Din acea nemaivăzută cetate, ce străluce de lumina eternității, Oltul coboară asupra cîmpiei și a oamenilor, ca un călător temerar spre o foarte mare a lui aventură. Limpezi, apele vin vestindu-se printr-un murmur: cîntecul lor și al drumului pe care au pornit, și mereu îl cîntă, în timp ce alunecă la vale, mai departe, o undă pentru fiece clipă a vremii.
Geo Bogza în Cartea Oltului, Hășmașul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Caporalul Aurel
pe plaiuri oltenești
femei cu carne albă
fiori reci
cu fluvii de senzații
Dunărea...
Morcovi
cartofi
varză
carne
c a r n e
CARNE
C A R N E
zăpezi
suflet destrămat cum nebuloasele cerești
în cetatea apelor iubind amarnic rătăciri
încolăciri de șarpe cu salturi nebunești
un dor cumplit - apoi otrăvuri și iubiri
[...] Citește tot
poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, oameni fluvii
Noi, oameni fluvii
noi, care străbatem lumea, plini de orgoliu,
ascunzînd în apele noastre adînci
atîtea contradicții, atîta viață și atîta moarte,
rămînînd puternici și atunci cînd ne sfărîmăm în cataracte,
și atunci cînd ne prefacem în mlaștini.
Mlaștini sau torente, purtăm în noi viața
tulbure de nămoluri, sau limpede, iar uneori
zdrobită de stînci,
atît de zdrobită, încît pare pierdută pentru totdeauna,
dar noi, oamenii fluvii,
ne adumăm iarăși din noi înșine, din abisurile noastre,
și pornim mai departe
rostogolind între maluri de lut
(...)
poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la începutul lumii povestesc norii, și au să povestescă pînă la sfîrșitul ei. Uneori, o dimineață întreagă, sănii trase de reni alunecă pe imaculate cîmpii de zăpadă ; cortegii de nuntă pătrund în biserici ; fete cu părul lung, care de obicei trăiesc în adîncul apelor, ies pe mal și încep să danseze ; împărătese dau viață, într-un fast nemaipomenit, moștenitorului mult așteptat ; iar punct culminant al vrăjitelor vedenii, o femeie statuară, de o fără seamăn frumusețe, făcută să scufunde în reverie un continent întreg, se duce spre o zare străină, dar cu capul întors, ca și cum i-ar părea rău de ceice o privesc din urmă.
Dimineți întregi, ei pot spune numai povești de dragoste, apoi, schimbîndu-și densitatea, ritmul și culoarea, se prefac în turme de elefanți ieșiți din minți, care strivesc totul sub picioarele lor de tuci.
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la apă, dar cu o relevanță mică.
Poemul marinarilor venerici și al femeii depravate
Clădit pe mlaștini, somnorosul port
Visa la sud, puțin a mort
Și în el una, a tămâie
Întinsă pe araci ca via
Își făcea gravă meseria.
Era una vestită și până în fund
Bolnavă, peste zăplaz cu gest rotund
Chema prin seară acvatici răzleți
La rol primordial de călăreți
De fiecare dată cu un câștig cinstit
Vindea o pulpă veche și-un sex cam paradit.
Vindea cântând, sirena, ca-n basm și epopeie.
Ca-n navigări vestite descrise-n odiseie:
Veniți la mine marinari
La trupul meu cu tâțe tari
Imaculate, ca de ceară
La sexul meu de domnișoară
Veniți cu bani rotunzi de aur
[...] Citește tot
poezie celebră de Geo Bogza din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Geo Bogza despre apă, adresa este:
