Emil Cioran despre instinct

timiditate

Timiditatea este un dispreţ instinctiv al vieţii.

definiţie celebră de Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost întotdeauna, printr-un soi de complicitate instinctivă, de partea celor ce pierd.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un instinct sigur şi o credinţă hotărâtă îţi dau dreptul să fii obraznic; te silesc chiar.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai deopotrivă gustul provocării şi al anonimatului, să fii, prin instinct, un zurbagiu iar prin convingere un cadavru!

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu atât din instinct, cât din groaza de plictiseală atârnăm de femeie. Şi se prea poate ca ea să nu fie decât o născocire a acelei groaze.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neastâmpărul copiilor în braţele bunicilor să nu fie oroarea instinctivă de Timp? Cine n-a simţit în sărutul unui bătrân inutilitatea infinită a timpului?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tiranii, înzestraţi cu instinctul poruncii, nu se coboară la dialog şi nici la argumente, ci ordonă, decretează şi nu catadicsesc să-şi justifice faptele.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una din sursele nefericirii este că înăbuşim prea multe dorinţe criminale. Dacă am da drumul instinctului distructiv, de câte "complexe" n-am fi scăpaţi! Şi de câţi indivizi!

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impotentul dispune de o forţă lăuntrică ce-l singularizează, îl face inaccesibil şi, în chip paradoxal, primejdios: provoacă frică. Animal desprins de animalitate, bărbat fără neam, viaţă abandonată de instinct, el se înalţă prin tot ce a pierdut: e victima preferată a spiritului.

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ins pe jumătate nebun mi-a spus odată: "Când mă bărbieresc, cine, dacă nu Dumnezeu, mă împiedică să-mi tai beregata?" Credinţa, n-ar fi, prin urmare, decât un artificiu al instinctului de conservare. Iată că peste tot dăm de biologie...

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de daniel stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţa de lume o putem verifica doar în iubire. În braţele femeii, inima se supune instinctului, dar gândul rătăceşte în preajma lumii, fruct bolnav al dezrădăcinării erotice. Şi de aceea în clocotul senzual al sângelui se înalţă un protest melodic şi sfâşietor ce nu-l distingem totdeauna, dar e prezent în spaţiul unei licăriri, amintindu-ne în treacăt vremelnicia duioasă a voluptăţii. Cum am culege altcum moartea trandafirie din fiece sărut, învăluiţi agonizant de îmbrăţişări?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până astăzi încă nimeni n-a putut spune ce e bine şi ce e rău. Nu ştiu ce e bine şi ce e rău, dar calific acţiunile în bune sau rele. Dacă m-ar întreba cineva de ce numesc o acţiune bună şi o alta rea, nu i-aş putea răspunde. Este un proces instinctiv care mă face să apreciez sub prisma criteriilor morale; când mă gândesc ulterior la acea apreciere, nu-i mai găsesc nicio justificare.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un popor intră în decadenţă când începe să se plictisească. Atâta vreme cât nu-şi uzează posibilităţile devenirii lui este activ în mod automat, sub teroarea propriilor valori şi conţinuturi. Prea multă mărire şi glorie dă naştere la o oboseală reflexivă, baza fatală a plictiselii. Amurgul unui popor este identic unui maximum de luciditate colectivă. Instinctele care au creat faptele istorice şi gloria legată de ele îşi pierd rezistenţa, iar pe ruina lor apare plictiseala.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercând să-şi înăbuşe poftele, să le reducă la neant, a izbutit doar să le deregleze, să le golească de tot ce aveau sănătos, fortifiant: un animal de pradă hărţuit, secătuit, regretându-şi instinctele de altădată. Cum ghearele i s-au tocit, dar nu şi pofta de a sfâşia cu ele, violenţa i s-a transformat în obidă (care nu-i altceva decât agresivitate înfrântă, umilită, incapabilă să se manifeste).

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul – ca orice minus de iluzie – nu apare decât într-o vitalitate compromiseă. Instinctele, nemaiputând alimenta farmecul erorilor în care se scaldă viaţa, îşi umplu golurile cu dezastrul lucidităţii. Începi să vezi cum stau lucrurile şi atunci nu mai poţi trăi. Fără erori, viaţa e un bulevard deşert prin care evoluezi ca peripatetician al tristeţii.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-ai cufundat nemilos în străfundurile firii şi le-ai despuiat de bogăţii în ochiri subterane, te pomeneşti mândru şi înfumurat în legănările nimicului. Ce te face însă ca în acest dezmăţ metafizic să te opreşti deodată, ca fulgerat de-un este? Rezistenţele ascunse ale sângelui, patimile năvălind cunoaşterea sau instinctele asediind spiritul? E ceva în noi care refuză nimicul, atunci când mintea ne arată că totul e nimic. Acest ceva să fie totul? Se prea poate, de dată ce trăim prin el.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnea se întinde tot mai mult ca o cangrenă pe faţa pământului. Nu ştie să-şi impună limite, continuă să se lăţească în ciuda eşecurilor sale, îşi ia înfrângerile drept cuceriri; carnea n-a învăţat niciodată nimic. Prin esenţă, ea stă sub autoritatea Creatorului, care şi-a proiectat în ea instinctele ticăloase.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!