
Prăpastie
Dumnezeu e surd
Și când trebuie să-i spun ceva
Îi scriu pe-o foaie de hârtie.
Așa se procedează
Cu toți surzii.
Dar mie nu-mi înțelege scrisul
Și când îl văd cum se scarpină-n aureolă
În fața unei conjuncții,
Mă gândesc că mult mai ușor ar fi
Să i-o urlu-n ureche.
Asta și fac,
Dar Dumnezeu dă din cap
Că nu-nțelege
Și-mi face semne să-i scriu pe-o hârtie
Tot ce vreau să-i spun.
Pe mine mă apucă disperarea,
Ies în stradă și opresc trecătorii,
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!



Iertare
Sunt vinovat de acest cer
Cu văi adânci și negre hăuri:
Cu ochii mei eu i-am dat găuri,
Iertare tuturor vă cer.
E-n prabușire-acum și-n van e
Efortul de a-l opri în loc.
Sub ochii stelelor, burlane
Pui pentru lacrima de foc.
Se scurge cerul în pământ,
Pamântu-ntreg devine-o boltă,
Priviți din alte ceruri sunt
Azi ochii nostri, ce revoltă.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pod peste suflet
Sufletul meu nici n-are pod
Și zilnic dau să-l trec inot,
Departe-i țărmul celălalt,
Vadu-i adânc și ceru-nalt.
Ca peștii, din abis, stâncosi,
Răsar munți tineri, și munți roși,
Contemplu palma lor de lut
Și zic: Aici eu m-am nascut.
Buza-mi sărută-albastra zare,
Cu setea muntelui de sare.
Ce bine e că nici n-am pod,
Că dorul meu e plin de glod.
Dacă mă-nec, mă țin de-un plai
Și-not spre gura mea de rai.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de mishelle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la prăpăstii, dar cu o relevanță mică.

Simetrie
Mergeam așa,
Când deodată în fața mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Și altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am țuguiat buzele,
Am tușit,
Și-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Și după aceea în fața mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Shakespeare
Shakespeare a creat lumea în șapte zile.
În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstiile sufletești.
În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Și celelalte sentimente
Și le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu, Cleopatrei și Ofeliei,
Lui Othello și altora,
Să le stăpânească, ei și urmașii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strâns toți oamenii
Și i-a învățat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei și așa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.
Atunci au sosit si niște indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Și le-a spus că nu trebuie decât să se facă
Critici literari
Și să-i conteste opera.
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Marin Sorescu despre prăpăstii, adresa este:
