Charles Baudelaire despre poezie

Fii întotdeauna un poet, chiar şi în proză.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om sănătos poate rezista fără mâncare două zile - dar nu şi fără poezie.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există doar trei fiinţe demne de respect: preotul, soldatul, poetul. A şti, a ucide, a crea.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar trei fiinţe pe lume care merită respectul nostru: preotul, soldatul şi poetul. Cel care cunoaşte, cel care ucide şi cel care creează.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei creole

În ţara cu miresme şi mângâieri de soare
Am cunoscut sub leasă de arbori purpurii,
De unde pică lenea pe gene-n tremurare,
O nobilă creolă cu nuri ce nu-i poţi ştii.

E cald şi pal obrazul ei; bruna vrăjitoare
Păstrează-n port mărire şi mlădieri domneşti;
Şi mândră ca Diana păşind la vânătoare,
Zâmbeşte cu ochi siguri şi calmi când o priveşti.

Dacă ai merge, Doamnă, în ţările slăvite,
Pe ţărmurile Senei şi Loarei înverzite,
Frumoasă, demnă numai de feudali pereţi,

Ai face ca, în taină de tânără umbrire,
Sonete să-ncolţească în inimi de poeţi,
Ce s-ar târâ ca negrii, robiţi de-a ta privire.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza bolnavă

De ce eşti astăzi, Muză, atât de-ndurerată?
Ce vis urât al nopţii în minte ţi-a rămas?
De ce trec laolaltă pe faţa ta-ngeţată
Fiorii nebuniei şi-ai spaimei fără glas?

Ce-nveninată iasmă, ce spiriduş sprinţar
Turnata-ţi-au în suflet iubire şi-ntristare?
Cu pumnul lui despotic, ce-ncrâncenat coşmar
Te-a prăvălit în fundul Minturnei legendare?

Aş vrea să-ţi fie sânul un cuib de calde vise,
Să-i simt mireasma tare, cu iz de sănătate,
Şi inima pioasă să ţi-o ascult cum bate

Cu ritmul plin din versul pe care-l stăpânise
În evul antic, Febus, părinte-al poeziei,
Şi Pan, culegătorul de roade al câmpiei.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi las aceste versuri...

Îţi las aceste versuri, iar dacă al meu nume,
Corabie purtată de vânturi priitoare,
Ajunge-va odată la ţărmuri viitoare,
Însufleţind pe oameni cu-n vis din altă vreme,

Să-ţi fie amintirea un basm de altădată,
Un cântec spus pe-o veche şi ostenită strună,
Cu stihurile mele-nălţându-se-mpreună,
În tainice inele frăţeşte-ncătuşată.

- Făptură urgisită, din Iad la Dumnezeu
Nu-i nimeni să-ţi audă strigarea decât eu.
Iar tu, uşoară umbră, alunecând fugară,

Treci peste proştii care te-au socotit amară,
Dispreţuind grămada infamă care latră, -
Arhanghel cu ochi negri şi inimă de piatră!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia şi progresul sunt precum doi oameni ambiţioşi care se urăsc reciproc cu o ură instinctivă, iar când se întâlnesc pe acelaşi drum, unul dintre ei trebuie să cedeze.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa pariziană este fecundă în subiecte poetice şi minunate, minunat ce ne învăluie şi ne îmbogăţeşte precum atmosfera pe care, de fapt, nu o vedem.

Charles Baudelaire în Salon de 1846
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este asemeni acestui prinţ de slavă,
Străpunge-n zbor furtuna râzându-şi de arcaş,
Dar surghiunit pe ţărmuri în hulă şi-n gâlceavă,
Se-încurcă-n ale sale aripi de uriaş.

catren de Charles Baudelaire
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea [La beauté]

Muritori, sunt frumoasă! un vis împietrit,
Sânul meu, unde toţi au jelit cu regret
E făcut să inspire un amor de poet
Ca materia, mut şi etern, infinit.

Eu tronez în azur ca un sfinx nepătruns
Unesc inima pură cu a lebedei nea;
Şi urăsc tot ce linii din loc va mişca,
Niciodată n-am râs, niciodată n-am plâns.

Iar poeţii, văzând cum mă îngâmf tot mereu
Inspirată de orice edificiu măreţ,
Zi de zi, an de an, cerceta-vor din greu;

Fiindcă eu, să inspir orice-amant nătăfleţ,
Am oglinzi ce fac totul să pară frumos:
Ochii mei, mari şi veşnici, cu aspect luminos!

poezie de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât aş fi de poet, nu sunt chiar aşa de lesne de tras pe sfoară cum ai vrea s-o crezi, şi dacă ai să mă sâcâi prea des cu preţioasele tale sclifoseli, am să te tratez ca pe o femeie sălbatică, ori am să te arunc pe fereastră, ca pe-o butelcă seacă.

Charles Baudelaire în Mici poeme în proză, Femeia sălbatică şi femeiuşca elegantă (1962)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţile lunii [Tristesses de la lune]

E seară şi luna visează în tihnă
Precum o frumoasă pe perne întinsă,
Ce mângăie tandru, în clipe de-odihnă,
A sânilor formă cu mâna-i distinsă.

