Ion Barbu despre apă

Falduri

Somn mult, din pluşuri. Vid în stal.
Vegherea sticlei, drept cortină.
Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă
Din membre limpezi, o cristal!

Sub mături, fluturi şi urâturi
Mort - chipul meu, pe crengi de gâturi,
Un glas din ceruri cere: - Dacă
Ai face-oglinzile să tacă?

Din somn, din stofă sar deştept,
Smulg fierul scurt, îl duc la piept.
La ţărmul apelor de gală
Strig hidra mea, chilocefală:

- Întemniţate William,
Cast hidrofil, te aşteptam
Să treci, maree, din oglindă
În luna frunţii, să te-aprindă;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntrea

Teorbele sonore şi cântecele toate
Au adormit în burgul târziei noastre nunţi;
Şi în stăruitorul declin, chiar tu renunţi
Să întârzii pe culmea posomorâtă. Poate

El doar să mai rămână... el, somptuosul crin
Al formei care urcă şi se desprinde, parcă,
De malul apei, unde tot gândul tău se-mbarcă
Îndurerat, nesigur şi silnic Lohengrin...

Sfielnic gând, tu nu vezi cum luntrea frământată
Şi lebăda grăbită spre sfintele păduri
Vor să-mplineşti porunca? Dar încă nu te-nduri
Să laşi ţinutul veşted al nunţii de-altădată!

Zoreşte, iar pe faldul uşor de hiacint
Îmbracă-ntâia armura, şi vechea ta mândrie
Se-nalţă spre uitatul regat, ce te îmbie
Statura ta turnată în luminos argint.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înecatul

Fulger străin, desparte această piatră-adâncă;
Văi agere, tăiaţi-mi o zi ca un ochean!
Atlanticei sunt robul vibrat spre un mărgean,
Încununat cu alge, clădit în praf de stâncă,

Un trunchi cu prăpădite crăci vechi, ce stau să pice,
Din care alte ramuri, armate-n şerpi lemnoşi,
Bat apele, din care baia albastră să despice
Limbi verzi, şuierătoare, prin dinţii veninoşi.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc secund

Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,
Intrată prin oglidă în mântuit azur,
Tâind pe înecarea cirezilor agreste,
În grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică însumarea
De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
Şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii

Posomorâta lor înlănţuire
Nu e decât un spasm încremenit
-Supremă încordare de granit,
Rămasă dintr-o altă întocmire.-

Demult când dorul lor nebiruit
Îi logodi cu vasta strălucire,
Un braţ semeţ au repezit spre fire...
Dar gheaţa înălţimii l-a-mpietrit.

Şi-n vreme ce c-un gest de renunţare
Atâtea stânci expiră-n vijelie,
Şuvoiul apei neîncăpătoare,

-Şerpuitoare formă veşnic vie-
Prin necuprinsa zărilor câmpie
Se-ndreaptă către mări odihnitoare...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii

Posomorâta lor înlănţuire
Nu e decât un spasm încremenit –
Supremă încordare de granit,
Rămasă dintr-o altă întocmire.

Demult, când dorul lor nebiruit
Îi logodi cu vasta strălucire,
Un braţ semeţ au repezit spre fire...
Dar gheaţa înălţimii l-a-mpietrit.

Şi-n vremea ce c-un gest de renunţare
Atâtea stânci expiră-n vijelie,
Şuvoiul apei neîncăpătoare,

- Şerpuitoare formă veşnic vie –
Prin necuprinsa zărilor câmpie
Se-ndreaptă către mări odihnitoare...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elan

Sunt numai o verigă din marea îndoire,
Fragilă, unitatea mi-e pieritoare; dar
Un roi de existenţe din moartea mea răsar,
Şi-adevăratul nume ce port e: Unduire.

Deci, arcuit sub timpuri, desfăşur lung ţesut
De la plăpânda iarbă la fruntea gânditoare,
Şi blondul şir de forme, urcând din soare-n soare,
În largul vieţii revarsă un trecut.

Din călătoarea undă, din apele eterne,
Îmi însuşesc vestmântul acelor care mor,
Şi înnoit şi ager alerg – subtil fior –
Prin săli orgolioase ori umede caverne...

Şi astfel, în pământuri croindu-mi vaste porţi
Spre ritmuri necuprinse de minte vreodată,
Aduc Înaltei Cumpeni povara mea, bogată
De-atâtea existenţe şi tot atâtea morţi.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!