Geo Bogza despre sat

Mi-aduc aminte de marea lume a satelor în care am copilărit, de cum săreau cu toţii de pe prispă, de paşii mărunţi şi iuţi ce se îndreptau spre poartă, când dincolo de ea se auzea unul din glasurile care cereau apă.

citat celebru din Geo Bogza
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă

În vale, copiii se dau pe gheaţă,
Câmpia e acoperită cu zăpadă.
Cerul - plumburiu.
Prin aer trec păsări negre.
La marginea satului se văd vânătorii.
Copacii sunt îngheţaţi şi stingheri.
Se pregăteşte o noapte geroasă.
Totul e rece şi alb,
Şi deşi mă aflu lângă Dunăre, pe Bărăgan,
Mă gândesc ce mare pictor a fost Breugel.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

de pe urma îndîrjitei lor strădanii, ţăranii de pe această nobilă fîşie de ţară pot privi munţii din zare cu un ochi sigur şi liniştit. Sub veghea protectoarelor cetăţi de piatră, trăiesc în gospodării temeinice, avînd în fiecare zi pe masă o pîine mare şi rotundă, o pîine solară, — senini, fericiţi, mîndri, ca într-un paradis de ei făurit.

Geo Bogza în Ţara Făgăraşului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele nicicînd nu sînt atît de frumoase, ca atunci cînd se întorc de la cîmp. Simple ţărănci, trec prin unduirea lanurilor sub largi pălării de pai, cu o şi mai mlădioasă unduire. Mijlocul, strîns în cingătoarea care adună, în acelaşi cerc, cutele cămăşii şi ale fustei, este izvorul din care graţia li se răspîndeşte în întreaga făptură, pînă la glezne şi pînă la umeri, în inele tot mai largi, într-o ameţitoare euritmie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Ţara Făgăraşului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii care o aduc aminte, prin tainica lor legănare, plutesc adeseori pe tălăzuitele întinderi transilvane. Sînt zile cînd umbrele cetăţilor se desprind de lîngă ziduri, asemeni unor caravele care, în clipa vîntului prielnic, îşi desfac parîmele de la ţărm. Lungi după-amiezi, ele înaintează — într-o călătorie lentă şi triumfală — pe fluvii de grîu sau pe marea sumbră a pădurilor, copleşind satele, sporind enigma tăcutelor burguri. Treptat, asfinţitul le împinge pînă în parapetele munţilor. Acolo se sparg de stînci, împrăştiind pe faţa pămîntului, odată cu întunericul care învăluie lumea, tainica lor încărcătură.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare ţăran era dator, cînd i se trimitea vorbă că o vită a lui a murit, să vină, să o ardă. Altminteri, acele limpezi creste, muiate în azur, ar fi părut bîntuite de ciumă.
Pentru a feri munţii de o asemenea degradare, de îndată ce primeau veste, cei din sat se grăbeau să urce, şi, după ce-şi plîngeau animalele pierdute, clădeau peste ele, resemnaţi, rugurile necesare. Cînd erau gata, tăiau un brad tînăr, cu care le împodobeau. Aşa îşi luau rămas bun de la ceea ce fusese averea şi marea lor mîndrie. Apoi, dădeau foc, şi, pînă seara, nu mai rămînea decît un morman de cenuşă, pe care vîntul înălţimilor se grăbea să-l poarte, încă fierbinte, în abisuri.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem prebalcanic

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie,
cu plopi rari
cu grâu mult
şi cu dughie,
iar la şapte seara cu marele foc al asfinţitului.

Frumoasă mai eşti
şi mult te iubesc.

Între hotarele tale mereu mă trezesc
în ovăz şi trifoi
până la Ciorogârla,
în orz şi porumb
până la Tântava.

Şi mai departe până întâlnesc Argeşul şi-l salut.

O, întinsă câmpie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!