Ion Agârbiceanu despre tinereţe

Soarele s-a ivit strălucitor de prospeţime, de tinereţe şi se înălţa biruitor în seninătatea cerului.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar dacă la arătare era tot Safta de mai demult, scobâlţise totuşi şi ea în puteri, în cele care nu se văd pe dinafară. începea să fie mai uitucă, greşea adeseori la numărat când trecea de zece, amesteca numele nepoţilor, îi lua pe unul drept altul, uita căruia i-a dat de mâncare şi căruia nu. Dar poate şi alta mai tânără în locul ei nu s-ar fi descurcat mai uşor între atâta puzderie de copii!

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul părea că nu mai bate, nu mai mişca nici o buruiană uscată, dar era încă viu şi ardea obrajii
tineri, ca o flacără nevăzut de subţire.
Câteva zile soarele nu se arătă din bolta sură şi neclintită. în lumea aceea mohorâtă, nu-i venea
nici unui fecior de la coarnele plugului să cânte; întinderile — lanurile, luncile, dealurile — păreau, nu
ştiu cum, ca de fier. Parcă toate răsuflau încă a iarnă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul boului — romaniţa mare — cu nasturele de aur în mijloc, cu
petalele albe împrejur; garoafa sălbatică, cu tulpina înaltă, cu floarea roşie puţin învoaltă; sânziene
galbene şi albe cu ciorchinele lor de floricele gingaşe; iarbă înspicată, mirositoare, toate îşi arătară
podoaba în lumina cea tânără.
Cât bătea ochiul se întindea marea de verdeaţă a luncilor. Mireasma tare, sălbatică a zecilor de
ierburi şi flori felurite, ameţea uşor, ca o băutură nevăzută, pe cosaşii care se înşiruiră în lunci, şi
începură să se legene, aplecaţi, în urma coaselor.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, la spatele casei, era grajdul şi şura, sub acelaşi acoperiş vechi de paie, cârpit pe alocuri.
Era o clădire largă, cu streaşina până jos, cât se putea ajunge cu mâna. între casă şi grajd mai era un
şopron pentru car şi plug şi alte unelte de-ale gospodăriei şi o grămadă de lemne, vârfuri rămase din
iarnă.
La spatele şurii era grădina, cu mulţi pomi bătrâni şi tineri, cu delniţe întregi de legume, de
porumb, de cartofi, de sfeclă pentru vite, de lucernă şi trifoi. Se părea că strămoşul care a împlântat
mai întâi aici parul, a putut să îngrădească pământ după plac.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!