Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Ion Agârbiceanu despre Soare

Ion Agârbiceanu

Soarele s-a ivit strălucitor de prospețime, de tinerețe și se înălța biruitor în seninătatea cerului.

în File din cartea naturii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "File din cartea naturii" de Ion Agârbiceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.00- 11.99 lei.
Ion Agârbiceanu

Unii cosași isprăviră și, ridicându-se din iarbă, își umplură teocurile cu apă, le încinseră cu sfoară
în jurul mijlocului și, luând cutea udată în teoc, începură să ascută coasele.
în clipa asta se ivi și soarele de după măgura de la răsărit și străluci în toate limbile de oțel pe
care le ascuțeau cosașii. Ca săbii și sulițe de lumină fulgerau în toate părțile deasupra luncilor, și
cântecul nou al ascuțitului cu cutea copleșea pe cel ce se înfiripa din bătutul ciocănelelor pe nicovale.
în lumina soarelui se aprinseră deodată roiul picurilor de rouă din iarbă și culorile florilor
sălbatice care împestrițau luncile.

în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Agârbiceanu

Lie, Lie,
Ciocârlie,
Primăverii Ești solie,
Cerurilor bucurie,
Plugarilor veselie,
Lumii-ntregi
Minunăție!
Tot rotind,
Mărunt cântând,
De pe lunci,
De pe ogoare,
Urci în soare;
Amețești de înălțare,
De lumina Cea prea tare,
Fulgerată,
Săgetată,
Cazi prin vânt
Vâjâind,
Iar pe pământ:
Bulgăraș

[...] Citește tot

în File din cartea naturii, Ciocârlia
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Agârbiceanu

Vântul părea că nu mai bate, nu mai mișca nici o buruiană uscată, dar era încă viu și ardea obrajii
tineri, ca o flacără nevăzut de subțire.
Câteva zile soarele nu se arătă din bolta sură și neclintită. în lumea aceea mohorâtă, nu-i venea
nici unui fecior de la coarnele plugului să cânte; întinderile — lanurile, luncile, dealurile — păreau, nu
știu cum, ca de fier. Parcă toate răsuflau încă a iarnă.

în File din cartea naturii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Agârbiceanu

Aerul era iarăși pur, răcoros și subțire, așa cum rămăsese peste noapte. Soarele încă nu răsărise.
Oamenii își isprăviră treburile de dimineață din gospodării: își dădură în stavă caii, scoaseră sub
biciul lung al ciurda- rilor vitele, fugăriră porcii flămânzi în uliță când răsună cornul porcarului. Dar
caprele? Cine avea, și nu prea mulți aveau, trebuiau să se scoale cu noaptea în cap: căprarul tutuia
mai întâi din corn, scurt și subțire, numai în falseturi, cât se trezeau câinii din somn și lătrau ca la
alte alea.

în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Agârbiceanu

Dis-de-dimineață o vezi pe drum, tîrîndu-și calul de căpăstru. Femeia e înaltă, uscată, cu obrajii
stricați de vărsat, arși de soare și de vînt. Pășește larg, tropotind cu cizmele tari, pline de umflături
uscate. Calul o urmează cu gîtul întins, scobîlțind din picioarele ciolănoase. Poartă pe spinarea
adînc deșălată două coșărci desăgite. Sub coșărci, la fiecare legănare, se văd două petece mari,
pămîntii. Calul e alb, dar, sub coșărci, i s-a ros părul tot, și pielea, de-atîta frecătură, e-o rană
tăbăcită, tare ca potîngul. Merge în urma muierii, adormit parcă de tropotul cunoscut al cizmelor ei.
Capul, mare cît o solniță, nu și-l mișcă nici la dreapta, nici la stînga. Nici femeia nu-i are grija, ci
pășește mereu înainte; doar în răstimpuri zice așa, ca pentru sine:
- Ghii, mă Bator!

citat celebru din povestirea Fefeleaga de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Ion Agârbiceanu despre Soare, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook