Emil Cioran despre poftă

Uneori, când fericirea ţi se pare insuportabilă, îţi vine pofta să plângi.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am lăsat de fumat acum mai bine de două luni, fără să sufăr cea mai mică poftă de a reîncepe. De ieri însă, pofta a irupt în mine şi lupt cu deznădejde să nu revin la un obicei ce-mi e nefast (stomacul, gâtul, totul e şubrezit din cauza tutunului). Am jurat să nu mai fumez niciodată. Şi iată-mă pe punctul de a o lua de la capăt. Ce agonie penibilă.

citat celebru din Emil Cioran (17 august 1963)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercând să-şi înăbuşe poftele, să le reducă la neant, a izbutit doar să le deregleze, să le golească de tot ce aveau sănătos, fortifiant: un animal de pradă hărţuit, secătuit, regretându-şi instinctele de altădată. Cum ghearele i s-au tocit, dar nu şi pofta de a sfâşia cu ele, violenţa i s-a transformat în obidă (care nu-i altceva decât agresivitate înfrântă, umilită, incapabilă să se manifeste).

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popoarelor mari le aparţine iniţiativa propriilor nenorociri, aşa că le pot schimba după pofta lor; popoarele mici sunt silite să sufere năpăstuiri impuse de alţii.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de daniel stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezul nopţii. Tensiune vecină cu epilepsia. Poftă de-a face să sară totul în aer, sforţări ca să nu explodez. Haos iminent.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul: un şiret care-şi îngăduie să lâncezească după pofta inimii, care se încrâncenează în perplexitate, străduindu-se s-o obţină prin toate mijloacele. Apoi, naivă, posteritatea se înduioşează şi-l compătimeşte.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Atrofia cuvântului (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate contradicţiile mele vin din faptul că iubesc viaţa mai mult ca oricine, simţind totodată şi aproape neîncetat un sentiment de neapartenenţă, de exil şi de abandon. Sunt ca un mâncău care, tot meditând la inaniţie, şi-ar pierde pofta de mâncare.

Emil Cioran în Caiete I. 1957-1965
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asceza este un mod de a face loc lui Dumnezeu înlăuntrul fiinţei noastre. Procedeul e simplu şi sigur: secătuirea nemiloasă a tuturor energiilor, epuizarea ultimelor resurse sensibile, devastarea poftelor, pentru ca un eros transcendent să împreuneze neantul individual cu neantul divin.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu atât pofta de a trăi trebuie combătută, cât pornirea de "a lăsa urmaşi". Părinţii, genitorii, sunt nişte provocatori sau nişte nebuni. Ce poate fi mai deprimant decât faptul că ultimul avorton posedă facultatea de a da viaţă, de-a "aduce pe lume"? Cum să nu te cuprindă spaima sau sila când te gândeşti la miracolul ce face din primul venit un demiurg pe puncte? Ceea ce trebuia să fie un dar la fel de excepţional ca şi geniul a fost distribuit tuturora de-a valma: generozitate de speţă joasă ce descalifică pe vecie natura.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lucruri care au contat enorm în viaţa mea: muzica şi mistica (deci extazul) – şi care se îndepărtează... Între douăzeci şi douăzeci şi cinci de ani, orgie a amândurora. Pasiunea pentru ele era legată de insomniile mele. Nervi incandescenţi, întinşi să plesnească în fiece clipă, pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă. Toate au fost înlocuite de acreală, de zbucium, de scepticism şi de anxietate. Pe scurt, o scădere a temperaturii lăuntrice – singura explicaţie că mai sunt în viaţă. Căci dacă era să rămân în starea aceea de ebuliţie, de mult mi-aş fi ieşit din minţi.

Emil Cioran în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La expoziţia Paris-Moscova, cutremurare în faţa portretului, pictat de Ilia Repin, al lui Remizov tânăr. Când l-am cunoscut, Remizov avea optzeci şi şase de ani; locuia într-un apartament aproape gol, râvnit, pentru fiica ei, de portăreasa care uneltea să-l evacueze, sub pretext că locul e un focar de infecţie, un cuib de şobolani. Iată unde ajunsese omul pe care Pasternak îl socotea drept cel mai mare stilist rus. Contrastul dintre bătrânul hârbuit, jalnic, uitat de toţi şi imaginea tânărului srălucitor pe care o aveam sub ochi mi-a tăiat orice poftă de a mai vizita şi restul expoziţiei.

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!