
Romanță negativă
N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Și ce-a putut să fie s-a sfârșit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuțit!...
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Și fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...
Dar n-am putut călători-mpreună...
Și fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veverițe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopți de primăvară!
Și-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se știe
În care timp și-n care loc s-a petrecut!...
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!



Pe malul Oltului
Pornind din Lotru spre Cornet,
Șoseaua urcă-ncet... încet...
Ținându-se parcă de mână
Cu linia ferată,
O vecină,
Ce-i pare totuși o străină,
Fiindcă nu seamănă cu ea,
O biată bătrână șosea
Banală -
Dar națională!...
Șoseaua urcă-ncet, ca de-obicei,
Proptindu-se doar în copacii ei...
Urcă tăcută
Și timidă
Ca o omidă...
În timp ce linia ferată
Urcă țipând,
Parcă-ar fi beată,
Ca și locomotiva "Malaxa",
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Prin gările cu firme-albastre
Tristețea trenului ce pleacă
Noi n-am trâit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...
Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Și setea noilor senzații,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantații
De mătrăgună și cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Și gările cu firme-albastre!...
Doar trenul pleacă,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pastel mecanic
Monocromia dezolantă a unei dimineți ploioase
Mângâie agonia tristă, dar gravă-a unui tren de marfă,
Ce-și fluieră impertinența prin trei supape ofticoase
Și urcă panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harfă
Într-o capelă funerară.
Cu miros de făclii de ceară
Și vagi parfumuri de tămâie,
Eau de Cologne
Și chiparoase.
Pe Valea Oltului
Sau poate pe Valea Prahovei...
Decorul
E-același peste tot când plouă.
Și-aceleași agonii profane
Schițează orice tren de marfă
Când vrea să calchieze zborul
Expreselor ce urcă panta cu grații de aeroplane!...
Aceleași agonii banale
Și-același trio de semnale
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 52 (13 noiembrie 1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la trenuri, dar cu o relevanță mică.

Pășește-ncet
Un singur lucru-ți cer: Să nu regreți...
Și-acum,
Pășește-ncet să nu-mi deștepți covorul
Și măștile-adormite pe pereți!...
Pășește-ncet ca și cum nici n-ai fi
Intrat aci!...
Odaia mea e o scenă-n care-actorul
E veșnic altu-n fiecare seară -
O scenă ce-și păstrează doar decorul
Și liniștea
Ca și-o modestă gară
Prin care trenurile trec mânate
De gestul unor mâini halucinante.
Pășește-ncet să nu-mi deștepți minciuna
Scrisorilor închise prin sertare
Și florile-adormite prin pahare.
Odaia mea e grota fără soare
Prin care nu mai intră azi
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Ion Minulescu despre trenuri, adresa este:
