Iulia Dragomir despre poezie

Minunea întâlnirii

Minunea întâlnirii
A fost o minune că ochii s-au întâlnit în nunta viselor.
Ascultau povestea, scuturând praful urmelor.
A fost o minune că am plecat la drum spre poemul crucii.
Acolo, energia altarului urmărea mişcarea privirii.
Am vizitat înnoptarea cu fuga zorilor,
Zăboveam cu inima pe zâmbetul strălucirii.
Goneam între maluri mai aprinsă decât înstelarea.
M-am întors din uimire cu mâna întinsă.
Uite! Aici îţi găseşti echilibrul, ţi-am zis,
apropie-te, strânge în palmă mărturia întâmplării!
Am să te iubesc până la sfârşit,
cu doina cerbilor la adăpatul lunii.
A hărăzit vremea scrierea cu minunea efortului ziditor.
Au trecut năzdrăvăniile leilor,
aniversările naşterii întâlnirii cu lumea,
a trecut ziua femeii dătătoare de paşi,
s-au traversat anii cu poduri de gânduri,
s-au năruit aşteptările albului,
s-au înălţat curcubee la straja anotimpurilor.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir (19 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea întâlnirii

A fost o minune că ochii s-au întâlnit în nunta viselor.
Ascultau povestea, scuturând praful urmelor.
A fost o minune că am plecat la drum spre poemul crucii.
Acolo, energia altarului urmărea mişcarea privirii.
Am vizitat înnoptarea cu fuga zorilor,
Zăboveam cu inima pe zâmbetul strălucirii.
Goneam între maluri mai aprinsă decât înstelarea.
M-am întors din uimire cu mâna întinsă.
Uite! Aici îţi găseşti echilibrul, ţi-am zis,
apropie-te, strânge în palmă mărturia întâmplării!
Am să te iubesc până la sfârşit,
cu doina cerbilor la adăpatul lunii.
A hărăzit vremea scrierea cu minunea efortului ziditor.
Au trecut năzdrăvăniile leilor,
aniversările naşterii întâlnirii cu lumea,
a trecut ziua femeii dătătoare de paşi,
s-au traversat anii cu poduri de gânduri,
s-au năruit aşteptările albului,
s-au înălţat curcubee la straja anotimpurilor.
Cu nevoinţă şi acceptare, într-un torent puternic şi lucrător,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir (19 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa

Vreau să îţi sărut pielea sufletului
pe fiecare părticică de viaţă,
pe acolo pe unde te doare
şi pe unde nu te doare,
la pliul ploilor şi la încheietura clipelor îmbătate de vise.
în baia timpului, în odăia anotimpurilor ieşite din matcă,
pe cursul firesc al soarelui răsare şi al înnoptării,
la marea întâlnire a prefacerii întru mântuire!
Nu folosesc doar buzele calde, umede, pline ale gândului ce îţi cutremură anii.
Te sărut incandescent cu mine însămi, poezie.

poezie de Iulia Dragomir (8 octombrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Două cuvinte cât o mie de ceasuri se prelingeau în atingeri diafane
până la marginea curcubeului.
Două cuvinte cât sufletul poemelor se azvârleau cascadă din vârful trăirii,
trambulină de adâncit în continente degetele urmelor.
Două cuvinte cât stelele strălucinde
se rostogoleau pe calea flămândă de lună.
Se dezbrăcau de umbre, torţe de sădit la uşa pieptului,
modelând în ispitire pereţii gândurilor.
Două cuvinte cât spiritul naturii mişcă între buze aerul universului.
În şi dincolo de auz, îşi lămuresc conturul între bătăile inimii. (2.07.2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (2 iulie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela

Dintre toate ferestrele, cel mai mult îmi place
să deschid ochii spre sufletul nucetului
în care se oxigenează orânduirile basmelor.
Dintre toate zidurile, cel mai mult îmi place
să mă las înţărmurită de zidul intimităţii
care păstreză între parfumuri
descoperirea magnoliilor crescute înlăuntru.
E un acord tacit între tei şi pământ,
să înflorească pe aleea poemelor.
Dintre toate arderile,
cel mai mult mă încălzeşte jarul iubirii.
Scânteiază din tălpi până dincolo de moarte.
Mă mişcă după lumina din călcâiul timpului.
Mă aprinde candelă în căminul vieţii!

Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (8 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Providenţială

Dacă o iubeşti, te aşezi pod de traversat deşertul,
trambulină pentru crezul în flori,
o colinzi la pas în lung şi-n lat,
o ţii de mână şi o ridici de subsoara vederii,
limpezind cerul de nori.
Pătruns de viaţa din ea,
topeşti cu o-mbrăţişare ceaţa, fulgii de nea,
te apropii până la mutatul în dimineaţa buzelor,
le sorbi până te desprinzi de vechiul eu
şi te unifici cu poemul ce ti-e.
E uşor? Este greu?
E o întâlnire providenţială aceasta,
pe care necontenit, cu inima, o scrii.
Trage după ea luna şi soarele,
trage zilele rupte din rai ca strugurii copţi ce pleznesc în vii,
trage cortegii de lalele cu bulbii înfipţi în pântecul anilor. Ştii?
De la-nceput, s-au înfiorat de presimţiri petalele-n sărbătoare.
De atunci, am turtit între doruri timpul,
l-am legănat pe picioarele inimii,
liman de sărutat gândul cel bun.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

S-au prins cuvintele, seminţe de înfloriri,
de catapeteasma inimii.
Au izbucnit în altarul timpului cu înflorirea rugăciunii,
alchimist pentru bobocii tăcuţi ai palmelor universului.
S-au înlănţuit ca prinse în horă.
Zglobii se avântă în faţă şi în spate,
dincolo de chipul dimineţii, solie luminii, aprinzănd farul gândurilor.
E un sărut lipit de cerul clipelor,
cu dor de sfinţenia vieţii.
Din ele se întrupează culoarea amintirii,
din ele se nasc bănuielile de creştere
pentru spicele înscăunate de cinstea virtuţilor.
Au răsărit cuvintele, fluturi, de pipăit sufletul iubirii.
Miros a mosc şi a scorţişoară, a casă de trecut pragul cu talpile goale
pentru împărtăşirea din intimitatea aerului.
S-au aprins feţele lor visătoare,
s-au învăluit de ghicitorile purpurii ale rătăcirii prin sine,
în căutarea locului de ascultat pulsul vremii.
Îşi schimbă vestimentaţia, se gătesc de primenirea anilor
cu îndreptări de secunde pe axa conectării la izvor.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir (27 septembrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subterană

Povestea mea nu este la vedere,
cu ochii mari, mustoşi de rost,
o prinzi din cântul mâinii, în tăcere,
din tot ce este mugur, din ce-a fost.
Povestea mea cea vie e în poezie,
ea o cuprinde între aripi mătăsos,
de vrei să vezi, aprinde scara vie
ce urcă inima-n hambarul de frumos.
C-am fost sau nu eroii luptători
în lumea-n care adevărul ne dictează
mersul pe jos sau zborul peste mări,
e cert că naşterea cuvântului viază,
că dragostea e sensul pentru căutări.

poezie de Iulia Dragomir (21 octombrie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcuş

Ca o compensare pentru spaţiul neacoperit de pulberea milenară,
muţi pasul pe sârma întinsă de tălpile încercate de mers.
Din carnea clipelor frăgezite de vers,
frămânţi aluatul pentru viaţa solară.
Ca o compensare pentru gama minoră
a încercănatelor desfrunziri,
culegi cireşe din pomii cu rădăcini în negrăite cinstiri.
Tălmaci pentru limbajul răsfirat în strigătul mut,
te trec prin poarta raiului ca printr-un sărut,
căci dragostea acoperă mulţime de cărări.
Cu Dumnezeu se urcă-n suflet chiar şi prin căderi.

poezie de Iulia Dragomir din Confluenţe literare (26 mai 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naturaleţe

Să mă îndrăgostesc de tine a fost cel mai usor lucru care mi s-a întâmplat, poezie.
Te-am privit până în sufletul timpului
şi mii de păsări au dat din aripi,
gândul s-a făcut zbor cu ochi scăpărători
la hrănitul zilelor în gânduri înflorite.
Mi-ai îmbrăţişat calea
şi m-am trezit trăind până la gâtul clipelor.
Aici sunt, în strigătul aerului.
Respiră-ţi viaţa!
Să mă îndrăgostesc de tine a fost cea mai frumoasă călătorie înlăuntru,
între sinele timid şi sinele dezlănţuit,
gata de naturaleţea exprimării.
Bucură-te de libertate!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea, logos sfânt

De-ţi este bine,
nici nu mai contează
în ce cochilii se strecoară luna
să soarbă dintre ierburi seva dulce,
Ia din tăcere cetera, gorduna,
şi lasă capu-n iasomie să se culce!
De-ţi este bine,
stai în luntrea sufletului, leagăn sfânt,
cu flori de măr şoptindu-ţi despre vreme,
culege bucuriile din cer, de pe pământ,
Ia ce-i mai bun din viaţă, nu te teme!
De-ţi este bine, binele se-mparte
cu-ntreaga fire, logosul cerat,
sunt zâmbetul ce se aşterne, alfabet înaripat,
cu inima îţi scriu din ochi poemul,
care-n povestea vieţii te-a-ntrupat.

poezie de Iulia Dragomir (27 martie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare universului

Măria Ta, cerbule, suflete, puiul pădurii,
bucură-te de fragi, de soare, de zmeura inimii, gurii!
Din rădăcini se ridică -n privire copacii.
În vară, se-mbujorează tuberozele, macii.
Fii binecuvântat, pământule sfânt!
Din tine cânt, din tine cresc, din tine sunt,
de tine, cu viaţa florilor, mă pătrund.
Te iubesc, cu ape, cu fiecare pom, cu iarba haiducească, pe limba tăcerii,
pe limba din adâncuri, pe limba păsărească,
m-am născut, m-ai născut la soroace, poezie curată,
de susurul izvoarelor, de dor, de bulboacele tainei curtată.
Te-ai născut, darul muzicii pe văi, pe munţi, pe coline.
Fii binecuvântat, văzduhule, te cuprind, tu respiri şi în mine! (6.08.2021)

poezie de Iulia Dragomir din revista Timpul, Artă şi comunicare, Ploieşti (6 august 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

Cine eşti tu, de tragi cu degetul poemelor
de somnul şi trezirea orelor în creuzetul gândurilor?
Mi te-ai lipit abţipild pe buzele zeruite
de strigătul indescifrabil al umbrelor moi,
de fereastra aceea albastră.
O deschid şi respir. Nici nu mă mai văd culorile stelelor.
M-am ascuns între gene.
Fără chip şi fără bombastice extensii de suflet,
cu inima largă, totuşi închisă în cuvinte, ca o bomboană,
îndulceşti apusul privirii.
Am încremenit. Mă urmăresc declaraţiile răspicate ale universului,
ca peştii în ocean.
Nu există amnezie pentru inima, arhitect neasemuit de timpuri fără de timp.
Există abisul în care nu ajung paşii. Există înaltul în care ţâşnesc privirile viorii.
Cine eşti tu, fiinţă marină, plutitoare, prin apa tăcerilor răscolitoare?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul valurilor

Întind gândul, îmbrăţişare,
aşa cum întind mâna după fructul oprit de faţa împărătească
ce a repartizat fiecăruia câte o bucată de cer,
câte o haină de îmbrăcat eternitatea cu pipăitul stărilor,
câte un umeraş pe care să îşi pună intimitatea,
să prindă şi să desprindă nasturii cuvintelor,
martori ai deschiderii şi închiderii şifonierului inimii.
Întind gândul, atingere măiastră,
mai mult decât ar putea chiar palmele,
tortiţe de prins darul vieţii,
gata de muzica fiinţării,
gata de eliberări, planări în aerul viselor.
Sedusă de muza, alchimist,
ce schimbă în zbor dorul pescăruşului,
leg şi dezleg şiretul de care atârnă înfăţişarea întinsului.
Ca dintr-o peşteră, scot capul în gura pădurii de simboluri,
mă întind, maree,
să îmi descopăr prelungirea în rezonanţa undelor.
Artistă fără pereche, marea îmi răspunde în poemul valurilor.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucificare

Lunecam pe firul nopţii în mătasea nemăsurată de croieli.
Luminile ochilor se împleteau mistuitor.
Am băut clipele până la fund. Ce fior!
Şi când eram aproape, mi-era dor!
Am făcut cort de zvâcniri, de retrageri în răsărit, în apus,
am făcut slalom între vise şi pământ,
izvor de tăceri, de cuvânt.
Păreau orele fără sfârşit,
se oprea timpul în loc. Ce nadir, ce zenit!
M-am izbit de luceferi şi zmei,
m-am pierdut pe cărările ochilor,
de povestea inimii, sclipitori, grei.
Am plutit pe covorul de aur şi lut,
lumina şi frigul am gustat,
ca pe vinul împărtăşaniei,
poemul anilor, am băut,
din cap până-n călcâie,
pe viaţă şi pe moarte, în toate cele,
iubire, te-am primit,
te-am căutat. Ai uitat?

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Aş fi ales de la început aceeaşi poziţie în faţa cuvântării,
dar cuvintele s-au înfipt apocaliptic în inima anilor.
Pendulările indicatorilor temperaturii vazduhului în care creşteam viaţă
urcau pe şira spinării cu paradoxuri înnebunite de apropiere.
Ce să mai înţeleg?
Slăbiciunea cea mare vine din spatele înserării.
Puterea, tot de acolo.
S-au aşezat apele, câmpiile, văile, munţii,
pântecul vremii pe genunchii sufletului să îi încerce virtuţile zborului.
Am dezlegat tainele să cântărească atent libertatea
şi lumina m-a cântărit cât să revăd pragul amiezii.
Şi am tăcut în faţa tumultului,
cântărind în poeme negrăite, eternitatea.
Explicaţie
Nu sunetele, ci reflectarea valurilor,
nu oglindirea, ci scindarea adâncului în frunte şi piept de cuprins spectacolul apelor!
Nu dorul, ci alergarea după strigătul mării,
nu glasul viorilor concertând în filarmonica zilelor,
ci separarea în corzi sensibile, numai bune de exersat fericirea şi alte nevoi!
Nu cuvântul, ci mişcarea!

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Am fost fericită când între umbră şi lucire zâmbeai,
când cu dorul mă sărutai.
Petreceai în bucurie cu palmele spaţiul însămânţat de magie.
Amprentam cu dragostea pereţii şi ploaia, se sacraliza şi odaia.
Erai viu, eram vie.
De pe chipul tău, coborau în suflet aripi de înălţat clipele la nemărginire.
Te priveam cu ochi de lumină în fire şi dincolo de fire.
şi mi te topeai pe buze, te cutreieram pe orice colină, zidire,
să te beau necontenit cu gândul.
În poezie, eram deplină.
Am fost fericită la cufundatul în priviri, alipire dintr-o căutare,
scânteie la călcâiul de cer şi de sare,
când căpătaseră graiul cel mai dorit pentru indescriptibila stare.
Îmi scriai cu inima şi traduceam în tezaur chemările înstelării.
Ai venit la duşul mării
să mă inunzi de tine, înfiorare,
să mă cuprinzi înflorată, bronzată de dor şi de soare, nedespărţită visare.
Am fost fericită când în mijlocul mulţimii, oriunde,
te vedeam doar pe tine,
când minutele erau şi goale şi pline,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir din Literatura de azi (11 august 2022)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul vieţii

Din tot ce arde purpuriu sub pleoapa lunii,
ce cratere te fură cu surâs de jar?
Din tot ce zboară peste fusul rătăcirii,
ce pânză te răpeşte în rotirea bucuriei
ca-n palatul de cleştar?
Cum se aşterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
E iarnă, dar nu-i timpul de îngheţ pentru privire.
Câtă bucurie! Te-aud şi tăcând!
Vremea întâlnirilor de sens învie?!
Topeşte dragostea zăpada separării de cuvânt.
Vezi? Prezentul-i dar sublim de alb în gene.
Lumina mea, ce-ai împânzit cercetător simţirea,
pentru a radia din creştet până-n tălpa stelelor nemărginirea,
pentru tine, din culesul roadelor, ce vrei?
Trec anii, la urechea inimii cercei, podoabă peste vreme,
noi, îmbogăţiţi prin ei,
la sărbătoarea adâncirii în poeme.
Din tot ce cheamă spre duminici printre clipe,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ospăţ împărătesc

În libertatea albastră, cum stai acolo, scrutător, lângă coastă,
auzi cum bate din aripi o pasăre măiastră!?
E secretară-n întâlnirea mentolată de poveşti.
Ce glasuri se înalţă-n templul de smarald!
Mi-e şi frig, mi-e şi cald.
Bucură-te! Din tâlcul lor, şi tu creşti...
Cuvintele, precum cafeaua, aşteaptă să le bei din ceşti,
să le guşti aroma pe-ndelete sau în grabă. Ce vibraţie suavă!
Stau dinainte să le seduci între metafore, braţe de alint,
cuvintele au viaţă, râd, plâng, se mişcă, dorm, simt...
Hai la cenaclul tuturor acestor întâmplări,
să luăm cuvintele şi stările la disecări,
să desfrunzim tăcerea de veşmânt.
Cum se roteşte zburătoarea-n cuibul morilorde vânt?!
Printre zăpezile adunate-n geam, printre sclipiri ce străjuiesc pe ram,
cu reveria şi realitatea mă-nfăşor ca-ntr-un fular ceresc.
Prin vara sufletului, cu orele coapte de trăiri mă hrănesc.
Mă deschid, mă încui, mă adun, mă risipesc, îngheţ, mă topesc...
Să-ţi fie dragostea ospăţ împărătesc!...
Până la toate şi înapoi

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!