Camelia Opriţa despre plâns

Într-o zi până şi războiul se va pleca în faţa poeziei, iubirii de frumos, plânsului nou-născutului.

finalul de la Ecce homo de Camelia Opriţa (martie 2022)
Adăugat de Marinescu Teodora - Redactor - Realitatea Plus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă muzică pe care sufletul o poate asculta este plânsul noului născut.

citat din Camelia Opriţa
Adăugat de Ilaria D'Angelo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sufletul tău plânge, nu înseamnă că eşti slab, înseamnă că eşti rănit; nu necazul doare, ci rana interioară. Acolo se stinge încet lumina.

citat din Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi până şi războiul se va pleca în faţa poeziei, a dragostei de frumos, a plânsului nou-născutului;
Acolo unde cărţile vorbesc, vocea armelor tace.

finalul de la Ecce homo, Între glorie şi Ruină de Camelia Opriţa (martie 2022)
Adăugat de Mena Zacharova
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii - florile vieţii

Într-o zi până şi războiul
se va pleca în faţa poeziei,
iubirii de frumos,
plânsului nou-născutului.
Oamenii nu sunt doar florile vieţii,
ci şi rodul iubirii.

poezie de Camelia Opriţa din Ecce homo (martie 2022)
Adăugat de Marinescu Teodora - Redactor - Realitatea Plus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai vreau o primăvară cu tine

O ultimă bătaie a inimii

Şi tata s-a prefăcut lacrimă la rădăcina copacului.

De atunci îl caut cu glasul plâns

În muguri.

El agaţă fluturi albi în ramuri

să nu mă pierd – râde.

Mai vreau o primăvară cu tine – i-am zis,

Vreau totul încă o dată...

Să baţi dealurile cu mine pe creştet

Ca atunci când soarele era aşa de mic

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Părinţilor noştri, între esenţial şi etern (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare, un câine

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele şi floarea erau umbre -n vânt.

Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face şi aşchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.

Câinele zace cu ochii pironiţi în poartă,
să-şi vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.

Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scânceşte într-un plâns subţire,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aştept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni şi am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sufletul îţi plânge, esti ca un copac fără rădăcini prin geometria vieţii, stelele picură peste tine ca nişte lacrimi de argint. Atunci, ai nevoie mai mult ca oricând de speranţă.

Camelia Opriţa în Te Deum (25 decembrie 2007)
Adăugat de Ioan Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciri

Suntem ca nişte mine rătăcitoare în oglinda apelor,
pregătiţi să lovim fără milă pe acela care ne deschide uşa.
Ucidem dragostea, salvându-ne orgoliul,
îngropăm adevărul şi cultivăm minciuna.
Întorşi din rătăciri, ne înclinăm cu ochii plânşi în aparenţă,
săpând cu foamea noastră după adevăr.

poezie de Camelia Opriţa din Editura Sfântul Ierarh Nicolae
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele şi nopţile măcinate de viaţă.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi stelele se întunecă
în flacăra roşului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
şi nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă striveşte,
rămân aşa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelişul de pământ

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Suntem ca nişte mine rătăcitoare în oglinda apelor,
pregătiţi să lovim fără milă pe acela care ne deschide uşa.
Ucidem dragostea, salvându-ne orgoliul,
îngropăm adevărul şi cultivăm minciuna.
Întorşi din rătăciri, ne înclinăm cu ochii plânşi în aparenţă,
săpând cu foamea noastră după adevăr.

poezie de Camelia Opriţa din Enigmele sufletului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din revista Constelaţii Diamantine (decembrie 2020)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.
( Cântec )

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Constelaţii Diamantine - Revista de cultură universală - nr. 12 (124) / 2020 (decembrie 2020)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există momente când vreau să recuperez trecutul inocent al zilelor de altădată, dar emoţia e prea mare, melancoliile îmi pot simţi lacrima într-un suspin tăcut.
Nimic nu a supravieţuit timpului. Când i-am înţeles semnificaţia îmi trecuse deja copilăria. De atunci am învăţat să nu mai plâng din nimicuri.
Am avut vreme în care a trebuit să vorbesc doar cu mine şi m-am gândit că singura modalitate de a găsi fericirea este să nu o caut, că va veni prin una din uşile copilăriei. Se poate să fi rămas deschisă cu pragul înspre mine...

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uitai pe Olt în jos ( Doină românească )

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de Camelia Opriţa din Uliţe şi oameni (2020)
Adăugat de Mircea MONU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu renunţa la valorile tale nici măcar în timp de război

Războiul,
după cum se ştie,
este cea mai mare nenorocire
care se poate întâmpla unui popor
şi este pentru cei care îl iniţiază
şi pentru cei care îl suferă.
Produce moarte,
distrugere,
anihilează
şi reduce la tăcere raţiunea.
Iar când raţiunea tace,
impulsurile se aprind,
luciditatea se stinge.
Intelectualii
au responsabilitatea
şi obligaţia morală
de a rămâne fermi
şi critici în aceste momente.
Nu renunţa la valorile tale
nici măcar în timp de război.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (martie 2022)
Adăugat de Marinescu Teodora - Redactor - Realitatea Plus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uitai pe Olt în jos ( Doină românească )

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de Camelia Opriţa din Uliţe şi oameni (2020)
Adăugat de Mircea MONU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine poate descrie rănile din interiorul sufletului tău? Nimeni. Şi nimeni nu poate simţi asta pentru el decât tu cel care îl înveleşti.
Când corpul nostru este lovit de o boală, chemăm doctorul, cheltuim o mulţime de bani pentru medicamentele necesare. Dar când sufletul ne este chinuit, plânge. Când este în deznădejde, ce poate să -l vindece altceva dacă nu iubirea? Dacă sufletul tău plânge, nu înseamnă că eşti slab, înseamnă că el e atât de rănit, încât lumina din interiorul lui e difuză cu efect de întunecare.

Camelia Opriţa în Fără dragoste, e singurătate; un timp spre nicăieri...
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!