Marin Bunget despre tristeţe

Rugă... pentru moş Nicolae

Moşule... îţi scriu şi eu,
Ca orice copil cuminte
Cu frică de Dumnezeu.
Nu că mi-aş dori ceva...
Este doar o rugăminte;

Am prea multe jucării
Să mai vreau acuma una,
Cred că ţi-au mai scris copii,
Tot cuminţi... dar mai săraci,
Care, sigur, n-au niciuna.

Şi niciuna nu-i stricată...
Parcă-s luate din reviste.
De prin alte ţări... plecată,
Mi-a trimis, destule, mama,
Dar sunt singure... şi triste.

Ca să-mi faci o bucurie...
Cred că şi tu ţi-ai dat seama,

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt rodul... din iubirea-ţi pătimaşă

Priveşte-mă
Sunt doar un fir de aţă
Desprins din ghemul tău de viaţă

Un mugure
Al unei flori gingaşe
Sunt rodul... din iubirea-ţi pătimaşă

Sunt cântecul
Ce liniştea destramă
Sunt împlinirea visului de mamă

Sunt zâmbetul
Din clipe de tristeţe
Speranţă pentru ani de bătrâneţe

Sunt un copil
Şi de sunt bun sau rău
Iubeşte-mă... sunt mamă pruncul tău

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de voi...

Îmi mai târăsc un an din bătrâneţe...
Atâtea gânduri şi nevoi s-au strâns.
Înconjurat de clipe de tristeţe
Mereu mai ai o lacrimă de plans.

Şi nu le plângi, că pâine n-ai pe masă
Sau bolul de făină s-a golit.
Sunt lacrimi pentru liniştea din casă
Şi pentru glasul porţii împietrit.

Mie dor de voi, să va mai văd odată
În jurul mesei puse peste ani.
Mă doare c-am să mor de voi uitată
Şi nu de grija nu ştiu căror bani.

Mă tem de ziua-n care o să pier
Şi n-o să fiti si voi alăturea.
Doamne, dacă mai eşti acolo-n cer,
Trimite-le spre suflet vorba mea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine, mamă...

La tine, mamă, mă gândesc mereu
De câte ori durerile m-apasă.
În clipe de tristeţe şi de greu
Trimit un gând la tine, către casă.

Te văd în amintiri cum ne zâmbeai,
Chiar şi atunci în clipe de durere.
Cu-o lacrimă, furiş, ne mângâiai,
Cu sufletul... şi sfânta lui tăcere.

Aş vrea să pot în vise să te ţin.
Ca tine mamă... să-mi răpun necazul.
Să cred doar în speranţele ce vin
Şi-n lacrima ce-mi mângâie odrazul.

La tine mamă... doruri de se frâng,
Tu ştii să le acoperi cu tăcerea.
La tine mamă gândurile plâng,
Dar numai tu le-mpărtăşeşti durerea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se uită Dumnezeu la noi...

Ne mor copii, ce trist... a câta oară
Tot punem lacrimi peste vieţi pierdute?
De sub durerea lor, parcă tăcute,
Cuvintele... nu ştiu nici să mai doară.

Ii plângem azi, iertăm... ş-apoi tăcerea
S-aşterne peste noi ca un blestem;
O letargie, din care nu putem
Să mai ieşim, să ne-alungăm durerea.

Şi lângă noi... o moarte blestemată,
Răsare, precum pirul, peste tot.
Nemernici, o hrănesc atât cât pot,
Cu lăcomia lor.. nemăsurată.

Se uită Dumnezeu... şi nu-nţelege,
Ce s-a-ntâmplat? Sub care legământ,
Robiţi durerii, îi ducem în mormânt
Intr-o tăcere mută? Care lege...

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai las o amintire peste flori

Am şi uitat, a curs atâta vreme,
Cum arăta pe chipul tău, blândeţea.
Prin amintiri, de-aş răscoli, m-aş teme,
Şi n-am să-mi iert dac-aş găsi tristeţea.

Ai luat cu tine, mamă, neuitarea,
Ca un înscris făcut sub legământ.
Ramâne tot, când ne-a venit plecarea,
Doar ea putea să-ncapă în mormânt.

Azi vin aici... să mai aduc o floare
Şi un regret, nechibzuinţei mele.
E prea târziu, şi prea târziul doare...
Tu iartă-mă, de-acolo, dintre stele.

Doar bietul timp, durerea ne-o mai stinge,
Prin rătăciri de gânduri şi simţire,
Azi nu mai plâng... dar lacrima tot curge
Să pună peste flori o amintire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul...

Cu frig peste tristeţe şi nor pe anii mulţi,
Pierdut intr-o uitare a timpului grăbit,
Abia ducându-şi anii, ce şchioapătă desculţi
Prin temerea de mâine, a unui rătăcit.

Speranţa i s-a stins în rugile spre cer...
Zadarnice cuvinte, prea goale de răspuns.
Atâtea gânduri sacre se rătăcesc şi pier
Şi nu mai ştie locul în care a ajuns.

A fost cândva şi tată... a fost cândva bunic,
O lume de iubire crescută-n urma lui
Azi l-a uitat cu totul, î-i este doar... nimic...
O stâncă de tristeţe în găndul nimănui.

Priveşte-n nicăeri, doar umbrele o ştiu,
Prin zâmbetul stârnit... amarnic de tăcut,
O lacrimă prelinsă pe sufletu-i pustiu
E tot ce-l mai îndeamnă să plece din trecut.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti cuvânt în poezia mea

Respectul meu... mărite cititor,
Tu, prins de versu-mi ca un legământ,
Eşti zâmbetul de care-mi este dor,
Izvorul meu... din care iau cuvânt.

În semnul tău, lăsat, ca trecător,
Neobositu-ţi gând se ascundea,
L-am adunat dintre tristeţi şi dor
Şi-am pus cuvânt în poezia mea.

Adeseori, când lacrima-mi cădea
Peste cuvântul dăruit de voi,
Eu am simţit, de-atâtea ori, în ea,
Iubirea ce se-ntoarce înapoi.

Şi pic cu pic... din tainicu-i fior
În versul meu, cu grijă, am zidit...
Răsplata mea, mărite cititor,
Din lacrima cu care m-ai citit.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onomastică

Mai plâng o secundă, ce vieţii mi-e luată
Şi-o alta mi-e pusă ca timp trecător.
Mai am bucuria ca încă odată
Să-mi număr tristeţea din clipe de dor.

Mai am şi puterea să trec peste vreme,
Să-i nărui speranţa. Ea veşnic se vrea
Stăpână pe lume. Şi totuşi se teme...
În lupta cu timpul puterea-i a mea.

Şi pun în sertarul cu gânduri nebune
Ruptura de vreme ce trece prin noi.
Nu vreau veşnicia să-mi pună un nume.
Mi-ajunge o viaţă, spre viaţa de-apoi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!