Pe dosul cascadei de fină mătase
Murind, în leşinuri adânci, funerare,
Îşi plimbă privirea pe vise lăptoase
Ce urcă-n azur ca o gingaşă floare.

Şi când pe Pământ, în langoarea-i nespusă,
Ea lasă să-i cadă o lacrimă-ascunsă,
Un pios de poet, fără somn şi rebel,

Prinde lacrima-n palmă, cu chipul ei pal,
Irizată ca bobul de piatră de-opal
Şi de soare-o ascunde în suflet la el.

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ceaşcă, în închisoare, lui Eugene Delacroix

Întemniţat poetul, bolnav şi chinuit,
Călcând pe manuscrise cu pas împleticit,
Măsoară c-o privire aprinsă de teroare
A ameţelii scară şi sufletul îl doare.
Îmbătătoare rasuri, vuind în puşcărie,
Prea-stranii şi absurde l'-invită la trezire;
În preajma-i Îndoiala şi Frica strălucesc
Ridicol, prea hidoase, cu mersul nefiresc.
Un geniu sub tăcerea cu ziduri ticăloase,
Şi ţipete-n adâncuri, şi spectre fioroase
Învolburate-n roiuri, auzu-i ameţindu-l,
Biet visător, oroarea îi locuieşte gândul;
Iată-ţi emblema, Suflet, cu visurile-n ceţi:
Realul te-năbuşă cu groaznicii pereţi!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două surori

Orgia şi Moartea sunt două bune fete,
Prea darnice-n săruturi, cu trup de vlagă plin,
Al căror pântec veşnic virgin, drapat în zdrenţe,
N-a cunoscut vreodată al naşterilor chin.

Poetul crunt, duşmanul vieţii familiare,
Favorit al gheenei, curtean cam scăpătat,
Găseşte în morminte precum şi-n lupanare
Un pat de remuşcare în veci necercetat.

Şi racla şi alcovul, adânc blestămătoare,
Ne dau pe rând, ca două amabile surori,
Plăceri îngrozitoare şi gingaşe orori.

Când mă îngropi, Orgie cu braţele murdare?
O, Moarte, când veni-vei şi tu să-ţi altoieşti
Pe mirţii ei scârbelnici chiparoşii funeşti?

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al.Philippide
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrare postumă

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună,
În fundul unei hrube de marmură şi când
Drept pat şi drept podoabă a trupului plăpând
Vei căpăta o groapă şi-o veştedă cunună;

Când piatra peste capu-ţi sfielnic apăsând
Şi peste şoldul moale de-o leneşă minciună
Din inimă-ţi va stoarce voinţă, vis şi gând
Oprind pe totdeauna colinda ta nebună;

Mormântul, bun prieten al sufletului meu
- El care cu poeţii de mult se sfătuieşte -
În nopţi de nedormire îţi va şopti mereu:

"Neroadă curtezană, acum la ce-ţi slujeşte
Că-n viaţă, ce plâng morţii n-ai vrut să înţelegi?"
- Şi, drept mustrare, viermii te-or roade nopţi întregi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul singuraticului

Privirea care cheamă a unei curtezane,
Ce ne pătrunde-n suflet, îmbietoare rază
De lună, când pe lacuri dulci scânteieri aşază,
Scăldându-şi frumuseţea în ape diafane,

Bănuţii-n care încă mai speră jucătorul,
Al blândei Adeline sărut răscolitor,
Şi muzicile care, adânci ca un fior,
În inimi, de departe, ne reaprinde dorul,

Decât acestea toate, butelie adâncă,
Mai scumpă-mi eşti, balsamu-ţi l-îmbogăţeşte încă
Şi mângâie visarea poetului în zori;

Tu, viaţă, tinereţe, speranţe-i dai, mândrie,
- Comoară-n veci aprinsă celor în sărăcie,
Fiindu-ne asemeni cu zeii-nvingători!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remuşcare postumă

Pe când tu vei dormi, frumoasă-ntunecată,
De-a pururi, în funest şi negru-aşezământ,
Când îţi va fi castelul - o groapă-adânc săpată
Şi-alcovul - doar o hrubă in jllavul pământ,

Când huma îţi va stinge a sânului văpaie
Şi şoldul care-ascunde prea galeşe mlădieri,
Când lespedea va-închide a inimii bătaie
Şi-a mersului ispită, golindu-te de vreri,

Mormântul, bun prieten cu setea-mi infinită
(- Căci pe poet oricând îl înţelege huma -)
Îţi va-îngâna în noaptea pe veci de somn lipsită:

"Nedemnă curtezană, la ce ţi-e bun acuma
Că-n viaţă, ce plâng morţii nicicum n-ai vrut să ştii?"
Şi-n trupul tău un vierme - regretul - va scobi.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul

Din joacă, marinarii pe bord, din când în când
Prind albatroşi, mari păsări călătorind pe mare
Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blând
Corabia pornită pe valurile-amare.

Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par fiinţe stângace şi sfiioase
Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi
Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghioase

Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!
Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând
Unu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipe
Şi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând.

Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări
Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă
Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!