Mircea Trifu despre poezie

Unui poet epigramist

Mi-a spus un tip, o gură veninoasă,
Că plimbăreţi ca dânsul sunt puţini:
În epigramă nu prea e pe-acasă
Şi-n poezie umblă prin vecini.

epigramă de Mircea Trifu din Unde nu e cap, e vai de picioare (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afluenţă de poeţi

Unul slab şi lung, cu chică
Şi-altul gras şi mărunţel:
- Sunt poetul cutărică!
- Încântat. Şi eu tot el!

epigramă de Mircea Trifu din revista "Epigrama", nr. 19-20 (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramistului George Corbu

Duşman al versului facil
Şi-al rezolvărilor dulcege,
E-atât de-adânc şi de subtil,
Că singur nu se înţelege.

epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel epigramatic

Se duelează îndrăcit,
În strofe fulminante.
Ce-or fi avut de împărţit?...
În orice caz, nu poante.

epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temutului critic literar Al. Piru, care a precizat că numele său nu provine din slavul Pyro (pir), ci din grecescul pyros (foc)

Acum, când s-a făcut lumină,
Timide gânduri îi consacru:
Poeţii, care i se-nchină,
Îl cred - probabil - focul sacru.

epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decalogul epigramistului: 3. Să nu iei numele în deşert

Atunci când cel ce persiflează
În vers şi-n spirit e expert,
Nici nu ia numele-n deşert
Dar nici nu-l lasă într-o oază.

epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Eugen Frunză, colaborator nelipsit al "Urzicii"

Fie iarnă, fie vară,
Chiar de n-ar fi scris nimica,
Frunză trebuie s-apară...
N-are numai ţepi "Urzica"!

epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Ion Larian Postolache, după ce a uitat să participe la propria-i sărbătorire

În ziua ceea minunată
Ne-ai demonstrat ce-nseamnă fler:
Lipsind, i-ai dat un caracter
De sărbătoare-adevărată.

epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet

Un paradox, ţintind departe
Ne-obişnuieşte cu ideea
Că ce-i perfect, e mort. De-aceea
Ce scrie dânsul n-are moarte.

epigramă de Mircea Trifu din Culegere de epigrame (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă jur pe versul meu, copilă

Îmi pun în traistă stropul de ruşine,
Căci înnorat e cerul şi-i prea mic.
Cobor încet şi mă dezic de mine,
Am tot cerut şi nu mi-am dat nimic.

Mă răzvrătesc, prezentul ăsta doare
Şi nici trecutul nu a fost mai bun,
Trădat sub lună, alteori sub soare
Un singuratic poate sau nebun.

Dorinţele se-ndepărtau în noapte,
Eu nu am fost, dar trebuia să fiu.
Nu ascultam al crucii mele şoapte
Ce îmi chema la ea al meu târziu.

Prin vers prea multe vieţi trecură
Şi în cuvinte-aşteaptă alte vieţi.
Le curăţ cu batista biata gură,
Şi sarea asta-a vechilor tristeţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu (Arezzo, Italia)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catedrală la piept strânsă

Sunt un Norocos, în viaţă, blestemată dimineaţă
Şi orice apus din mine, astăzi mă sfinţesc strămoşii,
În icoane mă cocoaţă, ca un bulgăre de gheaţă
Ce îl rastignesti pe cruce şi-l plăteşti cu ouă roşii.

Tu Nerăbdatoare încă, rabdă-n taina ta adâncă
Căci în versurile sale te-a bătut de mult în cuie,
Ea n-aude că-i de stâncă, rece, palidă poruncă,
Iar tu Pulbere de fată ai s-ajungi a ei statuie.

Fac din picături de sânge, însetatului i-ajunge
Să ridice-o catedrală cu băncuţe ca la şcoală,
Unde răul ce te-atinge stă în inimă şi-ţi plânge,
Că-i boier, ori coate goale... picătură de cerneală.

Singura carte ce-i scrisă cu parfumul de caisă
E ţinută-ntr-o icoană cu o toartă, parcă-i cană
De eşti dună de nisip, însetată poartă-nchisă,
Tu apleacă-te şi soarbe şI se mai alină-o rană.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smochinul inimii mele

Sprijinind un lac de cer cu un braţ imens de crengi,
Dragoste cu frunze-albastre şi cu inimă de lup,
Ochii minţii-nlăcrimaţi numai tu poţi să îi ştergi,
Prinzând rădăcini în dorul gândului lipsit de trup.

Am să scotocesc prin el să învăţ pe und' se urcă,
Numai îngerii-mi coboară, c-am o aripă în plus,
Să o las iubirii mele, căci o duc de mult în cârcă,
Doar aşa-mi va creşte crucea pe care o am de dus.

Tu alinţi cu ochii leneşi lacu-albastru de pe ramuri,
Codrul şi un corn de cerb te vesteşte c-am ajuns,
Să-ţi Iaşi aripa-adormită pe-ale noastre două maluri,
Ca o punte peste-o mare de-ntrebări fără răspuns.

Lacrimile-ncep să cadă peste lumea mea de orb
Şi îmi îndulceşte viaţa tristă-a buzelor flămânde,
Le hrăneşti la tine-n braţe şi în ochii lor de cerb,
Le vezi frica mea, de mine, lângă tine cum mă prinde.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul epigramatic

Amarnic s-a-ncurcat "estetul"
În strofa lui mai sus plasată:
A vrut să spună că sonetul
E-o poezie... mai spălată!

epigramă de Mircea Trifu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua unei mame

În poala ta aştept de-atâta vreme,
E obosit şi doarme-al tău destin,
Măicuţă,-ţi fac sărate, lungi poeme,
Ţi le recit şi-adorm şi eu puţin.

Am să te port de mână până-acasă,
Căci cerul ei demult e fără stele,
Stau toate căzătoare-aici pe masă,
Căci greu e fără tine printre ele.

Am să-ţi citesc cum îmi citeai odată,
Am să-ţi recit cum tu m-ai învăţat,
Un pic doar să-ţi fiu mamă şi tu fată,
Şi să-mi zâmbeşti în somnul alintat.

Şi am rugat vioara mea căruntă,
Să-ţi cânte-n visul tău un cântecel,
Ca tu măicuţă-n adormirea sfântă,
Să deschizi ochii somnului, cu el.

poezie de Mircea Trifu (7 martie 2016, Arezzo, Italia)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri sărutate

Pe ţărmul vieţii mele,
Innobilându-mi chipul,
Aprind pe cer candele
Să ardă-n ele timpul.

Şi pe nisip scriu "dragă"
Iar marea mi-l culege
Şi în abis aleargă,
Misterul să-i dezlege.

Din valuri închinate
Cu sare şi argilă,
Pe spume ne-bronzate,
Se naşte-a mea copilă.

Din floare de coral,
De mare tăinuită,
O sfântă-n sfântul Graal,
Dar încă ne iubită.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu (Arezzo, Italia)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adormirea lunii

Am răsfoit tot universu-n noapte,
Copilă dragă, până te-am găsit,
Pe gura ta e încă gust de lapte
Şi-ncărunţita sete-l bea grăbit.

Întorci cu ochii paginile crucii
Şi le sfinţim cu împăcarea noastră,
Vom aştepta ca, plină de capricii,
S-adoarmă luna iarăşi la fereastră.

Pe-o pagină stă scris lâng-o fântână,
"Mai lasă-mă să-mi fie dor de tine"
Ne închinăm cu inima în mână,
Lăsând un vers în apele-i blajine.

Pe crucea ei, e-o pace de cuvinte!
În somn zâmbeşte adormita lună.
Noi îi lăsăm aducerile aminte...
E frig... şi-un pulovăraş de lână.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu (15 ianuarie 2016, Italia)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esti magica lumină

Spune-mi, iubito: "vino", de vântul bate aprig
Şi marea de o mângâi şi palmele ţi-s reci,
De razele de soare vor hiberna în iarna,
Şi nepăsarea cere din corpul meu să pleci.

Cere să scriu, iubito, de clipa e-mpotrivă
Să aibă-ntr-o clepsidră eternul său legat,
De versul se-ndoieşte şi-n neputinţă strigă
Că pana nu-i stăpână, chiar de îi sunt argat.

De nu-ţi răspund, iubito, întoarce-te în timp
Şi strânge-mă în brate, ca muntele, izvorul,
Botează-mă, dorito, şi-ascunde-mă în somn,
Un dor de pâine lasă-mi şi nu uita ulciorul.

Da, să nu uiţi, iubito, ulcioru-i huma coaptă
În formă de vioară, ce din clepsidră, naşte,
Un stup imens de vise, ce se hrănesc din tine,
Căci tu astâmperi setea şi-a îngerilor oaste.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcină de Măslin

De-aş avea, dacă i-aş cere şi-aş avea curaj să iau,
Viselor ce-i mângâiau mamei ochii în batiste,
Câte rugi şi câte Criste, câte cruci se-ngenunchiau,
Să-mi croiască, să le dau paginilor sale triste.

Dacă Dumnezeu m-ar ţine chiar şi-aşa ca o pădure,
Cin ' s-ar teme de secure sau de focul lui divin?
M-aş usca şi tot îţi vin ca un lup gata să-ţi fure
Primul geamăt de iubire, Rădăcină de Măslin.

De-aş avea, dacă i-aş cere şi-aş avea curaj o dată
Să nu-i las la Judecată, de Apoi, cum zice-n carte,
Să le dau din mine-o parte celor care îmi arată
Rugăciune-adevărată, înspre casă să mă poarte.

Ramurile le ridic sus spre cer, cu mii de cuiburi,
Se vor naşte-n ele muguri fericiţi cu dinţi de lapte
Parcă sunt pagini din carte, aşteptând aripi de fluturi,
Nemurire să te bucuri de iubire-n orice noapte!

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!