Cum doarme diamantul
Nu te-ngrozi, poete, de durere
Și nu fugi de dânsa niciodată:
Ea face poezia mai curată
Și-i dă o mai statornică putere.
Tu n-ai avea în vers o adiere
Atât de caldă și de parfumată,
De n-ar veni din zarea-ndepărtată
Pe-a suferinței rază de mistere.
În piept suspinele când se frământă,
Pe liră dulce, tot mai dulce cântă...
Și-n melodii durerea-și ia ființă...
Iar gemetele-s armonii pe strune, -
Căci poezia doarme-n suferință,
Cum doarme diamantul în cărbune.
sonet de Mihai Codreanu din Din armoniile durerii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții sunt ca șerpii: se urcă pe înălțimi amețitoare, deși nu au aripi.
aforism celebru de Mihai Codreanu din Sonete și aforisme
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Iubirea este o primăvară din care trebuie să stârpești multe omizi, ca să poți culege-n toamnă frumoase fructe. Dar ce păcat, poete, stârpind omizile îți stârpești în mai trandafirii tăi... de fluturi.
aforism celebru de Mihai Codreanu din Sonete și aforisme
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Poezie
Bătrânii spun că apa trece
Și spun că pietrele rămân,
Dar lucrul altfel se petrece
Pe vechiul nostru glob bătrân.
Că piatra, orișicât de tare,
Se macină și trece stând,
Iar peste trista-i măcinare
Doar apele rămân curgând.
poezie celebră de Mihai Codreanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Sonetistul
Taci, nu striga, Revolta mea. Pe liră
Nu vreau stidența gemetelor tale.
Îți strânge-n frâu nemărginita jale,
Răbdând arsura ei ca o martiră.
Din orice frământări te zguduiră,
Să-ți împletești covoare de petale
Și să le-așterni pe-ntunecata cale
Pe care Parcele ți-o hărăziră.
Precum David din ropot de suspine
Și-a făurit cântările senine,
Tu fă din plânsul tău literatură...
Tu pune peste rana ta adâncă
Olimpica sonetului măsură, -
Și de mai poți zâmbi... zâmbește încă.
sonet de Mihai Codreanu din Din armoniile durerii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum se călește fierul
Ca pătimaș culegător de vise,
Am cultivat abstractul în sonet,
Fiindu-mi silă de banal concret
Ce zilnic păsurile mi-otrăvise.
Și-așa în templul meu cu porți închise
Frumosului i-am închinat discret
Și-nfiorarea caldă de poet,
Și arta rece care-o stăpânise.
Cu mintea sufletul mi l-am călit
Cum se călește fierul înroșit
Spre-a-i oțeli flexibila substanță.
Numai așa am izbutit să-nfrâng
Vulgara lacrimei exuberanță,
Când suferința mă făcea să plâng.
sonet de Mihai Codreanu din Din armoniile durerii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Mihai Codreanu despre poezie, adresa este: