog
Ieri chipul tău îl adoram, ca pe un înger preacurat
Și printre vise-ți căutam sărutul crud, nevinovat
Când sufletul mi-era ucis încet, încet de nepăsare
Tu te pierdeai iar în abis, lăsând în urmă a mea chemare.
Tot ieri îmbrățișam tristețea, și-apoi plângeam în noaptea grea,
Când mă-ncălzeam doar cu tandrețea ascunsă în privirea ta.
Dar tu erai mult prea departe, în lumea ta absurdă, falsă
Doar vorbe reci dar și deșarte ce-n suflet urme-adânci îmi lasă.
Dar astăzi plec. Și n-am să-ntorc privirea înapoi,
Căci nu mai vreau tăcerea și frigul dintre noi.
Azi plec din calea ta cu-n zâmbet cald și viu
Imi văd de viața mea cu sufletul pustiu.
Tot azi mă faci uitată, când toate-s fără rost
Dar știm că niciodată nu va mai fi ce-a fost...
poezie de Andreea Palasescu (23 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ți-aș număra visele pe degete. Le-aș cerne fiorul din ispita clipelor până la margini de apus tardiv. Apoi, în liniștea albastră a țărmului, cu șoapta uitării agățată de senin, ți-aș strânge amintirile în căușul palmei mici. Nu cumva să-mi picure adâncul nopții, muguri de întuneric peste sufletul pribeag. Dorul să-mi fie șubred, cu genele lungi, grele, cernite de orgolii și rătăciri. Inima plină de tine, întreg, neatins, sub umbra delicată a razelor cuminți de lună. Când se oprește timpul să te stingi, să-mi învelești trupul gol cu tăcerea trecutului; cu tine prezent în luminile fade și poate într-un colt stingher de surâs. Până s-or domoli siluetele mute și vântul schimbării și-ar înteți rafalele de bine. Vom învăța să privim lumea în culori deschise, doar avându-ne reciproc, sincer, dincolo de compromis, absență și ignoranță. Până vor muri în noi păcatele și amarul vremurilor trecătoare de la prea mult frumos. De la prea mult iubit, până la început de poveste fără sfârșit.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe să îți spun. Sunt cuvinte goale, insuficiente, prinse într-un fior inutil. Și astăzi coltul meu de lume, încărcat cu păcate și dor și-a îmbrăcat cerul în furtună. Mi-ai spus într-o doară ca timpul avea să umple cu amintiri frumoase, suspinul amar al despărțirii. Că ne vom regăsi mai buni, într-o clipă divină, dincolo de amalgamul acesta de suflete, fără însemnătate. Poate sperai că voi învăța să-mi astâmpăr setea de tine cu dor, răbdare și încredere în rugăciune. Ți-am promis. Înțelegeam într-un sens că moartea era concretă și venea uneori să-și ia tributul, ca urmare a traversării fărâmelor de viață plăpândă, ca o lecție definitivă a acceptării efemerului. Într-o contradicție firească rămâne pentru mine un fenomen explicabil, doar printr-o detașare fizică de Universul acesta imperfect. Îmi ești veșnic și timpul nu te va smulge din mine. Începusem să înțeleg cursul hazardului și să-ți aud glasul din adâncul unei inimi sărace. Să fac curățenie și frumos în sine, ca nu cumva într-o zi să-ți fie rușine cu omul acesta neînsemnat, rămas în urmă.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iert. Decis și asumat, după lungi și controversate monologuri interioare. La apus de reminescențe, cu amintirile în remise îmi golesc buzunarele de trecut. Așa cuminte, fără izbucniri inutile, fără ocolișuri și emoții oarbe. Te iert pentru ce s-a spus într-o doară, fără glas de rațiune, străinilor lacomi. Și mai cu seamă pentru ce nu s-a spus niciodată. Mă accept în totalitate, omul de astăzi, imperfect și dornic să înflorească un grăunte de bunătate în colțuri de suflet ostenit. N-am nici un regret. Am mai spus asta printre rânduri mute de expresie, dincolo de tăceri care sorb molcom frăgezimea acestei lumi trecătoare. Într-o zi o să plecăm. Brusc, năucitor fără prea mari isprave, lăsându-ne bogățiile dobândite cu trudă și compromis. Viața e o călătorie și recunosc, vreau cu disperare, din toată inima mea săracă de Har să ne fie frumos. De aceea te iert. În fiecare seară, când încă strângem în pumni asfințitul zilei plăpânde, mă rog pentru tine. De la distanță, în liniștea gândurilor amestecate caut să te asemăn unui bob de soare blând. Hoinar, găsesc lumina în altă parte.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi bați în piept
Îmi bați în piept și lent și ritmic, miroși a vis, a cânt și răsărit
Și oricât mi-e de grea pe umeri rătacirea, cu tine-i Rai și lesne de iubit.
Când ne-așezăm în templul rugăciunii, atât de goi și simpli în nevoi
Se umple sufletul de fericire și lumea mică-i plină doar de noi.
Îmi bați în piept, mă porti pe aripi, în zbor de fluturi, clipă și extaz
N-am vreme să trăiesc măcăr o viață, să-ți strâng în brațe visul n-am răgaz.
Și amândoi hoinari și veseli, ne împărțim, ne naștem și murim.
Când dincolo de dor și nemurire, ne-a scris hazardul să ne dăruim.
Îmi bați în piept cu fiecare geană, cu fiecare umbră de apus
Și gând în gând, cu-atâta stăruință, îmi smulgi din suflet freamătul nespus.
Mi-e dor de tine când mi-e dor de mine, m-așez pe câmp de flori să te sărut
Cum își sărută marea tărmul veșted sau urma pașilor pierduți în lut.
Îmi bați în piept și fără tine sunt pulbere de nori, fior și scrum
Când viața-i praf în mâinile uitării, să ne iubim doar astăzi și acum
Și de te vor ademeni străinii cu ispită, purtându-ți raza pe un drum nedrept.
Adu-ți aminte de iubire, adu-ți aminte că îmi bați în piept!
poezie de Andreea Palasescu (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Andreea Palasescu despre prezent, adresa este:
