Flacăra nu valorează nimic fără candelă,
candela fără rugăciune e o eroare a focului.
Camelia Oprița în Iubirea, cea mai frumoasă rugăciune pe care o putem spune, Editura Sfântul Ierarh Nicolae 2019
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
În adâncul ochilor îi pâlpâia focul unui altar ceresc.
Camelia Oprița în Insula timpului
Adăugat de Elena Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea este graiul de foc ce vine din adâncurile sufletului.
Camelia Oprița în Te Deum (25 decembrie 2007)
Adăugat de Ioan Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea este graiul de foc ce vine din adâncurile sufletului.
Camelia Oprița în Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă și suflet (17 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea, cea mai frumoasă rugăciune pe care o putem spune
Flacăra nu valorează nimic fără candelă,
candela fără rugăciune e o eroare a focului.
Cât de suav trebuie să fie cuvântul
care uneori are efect de păcat
din cauza insomniei,
înflorește întregul pământ,
candelă crescută la sânul icoanei pentru rugăciune:
prefă-mă din piatră
fluture de foc
să fiu de-o vârstă cu deșertul,
să urc din nisipuri prăbușite,
să iubesc,
să n-am dorința de a fugi
din calea soarelui -
mi-ai face curtoazia de a-l muta pe cerul meu?
poezie de Camelia Oprița din Universul Iubirii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae 2019
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul A fost aruncat pe pământ într-o lume cuprinsă de flăcări cu opțiunea de a reuși sau de a muri în încercare.
Camelia Oprița în La porțile universului (decembrie 2012)
Adăugat de citatepedia.ro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptarea este dureroasă ca focul care distruge totul, însă viața în sine este o așteptare continuă pe un peron numit speranță.
Camelia Oprița în WordPress.com
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anii vin și trec prin foc,
Dar Colindele deloc.
Ele-s cântece domnești,
Ca în basme românești.
catren de Camelia Oprița din Car cu boi de stele tras (decembrie 2002)
Adăugat de Carol Mihăescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinților noștri între esențial și etern
(poem în proză)
Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucerește cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieții
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinților noștri care mor puțin câte puțin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburați în ei,
obsedați de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconștiență dulce.
Au învățat că dintr-o mare suferință se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viață,
deși sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniștea metafizică
și un timp se lasă dominați
de aceeași adâncire între esențial și etern.
Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată
Ridic acest nor în memoria
Florilor căptușite cu brumă
Care s-au prefăcut în stele de sticlă.
Mi s-a umplut casa cu toamnă,
Celelalte anotimpuri au rămas la locul lor.
Așa că
Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată.
Nu pot trăi ca o bucată de piatră,
S-ar vede munți curgând spontan din mine.
În afara unui foc lăuntric,
Aș fi un colț de viață sfărâmată
Și din acest motiv aș iubi să rămân vie.
Sărutul nu cunoaște tragismul marilor pasiuni
Și de aceea nu vine atunci când trebuie.
Prefer să mor în acest vârtej de foc,
Să ard ca o flacără veșnică pentru el.
Vino în noaptea de cerneală
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stingea flacăra din lampă cu o bucată de tămâie, lăsând înadins mirosul dulceag al firului de fum care se nălța din fitil. Să vezi tu, copilă, cât de limpezi vor fi visele tale, spunea ea, închinându-mă cu inima și fruntea...
Camelia Oprița în Cuvântul deschide gândul omului, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil) (2019)
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt momente când într-o pornire nebună, omul se aruncă într-un gol infinit pentru a se supune fatalității; el devine obiectul propriului dramatism interior și viața lui este o penitență. Iată cum poate fi recunoscută o închisoare în care trăiești, stăpânit de agoniile care te alcătuiesc din ecouri. Te întrebi unde e viața din spatele ușii încuiate.
Nevăzându-te nimeni, suporți toate aceste senzații nebune. Plutești într-un ocean stăpânit de flăcări și în acelasi timp într-o mare ucisă de gheață, visând o moarte de vis. Viața se precipită în mod implacabil când te vrei a fi în transcendența flăcărilor. De cealaltă parte devii un punct minuscul de lumină până la autodistrugere.
Camelia Oprița în Alergând spre iubire, fugim de catastrofe interioare
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
A scrie despre singurătate impune sinceritate și flăcări așa cum se cere aceeași frecvență la celălalt pol opus, extazul nebun și frumos al vieții iubirea.
Este singurul loc plauzibil sub soare și deopotrivă sub stelele nopților albastre.
Camelia Oprița în Mă rog soarelui să-mi deschidă porțile lumii (5 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piatra nu are incertitudini, e știința exactă a pământului și nu simte nevoia transformării, în schimb omul e doar flacără, o sumă de emoții interioare în căutarea certitudinilor concrete de a învăța zi de zi din ce unghi trebuie privită viața.
Camelia Oprița în Cerșetori de existență
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă sunt încă în viață, înseamnă că am murit de o mie de ori
Când am tras ușor vălul ud de apa timpului așezat pe fața Romei, nu am putut opri uimirea și, în același timp, admirația mea; Soarele strălucea în propria lumină cățărându-se cu dimineața peste noapte și peste copacii exotici ai Grădinilor Vaticane în stil baroc care împrăștiau reflexiile pietrelor prețioase.
Găsim Fontana della Galera sub forma unei nave de război.......
La Galera fusese, la fel ca multe creații baroce, concepute în estetica "minunii" fântânilor animate de sunete, grație dispozitivelor mecanice activate de apă și completate cu sunetele sale artificiale, coregrafia artificiilor de apă și a sculpturilor albe din fundal. Cardinalul și poetul Maffeo Barberini a publicat colecția sa poetică din 1644 sub titlul "De fonte Pontificio navis effigem habente: Bellica pontificum non fundit machina flammas, sed dulcem belli qua perit ignis aquam" galley "of the Grădinile Vaticanului " (Mașina papală de război nu aruncă flăcări, ci apă dulce care să stingă focul războiului). O mașină de război pașnică, și mă refer astăzi la pandemia care intră cu forța, o neașteptată declarație de război în viața noastră.......
Camelia Oprița în cartea Cerșetori de existență, In vita il mio cor tieni
Adăugat de Radu Todoran
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiica soarelui cea mică
Într-un cuib de levănțică
Rânduiește licurici,
Cozi de stele cu panglici
Fiica soarelui cea mică.
A plouat un ceas sau două
Și-n condeiul ei de foc
Ard trei stele la un loc
Pe un curcubeu de rouă.
Cântă-n flori de pepeni grași
Mai ceva ca un voinic,
Spală-n rouă un ilic
Mărunțelul greieraș.
camelia oprița
poezie de Camelia Oprița (august 2017)
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunica își ferecase copilăria într-un album ponosit cu scoarțele roase care fuseseră cândva de culoarea focului. Dar odată cu venirea mea pe lume, inima ei se reîncălzise și încerca să nu rămână singură; nu-i auzeai niciun oftat scăpat, așa la întâmplare. Vorbea de mâinile pricepute ale mamelor care frământau pâinea și împleteau florile în pletele drăgaicelor.
Camelia Oprița în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil)
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o simplă credință
El și ea, un trup de clepsidră pe fundalul vremii:
timpul unuia curge în timpul celuilalt,
ridicând pod peste sufletele lor;
ea, măiastră ca o pasăre
înoată într-un fluviu de flacără albă.
Pieptul lui e un cântec, un cuvânt
pe care pasărea îl soarbe în zborul ei
nemărginit și liber,
într-o simplă credință
iubire.
poezie de Camelia Oprița din Poeții noștri (iulie 2005)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!
Optimistul este prospețimea adâncurilor intime ale ființei, infinit-poezia sau nebunia interioară a sufletului ce determină un armistițiu cu moartea. Nu se mulțumește cu un elogiu permanent adus lirismului său lăuntric, ci se transformă într-o fluiditate amețitoare, urcând dintr-o înălțime spre alta. Timpul capătă un ritm intens și plin până la rupere: iată cum timpul trece dincolo de flacăra născătoare de luceafăr.
Camelia Oprița în Cred că dragostea adevărată creează un armistițiu cu moartea
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stând pe marginea Lunii
Ascultam cerul,
stând pe marginea lunii,
în serile când gândurile îmi porniseră în lume,
eram picătură de om în inimia ta,
umbra mea fulgera
cerul în amiezi de floare,
fulger cu o mie de brațe.
Primul val adună stelele în cupola naltă
a nopții ;
Dumnezeu era stea în centrul focului,
scria cu scântei, vestindu-și soarele
de sub tălpile mele.
Fără tine eram un cerc subțire de lumină,
cu tălpile însângerate trăgeam un cântec singuratic
să pornesc timpul pe cerul răsturnat;
te aud, te privesc, nu mă vezi,
îți aud vocea tremurândă umblând
într-un cuvânt subțire de lumină:
... esc...
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița (22 februarie 2009)
Adăugat de Maria Elenia
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Camelia Oprița despre foc, adresa este: