Oamenii tăceau în jur și priveau cum vine, năvalnic și plin din mal în mal, Siretul cu ape gălbui. Șăicile săltau întruna, și podul gemea necontenit din încheieturi. În josul râului lunca era înecată. Sălciile cele bătrâne pluteau pe apă ca niște căpițe, și soarele lucea în oglinda bălții ca un cuibar de foc
Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine apa mare, face podu gheb; bat nahlapii în șarampoiul de dincolo până ce-l prăvale.
Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada bețivilor
Nebun cel ce bea apă, când vinu-i așa bun
Nebun e cel ce doarme, de mii de ori nebun...
distih de Mihail Sadoveanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Muierea așa e lăsată de Dumnezeu, vicleană ca apa și trecătoare ca florile.
citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
La Prelunci, nu departe de două izvoare ale apelor celor mari, și acolo, pe un tăpșan, deasupra unei cline domoale unde se aduna omenire de pretutindeni, bătrânul din muntele ascuns se arăta și înălța brațele, binecuvântând pe pământeni și jertfele lor depuse la altar.
Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În sfârșit, după zile fierbinți, cu văzduh plin de abur, și alte ploi viforoase, vremea parcă s-a așezat. Dar într-o miercuri de la mijlocul lui august s-a vestit în sat la Buciumeni că vine mare Siretul și ia podul. Dacă ia apa podul, rămâne moșia boierească tăiată în două.
Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am văzut, la Siret, locul unde mă scăldam cu dracii de sama mea. Ne bălăceam în valuri, ieșeam la mal și ne ungeam cu nomol din cap pînă-n picioare;lăsam să ne pârlească soarele priet in, ne sculam, ne alungam în lungul malului cu chiote și cu răcnete, apoi dintr-odată săream cu toții în apă, în bufneli asurzitoare și în curcubeie de stropi.
Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când era mămuca bolnavă, zise el într-un târziu, eu, care eram cel mezin, stăteam lângă dânsa, ca să-i dau apă, când îi era sete... Avea arșiță mare. Eram singuri; ceilalți erau pe-afară, după treburi. Și ea-mi spunea să fiu cuminte după ce s-a duce ea, și s-ascult pe tătuca. Și eu o întrebam așa: Unde-ai să te duci, mămuță? Și ea-mi spunea: Apoi eu am să mor, Niculăeș, și tu să nu spui la nimeni...
Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acuma Irina noastră cea de odinioară murise; povestirea copilului îmi adusese aminte de toate cele de demult frumoase și pentru totdeauna pierdute. Murise, lăsând sufletul ei cald și mintea ei bogată copilului - care sta acum sub mesteceni la malul apei, vorbind cu oițele lui. Mormântul ei, ca al tuturor în tristele noastre țintirimuri, n-avea nici un semn și nici o floare și Onișor își ara ogorul nepăsător, îngrijit numai de holda de mâne.
Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căsuța, așezată pe dâmb nalt deasupra apelor, n-avea habar de înec. Vătăjelul Iordache Nastratin, care venise cu sătenii, începu vorba, lat și-ndesat, privind într-o parte cu ochii lui alburii: Moș Pahomie, iaca m-o trimăs cuconu Cilip cu ajutor... «Să nu cumva zice să se ducă podul, că ne rămâne moșia tăietă în două». Așa a zis cuconu Cilip Podarul se uită la Nastratin lung, măsurându-l cât era de nalt. Apoi avu o încrețitură de buze.
Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndată a ieșit domnul Iacobache, primarele, cu slujbașii; și Ghiță, cel mai spătos și mai de ispravă fecior boieresc, s-a crăcănat în capul satului, cu mânile-n șolduri, și-a dat căciula pe ceafă și a prins a striga cumplit, cum îi era obiceiul, de s-auzea până-n vale, peste zece hudiți: Ascultați... oameni buni!... Vine apa mare și ia podul! Ascultați... poruncă boierească: să iasă din fiecare liță câte doi oameni! Iar a început să buciume Ghiță în capul satului...
Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
După cuvântul înțelepților de demult, oamenii din acest colț de lume sunt copii ai pământului lor și ai cerului lor. Trupurile lor se alcătuiesc și cresc din anume hrană pe care o au la îndemână în câmpurile cu holde, în dumbrăvi și livezi și pe plaiurile muntelui. Firea și sufletul lor au blândețea acelor țărmuri îmbielșugate unde i-a așezat dintru începutul lumii Dumnezeu, fiind în același timp schimbătoare și furtunoase, nestatornice și viclene ca apele, ca vânturile și ca tot văzduhul lor fără cumpănă, întru care se îmbulzesc arșițele și gerurile.
Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apa vie a celor trei izvoare era călăuzită printr'o alvie îngustă în hrubă, într'un găvan de stâncă. Ca să-l pregătească pentru rugăciune, ucenicii ajutară bătrânului să se coboare pe trepte și să se scufunde de trei ori. Îl înfășurară apoi în poclăzi și sarici. Îi pieptănară barba și îi împletiră coama. Îi puseră straiu alb și comanac. Îngenuncheară ca să primească binecuvântare și se retraseră fără de niciun cuvânt, după datină. Ieșind în lumina după-amiezii, adunară vreascuri și cetini în mijlocul poienii, le clădiră cu meșteșug și aduseră jar dela vatra din lăuntru, unde se păstra foc fără moarte, dela începutul ciclurilor.
Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii, în zăduf, furnicau repeziți în toate părțile de vătafi, snopii se perindau în zbor spre hapcă, ș-un muget neostenit îi acoperea pe toți ca-ntr-o nebunie. Domnul Filip Nacovici încăleca, mai întorcea o dată capul și amenința cu harapnicul, pe urmă se ducea în buiestru, iar printre oameni urma o destindere trudnică, și-n negura plevii ochii aveau luciri bolnave. Sacale cu apă încropită înaintau domol, trase de boi, pe drumeagurile crăpate; căruțe cu murături hrana oamenilor veneau și mai încet; prin pâraie de nomol se tăiau în păurișuri și se chinuiau țigani în durligi, ca să prindă «chișcari» pentru prânzul vreunui vătaf...
Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada bețivilor
M-au îmbătat bețivii, m-au îmbătat și pace!
Și n-am doar ce le face!
Și mă trezesc buimac, privind cum alții beu.
Ah! Numai ei să beie? De ce? Să beu și eu!
Mai trag o sârbă bună, mai beu și mă trezesc
Că singurel vorbesc:
,, O, soartă schimbătoare, ce râzi de omenire!
Nebun cel ce se-ncrede în tine peste fire,
Nebun cel ce bea apă, când vinu-i așa bun
Nebun e cel ce doarme, de mii de ori nebun.
Ah! Beat îs, Doamne sfinte! Voiesc să mă mai dreg
Și iau o cană plină, vorbesc și nu-nțeleg.
În jurul meu cu silă privirea mi-o cobor,
Sărmane autor!
Când zorii albi de ziuă odaia luminează,
De-abia câțiva-n picioare mai sunt și meditează.
Tablou-i tare jalnic, odaia e murdară,
Podeaua ințesată de hârburi de pahară,
Și toate sunt stricate, stricați cu toții sunt,
Căci n-a mai fost orgie mai mare pe pământ!"
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihail Sadoveanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la apă, dar cu o relevanță mică.
Erau secerătoare din Necșeni și din alte sate. În vreme ce adunau cu securea mănunchiul de spice, urmăreau pe subt cotul stâng trecerea prințului și vorbeau într'adevăr, comunicându-și felurite observații. Totdeauna umbla el așa, pe departe și tăcut. Poate-i mut, glumeau unele. Are o boală de piept, era încredințată alta; de aceia se tot duce prin țări străine să se caute. Nu-i numaidecât bolnav; pare om ca toți oamenii, după cât spun cei ce-l văd de-aproape; însă-i cam smintit de învățătură. Are o odaie cu păreți numai și numai cărți. Nici nu vra să-și ieie soție; are de gând să se ducă la o sfântă mănăstire să se călugărească; ș'apoi s'a face vlădică ori mitropolit. Cine știe ce gânduri va fi având și de ce nu-și ia femeie; poate-i legat de vreo vrajă. Dac'ar fi trăit mă-sa, domnița Sultana, apoi ar fi pus ea pe cineva să-i desfacă și l-ar fi însurat. Așa, el trup de femeie n'a cunoscut, fărădecât niște fete de lingurari care slujesc domniței celei tinere. Aici trebuie să fie nu numai fapt și punere la cale, dar poate ș'o rânduială dela Dumnezeu, după vorba veche că apa trage la matcă și omul la teapă.
Mihail Sadoveanu în Nopțile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă tângui ca un stih din Psaltire
Mă tângui ca un stih din Psaltire,
Gândul închinându-mi-l ție;
Ore sarbede, ore de mâhnire,
Ore de veșnicie.
N-am sprijin, n-am argument;fără sens
O inima-a altuia în mine mai bate;
Se-ncercuie tot mai strâns și mai dens
În juru-mi singurătate.
Câte zile, câte săptămâni, câte luni,
Câți ani, câte veacuri sunt
De când o primăvară cu minuni
A înflorit pe pământ?
Amintirea paradisului e-n mine,
După umbra ta rătăcesc din loc în loc;
Uit că te-a furat spre țărmuri străine
Fantastica pasere Roc.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihail Sadoveanu din Daim (1944)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Mihail Sadoveanu despre apă, adresa este: