
Glasul sirenei din nou
Mă strigă valul mării și dorul tău mă leagă:
Am sânul de femeie și trupul de delfin.
Trirema-naintează și ape noi dezleagă,
Iar cornul lunii palid se-apleacă în declin.
Mă strigă valul mării și Echo trist răspunde,
Și scoicile sonore din zări în zări se frâng...
Aruncă-ți iar, străine, cântarea ta pe unde,
Sa nu aud talazul și apele ce plâng.
Mai cântă, ca sirena sa fie iar femeie!
Căci iată se înalță cu murmur milenar
Lung marea să-și recheme puternic a ei zeie...
O, tu, ce stai pe proră, ridică glasul iar!
poezie celebră de Ion Pillat din Eternități de-o clipă
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Vedeni
Ca ieri izvorul curge în amfora de lut,
Dar azi, pe malul apei, altarele Dianii
Se prăbușe-n ciorchine de bozii, iar castanii
Podoaba și-o dezbrăcă pe templul decăzut.
Ca ieri izvorul curge, dar unde mai sunt anii
Când satirul, glumețul, și faunul tăcut,
Veneau să-și cânte-n trestii un dor necunoscut
Și urmă de copită în crâng lăsau silvanii?
Poteca e pustie și vremea depărtată
A zeilor din timpul cu visuri legendare
Dar noaptea cel din urmă centaur, câteodată,
Din codri plini de freamăt ieșind nemuritor,
Cu două piepturi albe sub luciul lunii, pare
Un bust uitat de veacuri pe-un soclu mișcător.
poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Murmur crescând de valuri
Trirema se șterge prin asfințit,
Cu dânsa suspine deșarte...
Ecouri fugare au amuțit,
Departe se-aud... mai departe.
Trec plângeri de oameni pe apele mari
Cu valul spumos și cu vântul.
Nimic nu rămâne din patime mari
Și piere pe mare cuvântul.
E-al nostru acuma întinsul stelar,
A noastră e noaptea pustie!
Din frânte talazuri un muget barbar
Se-nalță, descrește, învie.
A noastră-i sirena cu păr de argint
Ce-noată în rază de lună!
Uitate acuma sunt doruri ce mint!...
Ea simte iubirea străbună
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Pillat din Eternități de-o clipă
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la apă, dar cu o relevanță mică.

Vis și centauri
Am văzut în vis întinderi adumbrite de castani,
Ziduri vechi de piatră-n pietre dărâmate ani cu ani,
Iederă de ele prinsă și de-a lungul lor de strajă
Brazi înalți. Pe iarba deasă stăm culcat atins de vrajă,
Ascultând povestea apei săltărețe de pe prund.
Tu, tăcută, de grumazu-mi aduceai un braț rotund.
"De-un trecut ce nu-i al nostru îți aduci aminte oare?"
Te-ntrebai și plete, plete ca un râu stropit cu soare,
Am simțit pe-obraz, pe frunte părul tău adus de vânt...
Și spre seară când pe pajiști e o pace de mormânt,
Urmărind poteca strâmtă ce se pierde prin livadă,
Cerbi în cârd veniți din codri s-au oprit mirați si vadă
Sub salcâmul nins de floare doi străini în țara lor,
Și când luna de pe dealuri, ca un arc de vânător,
S-a-ndoit pe cer, și ceața se lăsă prin crâng fâșii
Se ivi ieșind din umbră și din vremile pustii,
Alb, mai alb ca spuma mării, cu copitele de aur,
Izvorând din întuneric, rând pe rând, câte-un centaur!
poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Ion Pillat despre apă, adresa este:
