O săptămână de primăvară învie lumea.
Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
mai întâi aici parul, a putut să îngrădească pământ după plac.
Din gospodăria asta mare plecaseră de mult bărbatul și nevasta, cu un cumnat și o cumnată, cu
sapele în spate; mai aveau mult porumb nesăpat a doua oară și trebuiau să înceapă peste câteva zile
și la secerișul orzului.
Trei copii doi băieți de șapte și de cinci ani și o fetiță de trei rămăseseră încă dormind, în
grija bunicii Safta, mama bărbatului.
Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O vreme a stat încordată lupta între iarnă și primăvară câteva zile. Poate deasupra văzduhului
de cenușă s-au tăiat în săbii, pentru că într-o bună dimineață sabia primăverii a despicat plumbul de
sus, și vânt cald de la miazăzi, cu mireasmă de verdeață a umplut lumea, fugărind norii cei
încremeniți parcă într-unul singur.
Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vântul părea că nu mai bate, nu mai mișca nici o buruiană uscată, dar era încă viu și ardea obrajii
tineri, ca o flacără nevăzut de subțire.
Câteva zile soarele nu se arătă din bolta sură și neclintită. în lumea aceea mohorâtă, nu-i venea
nici unui fecior de la coarnele plugului să cânte; întinderile lanurile, luncile, dealurile păreau, nu
știu cum, ca de fier. Parcă toate răsuflau încă a iarnă.
Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Roua cade din belșug; până înainte cu vreo trei zile a fost vreme ploioasă, acum s-a înseninat,
peste zi sunt călduri mari, dar nopțile sunt răcoroase.
Merg cosași singuratici, ori câte doi, câte patru, sau în pâlcuri, și ulița răsună de vorbele lor pline
de sănătate, limpezi și tari, care trec ușor prin aerul proaspăt. Uneori dintr- un pâlc izvorăsc râsete, și
câte unul se izbește cu palma peste ițarii de pânză albă.
Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când a rămas pomenire între oameni se vorbea de "pustnicul de la peșteră". Deși nu mai era același, ci, din veac în veac, altul. Și alții erau și ucenicii, care pe urmă duceau ruga și înțelepciunea mai departe. În vremurile acelea îndepărtate erau mulți creștini care se retrăgeau în munte, fie în mănăstiri cu mai mulți frați, fie la schituri, fie singuratici, în peșteri.
Ion Agârbiceanu în Pustnicul și ucenicul său, Editura Tineretului, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se grămădiseră multe munci, care ținură până în a doua jumătate a lunii iunie: sapa a doua la
porumb, la vii; cositul fânețelor, seceratul orzului și al alacului.
Ulița principală din partea asta a satului, care ducea și la porumbiști, și la fânațe, și la holde
vărsa mereu lume peste lume, grăbită nevoie mare.
Cu toată graba însă, vorbele zburau de la om la om, de la un grup la altul; răsunau râsete limpezi
de femei și fete, și uneori luau cuvântul și sugacii aduși în brațe, orăcăind repede ca broaștele.
Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunica Safta era văduvă de zece ani și împlinea în vara asta, la Sfântă-Maria-mare, șaptezeci și
cinci. Toată viața ei a fost o femeie înaltă, uscățivă, iute în mișcări, neodihnită la lucru, pornită spre
mânie repede, învolburată, dar îi trecea degrabă, se liniștea și izbucnea în râs.
Se mira toată lumea cum a putut rămâne așa de subțire și frumoasă, și acum, la bătrânețe, aducând în lume cinci copii: patru băieți și o fată. Altele, cu atâta prăsilă, se îngrașe, se lăbărțează, se urâțesc, se încrețesc la obraji, de nu le mai cunoști, când le-ai știut de fete.
Ei, iată, Safta a rămas tot mlădioasă și subțire, atâta doar că nu mai este așa de înaltă ca
odinioară.
Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Ion Agârbiceanu despre timp, adresa este: