De ce nu scriu femeile? Pentru că ele pot plânge oricând.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Iulia Reihgher
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
În plină stradă, îmi vine să plâng! Am demonul lacrimilor.
Emil Cioran în Caiete I. 1957-1965
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Unii au parte de nenorociri; alții, de obsesii. Care sunt mai de plâns?
Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori, când fericirea ți se pare insuportabilă, îți vine pofta să plângi.
citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o lume de mărăcini, parcă sunt o salcie ce-și plânge crengile spre cer.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt lacrimi care sfredelesc pământul și răsar ca aștrii pe alte ceruri. Cine ne-o fi plâns stelele noastre?
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Remus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Aș vrea să mă topesc într-o lacrimă și-n ea să-și oprească soarele razele și să plâng la capătul luminii...
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Dacă fiecare am plânge în mâna celuilalt și legăturile oamenilor ar fi o căință duioasă!
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să concepi o dragoste mai castă decât o primăvară care, mâhnită de curvia florilor, ar plânge lângă rădăcinile acestora...
Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Vitalitatea dragostei (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am plâns niciodată, fiindcă lacrimile s-au transformat în gânduri. Și nu sunt gândurile acestea tot atât de amare ca lacrimile?
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Funcția ochilor nu este de a vedea, ci de a plânge; și pentru a vedea cu adevărat, trebuie să-i închidem: e condiția extazului.
Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă ar prinde glas agitația surdă din mine, fiecare gest ar fi o îngenunchere la un zid al plângerii. Port un doliu din naștere - doliul acestei lumi.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă femeile n-ar ști să plângă oricând, dragostea cu ele ar purta numele celei mai mari perversiuni, sodomia.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
În tristețe, totul are două fețe. Nu poți fi nici în iad și nici în rai, nici în viață și nici în moarte, nici fericit și nici nefericit. Un plâns fără lacrimi, un echivoc fără sfârșit. Căci nu te izgonește ea în aceeași măsură din această lume, ca și din cealaltă?
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu știam nimic despre ea; convorbirea noastră a luat totuși o întorsătură din cele mai macabre: i-am vorbit despre mare, despre comentariul acela la textul Ecleziastului. Și nu mică mi-a fost mirarea când, după ce mi-am încheiat tirada despre isteria valurilor, am auzit-o zicând: "Nu e bine să-ți plângi de milă."
Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Circul singurătății (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea puțini poeți cunosc genealogia lacrimilor. Căci de-ar cunoaște-o, nu ar mai zice "eu", ci "Dumnezeu". Nu că el ar fi izvorul lacrimilor ochii lui sunt umeziți doar de răsuflarea muritorilor ci noi nu putem plânge decât în el. Toate lacrimile ce curg din Dumnezeu sunt ale noastre. Sfinții nu au nevoie să știe lucrul acesta. Cât despre Dumnezeu el nu trebuie să afle că sunt muritori care aburesc stelele. S-ar teme și, în tremurul lui, ar scutura lacrimile și am pieri în propria mare.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Conversație cu un absent, scrisoarea este un eveniment major al singurătății. Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondență decât în opera sa. Cel mai adesea, opera este o mască. În cărțile sale, Nietzsche joacă un rol, se... erijează în judecător sau profet, își atacă prietenii și dușmanii și se plasează - orgolios - în centrul viitorului. În schimb, în scrisori se plânge, e nenorocit, abandonat, bolnav, amărât, e tocmai contrariul a ceea ce se vede în necruțătoarele sale verdicte și imprecații, adevarată însumare de diatribe.
Emil Cioran în Scrisori către cei de-acasă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două lucruri care au contat enorm în viața mea: muzica și mistica (deci extazul) și care se îndepărtează... Între douăzeci și douăzeci și cinci de ani, orgie a amândurora. Pasiunea pentru ele era legată de insomniile mele. Nervi incandescenți, întinși să plesnească în fiece clipă, pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă. Toate au fost înlocuite de acreală, de zbucium, de scepticism și de anxietate. Pe scurt, o scădere a temperaturii lăuntrice singura explicație că mai sunt în viață. Căci dacă era să rămân în starea aceea de ebuliție, de mult mi-aș fi ieșit din minți.
Emil Cioran în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea. Și deși atâta lume a susținut această afirmație, este a nu fi încercat niciodată iubirea, pentru a o declara banalitate. Să-ți vină să plângi atunci când te gândești la oameni, să iubești totul, într-un sentiment de supremă responsabilitate, să te apuce o învăluitoare melancolie când te gândești și la lacrimile ce încă nu le-ai vărsat pentru oameni, iată ce înseamnă a te salva prin iubire, singurul izvor al speranțelor.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vă mai amintiți de plimbarea atât de apropiată pe marginea lacului? Din cauza frigului, azi dimineață nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele. Niciodată în viață nu am vărsat atât de multe, fără cea mai mică posibilitate de a râde. Nu mai înțeleg ce caut pe lumea asta în care fericirea mă face și mai nefericit decât nefericirea. Pentru mine ați devenit atât de importantă, încât mă întreb cum va sfârși întâlnirea noastră. Aș vrea să evadez cu Dumneavoastră într-o insulă părăsită și să plâng toată ziua... Cum aș fi putut să-mi imaginez că voi suferi atât din cauza Dumneavoastră?... Tot ceea ce mă ține departe de Dumneavoastră e exil... Și totuși declinul meu datorită Dumneavoastră îmi este necesar și nesperat.
Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Emil Cioran despre plâns, adresa este: