Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Constantin Noica despre poezie

Constantin Noica

Ce vrea oricine? Să îmbrățișeze aceea ce îl îmbrățișează. Un fizician să fie fizica, un poet poezia, așa cum Isus a tins să fie Fiul omului, omul.

în Carte de înțelepciune, Îndrumător pentru tineri (1993)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Prigoana. Documente ale procesului. 50 de ani de la pronuntarea Sentintei" de Constantin Noica este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -52.02- 36.99 lei.
Constantin Noica

Poem filozofic pentru S

III

Peste câte o catedrală ochii îți alunecă, o învăluie toată și apoi se ridică spre cer.
La o bisericuță pictată, în schimb, privirea ți se oprește pe un detaliu,
fie că e peștele ce duce la Judecata de Apoi bucata de om ce sfâșiase,
fie că sunt pătimirile Sfântului Nichita.
Apoi privirea îți fuge de pe pictura exterioară spre iarba din jurul bisericii,
spre câțiva arbori, și se oprește acolo. Unde ne e cerul? Unde ne e îndrăznirea?
Transcendentul a coborât aci, cum spunea poetul; ne e greu să mai săltăm cerul la loc,
în tării și atunci îl lăsăm așa, prăbușit în amestecul nostru de necredință și credință.
...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Noica

De altfel, dacă nu ai spirit critic înnăscut(alături și sub facultățile creatoare) atunci ți-l trezește lucrul, materialul. Căci orice ai face, casă, poem sau acțiune politică, MATERIA îți dă măsura; îți arată ce se poate și ce nu. E deci posibil, în principiu, să trăiești și să creezi fără spirit critic, deși e preferabil să fie cu el; însă numai cu el nu pot trăi peștii în apă.

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Noica

Poem filozofic pentru S

III

Spune, dragă prietenă, celor ce ne îmbie să râvnim la mai multe libertăți, că ne mulțumim,
pentru o clipă, cu partea care ne e dată și de nu ne-o fi trasă îndărăt și aceasta de la noi,
ne vom ruga pentru cei din dreapta și cei din stânga, ne vom ruga cu fapta,
ne vom ruga cu intrarea noastră mai blândă în aprigul veac,
ne vom ruga cu văzduhul nostru încă nepoluat și cu măicuțele de la Sucevița.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Noica

Poem filozofic pentru S

III

Voi, dragii mei, visați pentru noi libertate, măreție și îndrăznire,
ca în lumile unde cerul e sus. Noi căutăm ceva care ni se pare
mai adânc decât libertatea. Am numit-o necesitate.
O putem numi ciobul de cer din noi.
Îi mai putem spune intrarea noastră în rost, de sine rostirea.
Ce drept la afirmare au inșii? Ce drept au popoarele, ne-am întrebat striviți sub nedreptate?
Și văzându-ne puținătatea și goliciunea ca Adam și Eva după păcat,
pentru noi după păcatul celor douăzeci de ani de neatârnare, ne-am spus:
Poate că nu avem nici un drept, poate că suntem o pășune a istoriei.
...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Noica

Poem filozofic pentru S

III

Mă gândesc că de aci am putea începe, aci ne-am putea găsi învestirea
într-o lume în care toate s-au făcut și noi venim prea târziu la ospăț.
Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne biruie din toate părțile și în toate felurile,
și să ne rugăm nu numai cu inima, ca măicuțele ce pomenesc la fiecare slujbă pe ofițerul comandant vrăjmaș,
dar și cu gândul, cu înțelesurile noastre mai liniștite, cu punerea noastră mai cumpătată
în rost a lucrurilor. Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne dau mașini de calculat,
pentru cei ce ne învață să facem unități industriale care să funcționeze mai bine,
pentru lumea care aduce toate noutățile și toate poluările, pentru cei ce au spus: "Dumnezeu a murit".

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Noica

Poem filozofic pentru S

III

Fie-ți milă Doamne de cei ce te-au ucis! Te-am ucis și noi dar mai blând,
mai legănat, cum se zice pe aci. Am păstrat cioburi din Tine
și cu ele poate vom izbuti să venim în ajutorul celor care ne biruie.
Așa am putea zice. De la noi, niciodată n-a țâșnit vreo rachetă spre cer,
căci la noi cerul este foarte aproape. Totuși avem și noi minți agere de oameni
care să prindă toate măiestriile și să citească toate cărțile
sau uneori să sporească volumul cunoștințelor și aparatura tehnico-științifică
a civilizației moderne, păstrând poate un rest uman, ieșind din fluxul informațional,
și așezându-se pe malul apei ca părinții lor spre a vedea încotro duc toate acestea,
unde sunt locurile bune de descălecare sau întru ce sunt toate?
Întru ce, de vreme ce alții nu au prepoziția întru.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Constantin Noica despre poezie, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info